3,808 matches
-
schimbă forma obiectelor pe care le privești de jos ori din zbor; descoperea Între lucruri legături de nepriceput pentru ceilalți și a căror ciudățenie logică te uimea. Gesturile sale erau Încete, rare, sobre, ținea mâinile apropiate de trup, căci avea oroare de gesticulația meridională. Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar răceala britanică i se părea de bun-gust. Despre Baudelaire se poate spune că era un dandy rătăcit În mijlocul boemei, dar un dandy ce ține la rangul său, la purtarea aleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Nu dorește să fie luat cu totul În serios. Dar pe un plan mai profund, aceste reguli stricte și zadarnice reprezintă idealul său de efort și de construcție. Noblețea și grandoarea umană ale lui Baudelaire vin, În mare măsură, din oroarea sa de a lăsa lucrurile să decurgă pur și simplu. Lipsa de vlagă, abandonul, destinderea Îi par greșeli de neiertat. Trebuie să te Înfrânezi, să te stăpânești pe deplin, să te concentrezi. El notează, după Emerson, că „eroul este veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
de iluzoriu colac de salvare dintr-un naufragiu existențial, ar fi putut scoate la iveală faptul că și pentru Mateiu, ca și pentru iluștrii săi mentori literari, dandysmul este semnul unei realități mai profunde, care se cere ea Însăși descifrată. Oroarea de natură și de natural, caracteristică operei lui Baudelaire și apologiei dandysmului, Își are sorgintea În sadismul (desigur, teoretic) al poetului, admirabil analizat de Georges Blin. Și asupra lui Mateiu influența „divinului” marchiz (nepusă În lumină până astăzi) s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
d’un démon” sau tipul unei voluptăți Îmbătătoare, dar infernale. Răsfrângerea În afară a acestei trăiri echivoce se materializează În mască, În coloratura afectivă ce se vădește În grația străvezie ori În tușa violentă a machiajului. Deformarea vieții provine din oroarea de tot ce este natural; „la peinture du visage”, remarcă Baudelaire, nu imită natura, ci o depășește prin stilizare, prin unitatea abstractă a detaliilor, subliniate de fard. Masca dă contur unui moment-limită din viața estetului, marcând o concentrare simbolică (precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pumn, nenorocitul! — Păi, eu l-am lovit prima, recunoscui eu. Cred că i-am spart nasul. Sophie își retrase rapid mâna de pe fața mea, de parcă s-ar fi temut să n-o mușc. Sally se holba la mine plin de oroare. Iar Matthew se înecă cu capuccino. —Sam e eroul zilei, zise MM. Ea și Fisher păreau a fi singurii care nu păreau a fi prea șocați de mărturisirea mea. —Sam, te superi dacă te rog să ne spui și nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Apoi reluă: — Să rezumăm. Fratele Leon nu va intra în călugărie; va intra doar în diplomație, la fel ca fratele Francesco. Liniștit acum, acesta își împreună mâinile, luă o mutră cucernică și rosti cu voce comică: — Dacă fratele Leon are oroare de adevăr, să nu se teamă: nu-l va întâlni prea des în confreria noastră. — Amen, am închis eu discuția pe același ton. Numeroși prieteni se adunaseră la mine acasă ca să-mi sărbătorească eliberarea, a cărei veste se răspândise încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
făcea inutilă artileria instalată la Sant’Angelo, pedestrașii germani escaladară zidurile în mai multe locuri și se răspândiră pe străzi. Câțiva dintre oamenii care reușiseră să scape cu viață izbutiră să ajungă la castel, privirile lor grăind deja despre primele orori. Aveau să urmeze și alte mărturii. Mă jur pe Dumnezeu care m-a făcut să străbat lumea largă, pe Dumnezeu care m-a făcut să trăiesc supliciul orașului Cairo, ca și pe cel al Granadei, că nicicând n-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
depărtară picioarele și unul din ei aprinse o lanternă, îndreptând-o spre ea; apoi simți niște degete care îi cercetau interiorul vaginului. Urletul ei de indignare fu înăbușit de căluș. Își dori să lăcrimeze, dar ochii îi erau uscați. Ca și cum oroarea asta ar fi fost prea îngrozitoare ca să poată fi exprimată prin lacrimi. Se auzi un sunet, cel al unei uși deschizându-se, al altcuiva intrând în cameră. Ajunge, spuse o voce la doar câțiva pași depărtare. Între vuietul din capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Să poată rezista... măcar așa... cât de cât... ARTUR: N-am știut. N-am știut și gata. GARDIANUL: Și dumneavoastră visați trompeți! ARTUR (Vehement, vinovat.): Nu-i adevărat! GARDIANUL: Ba da! V-am prins eu! Ați visat trompeți. ARTUR: Ce oroare! GARDIANUL: Sigur. Visul desfigurează realitatea. (Pauză; personajele ușor obosite.) ARTUR (Patetic.): Și totuși, și totuși... Cu puțină ordine, cu puțină disciplină... Cu un cetățean, doi... această sală s-ar lumina, s-ar rotunji, s-ar lipi mai repede de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Ia te uită! Ăștia mai lipseau! GRUBI: Eu nu-i înțeleg pe unii... Au un tupeu! PRIMUL BĂRBAT: Asemenea oameni ar trebui interziși prin lege. GRUBI: Care lege? Tu nu vezi că aici e care pe care? BRUNO (Înfiorat de oroare.): Brrr! E sinistru! GRUBI: Au să strice tot. PRIMUL BĂRBAT: N-ar trebui să le permitem tuturor, nu-i așa, să... AL DOILEA BĂRBAT: Ah! Mi s-au răcit picioarele! BRUNO: Ia te uită! Altul! GRUBI: Asta e bătaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
efectul acelor vorbe sinistre asupra mea, Îndepărtă cu un gest calm pledul colorat care Îi acoperea jumătatea inferioară. Priveliștea era terifiantă: membrul stâng al lui Adam Adam era retezat brutal la câțiva centimetri sub genunchi! Am Închis instinctiv ochii de oroare, iar mâinile mi s-au Încleștat Înfiorate pe brațele fotoliului. 3 - Ea este Eva. Tocmai ți-am lăudat-o adineauri pentru calitățile de expertă În prepararea cafelei... Cred că niciodată n-am fost mai recunoscător unei femei pentru providențiala apariție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Alexandriei caucaziene, de pildă). Dubla funcționalitate - economică și militară - În spiritul căreia au fost construite aceste cetăți ne trimite cu gândul la un alt cuceritor din plin secol al XX-lea. O să-i pronunț numele, rugându-vă să vă reprimați oroarea: este o apropiere de ordin științific, nu ideologic. Adolf Hitler, despre el vorbesc, a procedat la fel În edificarea infrastructurii economice a Germaniei interbelice: autostrăzi care puteau servi ca aerodromuri, spații de producție În egală măsură pentru uz militar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
avea În fața ochilor filmul propriului viitor. Sunt momente când, gândindu-mă la asta cu fireasca aviditate curioasă a fizicianului, mă bucur, totuși, că nu trăiesc situația ca om, pur și simplu. Să-ți cunoști viitorul - ce provocare, dar și ce oroare! Vă spuneam, scuzați digresiunea, că importantă nu este suprapunerea destinelor, ci altceva. Important e că, după ce au construit o planetă-soră și au reprodus genetic niște ființe cu potențial biologic absolut identic cu al lor, s-au spălat pe mâini ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
stare de excitație, de violentă incandescență a simțurilor, și atunci știam că sunt În apropierea prăzii, că nu va trece mult și mă voi afla față-n față cu trofeul visat. Vânătorul refulat din mine (n-am vânat niciodată, am oroare de sânge și de ideea de ucidere a oricărei ființe vii) trăia clipa fremătătoare a victoriei. N-am idee ce mă propulsa către ea, cine Îmi teleghida mâna să Închidă copertele unui catalog, abandonând setul de documente pe care logica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Joîo VI, care nu se mai îndură să părăsească Rio de Janeiro, drepturi absolute de guvernare și administrare a țării. Primejdia franceză a luat sfârșit în 1814. "Am scăpat de armata franceză, care a semănat printre noi ruine, sânge, mizerii, orori și idei perverse. De armată am scăpat. De idei, nu", scrie Alfredo Pimenta. Într-adevăr, de abia acum încep să se vadă rezultatele prezenței trupelor revoluționare în peninsulă. În 1817, când Regele se afla încă la Rio, se descoperă conspirația
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
străbătea mările. Din ziua În care un șiș mai iscusit decît al său Îi lăsase o cicatrice Înfricoșătoare care Îi atingea un ochi - singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos -, batjocura și disprețul, repulsia și oroarea pe care le trezea la tot pasul fuseseră atît de mari, Încît Într-o după-amiază de iulie, cînd Old Lady II Încărca broaște-țestoase uriașe, ancorată În fața solitarei insule Hood, În Arhipelagul Galápagos, numit și Insulele Vrăjite, Iguana Oberlus se simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nu semnala că avea să fie începutul sfârșitului. De fapt, ce mă frapează acum referitor la seara aceea este cât de extraordinar de obișnuită era: așa cum mi-o amintesc eu, a fost o capodoperă a domesticului lipsit de evenimente, ascunzând oroarea ce avea să urmeze. Citea ziarul în salon. Și nu - nu-mi imaginez eu: văd clar. Stătea în fotoliul mare, verde, cel mai departe de foc, și îi vedeam profilul schițat pe tapetul dungat, cu câteva clipe înainte să observe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
care mergea? Dacă acțiunile sale nu existau în mintea mea, atunci care parte din el eram eu, sau care parte din mine era el? Oare aveam aceeași personalitate sau acest alter ego era Mr. Hyde pentru doctorul meu Jekyll, înfăptuind orori necunoscute în orele de întuneric? M-am trezit citind despre gemeni malefici, zgândărind cu o fascinație morbidă rana care mă îngrijora, în loc să o ignor și să o las să se vindece. Ajunsesem să îmi fie frică să mă culc, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
fost cruțată de umilința de a-și vedea tatăl părăsind cuibul. —E la Holly. Dar știe. —Cum adică? I-am spus eu. Am sunat și i-am spus. Am fost cuprinsă brusc de furie. Îmi dau acum seama, desigur, că oroarea situației și propria-mi suferință explodaseră în felul acela, dar la momentul respectiv nu simțeam decât revoltă și furie față de fata din fața mea. Cred că o soție și o mamă ar trebui să aibă voie să-i spună propriului fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
palme. Nu întorsese capul când auzise pașii tânărului. Bărbatul ezită câteva clipe și se apropie de confesional. Sunetele orgii alunecau pe lângă chipurile sfinte. Ești punctual. Șoapta din spatele draperiei părea alterată de tutun și alcool. " Hm, gândi Raul Ionescu, una din ororile alea care răsucesc tot felul de combinații prin baruri. Cu atât mai bine." ― Nu mă las niciodată așteptat de-o femeie. Se simțea încolțit, avea impresia că se află în apropierea unui coșciug: " Niciodată n-am stat de vorbă cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
neagră. Inginerul se aplecă încercînd să străpungă întunericul cu lanterna. Mirosea greu, muced, un iz compact din care aveai impresia că ai putea rupe bucăți. Măsură din ochi diametrul. ― Cam 60 de centimetri, aprecie și îl trecu un frison. Avea oroare de spațiile închise, visa acoperișuri de sticlă, glisante, verande largi deschise spre mare, cu dale lucioase pe care soarele cade greu, rotund, nestânjenit de ziduri, unde florile se cațără în ciorchini enormi. "Ăsta-i trage cu fluturașii, eu cu vegetația
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
peste privirea neagră nu s-a așternut aburul tulbure, nesigur al quinquagenarilor. "Trebuie să fie prima lui soție, draga mea. A fost o femeie frumoasă. Locuința însă, hai, recunoaște, te surprinde. Te așteptai să găsești aici nichel, mochetă roșie și ororile acelea de la fondul plastic, și când colo dai peste un interior destul de rafinat. Asta înseamnă că perspicacitatea ta lasă uneori de dorit și sânt obligată să-ți dau o notă proastă. Cel mult minus trei! Aveam de gând să-ți
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pentru ratați, pentru cei ce știu că nu se mai pot minți pe sine - spre indignarea mic-burghezului. * „Ordinea“ neantului ar trebui să fie perfectă și implacabilă, ar trebui, prin urmare, ca intruziunea lui în mintea omului să poarte sugestii desăvârșite. Oroarea este însă că tot ce poate, ca prezență, este schizofrenia, boala spiri tuală. Prezența neantului, deci germenele schizofreniei, le purtăm cu toții în noi, dar nu ca pe o (aberantă) „amin tire“ a faptului că am veni din neant, ci pentru că
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
răstignirii lui, de care ne bucurăm și astăzi. N-am fi fost mai aproape de adevăr dacă l-am fi răstignit pe Napoleon? * Iată produsul ultimilor două sute de ani de cultură scrisă: intelectualul. Prin el totul poate căpăta o justificare, toate ororile sunt salvate de „argumente“, vinovați și nevinovați sunt cu toții judecați după criteriile intelectualului. Și când te gândești că, în mod inevitabil, va veni o vreme în care toți vor fi intelectuali... * Efortul filozofării, oriunde această obsesie și-ar manifesta subtilitatea
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
căreia nimeni nu-i împrumută o găleată de apă ca să-și spele cearșaful. Oglinda din lift îi arăta fața carbonizată pe care ar avea-o în acest moment dacă s-ar fi aflat în incinta stației când a explodat bomba, Oroare, oroare, murmură el. Deschise ușa cu mâinile tremurânde și se duse la baie. Scoase din dulap trusa de prim ajutor, pachetul de vată, apa oxigenată, un dezinfectant lichid pe bază de iod, pansamente adezive din cele mari. Se gândi, Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]