3,683 matches
-
când disperat, nici nu îndrăznea să se uite la o fată, deoarece îi era rușine cu obrajii și mâinile sale. Mai mult decât atât, ca să-și mascheze defectele devenise mofluz, butucănos și uricios. Acum, slavă Domnului, era curat, sănătos și optimist. Și la ea, coșurile, se vor vindeca cât de curând și va rămâne numai ființa pură, curată și mai frumoasă ca toate celelalte. De multe ori închidea ochii și se gândea la viitor: azi prietenă adevărată, mâine mamă iubitoare, apoi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
-l dăm copiilor mai departe, să nu ceară pomană de la alții...". Se așternuse o liniște profundă. Se auzea numai zgomotul ritmic al locomotivei, precum și al roților ce treceau peste macaz cu care urechea se obișnuise. Toți așteptau un epilog mai optimist. Între timp, au terminat de mâncat. Femeia a strâns bucata de pâine și roșiile rămase într-o bocceluță, pe care a introdus-o într-o traistă ceva mai mare, a aruncat ziarul cu fărâmituri la cutia de gunoi și a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fără a lăsa timp de replică, se adresă în șoaptă să audă numai ei: oropsiții, neajutorații, milogii. Poftim! Însă de la studenți "amărâți", sublinie cu o fină ironie cuvântul amărâți, nu luăm bani! Cei doi studenți "amărâți" în general, deveniră mai optimiști și în special cel de la I.S.E.P. care, prinzând curaj, ripostă tot în șoaptă. Nu știm cum să ne spălăm obrazul. Vă rămânem datori. Fetele însă căutau să asculte slujba cu pioșenia cuvenită. Era ora douăsprezece noaptea, un moment de răscruce
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
foarte important: aproape de oraș. Putea veni la serviciu foarte bine cu bicicleta Mifa de damă, căreia îi sudase un cadru orizontal și care acum îl aștepta acasă cu nerăbdare, abia spălată cu motorină și unsă cu vaselină. Cu asemenea imagini optimiste a ajuns la destinație. La stânga, ca o văduvă însingurată într-un decor verde auriu, străjuia o casă obișnuită de om înstărit, fără gard însă drăguță, în mod sigur naționalizată, cu o inscripție nu prea mare deasupra ușii de la intrare pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Nu ai nici o șansă să te bronzezi! Cum v-au părăsit, v-ați certat? Părăsit? Certat?... Floare la ureche! E vorba de un fenomen natural, din calea căruia nu ne putem feri. Dacă în tinerețe participam la evenimente vesele și optimiste: botezuri, logodne, nunți, acum o urmărim pe "Doamna cu coasa", care se plimbă printre noi din ce în ce mai des, rărindu-ne tot mai mult rândurile. Acum și ea, după ce a fost trasă pe sfoară de atâtea ori de iscusitul erou al lui
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Cotești! ca un ecou la întrebarea de mai sus, spre surprinderea lui Bidaru, se auzi o voce puțin peltică de ibovnică abia trezită din somn. Prezența unor persoane tinere, de sex opus, la asemenea sindrofii era normală. Toți necăsătoriți, veseli, optimiști, dornici să petreacă sau chiar să-și înjghebeze o familie proprie, în special că și doamna Dan știa să combine în așa fel lucrurile, încât avea întotdeauna cel puțin două camere rezervate pentru fete. Te-a întrebat cineva ce poftești
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și, în dorința de a și-l scoate, zise timid și foarte încet, abia găsindu-și cuvintele: - Dar tu nu ești așa, știu asta bine, căci am ajuns să te cunosc... Cred că ar trebui să încerci să fii mai optimistă... 88 Rareș Tiron - Sigur că nu sunt așa!, izbucni Maria încruntată. Deloc nu sunt! Însă nu pot să fiu nicidecum optimistă. Nu pot și nici nu vreau să-mi rezerv libertatea de a face imprudența asta. În primul rând, pentru că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
așa, știu asta bine, căci am ajuns să te cunosc... Cred că ar trebui să încerci să fii mai optimistă... 88 Rareș Tiron - Sigur că nu sunt așa!, izbucni Maria încruntată. Deloc nu sunt! Însă nu pot să fiu nicidecum optimistă. Nu pot și nici nu vreau să-mi rezerv libertatea de a face imprudența asta. În primul rând, pentru că nu vreau, cu niciun chip, să-mi fac iluzii, doar pentru ca, mai târziu, să mă aleg numai cu deziluzii; iar, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tu nu vrei, eu tot cred că ar 1 Cuvinte atribuite lui Pavel Puiuț (în interpretarea lui Gheorghe Dinică) și preluate din filmul de comedie neagră din anul 2002, Filantropica. Istorisiri nesănătoase fericirii 93 trebui să încerci să fii mai optimistă!, îi răspunse tânărul cu o voce calmă, liniștitoare și care îmbărbăta. - Te rog, Victor, nu mă amăgi, nu trebuie. Chiar dacă vrei să mă alini, asta este o născocire mult prea stângace, pentru a putea privi cu încredere la ea. Să
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nu-mi doresc, cu niciun chip, să-i las pe ceilalți din jurul meu să fie martorii propriului meu sfârșit; însă, pe de altă parte, cu tot pesimismul meu, parcă o părticică din mine - nu știu cum - se zbate continuu să fie încă optimistă! - Ia oprește-te!, interveni Luiza. Este ceva aici, la mijloc, care șchioapătă!, rosti aceasta scurt și accentuat, foarte sigură pe ea. Fii atentă la mine! Să-ți intre bine-n cap: nu poți să fii pesimistă, păstrând, totuși, în tine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
și accentuat, foarte sigură pe ea. Fii atentă la mine! Să-ți intre bine-n cap: nu poți să fii pesimistă, păstrând, totuși, în tine o rezervă de speranță că va fi mai bine, precum nu poți să fii nici optimistă, știind, în sinea ta, că lucrurile s-ar putea să se sfârșească prost. Pesimismul și Istorisiri nesănătoase fericirii 131 optimismul sunt două noțiuni supreme prin sine însele, antonime și care se exclud natural una pe cealaltă. Așa încât, nai de ales
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
final, nemaicontând deloc că Luiza nu se mai afla, de câteva clipe deja, acolo, lângă ea: - M-ai prăfuit... Ei bine, de ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și abătută, dar, totodată, oarecum optimistă în inimă, cu eterna speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând-o pe Luiza cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în întregime acolo, lângă el. Îi imit râsul: Da, de iapă. Cum e iapa care ar trebui să priceapă, domnule? Ha, ha, ha! (Valy avea, când era interesat, un râs măgulitor, cu un hăhăit mărunt pus pe-o melodie ascendentă, optimist, cuceritor; așa reușea probabil, să-l cucerească repede pe interlocutor; râs parcă imprimat cândva pe o bandă de magnetofon și redat oricând, la comandă, prin simpla apăsare pe buton) Te superi, castelane, dacă îndrăznesc să-ți deschid ochii? Zii! Păi
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bordo. Încă de pe vremea aceea, când ai mei se vedeau obligați să meargă la vreo nuntă într-o altă localitate, mă lăsau în grija mătușii. Atunci, adică aici în fotografia de pe radio, Karin-tante era deja îmbătrânită, dar la fel de zâmbitoare și optimistă. Făcea parte din categoria oamenilor care, încărunțind prea devreme, dădeau impresia că stopau pur și simplu procesul de îmbătrânire, fiindcă rămâneau după aceea, pe tot parcursul vieții, cu fizionomia feței neschimbată. Între prima îmbătrânire și ultima, vorba lui Karin-tante, la
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
abia în ziua înmormântării și-o văzusem cu fața acoperită cu un voal negru de mătase, care atârna pe sicriul închis și parcă înghețat, mi se păruse că nu mai era ea, bătrânica aceea plăcută, care mă crescuse. Surâsul acela optimist, chiar dacă l-aș fi văzut pe buze și în ochi, nu l-aș fi putut distinge din cauza vălului. Eram convins că vălul era de vină. El îi dădea alura a ceva glacial. Iar sicriul, un obiect ca toate obiectele, ceva
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a zeci de expoziții de acuarele în județ și în afara județului, îmi păru însă de la început, un om de aur. Mai întâi îmi apăru un om de care m-aș putea apropia. Deosebit de binevoitor, cu zâmbetul tot pe buze, foarte optimist și, pare mi-se, fost don juan înrăit, dl. director mă invită la el acasă. Locuia cam departe de centrul orașului, pe una din străzile în pantă din cartierul supranumit de localnici Davol, într-o casă la modă în acei
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
păcălit și ne-a spurcat pe toți, a făcut-o pe hahamul, că dacă-l prind îi pun chelea pe băț, numai de afaceri cu evreii n-am mai avut chef, deși bancul lui Marcel îmi deschisese orizonturi noi și optimiste. Apoi, pur și simplu mă căutau banii, atât de mult mă împrietenisem cu ei. Mi s-a întâmplat să stau jos, pe niște scări, ca să-mi trag sufletul, cu vioara lângă mine, în cutie. M-am trezit, tam-nesam, că-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de săpun azurii. Domnul Stein Încă nu se simțea prea În largul lui. — E bine pentru o fată, repetă el. Și În ultima vreme firma mi-a ocupat tot timpul. Dar când vânzarea asta se va fi Încheiat, adăugă el optimist, voi aranja ceva pentru ea. Taximetrul trase Într-o curte mică și Întunecată, În care se afla un container de gunoi, dar scările lungi pe care urcară erau luminate de ferestre largi și Întregul Istanbul părea să se scurgă pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
luaseră nici elementară precauție de a menține o santinela lângă ambarcațiuni; nici pentru o clipă nu le trecuse prin minte că cei pe care ii vânau le cunoșteau intențiile dinainte. Un comportament atât de imprudent depășea chiar și cele mai optimiste așteptări ale lui Roonuí-Roonuí, care se mulțumi să facă de pază, în cazul că s-ar fi apropiat cineva, în timp ce tovărășii lui se grăbeau să taie - cu ajutorul inestimabil al cutițelor ascuțite ale spaniolilor - câte opt din fiecare zece legături ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întregime. — Și credeți că s-ar evita asta împiedicându-i să meargă la curve? — Nu. Nu cred. E doar o chestiune de timp, dar datoria noastră este să facem tot posibilul ca acest timp să se prelungească... Nu păreți foarte optimist. — Nu, firește... Chiar și așa, rămâneți în continuare aici, sacrificându-vă. Nu vă îndoiți niciodată de utilitatea muncii dumneavoastră? Nu vă pierdeți speranța, atunci când zăboviți gândindu-vă că această lucrare, cu vremea, e condamnată eșecului? Părintele Carlos căută în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
a rîs și mi-a mulțumit fără să mă privească, dar acela a fost unul din cele mai frumoase momente pe care mi le-a lăsat amintire. În strada iluminată arămiu-auriu ne-am făcut semn cu mîna în mod foarte optimist, nu pentru că ne despărțeam, ci pentru că, pentru o clipă, ajunsesem la un fel de complicitate a unui sentiment reciproc împlinit, un moment perfect al unei seri care are aroma sa și rămîne intact prin timp, plutind aproape independent... Și chiar dacă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
coada între picioare mă fac să mă simt stăpîn pe situație. Nu mai vrei bătaie? Ca și cum s-ar fi rușinat, cîinele se făcea că are altă treabă și refuză definitiv o nouă confruntare. Pînă aici n-a fost rău, concluzionez optimist. Nu după mult timp văd un container și acolo o băbuță scociorăște. Scoate tot și aruncă pe jos, ceea ce în timp a acumulat în zonă un strat gros de pungi și gunoaie. Mamaie, nu arunca pe jos. Pune totul înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ca apoi să curgă în rîuri liniștite, resemnate. Mă simt bine singur, par împăcat cu mersul lumii, cu imbatabilul ciclu, cu iluzia că pot iar vorbi cu el, cu Cezar, cu Cezar care stătea pe fotoliul acum gol. Vesel, trist, optimist, copleșit de nedreptate, răpus de răutatea umană. Strălucire și stingere în durere. Ce o fi simțit marele Cezar cînd Brutus...? Nu, mai bine ascult cîntecul monoton, cu răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
facă singur acest efort și izbește, ajutat și de o rafală, ușa la loc. Singura oponență a venit doar de la piciorul Lui. Tu-ți Dumnezeii mă-tii de neisprăvit! țipă El. Oamenii sar în ajutor, analizează pagubele produse și constată optimist: Osul nu-i rupt. Doar carnea s-a strivit... Dacă boul ăsta își vedea de treabă..., suspină El, neconsolat. Am vrut să..., mormăie cîrciumarul. EL este pus cu piciorul în gheață, este uns cu o alifie și toți îl mîngîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
poză firește, ce credeai? Au ieșit niște nuduri dumnezeiești; cu geniul meu și cu hoitul lui Suzi — Parcă ziceai că la salon — Lasă salonul, doar n-o să moștenească troglodiții pămîntul. Nudurile astea sînt bomba mea cu efect Întîrziat. Aștept. — Ești optimist mon cher, dacă-ți Închipui că se mai schimbă ceva. Ăsta ne-ngroapă pe toți. Îți Închipui că-n țara asta mai Îndrăznește cineva să crîcnească? Foștii, cum zic ei, și-au cam lăsat oasele prin Închisori și cei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]