3,713 matches
-
fulgerul, nu îngăduie artificii avocățești: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.” Crima este strigătoare la cer. Cain nu a gândit și mai ales nu a gândit consecințional, el s-a lăsat purtat de ceea ce pândea înlăuntrul său, de dorința fierbinte de a se răzbuna pe un frate care îl eclipsează. Și urmează consecința inturnabilă, grozavă: blestemul, izgonirea, condamnarea la pribegie. Inima iubitoare a tatălui este zdrobită, Abel al lui a fost ucis iar cu ucigașul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
minții. Acolo unde primează bunătatea, aceasta se chircește în sine când e lovită și pericolul crimei stă departe. Unde e teren de luptă pentru bine și rău iar din afară vin amenințări ale indiferenței când nevoia ar fi de recunoaștere, pândește insidios, spectrul crimei. Cain poartă pecetea răului îngroșată de gelozie. Societatea modernă valorizează inteligența și disprețuiește vădit bunătatea. Oamenii buni sunt fraierii acestei lumi. Pe ei poți să-i umilești, nu vor răspunde, se vor ascunde doar să-și oblojească
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
fie bine primit. Cu Abel nu a fost nevoie de vreun dialog paideic, Abel era mult prea transparent, bunătatea lui se impune, este magnetică și suficientă. Cain însă primește lămuriri, suscită explicații, dezvoltă trebuința de argumente: „Dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține de tine dar tu să-l stăpânești” Putem fi tentați să învinuim tatăl pentru afinitatea lui față de un anume tip de dar. Steinbeck însă nu cade în această eroare. Nu darul este cel care
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
și nevoile celorlalți. Poate de aceea, că încă mai văd nevoile celorlalți, nu orbesc. Încă. Ea caută hrană pentru grupul ei. Găsește înfruntând spaime și pericole iminente coborârii într-o pivniță unde întunericul negru o împiedică să vadă și unde pândesc pericole multiple. Acolo, după ce va fi înfruntat demonul spaimei și al întunericului negru, dă de chibrituri. Ochii ei pot vedea din nou, au regăsit lumina civilizației. Poate alege alimente. Brațele ei slabe pot duce hrană grupului. Cârnați și pâine neagră
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
individ care-și aduce succesiv țiitoarele, iar EBL asistă cu repulsie cum lucruri alese cu drag pentru ea și fiica ei, sunt acum folosite de străini impasibili. Lila și fiul său Costel se mută și ei în casă, și ei pândesc asemeni păsărilor de pradă sufrageria, lucrurile. Intimitatea este spulberată. Sunt vremuri ale disoluției, totul e de desfăcut, nimic de coagulat. Individul e aruncat de izbeliște, colectivul triumfă. Și odată cu el grobianismul, prostia, turnătoria, obrăznicia, lăcomia de a înhăța ceea ce nu
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
de vârsta lui tocmai când el făcuse târgul cu nubila. Urma ca după ce el însuși se va fi pus într-o condiție a nudității, să-i fie revelată parțial nuditatea de genul opus... Și el rămâne de râsul ștrengarilor care pândeau din culise marea scenă a dezvăluirilor... Așa cum de râs rămâne și în fața vărului său când acesta se dă mare cu cuceririle sale, folosind pentru prima dată un anume verb la diateză reflexivă. Cum adică m-am f...? Te-ai bătut
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
sensibil, foarte inteligent, cultivat și talentat, într-adevăr. însă iremediabil metec, venit într-o țară de mare cultură și aici este punctul cel mai dureros dintr-o cultură mică, necunoscută, fără nici un prestigiu cultural, unde umilințele de acest gen ne pândesc la tot pasul. Având oarecari experiențe editoriale pariziene (și nu la edituri chiar obscure), vorbesc și în cunoștință de cauză. Dar eternul pașoptist din noi se întreabă: ne resemnăm pentru totdeauna la acest nihilism steril și până la urmă monoton? Sau
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
era o necesitate de viață. Față de puțina lumină, față de imensul întuneric de durere al soartei sale, neamul acesta trebuia să-și cimenteze credința în necesitatea acestui echilibru între rău și bine, ca să și-l poată păstra pe Dumnezeu. Altfel, îl pândea, inevitabilă, disperarea. De aici, rolul de fiece clipă acordat diavolului în creație, ca și rânduirea de azi a firii"428. Motivul dualist din cosmogonia românească mărturisește despre prezența necesară sau chiar fatală 429 a negativității în lume, despre necesitatea răului
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
căldură pâlpâie lânced din lampă", iar în lumina vagă a acestei infraexistențe nimic nu este ori abia mai este. Să fie oare capătul de drum al ființei ce se stinge, adunarea sa în puținul ce-și așteaptă moartea, în restul pândit de mistuire sau, dimpotrivă, începutul, dimineața trezirii din neființă, ființarea incipientă a unei zvâcniri, rumoarea nerăbdătoare a unei iviri? La ambele capete, ființa stă în aceeași reculegere de sine, strânsă în așteptare, fie că stă să dispară, fie că stă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și ne-am găsi dintr-o dată în fața unor silabe/ pe care nu le știm - și să facă la marginea acestei nebănuite/ cotituri a drumului un ochi de apă țintuindu-ne rău, și strâmbându-ne/ fața când ne vom apleca să pândim acolo răsfrângerea luminii/ de aici, din jur" (Tot crezând că am mai putea începe - dar cum?, vol. Commentarius perpetuus 2, 2003, VH, p. 355). 9 "Specificul existenței este tocmai de a obliga ființa să se manifeste" (Louis Lavelle, Introduction à
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dinaintea a ceva ce părea să o învăluie șiret în plină strălucire diurnă a respectului. Justificat sau nu, străbătând aerul deja înțesat de așteptări și surprize al întâlnirii, formularea cea bine țesălată rezonă cavernos a cal troian, în care normativul pândea silențios momentul afirmării. Glăsuindu-și atât de vehement respectul, substanța ei vibră oarecum găunos, de parcă în intimitatea ei s-ar fi căscat clandestin un gol dat la iveală tocmai de vigoarea neobișnuită a interpelării. Succesul calului troian trebuie să fi
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
nouă cale artei contemporane. Dar, deși funciar revendicat de turmă, Asterion dispune și de resursele unei violente autoafirmări; alegerea între cele două e apanajul părții umane din el. Mai înainte de moarte - și într-un fel mult mai insidios - taurul e pândit de primejdia îndobitocirii. Vezi tu, Minotaurul nu-i jumătate leu, ca Sfinxul egiptean; leul poate trăi regal sau muri, dar pe deasupra taurul e-n stare și să degenereze în dobitoc de povară. Îmi sugerează o ființă umană născută cu chipul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
-i astfel afară dintr-un somn greu, în care tocmai se visau înțelepți și vorbitori cu greutate! Îndărătul feței lui foarte tinere își făcu loc acea infailibilă cuantă de putere, care e alianța cu secretul: avea de gând să-i pândească din adăpostul rezervei, lăsându-i să vină, fanfaroni, în cuvânt și să-și umfle pieptul cu substanța lui minată de hohote comprimate, pe care el avea să le detoneze jubilant în jerbe răsunătoare. Asta să-i fi putut construi lui
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
matern neacoperit, în care o nouă revendicare rivală s-ar fi putut oricând, perfid, insinua. Nu-i plăceau corturile pentru că ridicau un obstacol mai mult în calea privirii decât într-a acțiunii: desfășurau de jur-împrejurul locatarului un ecran înșelător, îndărătul căruia pândea fără a putea fi pândită imensitatea vorace de dincolo, în loc să-i impună acesteia o limita fermă, armată, mușcătoare, efectiv țiitoare la respect. Armăturile revelează esența agonică a locuirii, faptul simplu și primordial că, dezarmați, n-am rezista nici cât să
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
nouă revendicare rivală s-ar fi putut oricând, perfid, insinua. Nu-i plăceau corturile pentru că ridicau un obstacol mai mult în calea privirii decât într-a acțiunii: desfășurau de jur-împrejurul locatarului un ecran înșelător, îndărătul căruia pândea fără a putea fi pândită imensitatea vorace de dincolo, în loc să-i impună acesteia o limita fermă, armată, mușcătoare, efectiv țiitoare la respect. Armăturile revelează esența agonică a locuirii, faptul simplu și primordial că, dezarmați, n-am rezista nici cât să fumăm o țigară în trupurile
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fundătură cât mai retentivă pentru sărăcie și mizerie, crimă și violență, singurătate și lipsă de sens, boală și nedreptate, fanatism și ignoranță - pe scurt, încerca să instaleze perfectibil lumea mai dincoace de zidul mereu în surpare în spatele căruia toate acestea pândeau. Dar mai ales, clădea pentru că aripa lui străină lipită imperceptibil de corp era revendicată imperios de spațiu. De câte ori o trăgea prin aer, sau mai bine zis de câte ori era tras de ea înainte, în siajul ei fâlfâitor apărea un zid ce
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
acest colocatar filiform al lumii - cât se poate de discret, dealtfel - se încăpățâna să reziste evicțiunii. Ian îl simțea capabil să surpe înlăuntru-i compania lucrurilor înconjurătoare, făcându-le astfel să dispară, în pofida aparenței lor de inatacabilitate. Și, pentru că afară pândea prăpădul anihilării totale, el se lăsa acoperit de aripa străină și pufoasă, pe care-o găsea deseori lipită ascultător de trupu-i. Ea era ascultarea lui. Luând aminte la vastitatea subsonoră a spațiului, căutându-i încordat coerențele printre întreruperi, ființa lui
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
libertate în care adunarea plutea ca pe-o apă adâncă rău, în care, chiar dacă știi să te ții la suprafață, ești copleșit de gândul botului abisal ce se cască dedesubtul tău, care te face să te gândești la un altul, pândind dedesubtul lui și pândit, la rându-i, de încă un altul, și tot așa. La malul ei împânzit de mătasea broaștei, libertatea nu-l speria; dovadă că nu se dădea înapoi de la șutit portofele, de la spart felinarele nepăzite de pe șosea
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
lăuntric întru trecere la act. După atâtea bătălii, viața lui zăcea împănată cu o grămadă hirsută de schije invizibile, pe care numai un câmp magnetic încă prea slab, prea depărtat, ar fi putut-o ordona fluent și coeziv. Se imagina pândind o situație a cărei noimă palpabilă să-l străbată fulgurant, improvizându-și-l cumva ca nerv cu unică folosință. Și în mod sigur și Ondine făcea parte din acest ansamblu obscur încă de venit, de vreme ce doar ea îl împuternicea și
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
din categoria gens du voyage - bine reprezentată prin partea locului din cauza climatului clement. Cu forfota lor de colo-colo, tot la o formă de nomadism aspirau și turiștii pe perioada cât își puteau permite luxul. Și, cumva tocmai pentru că se știau pândiți fără scăpare de rutină la capătul modicului lor respiro, tindeau să devină, în răgazul drămuit cu avariție, mai nomazi ca nomazii și mai rătăcitori decât rătăcitorii de meserie, spre a-și dovedi convingător cum sunt ei "de fapt". Credeau în
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
așteaptă. toți se tem de ceva, poartă frica cuibărită În suflet, se tem să nu greșească, să nu devieze, să nu supere; sunt dominați de frica-fantomă care le zgreapțănă trupul și sufletul, multiplicându-le gesturile dezordonate, făcându-i să se pândească unii pe alții, zi și noapte, să-și macine neputința. Iar aceste suluri și fuioare fumurii se contopesc peste sat, acoperă totul ca un abur cețos, se contopesc, iau pe oameni prizonieri, Îi strâng În menghină, le fac inimile să
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
e vorba de o consăteancă de-a lor și de un milion de euro, ei cu ce se aleg din asta? „Câteva femei se Învârtesc de două zile pe ulițele pietruite, mai largi decât cele mai largi bulevarde din Capitală, pândesc când trece vreun străin și-l Întreabă dacă e de la Nobel, dacă a adus vreun ban, ceva, să le dea și lor, sătenilor din Nițchidorf, ori poate niște ajutoare, haine, alimente, nu contează, dar să le dea”. tare sunt dezamăgite
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
se „strecoară În glas”, bolile (fizice, mintale, mai ales demența), fuga În străinătate (granița, Dunărea, veghetorii de la hotare și informatorii lor, dulăii, gloanțele, listele cu fugarii-morți), secretele care răspândesc frica, „supraveghetorii” (paznicii sistemului, „bătând străzile În lung și-n lat”, pândind pe la colțuri și pe sub ferestre), mâncătorii de prune.verzi (de rahat), pătratul (meschina cameră pentru cinci persoane de la căminul studențesc), perchezițiile, zvonurile, șușoteala, autobuzele cu deținuți, interogatoriile, agresiunile și umilințele, furia care desfigurează, ratarea (sleirea, renunțarea, oboseala), furtul de la stat
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
constă în păstrarea unei situații în cel mai înalt grad favorabilă politicii sale comerciale și coloniale; cel al Franței este determinat de dorința regentului de a-1 moșteni pe Ludovic al XV-lea, un copil sensibil, a cărui moștenire este pîndită, în ciuda renunțării sale formale, de regele Spaniei, Filip al V-lea. Această Europă a secolului al XVIII-lea, în care se invocă cu atîta ușurință rațiunea, care se laudă cu sentimentele sale umanitare și cu sensibilitatea-i artistică, este deci
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
rațiunea, care se laudă cu sentimentele sale umanitare și cu sensibilitatea-i artistică, este deci, pe plan politic, o Europă a celei mai reci rațiuni de stat și al celui mai mare cinism. Exact ca Filip al V-lea, care pîndește moartea lui Ludovic al XIV-lea, fiecare suveran își supraveghează rudele al căror eventual deces ar putea să le aducă un profit teritorial. Tratatele cel mai sfinte, aranjamentele cele mai solemne nu mai au nici o valoare din momentul în care
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]