3,633 matches
-
implicarea și dăruirea tatălui nostru. Țin minte cum ai mei îi puseseră la dispoziție prima cameră de la stradă, avea până și intrare separată, în idea asigurării unui confort tihnit. De câte ori Vlad povestește, ochii i se umezesc puternic, uneori devenind parcă neputincios în a derula firul amintirilor, mă cuprinde de umeri, înghite ostentativ ca și cum ar înghiți un bol alimentar și-mi spune: „Ați avut un tată minunat, un om care n-a trăit pentru sine, a ars mai degrabă și s-a
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
festiv ce avusese loc în amfiteatrul liceului, mai ales că aveam și-un cuvânt în derularea acestui eveniment. Seara, la orele 18 trebuia să ne întâlnim întreaga promoție la Hotelul Traian, din centrul Brăilei. Stăteam cuminte în camera de la față, neputincios și îngândurat, oarecum confuz și abătut. În neputința mea tot încercam să-mi găsesc cuvintele justificatoare ce urmau să-mi motiveze absența de la banchetul de absolvire. Un ciocănit discret m-a scos din amestecul gândurilor mele. Era nenea Toma. A
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
să-mi strângă articulația mâinii, spunându-mi: „Să fii cuminte, să înveți și s-o asculți pe mama.” De fiecare dată același lucru, iar ochii picurau lacrimi mari, mărgele curate și transparente pe care le tot strângeam cu mâinile mele neputincioase. A plecat să vadă cerul liber și descătușat într-o zi de duminică, iar mama i-a fost alături până aproape de sfârșit. Spun aproape pentru că refuza parcă să plece în prezența cuiva. A fost un moment când mama s-a
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
putea controla oricât ar fi încercat, nu putea spune nimic pentru că, cu siguranță, vocea l-ar fi trădat, iar corpul său se lipise de zidul bucătăriei de vară, încercând să găsească sprijin. Uneori, preț de câteva momente, fericirea te face neputincios, te înmoaie, te stoarce, prin emoția extazului produs, dar apoi îți dă aripi și împlinire substanțială. Fusese un examen dificil, concurența acerbă, aproape 17 pe un loc, dar tot tata mă învățase un lucru esențial: „Tată, nu te raporta la
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
cărui cuvânt va trece ascultată, dincolo de acel zid de indiferență ridicat de domnul profesor. Dana pregătise însă o expunere pe deplin argumentativă ce a primit girul ambelor grupe. Iar eu, eu eram prinsă în acest angrenaj și mă simțeam oarecum neputincioasă. Era ca și cum aș fi fost „înțepenită” în propriile neputințe. Și ce neputință! Cum să iei cuvântul în fața unui așa „colos universitar” și ce să mai poți spune, să poți schimba cu ceva direcția faptelor noastre ? A fost destul de greu să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
este Sorbul - stăm, ne mirăm și ne Întristăm de neputințele acestuia de a fi măcar la nivelul de creație al primei sale tinereți. [...] Care psiholog literar al viitorului va analiza vreodată această dramă intimă și profundă a spiritului creator românesc, neputincios să urce peste o anume limită a vieții pământești, [limită] care, foarte adesea, prin alte părți, nu Înseamnă decât o etapă spre alte realizări ale maturităților depline? Dar o să-mi spuneți că Mihail Smolsky, semnând În literatură Sorbul, nu este
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
neputință a lui de a săvârși răul - având totuși predispozițiile unui suflet chinuit și mijloacele unei inteligențe neîmpăcate - că prietenul nostru, Încă din vremea tinereții sale purtate prin redacția Noii Reviste Române, Își ronțăia, ca de o ciudă Înrăită și neputincioasă, unghie după unghie, până la sânge? Neprietenos de felul lui, suferea totuși să-i dau cu palma peste degetele-i supte, trezindu-l astfel din acest trist exercițiu antropofagic, ornicofagic. Mulți se mirau pe atunci cum de am putut duce casă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ei eminentă nu și-o afla Eufimia nici În gos podărie și nici În creșterea copiilor, care i-au scurtat din viață, agravându-i sufocațiile acestei mame mereu cu sufletul la gură, cum o vedeam adesea, ca pe un Îmblânzitor neputincios În cușca fiarelor revoltate. Eufimia prefera mai degrabă rolul de șef al antreprizei peste soțul scriitor cu reputație, pus să robotească acum numai În activități lucrative, chiar de-a doua și a treia mână (ani de zile, zi și noapte
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de Cipru la data aceea, protectorat britanic. Insula era totuși prea departe pentru ca "planorul" sui-generis să poată ajunge până la pista aeroportului. Alertate, câteva avioane de vânătoare engleze escortează avionul românesc, care plana cu toate motoarele oprite. Se uitau la noi, neputincioși, și așteptau să ne vadă prăbușindu-ne. Celelalte două stewardese din echipaj, Nina Frâncu și Elisabeta Crâșmaru, erau aproape la fel de calme ca și mine", își amintește Viorica Huțan. În cele din urmă, avionul aterizează "pe burtă", pe plaja insulei Paphos
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
cuvintele lor. Durerea de cap sporește, febra crește și ea, încep să delirez. Înțeleg doar frânturi din diagnosticul medicilor: grav, accident cerebral, trebuie să-l transferăm la spitalul regional, o intervenție chirurgicală... Mama izbucnește în lacrimi, tata își frământă mâinile neputincios. Curând mă urcă iarăși în salvare și mașina pornește, bănuiesc eu, spre capitala regiunii. Mama merge cu mine, stă la căpătâiul meu, pe bancheta acoperită cu mușama albăstruie, în mașină. Acum mi-e sete, o sete nemaiîntâlnită, și-mi este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în mai rău. După experiența moscovită, el se privea pe sine însuși, cel de odinioară, cel de la începutul activității revoluționare desfășurate în orășelul Serenite, așa cum ar privi un fluture care plutește diafan în văzduh spre un vierme ce se târăște neputincios, spre un vierme asemenea celui din care a ieșit el... Și înainte Cameniță înscrisese sub numele său unele gesturi, unele acțiuni promițătoare: dar totul decursese cumva confuz, din instinct, pe bâjbâite, fără ca el să-și încerce cu adevărat limitele, fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
latină șoptind: -Îngerul piere ca o rochie mâncată de molii. Se topește în aerul nostru ca o bucățică de zahăr pusă în ceai... Tovarășul Cameniță a întrebat răstit: -Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-avea cum să acționeze. Tovarășul Cameniță era înduioșat și liric pentru prima oară de când se știa el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai adorm, să refuz să închid ochii: tot ce visez că se petrece pe pământ, și acum m-am convins că asta se petrece, nu reprezintă vise, ci coșmaruri. Asist la chinul, la moartea alor mei și eu sunt total neputincios, nu sunt în stare să împiedic răul, nu sunt în stare să le dau nici o mână de ajutor. Ce fel de lume e asta și cum o suportă, cum o ține Cel de Sus? Cum o suportă Lazarus și cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fotografii? Tinerelul mamei, ți-ai pierdut tinerețea în Transnistria, numai cu capul în radio stau!...” Măicuța Natalia plângea în hohote, iar aceste cuvinte de durere de mamă, pentru fiul său, crescut în cruntă sărăcie, veneau din toată ființa sa. Eram neputincioși privindu-i zbuciumul și chipul îndurerat, transfigurat de atâta plâns, de atâta durere. Cineva din grup îi oferă ceva de încălțat, la care măicuța Natalia răspunde: “Poate or fi de înmormântare. N-aveam cu ce-l îmbrăca pe moșneag, au
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
să mă duc la moșneag la mormânt și să-i spun iaca, o fost, o venit copiii, da copilul tău n-o venit (plânge cu spasme, un plâns zguduitor ce venea din toată ființa sa, iar noi cei veniți eram neputincioși în acele triste momente, eram copleșiți de atâta mare durere, durere trăită de o mamă, de o mamă de erou). Cum vă gândiți, cum o să trăiesc eu? Nu știu!” Erau întrebări pe care mereu și le punea și ni le
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de pretutindeni. Dumneavoastră o să aveți ocazia să vă luminați mintea și să vă înbogățiți conștiințele dvst. cu multe lucruri Sfinte pe care până acuma nu le-ați știut. Momente istorice ale neamului nostru, a bisericii noastre. Rămân întotdeauna al dumneavoastră neputincios, păcătos, preotul Vasile Petrache... La rugămintea mai multor ascultători, vom încheia această emisiune „Focul din Vatră” cu o urare de sănătate, adresată mamei lui Ilie Ilașcu, Natalia Ilașcu. Vârsta, dar mai ales durerea nedreptății fiului i-au măcinat sănătatea, i-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
câteva străzi pe care, n-aș putea spune de ce, m-am simțit mai bine ca niciodată. Vecini odioși Există și o nenorocire despre care nu se vorbește. În fața ei, legile, oricât de multe și de bine ar fi întocmite, sunt neputincioase. Ea nu devine decât arareori subiect de ziar sau de anchetă de televiziune. Când ți se întâmplă nenorocirea, oamenii te ocolesc, deoarece ai ceva dintr-un contaminat ce răspândește, la rându-i, un rău incontrolabil. Prietenilor nu se cade să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu praful făcut de două fotolii, singurele obiecte de lux din casa ei. Pe lîngă astm, femeia avea și probleme cu inima.“ După ce zugrăvește complet imaginea ruinei totale, Îngreunată pe deasupra și de animozitatea familiei femeii bolnave, Che - care se simte neputincios ca medic și care se apropie de trezirea conștiinței care Îi va aduce cealaltă vocație, definitivă - a notat aceste cuvinte memorabile: „Atunci, În ultimele clipe ale oamenilor al căror orizont nu a fost niciodată mai departe decît ziua de mîine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Întîlnire „În deșert, noaptea“, Împărțirea de mate, pîine, brînză și pături a aprins o scînteie care a scos la lumină o dureroasă delimitare. În tot cazul, se găseau În Chuquicamata, cu mina și minerul din sud: „Eficiența rece și resentimentul neputincios merg mînă-n mînă În mina cea mare, legate, În ciuda urii dintre ele, de nevoia comună de a trăi, pe de o parte, și de a specula, pe de altă parte...“ Și-a făcut apariția o idee impunătoare și, odată cu ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
care fac posibil mineritul fiecărui centimetru de cupru. Mulți oameni ca domniile voastre Îmi pun Întrebări tehnice, dar rareori Întreabă cineva cîte vieți a costat. Nu vă pot răspunde, domnilor doctori, dar vă mulțumesc că ați Întrebat.“ Eficiența rece și resentimentul neputincios merg mînă-n mînă În mina cea mare, legate, În ciuda urii dintre ele, de nevoia comună de a trăi, pe de o parte, și de a specula, pe de altă parte... Vom vedea dacă, Într-o bună zi, vreun miner Își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. E drept să ne întrebăm: Cum sunt pruncii? Cu toții am fost mici și înțelegem ce înseamnă a fi prunc. Mai întâi copilul e convins că-i mic și neputincios. El nu se încrede în sine, ci la cea mai mică greutate aleargă la ajutorul tatălui său, și gândul că tatăl său poate să facă ceea ce el nu poate, îl pune la adăpost de orice teamă și neliniște. Apoi, copilul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Maria, din acel moment, ne-a cuprins pe noi toți în inima sa. O, ce fericire! Maica lui Dumnezeu să fie și Maica noastră! Maica unui Dumnezeu nesfârșit de bun, de sfânt, atotputernic, este și Mama noastră, ființe mărginite, păcătoase, neputincioase! Cum nu vom alerga la această Mamă, când o știm cine este? Când o știm că e așa de bogată, atât de bună? Un tânăr evlavios, care, în puțini ani, ajunsese la o mare desăvârșire creștinească, lăuda într-o zi
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
nevinovați! La aplicarea Decretului de grațiere din 15.04.1964, pr. Gheorghe era atât de bolnav și epuizat că nu se putea ține pe picioare, situație în care conducerea Batalionului de securitate s-a văzut nevoită să trimită pe cei neputincioși, sub supraveghere, la un spital din București pentru a fi întremați cât de cât fizic; nu-i putea trimite acasă în acel hal, căci ar fi fost pătată imaginea partidului care zicea că are ca preocupare de bază „grija față de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a răspuns cu seninătatea ce-l caracteriza: „pentru mine toate erau ca un lan de porumb: când îl privești vezi lanul dar nu și fiecare plantă în parte”. Cât a stat în Nisiporești se interesa mai mult de bătrânii bolnavi, neputincioși pe care îi vizita, în limita puterilor, îi încuraja reușind să-i facă să suporte cu mai multă resemnare suferința lor. Nu știu în ce stare îi erau plămânii căci spre sfârșitul lunii august a plecat la București de unde printr-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu tot felul de „suspecți“. În zori au fost împărțiți în două coloane: cei buni de muncă, printre care Petre Sirin cu mama sa, au fost conduși la gară și urcați într-un tren de marfă cu direcția Polonia. Cei neputincioși au fost uciși undeva, la marginea Kievului, într-o râpă devenită de atunci celebră. La Lvov trenul în care se aflau cei doi Sirin (Petre avea 16 ani, mama sa 42) a staționat multă vreme. Doamna Sirin a reușit să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]