17,356 matches
-
așezați în cerc, un foc de vreascuri ardea vesel, păzit de două femei îmbrăcate cu fuste înflorate. Cu mânecile suflecate până mai sus de coate, una din ele mesteca într-un ceaun mare și afumat, așezat pe pirostrii deasupra focului. Mirosul plăcut al tocanei ce clocotea înăuntru, ajungea până la ei. Lângă mal, un grup de bărbați erau băgați în apă până la genunchi. Stăteau aplecați și țineau în mâini niște talere ciudate pe care le agitau cu mișcări circulare sacadate. Toma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se asigură că ușa era închisă după care își aprinse o țigară din care trase cu sete. Profit de vizita ta, se justifică el zâmbind, pot fuma și eu în liniște fără să mă dăscălească nimeni. Toată lumea va crede că mirosul de tutun e din cauza ta. No, ce faci? Aprinde-ți și tu o țigară ca să fie mai plauzibil! Cristi se conformă după care sorbi o gură din cana aburindă. Nu era rea deloc, unguroaica se pricepea să prepare cafeaua. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
credea el că se află Burcilă. Se opri și își încordă toate simțurile doar, doar, va percepe ceva. Știa că vărul său e un fumător înveterat și spera ca acesta să-și fi aprins o țigară. Se aștepta să simtă mirosul de tutun ori să vadă jarul aprins din vârful acesteia. Nimic, acum liniștea pădurii nu mai era tulburată de nici un sunet. Se ridică în picioare și își roti privirile în jur. Lumina focului abia se mai zărea licărind printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pădure. Urmau firul pârâiașului din care scoteau zlătarii aurul. Pe malul apei era o potecuță formată de țiganii care trecuseră de atâtea ori pe acolo. După scurt timp ajunseseră în tabăra părăsită. Focul nu mai ardea în vatra improvizată, dar mirosul de lemn ars încă stăruia în aer. Se vedea vegetația pălită în locul unde fuseseră ridicate corturile și găurile în malul apei unde se ridica șteampul pentru spălat nisipul aurifer. Bețele care susținuseră pânza corturilor încă erau în picioare, înfipte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu, draga mea, dar ți-am arătat că noroiul de pe tălpi încă nu s-a uscat. Asta înseamnă că s-a scurs puțină vreme de când a călcat în el. Și, mai e ceva, spuse Toma îndepărtând încălțările de nas, încă miros îngrozitor. Oh, se scutură Ileana scârbită, nu vreau să mai aud așa ceva. Aș putea afirma, fără să stau prea mult la îndoială, că sunt bocancii unuia dintre țiganii despre care spunea starostele că s-au pierdut noaptea trecută. Ce facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nouă pe care o găsise rătăcită în portbagaj. O legase apoi strâns la gură și o îndesase între trusa de prim ajutor și cutia de scule, acoperind-o cu o pătură. Nu de alta, dar nu vreau să se împrăștie mirosul în mașină. E de-a dreptul toxic, explică el râzând, arătând spre bocceluța pe care tocmai o făcuse. Ileana își sunase colega care deja îi aștepta la școală. După ce făcură prezentările, intrară în laboratorul de chimie al școlii. Inspectorul fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vasul Petri deasupra căruia desfășura el operațiunea. Luă apoi cu vârful bisturiului câteva granule de praf și le răsturnă pe o lamelă de sticlă. Presără deasupra o cantitate egală de pudră de sare și câteva picături de acid acetic glacial. Mirosul înțepător de oțet se răspândi imediat în încăpere. Dacă vrei, aprinde tu spirtiera! îi ceru el Ilenei care îl privea curioasă. Acoperi apoi lamela de sticlă pe care începu să o plimbe deasupra flăcării. Repetă operațiunea până ce pasta aceea începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
până la nivelul capotei, iar printre ele se vedeau smocuri de mierea ursului. De sub umbra copacilor, tijele lungi ale ferigilor se aplecau spre lumină. Opriră acolo, chiar la marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea un miros plăcut de flori sălbatice. Ileana păși prin iarba înaltă și se apropie de copaci. Doi bușteni groși, albiți de vreme și de pe care coaja fusese îndepărtată, zăceau aruncați acolo. Poiana fusese folosită cu mult timp în urmă de țapinari ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dispăruse câteva clipe din încăpere. Se întorsese repede, purtând la subsuoară un butoiaș legat cu cercuri subțiri. Îl așezase pe masă și, de la caneaua de lemn înfiptă în partea jos, umpluse generos toate paharele. Lichidul galben și uleios, răspândea un miros tare de pălincă bună. Întinse pe masă un ștergar gros de in, după care plecă iarăși din cameră. Probabil că urcase în pod, pentru că atunci când revenise avea în mână o bucată groasă de slană afumată și un dărab de pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aproape de pământ. Prin golul rămas liber în coronament, pătrundeau ca niște săgeți de lumină, razele galbene ale soarelui matinal. Se aplecă ca să treacă pe dedesubt, ferind într-o parte crengile care îi stăteau în drum. Inspiră adânc aerul plin de miros de rășină și păși mai departe. După un timp, printre trunchiuri începu din nou să se zărească lumină. În câteva minute se afla la marginea răriturii de sub Stânca Adevărului. Deși mai devreme nu-și dorea decât să ajungă mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de nori începu să coboare pe versant ca un val uriaș. Cât ai clipi din ochi era înconjurat de o pâclă densă. Era în continuare extrem de cald și foarte umed. Respira greu, aproape gâfâind în timp ce în nări îi pătrundea un miros înțepător de pucioasă, care deja începea să-i ardă plămânii. Ochii îl usturau și făcu eforturi să nu fie cuprins de un acces violent de tuse. Dintr-un imbold instinctiv, o luă la fugă. Nici el nu știa încotro, oriunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Vântul se domolise aproa pe de tot. Simțea căldura soarelui încălzindu-i dosul palmelor. Era atâta liniște, încât bâzâitul slab pe care îl percepea lângă urechea dreaptă i se părea că îi sparge timpanele. Desigur avea halucinații, în nări simțea mirosul ierbii strivite. Bâzâitul devenise și mai puternic, după care încetă de tot. Ceva se deplasa rapid pe mâna sa. Își scutură scârbit palmele, alungând bondarul care își reluă zborul, învârtindu-se supărat câteva clipe în jurul lui. Încet, se ridică în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o perspectivă foarte bună asupra obiectivului. Se așeză comod, rezemându-se cu spinarea de tulpina groasă, pregătindu-se de o așteptare lungă. Ar fi fumat o țigară, ca să treacă timpul mai ușor, dar se abținu. Atât jarul încins, dar și mirosul fumului de tutun l-ar fi dat de gol. Căldura zilei se risipise de mult. Cerul fiind senin, se răcorise binișor dar nu era frig. Tăcerea nopții nu era tulburată decât de țârâitul greierilor. Din când în când, concertul cicadelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de câteva minute. În curând, apăru gura neagră a unui tunel ce se pierdea în întuneric. Pop scoase din buzunar o lanternă și intră înăuntru. Cristian îl urmă imediat. Aici aerul era uscat, zgomotul apei rămăsese în urmă și nici mirosul de umezeală nu se mai simțea. Socrul său îl aștepta, luminând cu lanterna înspre el. Stai aproape de mine! îi spuse acesta, după care se răsuci pe călcâie și porni voinicește prin tunel. La început, drumul mergea drept, după care podeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo? Ce urma să-i povestească lui Mihailovici? Practic, nu văzuse nimic. În afară de fumul acela negru ca smoala, nu putea spune că fusese vorba de ceva palpabil. Fum? Nici măcar atât nu putea afirma cu mâna pe inimă. Nu simțise vreun miros, nici în peșteră și nici afară. Și atunci, despre ce era vorba? Oare asta încerca Calistrat să le spună? Acesta era motivul pentru care bătrânul se opunea atât de vehement săpăturilor pe care le făceau ei? Se temea de reacția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stînga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
prunc buimac de somn. Nu, acela nu mai era vis, acea sfîrșeală, acea iluminare! 18. Înainte să se uite-n stînga și În dreapta sa, Înainte să se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi-l imaginez stînd ciucit lîngă valiză, Înclinînd cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas. Îi plăcea mirosul de carte veche.) Pe ultima pagină dădu de un cuvînt cu litere mărunte, despre care Întîi crezu că era doar titlul unui roman. În pagina a noua găsi o reflecție a lui Machiavelli - sau poate atribuită lui Machiavelli - care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vedeau cu ochi buni școala, era o cheltuială în plus. Cea mai veche corespondență de la această școală datează din 1877, cum rezultă dintr-un procesverbal, prin care învățătorul Gheorghe Mircea predă zestrea școlară învățătorului Gheorghe Pastoiu, în anul 1890. în mirosul îmbibat de rachiu, tutun și pește sărat, la care se adăuga mirosul înțepător de la vitele din jurul școlii, au învățat elevii cu primul învățător, Vichentie Gavrilescu, absolvent al Școlii Normale din București, care a fost urmat, un an mai târziu, de
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
veche corespondență de la această școală datează din 1877, cum rezultă dintr-un procesverbal, prin care învățătorul Gheorghe Mircea predă zestrea școlară învățătorului Gheorghe Pastoiu, în anul 1890. în mirosul îmbibat de rachiu, tutun și pește sărat, la care se adăuga mirosul înțepător de la vitele din jurul școlii, au învățat elevii cu primul învățător, Vichentie Gavrilescu, absolvent al Școlii Normale din București, care a fost urmat, un an mai târziu, de Gheorghe Cârlănescu, care funcționează de la 6 noiembrie 1878 până la 1 decembrie 1880
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
uzate moștenită de la bunicul meu, un bazar fermecat despre care tata era Încredințat că Într-o zi avea să treacă În mîinile mele. Am copilărit printre cărți, făcîndu-mi prieteni invizibili În pagini care se descompuneau În pulbere și al căror miros Încă Îl mai păstrez pe mîini. De mic mă obișnuisem să ațipesc În timp ce Îi explicam mamei, În penumbra camerei mele, Întîmplările de peste zi, peripețiile mele de la colegiu, ce Învățasem În ziua aceea... Nu puteam să-i aud glasul ori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ramuri. Pentru o clipă, mă asaltă ideea că, dacă străinul fără chip se infiltrase În apartament, probabil că acela era locul pe care și-l alesese ca să se ascundă. Ca să mă aștepte. Mai că mi s-a părut că simt mirosul de hîrtie arsă pe care Îl degaja În văzduh, Însă am Înțeles că ceea ce nasul meu detectase era, pur și simplu, tutun. M-a cuprins un atac de panică. În casa aceea nu fuma nimeni, iar pipa lui Barceló, pururi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Hai, dați-i ’nainte, că eu vin din spate. Am Închis ușa Îndărătul nostru. O clipă, pînă cînd privirea ni s-a obișnuit cu penumbra, am rămas nemișcați În pragul apartamentului. Am auzit răsuflarea emoționată a portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]