3,538 matches
-
i se făcu milă și îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoștită și parțial cheală, pe care Edy imediat și-a agățat-o cu mândrie la butonieră. Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Așteptam nerăbdători fetele în colțul rotund, vineții, rebegiți de frig, clănțănind din măsele și privind cum cucoanele își fâțâie tropăind zgomotos pantofii cu capișoane de metal la tocuri. Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena și .. au apărut amândouă! Au
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pândea tăcut să mă sperie; îl știam! Era prietenul meu! Clădirea căminului mă aștepta nemișcată ca un monstru diluvian cu mai multe capete, cu intrări-ieșiri și două aripi înfoiate. Edy nu avea de gând să se supere însă mă aștepta nerăbdător să-mi spună: - Tot o să te prind eu odată, Giulia! În gândul meu am prezis ziua exact... poimarți, dar l-am lăsat să spere că asta o putea face pe gratis. Ea nu l-a înghițit, că prea repede și-
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
drept ca la fotograf. Acela a fost Nelu, nepotul ei, de care a avut grijă, când era copil de școală,...cum să nu crezi în aceste semne? Când cădea seara, treburile încetau, animalele rumegau în staul, iar ei, copii așteptau nerăbdători să le repovestească mereu aceleași lucruri care le păreau noi de fiecare dată. Stăteau întinși liniștiți pe lavițe și li se desfășura în fața ochilor misterele ținutului cu piscuri semețe care se pierdeau în neguri albastre; codrii străvechi și întunecați fără de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ani mai târziu, am constatat că nici unul din noi nu mai știa ce se întâmplase cu manuscrisul. Cu toate acestea atunci, în acea scurtă perioadă de parteneriat creator, a făcut tata fotografia. Ne-a prins în atitudini caracteristice: Joan șezând nerăbdătoare, cu spatele drept, cu un zâmbet încrezător care-i dezevelea dinții și îi lumina fața, iar eu pe jumătate cu spatele la aparat, cu un creion la buze și cu capul înclinat, gânditor. Tata a făcut două fotografii după negativ și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
putut trezi, mi-am dat jos picioarele din pat și m-am repezit în hol să-l iau. Avea un timbru splendid și era adresat „Stimatului domn Owen“ cu un scris elegant, cu litere lungi și subțiri. Pentru că eram prea nerăbdător ca să mă mai duc în bucătărie după un cuțit, l-am rupt brutal cu degetul mare, apoi l-am luat în camera de zi și am început să citesc, tot mai uimit pe măsură ce parcurgeam fiecare propoziție, următoarea informare: Stimate domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să mă calce pe nervi. — Colega ta de apartament părea foarte drăguță. — Dar nu crezi că e enervant când prietena ta își alege un partener total nepotrivit? Roddy acceleră până ajunse la trei metri de mașina din față și făcu nerăbdător semn cu farurile. Până atunci mersese în medie cu o sută patruzeci de kilometri la oră. — Înțeleg foarte bine ce vrei să spui, rosti el. Și eu am un prieten care a fost logodit cu o tipă timp de doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în Brixton. Are origine muncitorească. Deși pictura lui e riscantă, sparge tiparele. Ia niște pânze imense pe care le așază într-un anumit unghi și pe urmă toarnă peste ele cutii mari cu vopsea, care se prelinge pe... Phoebe țâțâi nerăbdătoare. — Giumbușlucurile astea au captat interesul publicului vreo cinci minute în anii ´60. Vă lăsați păcăliți atât de ușor... — Le spune pe șleau fătuca asta, nu-i așa? făcu Hilary. — Dar e important. Pentru că în felul ăsta se umflă reputațiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Îl văzuse cu ochii lui pe Godfrey înghițit de flăcări. — Deci cum Dumnezeu l-ați găsit pe omul acesta? — Se pare că fusese prins de nemți și întemnițat pe toată perioada războiului. Apoi, când s-a terminat, s-a întors acasă - nerăbdător să ajungă la familia lui -, dar a descoperit că fusese declarat mort și că mama lui nu supraviețuise după aflarea acestei vești. A murit la o săptămână după aflarea ei și tatăl lui s-a recăsătorit peste un an și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lipsită de afecțiune. Dar au sfârșit oribil amândoi, nu doresc așa ceva nimănui. Întâmplător, am reușit să ajut autoritățile să descopere câteva mici detalii, deși numele meu nu apare nicăieri în documentele oficiale. Deși mi se păreau interesante aceste amintiri, eram nerăbdător să revenim la subiectul nostru. — Îmi povesteați despre Farringdon, copilotul, i-am sugerat. — Era un tip periculoas, Michael. Un om disperat. Findlay ieși din bucătărie și îmi întinse o ceașcă de porțelan crăpată, plină cu ceai aburind. Nu era deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care se suprapunea pe aceste clădiri de o sobră demnitate, făcându-le strălucitoare în ochii mei de îndrăgostit? Cu siguranță că la Alice mi-era gândul când Joan s-a ivit din mulțimea care aștepta în gară, cu un zâmbet nerăbdător de bun-venit, fluturându-și brațele și strecurându-mi pe loc disperarea în suflet. Se îngrășase, nu se fardase, era urâtă și vulgară. (Știu că sunt niște observații neelegante, dar prefer să fiu sincer.) M-a îmbrățișat puternic și mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îndepărtată a unui film alb-negru, fără titlu, probabil american: un bărbat într-un oraș aglomerat măturat de vânt în primele ore ale dimineții, cumpărând un ziar de la vânzătorul din colțul străzii, luându-l cu el într-o cafenea și dând nerăbdător paginile pentru a ajunge la una anume, în timp ce înfulecă un sandvici în fața tejghelei și apoi fălcile i se mișcă tot mai încet în timp ce citește, până când mototlește dezgustat ziarul, îl aruncă la coș și iese valvârtej din local, cu fața lividă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
din cap cunoscător, dar în priviri i se citea amuzamentul. Desigur. Vechea atracție. Și McGanny cunoaște cel mai bine vanitatea scriitorilor. La urma urmelor, și-a ridicat o afacere pe ea. — Exact. Mă plimbam în pas vioi prin celulă deja, nerăbdător să se termine conversația cât mai repede. Am așteptat cât mi s-a părut un secol să rupă Findlay tăcerea, dar n-am mai putut să-mi înfrânez nerăbdarea: — Ei bine... Ei bine, ce? — Și care e veriga care lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
imaginație și sportivitate, nu se putea compara cu adevărat cu prostituatele care i se ofereau de obicei în călătoriile lui la Bagdad - dar, și mai important, tatăl ei avea o serie de contacte influente pe piața sud-americană, în care era nerăbdător să se infiltreze. După toate probabilitățile, le va putea folosi în continare, dar ar fi fost mai ușor dacă tânăra și splendida lui soție ar fi fost lângă el să-l ajute. Mai presus de orice, Mark găsea că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cămării de pe hol, după ce în sfârșit o golise de tot. Adio, trecut blând al omenirii. Rochia are un fermoar lung la spate și ea se chinuie să-l închidă. Acum că s-a hotărât să plece, se grăbește: pe cât de nerăbdătoare aștepta întoarcerea iubitului, pe atât e de grăbită să dispară înainte să se întoarcă el. În sfârșit, izbutește. Repede își trage ciorapii, își pune pantofii, își îmbracă haina, îi închide nasturii de os. E gata. Ba nu, mai are ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
se făceau glume. Profesorul o uimește pe Teodora cu voluptăți de limbaj greu de acceptat sub „pana” bătrânului scriitor basarabean. După îndelungi tatonări, asortate cu „aluzii fine”, „eschive glumețe”, „propuneri disimulate”, ea acceptă o „întâlnire secretă”. Iată-l dezbrăcând-o nerăbdător, precipitându-se în căutarea sânilor, a abdomenului ușor încordat, cu pielea întinsă. Atinge cu obrazul vegetația ce îi protejează floarea roz, încă închisă sub răcoarea trecutelor nopți de așteptare... Profesorul se dedă tuturor gesturilor de „florar împătimit”, încât femeia îl
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
informații istorice aflate în circulație, interpretul să pună la contribuție și propria fantezie, drept liant al unor elemente ce trebuie să capete coerență și să dea impresia întregului. iunie 2006 Deși am parcurs deja câteva zeci de pagini, sunt la fel de nerăbdător să reiau lectura caietului lui P.H.L. Urmăresc nu atît „aventura” eroului, cât motivațiile, mai mult sau mai puțin transparente, ale autorului. El scrie o nuvelă și, în același timp, meditează asupra poveștii care tocmai se derulează. Comentează, adnotează, aprobă sau
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
sută e o distanță rezonabilă. Poți să-l nimerești oriunde de la distanța asta. Uite-o pe memsahib. — Bună dimineața, spuse ea. Mergem după leul ăla? — De-ndată ce-ți termini micul dejun, spuse Wilson. Cum te simți? — Minunat. Sunt foarte nerăbdătoare. — Mă duc să văd dacă-i totul pregătit. Când Wilson se Îndepărta, răgetul se auzi din nou. — Bandit gălăgios, zise Wilson. O să avem noi grijă de tine. — Ce-i cu tine, Francis? Îl Întrebă soția sa. — Nimic. — Ba da, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dădu seama că-i tremură mâna. Se căută prin buzunare după alte cartușe și le pipăi pe cele prinse pe pieptul tunicii. Se-ntoarse spre Wilson, care stătea În spatele mașinii fără portiere, ca o cutie, alături de soția sa. Rânjeau amândoi nerăbdători și Wilson se aplecă În față și Îi șopti: — Uite păsările alea-n picaj. Înseamnă că bătrânul și-a părăsit prada. Uitându-se pe celălalt mal al râului, Macomber zări deasupra copacilor vulturii care se roteau și se repezeau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ceilalți doi. Când și-a ridicat privirile s-a trezit că bivolul era-n picioare și-l fixa. Băiatul a rupt-o la fugă și bivolul a fugit și el În tufișuri. — Hai, nu mergem acum după el? spuse Macomber nerăbdător. Wilson se uită lung la el. „Al dracu’ tip ciudat, Își spuse. Ieri făcea pe el În pantaloni și acum parcă-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mult Îmi plăcea când ajungeau la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici lung și cu jocheii care se agitau nerăbdători de colo-colo; apoi bariera zvâcnea Într-o parte și porneau toți la grămadă și apoi Începeau să se Înșire. Știți cum e să vezi o grămadă care se pune-n mișcare. Dacă ești sus În tribună, cu un binoclu, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să ne lași baltă tocmai când avem mai mare nevoie. Nu m-am dat în lături de la muncă niciodată. Asta-i bine. Așa că de marți te așteptăm la muncă... Când a intrat pe poarta casei, se înserase. Maranda îl aștepta nerăbdătoare să afle ce a făcut la târg. Ai umblat cu folos, Toadere? Apoi Dumnezeu mai are grijă și de cei nenorociți. Am găsit de lucru în gară, după cum îți spuneam. Și cum ai să faci? Ai să bați drumul până la
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad. Și tu ce ai făcut? - a întrebat Maranda. Am făcut și eu ce a făcut toată lumea. Adică? - a întrebat nerăbdător de astă dată, Toaibă. Adică am dat lucrări scrise și pe urmă o comisie ne-a ascultat pe fiecare, să vadă ce ne poate capul. Și? - a fost și mai curioasă Maranda. Ei. Pe urmă am așteptat să se afișeze
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Pavel, căci folosindu-se de ceea ce era convinsă că constituia „prestigiul” acestuia, fără să fi primit confirmări În acest sens, punea pe seama lui (după cum am mai arătat la Începutul acestei rememorări), orice veste pe care o aducea la cunoștință femeilor nerăbdătoare de „noutăți”. „Noutățile” căpătau astfel În convingerea ei o greutate veridică anume, pe care se pricepea s-o accentueze În tonalitatea vorbirii. Și iată că domnul Pavel Însuși, venind din oraș, deschise pe neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Pavel erau În sufragerie; sosirea mea i-a bucurat; după decenii de stat Împreună, țineau la mine ca și cum eram fiul lor. Doamna Pavel avu grijă să-mi pună dinainte vestitele ei (obișnuite În partea locului) rulade, pentru Întinderea vorbei, și nerăbdătoare, Îmi ceru să-i spun „cu amănuntul” cum am petrecut cele două zile la țară, dar nu-mi găsii puterea relatării pe măsura dorinței ei, căci bună parte din emoția acelor zile se pierduse În ochii Anei și rămase acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
copacii din apropierea peșterii - o chemare îndepărtată, pe care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur domnea o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]