3,535 matches
-
erou fiind și aici motorul ce dă naștere călătoriei. Înainte de plecare, zâna îi sugerează localizarea tărâmului nimfelor, de unde vine: „Unde cântă paiele/ Ș-unde joacă trestia”. Hrana luată de Pătru de acasă (turta de pâine) îl ferește de contaminarea cu neantul a cărui mâncare el o poate consuma doar după ce a gustat din turta de acasă, a viilor. Diavolii - donatori sunt găsiți lângă foc, după scenariul cunoscut deja, sfădindu-se pentru moștenirea de la tatăl lor: o pălărie și o mantie care
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lui care le poate recunoaște. Finalitatea maritală a inițierii. Punctul final al procesului inițiatic îi redă pe tineri mediului social, care îi acceptă nu numai ca indivizi cu drepturi totale, ci ca întemeietori de lume, prin parcurgerea scenariului mitic. Odată neantul adus în faza de non-manifestare, inițiații se pot întoarce în spațiul cunoscut al umanului pentru a se împlini prin căsătorie. Dreptul marital este câștigat prin capacitatea de a reitera geneza, căreia îi corespunde în microcosmosul terestru nunta. Finalitatea maritală a
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fi dublul tânărului și ajutorul său magic. Refuzul de a-l schimba cu ceea ce apare mai „tentant”: „Domniatale-i un cal mare/ Și stă bine sub domn mare” evidențiază o dată în plus înțelepciunea și superioritatea tânărului ce s-a luptat cu neantul și a învins. Semnele căsătoriei apropiate pentru fată respectă tiparul cunoscut. Ca o continuare posibilă a urmăririi ciutei fără splină apare colinda Nu te fată spăimântară: „Noi nu sîntem vânători,/ Vânători de-ai codri verzi/ Și vânatul l-am vânat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
eroul. Dacă în textele rituale de iarnă tânărul părăsea spațiul cosmic și intra întotdeauna pe drumul accesibil doar ezoteric, „Și-n sus că pleca,/ Pe munți se urca,/ Pe cerb că vedea” (București), în orațiile de nuntă traseul iese din neant și intră pe tărâmul uman, social: „Ș-am pornit la vânătoare./ Ș-am vânat țara de sus,/ Despre apus,/ Până caii au stătut/ Și potcoavele au căzut./ Atunci ne lăsarăm mai jos,/ Pe un plai frumos/ Și-ncepurăm/ De vânarăm
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
suntem decât simple celule din marele trup divin, care-i în plină descuamare precum orice organism viu, forța spiritului ne dă șansa regenerării, cei cărora le lipsește această forță ajung asemenea celulelor cancerigene, celule moarte, ce se vor pierde în neant. În concluzie, moartea nu este decât o stare de respirare între degenerare și regenerare cu mici "focare" tumorale. Nu-i așa, am cam luat-o pe arătură! Pe scurt, moartea trebuie luată în serios și respectată precum respecți viața, reprezintă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
autentic, adică adevărat) ar face-o. Or, critica e pentru oameni, are o funcție socială, reglează cumva regulile jocului numit literatură care se construiește din mers. Până la urmă, în literatură e ca în istorie. Știi că se tot vorbește de neantul valah, de secolele acelea în care nu s-a întâmplat nimic cu noi. Firește, am supraviețuit, deci ceva s-a petrecut. În fond, ce spectaculos ar fi să descoperim ceva care să mărturisească asupra vieții pe aceste locuri în urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în urmă cu o mie de ani. Or, dacă ar fi existat scribul, insul ăsta care dublează faptele cu o conștiință ordonatoare, care să noteze, să evalueze, să judece, să ipostazieze faptele, atunci uite, n-am mai fi avut nici măcar neantul valah... Crezi în prietenia literară? Mai e posibilă într-o lume ca a noastră, pragmatică și interesată, gășcară și superficială prea adesea? Cred în prietenie și am nostalgia ei. Deși cine știe? s-ar putea ca prietenia să fie o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lumii, cu forțe misterioase și cu memoria limbii în care scriu. Mă pun în ecuație cu ceilalți, cu binele și răul, cu viața și cu moartea, cu dorința de a lăsa o urmă și cu frica de a dispărea în neant fără urmă. Scrisul este cutremurare, iar actul scrierii, cel puțin pentru mine, este impregnat de frisonul riscului, al necunoscutului. Uneori mă simt un mesager care transportă un mesaj din care nu înțelege nimic sau foarte puțin, dar care știe că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
autori care întrețin arderea marii literaturi, în timp ce opera lor e ca vreascul care se aprinde la baza literaturii perene. Dar și ei sunt importanți, foarte importanți, în digestia unei culturi. De multe ori în rateurile unor scriitori care sunt sortiți neantului se află semințe care ar fi rodit generos dacă altul ar fi fost destinul celui desemnat ca pământ magic. Că talentul numai în pământ magic rodește. Magic e pământul inimii, de exemplu. Or, la Aurel Dumitrașcu fenomenul recuperării operei sale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
că în țările capitaliste creștea zilnic șomajul și mizeria oamenilor muncii, în timp ce „în lagărul păcii și a socialismului”, proletariatul, scăpat de opresiune, dobândise forțe proaspete în construirea patriei de tip nou, bazată, aproape exclusiv, pe oțel și cărbune. Ca din neant, apoi reapare chestiunea războiului din Coreea. Limbajul și „justețea” interpretării apar demne de redat întrutotul: „Oamenii muncii din țările marșalizate își intensifică și ei lupta împotriva ațâțătorilor la un nou război. În acest timp poporul Coreian ajutat de voluntarii Chinezi
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
cea a timpului efemer, dar "fericit", specific condiției umane, nici timpul imuabil și etern, dar anistoric, fără mlădierea existențială, nu constituie alternative ontice satisfăcând axiologic la modul absolut". Din perspectiva eternului, oscilația temporalității de ordin omenesc, "oscilând de la transfigurare la neant", apare ca un nonsens. Entitățile cerești, prin lipsa de istoricitate, de culoare și vibrație existențială, prin lipsa participării afectuoase, duc la înțelegerea din perspectiva umană că sunt niște morți ("căci eu sunt vie, tu ești mort"). În Luceafărul, zice George
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
bateria căpătând starea entropică, degradată. Viața ei, rolul ei, dispare, chiar ca potențialitate. Dacă ne-am urca În cerurile mitice, am afla că antinomia negentropică nu caracterizează originea, ci apare Într’o etapă, desigur aceea În care lumea iese din neant, Începând să se schimbe, adică să trăiască. Unul dintre Îngeri, Lucifer, se revoltă, adică se trezește și devine antiteticul diavol. Aș putea spune că e vorba de un salt calitativ ce separă unicitatea, o stare În care nu negentropia, adică
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
se preocupă să fie el însuși omul care s-a pierdut pe sine. Apare astfel sentimentul aruncării în lume, conștiința că existența proprie este un fapt lipsit de justificare rațională, absurd; se face prezent sentimentul de frică în fața morții, sentimentul neantului. Se ajunge astfel la o stare de criză, la limita extremă a existenței inautentice prin ea. Prin această criză se face trecerea la cea de-a doua modalitate de viață umană existența autentică, "existența care s-a regăsit pe sine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fiu, dascăl cu elev!) Nu i-am răsfoit la timp activitatea lui de filozof și de psiho log. Nu-i cunosc, spre rușinea mea, decât titlurile câtorva cărți: Filozofia lui Spinoza, Cadențe filozofice, Filozofi și sisteme, Despre interpretarea filozofică, Despre Neant, Probleme noi În filozofie, Henri Bergson, Titu Maiorescu - Logica. Stau necitite și cu filele netăiate În rafturile mele. Altele mi-au fost preocupările și pasiunile [...]. Homer Învață pe poeți să spună minciuni... Aristot, Poetica, XXIV PRIN TOAMNA LUI 1913 A
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de viață, de subtilitățile și de diamantele ei, care tocmai de aceea nici nu băgase de seamă la ce hotare ajunsese. Trecerea a fost o prăbușire neașteptată În gol, de unde peste noi toți, aplecați deasupra, au sărit stropi negri de neant. Dar prietena noastră, Cora Irineu, pierise Înainte să i se poată ajuta.“ [...] Îmi Îngădui să insist că, pentru un bărbat cu sensibi litatea nealterată de prejudecăți, o asemenea predilecție a lui pentru fiicele neamului ales, cu capacitățile lor milenare de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tentație a lor străveche, „originară“, cum pre tinde Biblia, spre ruina și pierderea de sine; gustul lor, iscat din curiozitatea pomenită, de a se apleca și [a] privi, pe după marginea prăpastiei fizice și morale care ne Înconjoară, Înspre abisul și neantul ființei noastre și mai ales al lor. O Întreagă literatură mistică, satanică, blasfematorie, cu ecouri În bună parte romantice, a cultivat, până În pragul epocii aspre pe care o trăim, farmecul păcatului, grandoarea sacrilegiului, volupta tea pierderii de sine. Generația mea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nenumărate și el însuși le observa cu ușurință: avea insomnii, îngrijorări, angoase, își punea întrebări la care nu descoperea răspuns, întrebări care îi dădeau dureri de cap, se trezea privind în gol și nemaigăsind nici un înțeles existenței sale, avea sentimentul neantului, al zădărniciei. Iar aceste modificări pe dinăuntru, desigur, produceau modificări de comportament, de atitudine ori chiar de înfățișare: a început să slăbească, parcă și oasele i s-au subțiat, părul i-a albit ca neaua, ochii săi au căpătat o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
merdenea, tot ce puteam aștepta în privința chestiunii cu care veneam la Minister doar de la calculul probabilităților trebuia să aștept, nu de la funcționari. Probabilitatea ca să primesc în timp util o informație corectă cu privire la situația tablourilor care zburaseră dintr-un muzeu în neantul tranziției ca niște fluturași aurii de foitaj era foarte mică. Și chiar mai mică decât capul viermișorului care fusese tulburat din activitățile lui viermișorești și încerca, drăguțul de el, să iasă la lumină, să vadă cine îl deranjează. Normal ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
său colonialist. ACOTACIÓN AL MARGEN Însemnare pe margine Stelele luminau cerul nopții În sătucul acela de munte, iar liniștea și frigul făceau ca Întunericul să dispară. Era - nu știu cum să explic - ca și cum tot ce era solid s-ar fi topit În neant, făcînd să dispară orice semn al individualității și absorbindu-ne și pe noi, palpabilul, În Întunericul imens. Nici măcar un nor care să dea perspectivă spațiului nu ascundea vreo bucată din cerul Înstelat. La doar cîțiva metri distanță, lumina oarbă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
față - sânge scurs din nas. Ușoare eroziuni pe brațe și picioare (nisip? stânci?). Ne impresio nează puternic. Vorbim mult despre morți și moarte - despre sinu cideri (și despre ștefănel, cu care a fost coleg de școală). Despre contactul cutremurător cu neantul. Dar mă simt mai tare pe picioare în această confruntare. Intere sant și bine - ești pavăză tu. Cosma e în genere foarte prietenos și apropiat - suntem în mari confidențe. Mi-a vorbit mult despre iubita lui - despre transformă rile produse
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
al lui Constantin Noica și crimă împotriva securității statului! Aici nu mai încăpeau pachete transmise celor arestați preventiv, nu mai exista posibilitatea unor întâlniri inopinate în cabinetul anchetatorului, nu mai transpirau mesaje transmise prin cei puși în libertate... Aici este Neantul! Categorie filozofică. și totuși, de ici, de colea veneau șoapte și amănunte răzlețe, care se ciocneau, se alăturau și se îmbinau într-un tot din ce în ce mai închegat, alcătuind până la urmă „legenda lui Mihai Rădulescu“. și din nou mă simt neputincios să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot și scheletul său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare! și eu voi muri curând, știu, peste un an, peste zece, o sută, dar până atunci aș vrea totuși să mă odihnesc puțin, atât de tare m-a obosit dorința de mai bun și de mai frumos (căci cum
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fir a păr“, „în doi peri“ - pentru noi, astea nu mai erau simple expresii, ci obiceiuri intrate în sânge. În romanul Animalul inimii există următorul pasaj: „Animalele inimilor noastre fugeau ca șoarecii. Își aruncau blana la spate și dispăreau în neant. Dacă vorbeam mult și fără șir, rămâneau încă un timp în aer. Când scrii, să nu uiți data și să pui totdeauna un fir de păr în scrisoare, spuse Edgar. Dacă părul nu mai e în plic, îți dai seama
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și estetică. După război, Sartre a fost nemilos cu Mauriac. Fraza aceea de fier roșu: „Dumnezeu nu e artist, și nici dl Mauriac...” va rămâne. Azi, la 84 de ani, Mauriac - care n-ar accepta cartea lui Sartre Ființa și neantul „nici sub amenințarea revolverului” - poate să scrie cu o cruzime divină: „Aș vrea să știu cum îmbătrânește Sartre...” Și, deși același Mauriac deplânge că Malraux n-a luat anul acesta Premiul Nobel - fiind „cel mai mare scriitor francez în viață
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
din toată durata omenirii i-a dat dreptate doctorului Petru Groza. Această istorie, în fața căreia atâția s-au zvârcolit ca saltimbancii, la poarta căreia atâția au bătut cu pumnii plini de sânge sau de aur, și s-au prăvălit în neant, îl va reține pentru paginile ei ca pe unul din ctitorii noii Românii, ca pe unul care a crezut în popor și-a învins o dată cu poporul.“ (Scînteia, 10 ianuarie 1958) Între cosmogonie și prostituție (nota V. I.) „[...] Pământul e a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]