4,047 matches
-
trec sub tăcere sau scuză unele slăbiciuni. Rezultatul: fantoșă. Distinsul Alceste este viabil numai pentru că în același timp e și puțin ridicol. În ceea ce mă privește, știu că era astfel, că n-aveam încredere în ea. Nu recunosc că această neîncredere îmi aparține și o arunc și asupra altora. Deci, îmi dădea ocazii. Spunea vorbe mari și se contrazicea mereu. Dar dacă ai memoria vorbelor, cine nu se contrazice? E drept, la dânsa intervalele dintre două vorbe inverse erau mici, așa că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și n-am decât frica să nu mi se spuie că-mi supraevaluez prietena, căci numai după lungă cumpănire îmi aleg vorbele ca să o recomand. Cum toată omenirea n-a făcut nici o femeie critic de seamă, este drept ca să pricinuiesc neîncredere, sau asigurarea mea n-ar putea găsi decât o explicație: lipsa de feminitate. Ceea ce unui bărbat îi repugnă. Are însă temperamentul cel mai chinuit, bucuriile și tristețile se urmează neîncetat, obosind-o și păstrîndu-i o siluetă transparentă. Câte o mică
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu puteam întreține o conversație, sau, dacă mă căzneam, vorbele ieșeau nenaturale, și oricâtă bunăvoință aș fi arătat, eram un om incomod. Această panică mi-a fost familiară întotdeauna, și, mai înainte și mai târziu, un amestec de timiditate, de neîncredere asupra importanței mele, și un cuvânt spus greșit mă făcea incapabil să mai continui, năruia toate intențiile, și mulți mă puteau taxa sumar de "prost". Și nu o dată părerea asta abia mascată venea din partea unui om neînsemnat, a unui funcționar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de femei dintr-o sută, dar era totuși posibil ca Ioana să fie tocmai excepția. N-am crezut niciodată că mi s-ar putea întîmpla ceva excepțional, dar în nenoroc am presupus cazul unic pentru mine, și apoi, cu toate neîncrederile mele, am fost convins întotdeauna că Ioana este deosebită de celelalte femei prin inteligența virilă, dar și prin ravagiul care îi tulbură tot timpul ființa, prin necesitatea de a fi nefericită. O scrisoare poate avea o valoare intrinsecă prin parantezele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă prefac că mi-e rău câteva minute, izbutesc să o împac. Mi-e rușine de farsa jucată, dar numai așa pot s-o liniștesc. Cu toate că nu are nici o bănuială, totuși, poate și din pricina acestor scene turburi, Ioana păstrează atâta neîncredere în mine. Cocuța, iubita mea de adolescent, n-avea sinceritatea Ioanei de a-și arăta toate gusturile. Nu trebuie tras nici o concluzie din faptul că la urmă și-a aranjat viața și nu s-a mai întors. Totul s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
banchet, în umbra copacilor și pe sub podele, să se afle săbii, lănci și arcuri ascunse de membrii clanului Shibata. Nu cumva încercau stăruitor să-l provoace pe Hideyoshi? O senzație stranie, comună tuturor, începu să se formeze din sentimentele de neîncredere, plutind pe briza ca de cerneală a serii și prin umbrele lămpilor, care pâlpâiau pe culoar. Era miezul verii, dar fiecare oaspete simțea fiori pe șira spinării. Hideyoshi așteptă ca Genba să termine, apoi râse sonor: — Nu, Senior Nepot, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru a nu-și pierde demnitatea ca general în mijlocul învălmășelii și al catastrofei era extraordinar, ținând seama de tinerețea lui. Abia acum i se spuse că fratele său mai mic fusese ucis. Cu neîncredere vădită, ascultă rapoartele care-l informau despre moartea multora dintre comandanții lui. — Ce știți de ceilalți frați ai mei? Ca răspuns la această întrebare directă, un vasal îi arătă, în spatele lui: — Doi dintre frații dumneavoastră sunt acolo, stăpâne. Genba, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că Topoloveanu amenința cu clarificarea lucrurilor și cu o discuție "acolo unde trebuie". Iar înțelesul amenințării era unul singur și limpede pentru toată lumea. Doar Ion Schipor avea o reprezentare a valorilor umanității despre care părea a fi convins, în ciuda tuturor neîncrederilor sale, că era imposibil să nu fie îmbrățișată de toată suflarea umanistă sau, în definitiv de ce nu, inginerească. Topoloveanu nu rezista prea mult la prelungirea stării conflictuale. Probabil intuia că lumea care îl înconjura nu-i prea ținea, în sinea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ei, a avut grijă să n-o lase să stea prea mult singură și a vizitat-o tot mai des. Urmau să se vadă peste zece zile. De fapt promisiunea lui Lucian ea a primit-o fără să încuviințeze, cu neîncredere și resemnare. Parcă știa că n-o să mai aibă răbdare zece zile. Cu câteva săptămâni înainte îi povestise că, simțindu-se rău într-o seară, se dusese la ușă și o descuiase pentru ca vecinii de palier să poată intra în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În schimb, ascunzându-și piciorul însărcinat într-o pereche de pantaloni largi, ieșiți de mult din modă, pe care îi găsise în fundul dulapului său, fugise la San Francisco. Acolo, pe malul golfului, unde fie și numai lumina ajută la anularea neîncrederii și unde oamenii sunt mai obișnuiți cu ceea ce e ieșit din comun, Bull născuse copilul din flori al său și al lui Alan. Era un băiat și, într-un acces de atavism, Bull îl botezase în rit episcopal. Onorariul exorbitant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
ceea ce nu era cazul acum, nădăjduiam eu -, am pus acest lucru pe seama unor posibile sfere înalte în care s-ar fi aflat gândurile tânărului domn. Îmi doream din toată inima ca acest om să fie sufletul sălii, deși o oarecare neîncredere mai plana încă asupra mea, pentru că nu înțelegeam dacă un suflet al sălii poate fi îmbrăcat cu totul și cu totul în straie maro. În fine, privirea-i plină de umor, evident, maro, cu care mă cerceta la rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-mi vorbise, și ochii mei au dat de privirea ei directă, luminoasă și oarecum cu o căldură aparte, cemi părea inexplicabil de cunoscută. M-a mirat faptul că se apropiase să-mi vorbească și că-mi zâmbea fără urmă de neîncredere sau reținere distantă, altfel decât cum mă primiseră cei dinăuntru, și i-am zâmbit și eu, pentru că atitudinea ei mă făcea să mă simt în largul meu, ca și cum ne cunoșteam și ne obișnuiserăm deja să discutăm, și era o complicitate
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
ei absolut... Hamsterii au trecut unul după altul, apoi Portocala în urma lor. Ghidușa a venit lângă mine și m-a luat strâns de braț, ascunzându-se parcă de pod. Mie mi-e frică să trec, mi-a mărturisit, privind cu neîncredere podul din fața noastră. Haideți, ce faceți? ne-a strigat Iasomia, care aștepta dincolo, pe malul celălalt. Nu veniți? Nu vrei să treci? am întrebat-o pe Ghidușa care se agățase de brațul meu, ca și cum nu mai voia nimic altceva. Ba
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
am apăsat piciorul până la podea - între timp, însă, ologul se făcuse nevăzut. Nici vorbă de întrecere. Ieri m-a apucat iar paranoia când un ciclist m-a urmărit după colț. Am oprit mașina. Am oprit mașina din cauza celei mai autentice neîncrederi. Bicicleta și-a văzut de drum. În șa era o doamnă în vârstă... Astăzi eram la volanul mașinii și dintr-o dată m-am simțit foarte paranoic. Nu mi-a plăcut: ceva nu era în regulă - era liniște, prea liniște. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ar fi fost la mijloc John Self. Eu eram cheia. Eu eram nefericitul în nevoie, în suferință. Eu eram cel lipsit de toate. Eu voiam să cred. Îmi doream al dracului de tare banii ăia. Eu și abuzul meu de neîncredere. Am ajuns să consider „încrederea“ o stare psihopată. Încrederea e un țipăt după ajutor. Cu alte cuvinte, te uiți în jurul tău, și ceea ce simți e încrederea? Fat Vince și cu mine am stat față în față. Ne-am plâns amarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
acolo. Fapt e că Torino a fost una dintre cele mai neașteptate revelații ale mele. Spre rușinea mea, știam pân-atunci despre acest oraș doar că era undeva în nordul Italiei și că acolo se fabrica autoturismul Fiat. Vă imaginați neîncrederea mea când, chiar pe aeroport, prietenul Marco m-a întâmpinat cu cuvintele: „Știai, bănuiesc, că Torino e un oraș ma gic.“ Și-apoi, după o ezitare: „Unii folosesc chiar un cuvânt mai greu: diabolic...“ În mașină, pe când priveam năuc peisajul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
intrat. Fiți binecuvântate de oameni și de zei, Gingașe și miraculoase flori de tei. Încântare Un vin bun, ca și o poezie, Te încântă și-ți produc euforie. Degustat fără măsură, vinul te îmbată Poezia, elevată și multă, te desfată. Neîncredere În călătoria-mi celestă, Unde m-am plimbat cu Carul Mare, M-am împrietenit cu un nor Să mă apere de soare. Norul, însă, m-a trădat... De atunci, Nu mai cred în prieteniile efemere. Ca un giuvaer Sub soarele
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
populares, pe care mulți îi numeau acum Juliani. Acest fapt i se părea lui Tiberius mai primejdios decât era în realitate, iar vechilor prieteni ai lui Germanicus le dădea speranțe deșarte. Cel de-al doilea, Drusus, se cufunda într-o neîncredere melancolică și se închidea în camera lui ore în șir. Când fu întrebat cum își petrecea timpul, răspunse că-i studia pe marii juriști ai Republicii și, nemulțumit, adugă usturător că Roma avea nevoie de așa ceva. Lui Gajus însă, descoperirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apă rece. În locul acela, cu neputință de zărit de pe uscat, se putea ajunge pe un singur drum, bine păzit, tăiat în stâncă. „Nici un om nu se poate avânta în coborârea aceea dacă nu vrea să moară pe loc“, spuneau marinarii. Neîncrederea nevrotică a lui Tiberius s-a potolit când acesta a descoperit că nu avea în spate un loc deschis, ci un perete de stâncă. De aceea a amenajat un triclinium de vară, umbros și inatacabil. Se spunea că în locul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Viața în vila imperială consta într-o totală dependență de împărat, respectarea maniacă a orarelor, a traseelor, a lungilor așteptări inerte, a ritualurilor de curte. Uneori Tiberius i se adresa lui Nero cu un zâmbet fals, alteori îl respingea cu neîncredere; tânărul era chinuit de incertitudini. În mintea lui Tiberius, suspiciunile se înmulțeau; la un moment dat, Sejanus îi spuse: — A venit momentul să riscăm și să facem procesul ăsta. Vom avea dovezi, îți voi aduce martori... Singurul prieten care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Julius Iginus, iar acesta, stăpân a toate câte se aflau în bibliotecă, rămase tăcut când înțelese ce-i cerea. Apoi chipul i se umplu de mândrie și fericire, aproape de iubire pentru tânărul care-i cerea așa ceva. Îndată fu cuprins de neîncredere și ezită - durerea avarului care trebuie să deschidă o casetă. În cele din urmă, mândria și bucuria învinseră prudența - și spuse, mângâind zăbrelele: — Divinul Augustus avea șaptezeci și cinci de ani când mi-a încredințat mie, doar mie, aici, scrierile acestea. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că Tiberius, cauza crimelor ei, „nu mai vine s-o vadă de ani de zile“. Gajus fu mirat că vorbeau în prezența lui astfel, fără nici o reținere. Nu o făcuseră niciodată. Păru că nu a auzit nimic. De fapt, după neîncrederea și suspiciunile din primele zile, toți se liniștiseră: credeau că avea o inteligență mediocră, că era inert, docil, ba chiar de-a dreptul stupid, ușor de manevrat, moștenitorul ideal. Între timp Livia se oprise și se așezase încet - îl zărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care murise tânăr - încă un nod în acea rețea de înrudiri. În jurul locuinței Antoniei, spionii lui Tiberius stăteau la pândă. Singurul care-și dăduse seama era Herodes din Judaea; de aceea ducea o viață desfrânată, spunea lucruri prostești ca să înlăture neîncrederea celorlalți, se îmbăta, pierdea la joc sume enorme, pe care Antonia, maternă, le achita. — Îți cumpără încet-încet viitorul regat, îi spuse într-o zi Rhoemetalkes din Thracia. Iar Herodes, care băuse mult și părea beat de-a binelea, răspunse lucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
degete groase; se spunea că strânsoarea lor putea ucide. Tăcea. Istoricii au spus că la el, dintotdeauna, dar mai ales după alegerea în fruntea imperiului, sentimentele, ambițiile și dorințele erau ascunse de bariera disimulării, imposibil de depășit. Dar dincolo de acea neîncredere acționa o inteligență ascuțită, limpede și rece, care detecta capcanele. Când nu existau ranchiune sau răzbunări personale, lua hotărâri încet, în urma unor reflecții solitare. Se dedica tot timpul conducerii imperiului, ceea ce făcea ca provinciile să aibă parte de o guvernare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și bună, deoarece se baza nu pe intuiții strălucite, ci pe o sârguință tenace. Clarviziunea lui Augustus recunoscuse aceste calități ale lui. Însă puterea era singurul obiectiv vital al viselor sale, iar cucerirea ei fusese o lungă luptă de eliminare. Neîncrederea lui disprețuitoare în oameni era constantă și spontană, amintirea jignirilor era de neșters, ura față de dușmani - indestructibilă, capacitatea de a ucide - naturală și fără remușcări. Era complet lipsit de milă; terorizarea dușmanilor îi provoca o satisfacție ce mergea până la lascivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]