4,695 matches
-
Închise preț de-o clipă, apoi se deschise Încet și se holbă din nou la cer. Rizzardi bâigui ceva În barbă, scoase o batistă din buzunarul de la piept și o așeză peste fața tânărului. — Acoperă-i fața. A murit tânăr, murmură Brunetti. — Cum? Brunetti ridică din umeri. — Nimic. Ceva ce-a spus Paola. Își luă privirea de la fața tânărului și studie preț de câteva clipe fațada bazilicii și se lăsă calmat de simetria ei. — Când Îmi poți spune ceva exact, Ettore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
interes de-a lungul traseului. De data aceasta, Însă, se mulțumi cu cea mai oficială formulă de deschidere: — Sper că n-ați Întâmpinat probleme venind aici, doctore. Femeia se uită În jos la fâșia de covor verde dintre ei și murmură ceva ce el interpretă drept un „nu“, dar nu mai spuse nimic altceva. Brunetti observă că doctorul, din când În când, trăgea profund aer În piept Într-o Încercare de-a se calma, reacție ciudată pentru cineva care era, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
vrea să fac pierdute pungile după ce le caut de amprente? Întrebă Bocchese. — Ce pungi? Bocchese se Întinse după foarfece. — De-ndată ce termin cu asta, zise el. Apăsă un buton și roata mașinăriei prinse din nou viață, Învârtindu-se. Mulțumirile murmurate de Brunetti fură Înghițite de scrâșnetul ascuțit al metalului frecat de metal când Bocchese se Întoarse la ascuțitul foarfecelor. Hotărând că ar fi mai bine să plece și să discute cu Patta decât să i se spună s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
zâmbească cerului albastru-cristalin. Ea nu a uitat să-și contureze puțin ochii și iarba a prins deja culoare. După ce și-a pieptănat părul, și-a pus pe cap un voal alb prin care a anunțat izvoarele că pot începe să murmure poveștile adunate în timpul iernii. Eu, bucurându-mă de toate aceste minuni ale naturii, m-am întrebat de ce oare nu este întotdeauna primăvară. Atunci, natura e plină de viață și întrece pe oricine și orice la frumusețe. Oare este trecătoare această
Primăvara în haine de sărbătoare. In: ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]
-
salonului. Fiecare inspira suflul celuilalt cu jind, ținându-l cât mai mult în plămâni. În al lor glob de sticlă, trăiau dependeți unul de celălalt. Grav, o lovitură de tobă ne surprinde: De ce azi? De ce nu ieri, de ce nu mâine? murmură îndârjit, printre dinți, Ion. Se plimbă energic prin salon, lăsând senzația dramatismului, cu mâinile la spate, impunător, oprindu-se uneori să dezaprobe cu gesturi repezite. Ușorul tremur al vocii releva năduful abia stăpânit. Părea, cu hainele negre care-l ascuțeau
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
i se umpluse gura cu apă și începuse să-și muște buzele în dorința de a-i fi sărutate. Deci asta era atracția pur instinctuală. Alice nu crezuse vreodată că ea exista și în afara filmelor. Ți-a plăcut, nu? a murmurat el când gurile li s-au despărțit ca să ia aer. Alice a clătinat din cap. Ochii lui, aproape de ai ei, se îngustaseră satisfăcuți. —Și mie mi-a plăcut. Nu văd de ce m-aș mai da pe după piersic. Dacă-ți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a venit o idee. — Vă simțiti bine, doamnă? a întrebat-o îngrijorată persoana de la celălalt capăt al firului. Alice tăcea. Era ocupată cu procesarea uluitoarei, minunatei și salvatoarei posibilități care abia îi venise în minte. —Ăăăă, așteptați o clipă, a murmurat ea. Oare calculele ei erau corecte? Te rog, Doamne, fă să fie așa. Nu, era sigură că avea dreptate. Sincer vorbind, avea tot interesul să aibă dreptate. De fapt, i-a spus Alice persoanei de la spital, nu vă faceți griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a prelins de pe scaun, apoi l-a pocnit în joacă pe umăr pe Hugo. —Trebuie să mă car. Ne mai vedem, Yogi. —Numele meu e Hugo. Hugo a tresărit din cauza violenței loviturii. Nu și dacă te văd eu primul, a murmurat el cu dinții strânși. Capitolul 9tc " Capitolul 9" Alice își adora fiica. Din prima secundă în care o ținuse în brațe pe Rosa, un val puternic de sentimente s-a revărsat asupra ei: iubire, ușurare, uluire și hotărârea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și i-a sărutat sânul. Alice a gâfâit ușor. Era uluitor: după câte traume îndurase trupul ei, Jake reușea totuși să-l umple de dorință. Cu cea mai ușoară atingere. Sau doar cu o privire. —Întoarce-te în pat, a murmurat Alice. Jake a tras-o de mână. — Numai dacă mergi și tu cu mine. Alice văzuse că Jake avea aceeași privire ca în New York. Înflăcărată, sugestivă și absolut excitantă. Nu pot, a spus Alice arătând-o pe Rosa cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-ți dau un telefon. Acum trebuie să plec. Nu, nu, nu te ridica. După care s-a întors pe călcâie, trăgând de fusta scurtă și strâmtă și a sărutat-o zgomotos pe Amanda. Ne mai vedem noi, superbule, i-a murmurat ea gutural lui Hugo, când l-a sărutat, aplecându-se atât de tare către el, încât acesta i-a văzut sfârcurile. În timp ce Laura clicăia pe marmura holului, amândoi s-au uitat după ea: Hugo, ușurat s-o vadă dispărând, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-se atât de tare către el, încât acesta i-a văzut sfârcurile. În timp ce Laura clicăia pe marmura holului, amândoi s-au uitat după ea: Hugo, ușurat s-o vadă dispărând, iar Amanda roasă de curiozitate. — Se întâlnește cu cineva, a murmurat ea rupându-și gâtul ca să vadă mai bine. Cu un bărbat, a continuat ea incitată. Blonziu și masiv. Foarte arătos. Un grup destul de mare de oameni umplea acum holul până atunci pustiu, așa că era dificil să-ți dai seama cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fie, a zis Hugo impacientat, mai curând către el decât către Theo. —Păi, nu e deloc vina lui, a subliniat Amanda cu sălbăticie. În prima lui zi de Crăciun i-a sărit inima din piept, nu-i așa? Hugo a murmurat niște vorbe pline de afecțiune către fiul său, care însă l-a ignorat complet și a continuat să urle. Slavă Domnului, s-a gândit Hugo, că după Crăciun putea să scape ducându-se din nou la birou. Era adevărat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
te supăra pe mine că îți spun asta, dar e limpede că te chinui. Un biberon, din când în când, te-ar ajuta atât de mult. Să știi că laptele praf pentru copii nu e otravă. —Jake așa crede, a murmurat Alice. —Ei bine, nu e. Tu ești dovada vie că am dreptate. Tu ai fost hrănită cu lapte praf de la două săptămâni. Alice a ridicat privirea surprinsă. —Da? — Da, i-a răspuns mama ei cu hotărâre. Și ce a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
însemna că într-adevăr ura creșa. Nu se putea spune că împreună cu Hugo se distra prea tare. Theo părea să-și petreacă majoritatea timpului plângând, în timp ce Hugo se chinuia să înțeleagă de ce fiul lui plângea. Hai, dragul meu, i-a murmurat el băiatului care urla cât îl țineau plămânii. Nu mai fi așa. Cel puțin, nu azi. Hugo avea programată o întâlnire importantă la o jumătate de oră după ce ajungea la serviciu. Era vorba de niște clienți care voiau să vândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Rosa e și fiica lui. Dar apoi ochii lui Alice au căzut pe plăcinta cu mazăre și s-a răzgândit. S-a ridicat de la masă și a părăsit încăperea. În timp ce urca scările, a auzit murmurul conversației. Îmi cer scuze, a murmurat Jake. Apoi și-a coborât și mai tare vocea. —...nu te poți aștepta la mai mult... a lucrat pentru o revistă glossy..., a fost tot ceea ce Alice a putut să audă. Dar i-a fost de-ajuns. În dormitor, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a spus el, încercând să nu pară ironic. Îmi aduc aminte. De la cursul prenatal. Dar acum cred că e logic ca tu să ai o mașină, nu? Ai un copil și stai la kilometri de oraș. — Mașinile dăunează ecosistemului, a murmurat Alice. Da, dar am văzut și autobuzul care trece prin Combe ca să ajungă în Bath, i-a răspuns Hugo. Toba de eșapament care-i atârnă în spate e la fel de dăunătoare pentru ecosistem. Și sunt sigur că-i dăunează și spatelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
gura fiică-sii. Buzele roșii ale Rosei erau, însă, închise cu hotărâre în fața materiei roz-cenușii, iar Alice bănuia că așa aveau să și rămână. Numai o guriță. Nu e așa de rea pe cât se pare. Nu poate să fie, a murmurat ea, doar pentru sine, prinzând scaunul înalt care, pentru a mia oară, amenința să se rostogolească la pământ. Scaunul înalt al Rosei era un cărucior dezmembrat de supermarket, pe care Jake îl „recuperase“ dintr-un canal. — Are și o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
târziu, când o femeie cu nas mare și tocuri înalte a venit înspre ei, clămpănind pe podeaua holului. —Huuuuuugoooooo! a exclamat Laura, învăluindu-l într-un sărut elaborat. Hugo mai curând simțea decât vedea uluirea lui Alice. —Bună, Laura, a murmurat el extrăgându-se din decolteul femeii. Ce surpriză să te întâlnesc aici! Ochii strălucitori, încărcați cu mascara, au clipit întrebător de la Hugo la Alice. Gura rujată gros a desenat un zâmbet conspirativ. Hugo și-a amintit, cu un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
care era prinsă de ele. — Știu că pare greu de crezut și că probabil asta e cea mai șic gentuță de pe piață, dar arată exact ca o pereche de chiloți de gravidă cu cracii cusuți. — Exact asta și e, a murmurat Alice roșind. Sunt niște chiloți reciclați. Laura s-a încruntat preț de-o secundă, apoi a început să fluture hamburgerul, încântată. —A, da, desigur! Acum îmi aduc aminte de tine. Tu ești ecologista aia nebună care urma să nască acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de naștere din casetele video prezentate de Lotti. Carnea albă a sânilor se revărsa peste mâinile care o împingeau ritmic în sus și în față, către el. Laura își rotea pelvisul și gemea. — Vino și ia-ți-o, armăsarule, a murmurat ea. Știi c-o vrei. Of, pizda mă-sii, s-a gândit Hugo. Sau, mai curând, invers. Niciodată, în toată viața lui, nu mai văzuse ceva mai puțin erotic. Atmosfera din cameră era sufocantă. Draperiile erau trase, căldura era dogoritoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo, aflat la jumătatea drumului către bucătărie, cu mâinile ocupate cu farfurii, s-a oprit și, imediat, a lăsat totul pe podea. A fugit pe scări, urcând câte două trepte deodată. Alice l-a auzit intrând în camera copilului și murmurând ceva liniștitor. Theo s-a oprit instantaneu din plâns. Alice s-a decis să se facă utilă până la întoarcerea lui Hugo. A adunat mormanul de farfurii de pe covor și le-a dus în bucătărie, unde, pe masa de lângă aragaz, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în fața ochilor. În degetele care întorceau paginile pentru Rosa, Alice a început să simtă furnicături când și-a amintit cum mângâiase, cu ele, buzele lui Hugo sau cum îi atinsese părul. — Uite cum curăță Doamna Tittlemouse urmele alea lipicioase, a murmurat Alice în creștetul de culoarea mierii al Rosei. Cu toate astea, gândurile lui Alice erau concentrate pe aftershave-ul lui Hugo, care avea un miros iute, de citrice. Parfumul acela delicios o obligase să facă o comparație cu felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în care ținea ursulețul înnoroiat, ud fleașcă, din care apa curgea șiroaie pe pământ. Rosa a strigat încântată. Mulțimea de oameni a început să se risipească. Alice s-a aplecat peste Hugo și l-a sărutat. —Îmi pare rău, a murmurat ea. Uită tot ce am spus. Mai puțin asta: te iubesc. Asta înseamnă, a bolborosit Hugo, c-ai să-mi onorezi invitația la cină? Răspunsul n-a mai reușit să-l înțeleagă. Zâmbetul larg al lui Alice, întregul ei chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ai vrut să-ți văd camera. Alice a dat ochii peste cap, mimând exasperarea. — Pentru întruchiparea domnului Sofisticare, l-a tachinat ea, nu știi prea multe despre femei. —Hei, ia stai puțin... Hai să nu mai pierdem timpul vorbind, a murmurat ea conducându-l către pat. Ușurel, a șoptit apoi când Hugo începuse să-i tragă de fustă. Avem tot timpul din lume. Sau, mă rog, cel puțin până la cină. La ceva vreme după asta, Alice s-a uitat în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ai apărut în holul hotelului și te-ai întâlnit cu Dumnezeuștie-cine de Crăciun? Și cum rămâne cu avansurile pe care mi le-ai făcut mie? Laura a lăsat imediat ochii în jos. —Oricum, n-a fost o simplă aventură, a murmurat el, dorind s-o facă să priceapă până și pe Laura că relația lui cu Alice nu se înscria pe linia legăturilor ei de joasă speță. Voiam să le spunem - într-un final. Da? a zis Laura ridicând o sprânceană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]