3,522 matches
-
se repetă, sau un acompaniament utilizat în jazz, gospel, soul, și în teatrul muzical. Acompaniamentele improvizate sunt, de asemenea, găsite în rock, funk, reggae, R & B, pop, country, etc. Termenul a apărut frecvent în instrucțiunea "Acompaniamentul muzical e gata" - la partiturile cântecelor populare din anii 1930 și 1940, indicând faptul că acompaniamentul ar trebui să repete fraza muzicală până când vocalistul era gata. Termenul de "acompaniament muzical", mai înseamnă improvizarea unui acompaniament simplu sau a unei variații. Denumirea englezească a acompaniamentului improvizat
Ostinato () [Corola-website/Science/329975_a_331304]
-
teatru), Nicolae Caranfil (înainte de a deveni Nae), Florin Piersic (cu rol de «vedetă», altfel spus, de Florin Piersic). «De toate pentru toți», așadar, pe scenariul unui umorist încercat, Octavian Sava, care a cochetat cu cinematograful încă de la Post-restant, și pe partitura compozitorilor Gheorghe Grigoriu și Ionel Tudor care satisface gusturi melodice diferite, lirice și ritmice. «Visul muzical-cinematografic» Gloria nu cântă rămâne, însă, departe...”" Criticul Tudor Caranfil a dat filmului trei stele din cinci și a făcut următorul comentariu: "„Însărcinat să inaugureze
În fiecare zi mi-e dor de tine () [Corola-website/Science/328045_a_329374]
-
Breban. Dar aventura analizei e, și ea, rezolvată mai curând cu mijloace literare decât filmice. Dintre actori, Darie aduce o maturitate de expresie cuceritoare, reușind un personaj plin de distincție și orgoliu, în același timp seducător și respingător. Memorabilă și partitura compozitorului Tiberiu Olah.”" Într-o analiză mai recentă a filmului, Ioan Lazăr considera că "Răutăciosul adolescent" este „un etalon al spargerii șabloanelor”, care prezintă un eșec sentimental și ignoră tezismul filmelor românești din deceniul precedent. Acest film prezintă o poveste
Răutăciosul adolescent () [Corola-website/Science/328353_a_329682]
-
este Ganea, dar nu apucă să i se prezinte pentru că cei doi detectivi îl înhață și pleacă cu el la hotel. Gangsterul schimbase însă valiza la coborâre cu o alta identică, iar detectivii găsesc în geamantanul lui doar rufărie și partitura unui „cântec obligatoriu”. Ganea este legat cu lanțuri de calorifer pentru că nu voia să divulge locul unde a ascuns lucrul furat din seif. Studenții români sunt supărați, dar o cunosc în port pe Nina Denisova (Natalia Fateeva), o turistă sovietică
Cîntecele mării () [Corola-website/Science/328359_a_329688]
-
ei pleacă și cei doi detectivi. În timpul călătoriei cu trenul, Mihai îi aude pe cei doi violoniști cântând o melodie, iar Nina îi atrage atenția că este vorba de „cântecul obligatoriu”. Cântărețul învață cântecul pe de rost, fără a avea partitura. Ajunși la București, studenții cântă „cântecul obligatoriu”, dirijați de Mihai, iar juriul decide în unanimitate să trimită ansamblul studențesc de la Constanța la Festivalul de la Soci. Înainte de a pleca acolo, Silvia îi spune Ninei că Mihai i-a făcut curte din
Cîntecele mării () [Corola-website/Science/328359_a_329688]
-
Saanen, situată în cantonul elvețian Berna. El se angajează prin contract să predea 20 de ore pe săptămână și să activeze aici pentru cel puțin trei ani. În paralel devine, în 1984, profesor pentru cursul numit „corepetiție și citire de partituri“ la Academia de muzică din Basel, după câștigarea concursului pentru ocuparea acestui post în fața a doi muzicieni din Elveția și Germania. Albert Guttman a înființat la Basel o nouă catedră, cea de acompaniament și a rămas activ în cadrul acestei instituții
Albert Guttman () [Corola-website/Science/327540_a_328869]
-
investiția făcută. Datorită vizualizărilor ei de pe Internet, a lansat primul ei album în 2008. Ea a cerut ajutorul lui Louis Bertignac, chitaristul formației Telephone, care impresionat de talentul ei și de vocea ei a acceptat să o ajute la aranjarea partiturilor. A lucrat împreună cu el timp de un an în studioul acestuia. Cele două piese ale sale, "Je ne sais pas" și "Pas besoin toi" sunt de pe primul ei album care a primit discul de aur, și au devenit cele mai
Joyce Jonathan () [Corola-website/Science/327567_a_328896]
-
4 pentru a începe lucrul. Ea a compus muzica doar pe baza scenariului, nevăzând nicio secvență din film. În acea perioadă, i-a venit repartiția la telefon după șapte ani de așteptare, iar compozitoarea s-a dus la coadă cu partitura în mână, continuând să scrie în picioare în timp ce-și aștepta rândul. Cornelia Tăutu a reușit să predea partiturile la termen și a interpretat muzica filmului la pian, în fața lui Dinu Cocea și a lui Fernoagă. "„Am crezut atât
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
perioadă, i-a venit repartiția la telefon după șapte ani de așteptare, iar compozitoarea s-a dus la coadă cu partitura în mână, continuând să scrie în picioare în timp ce-și aștepta rândul. Cornelia Tăutu a reușit să predea partiturile la termen și a interpretat muzica filmului la pian, în fața lui Dinu Cocea și a lui Fernoagă. "„Am crezut atât de mult în ceea ce făcusem și am interpretat atât de pătimaș încât i-am convins”", a afirmat compozitoarea. Dinu Cocea
Stejar – extremă urgență (film) () [Corola-website/Science/327665_a_328994]
-
și lipsa de recunoștință, și încă multe alte absențe dintr-un bilanț sentimental falimentar”". În "„Istoria filmului românesc (1897-2000)”" (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), criticul Călin Căliman considera că "Singurătatea florilor" este un film "„sensibil și delicat (...), cu câteva partituri actoricești generoase pentru Radu Beligan (un medic ursuz, cu complicații familiale, care primește într-o bună zi... un buchet de flori de care încearcă să se debaraseze de parcă ar avea la el o bombă cu hidrogen), Toma Caragiu (un șofer
Singurătatea florilor () [Corola-website/Science/327717_a_329046]
-
Albume Ambient Ale Tuturor Timpurilor. În notele de întroducere pentru această lucrare, Reich menționează că deși lucrarea e intitulată "", nu e recomandabil să fie interpretată cu doar atâțea muzicieni, datorită dublării extinse pe care o cere. Numai cu 18 muzicieni, partiturile sunt împărțite după cum urmează: Compoziția e bazată în jurul unei perioade de unsprezece acorduri. O mică bucată muzicală e bazată în jurul fiecărui acord, și compoziția se întoarce la ciclul original spre sfârșit. Secțiunile sunt corespunzător intitulate Puls, iar parțile I-IX
Music for 18 Musicians () [Corola-website/Science/327101_a_328430]
-
carnavale, fiind întotdeauna primul dans în "studniówka" („cele o sută de zile”), echivalentul polonez al banchetului de clasa a XII-a, care are loc cu aproximativ 100 de zile înaintea examenelor. Notația de "alla polacca" (italiană: "polacca" = poloneză) pe o partitură muzicală presupune că piesa respectivă ar trebui cântată cu ritmică și caracter de poloneză (ex: "Rondo" din Concertul triplu op. 56 de Ludwig van Beethoven sau "Finale" din Variațiunile pe "Là ci darem la mano" de Frederic Chopin). Polonezele lui
Poloneză (muzică) () [Corola-website/Science/330734_a_332063]
-
a 4 pesete pe lună. Când Pablo a împlinit 14 ani, tatăl său i-a cumpărat un violoncel. În acea perioadă a început pasiunea lui pentru cele șase suite pentru violoncel de Bach, pe care le-a descoperit pe o partitură zdrențuită dintr-un anticariat. Tot atunci, la 23 februarie 1891, Casals a dat primul său recital solo la Barcelona, la Teatrul Novedades, în cadrul unui concert de caritate. Tot în 1891, la 15 ani, Casals l-a cunoscut pe compozitorul Enrique
Pablo Casals () [Corola-website/Science/330865_a_332194]
-
Concertul este structurat în trei părți: O interpretare tipică durează aproximativ 40 de minute. În 1865, la începutul carierei sale, Dvořák a lucrat la un concert pentru violoncel în La major (B. 10), compus pentru violoncelistul Ludevít Peer. A oferit partitura (cu acompaniament de pian) lui Peer pentru recenzie dar nici el nici Dvořák nu au avut intenția de a finaliza concertul. A fost recuperat de la reședința lui Dvořák în 1925. Hanuš Wihan, printre alții, au comandat de mai multe ori
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
lui Herbert era în Si minor, ceea ce l-ar fi inspirat pe Dvořák să compună concertul său în această gamă. A început să lucreze la concert pe 8 noiembrie 1894 și l-a finalizat pe 9 februarie 1895. După ce văzut partitura Hanuš Wihan a făcut câteva sugestii de îmbunătățire, inclusiv două cadențe, dar Dvořák a acceptat doar câteva modificări minore și niciuna din cadențe. Hanuš Wihan a interpretat prima dată concertul în particular acompaniat de Dvořák la pian la Lužany în
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
fi încercat și eu unul". Pe 7 martie 1897 Brahms a audiat interpretarea lui Hugo Becker a concertului împreună cu Filarmonica din Viena și i-a spus prietenului său Gänsbacher înainte de concert: "Astăzi vei auzi o piesă adevărată, o piesă masculină!" Partitura originală a lui Dvořák, înainte de a accepta sugestiile lui Wihan, a fost descrisă ca fiind "mult mai muzicală" și această versiune este interpretată din când în când. Pe tot parcursul lucrării există un motiv care amintește de muzica folclorică americană
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
o expunere mult mai coerentă a poveștii Crăciunului: Fuga în Egipt are loc după sfârșitul celei de-a șasea părți. Oratoriul a fost compus pentru a fi interpretat în cele șase zile de sărbătoare din sezonul de Crăciun 1734/ 1735. Partitura originală conține indicații și cu privire la când să fie interpretată fiecare parte. A fost compusă pentru a fi interpretată în cele două biserici importante din Leipzig: Biserica Sfântul Toma și Biserica Sfântul Nicolae. După cum poate fi observat, lucrarea a fost interpretată
Oratoriul de Crăciun (Bach) () [Corola-website/Science/330209_a_331538]
-
În 1904 Vaughan Williams a descoperit cântecele folclorice și colindele de Crăciun engleze, care erau aproape în pragul dispariției datorită creșterii gradului de alfabetizare și disponibilității muzicii tipărite în zonele rurale. A călătorit prin zona rurală și a scris pe partitură multe cântece. Mai târziu a incororat aceste cântece și melodii în muzica proprie, fiind fascinat de frumusețea muzicii și de istoria sa anonimă în viața oamenilor de rând. Prin eforturile sale a început să fie din nou apreciată muzica folclorică
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
6 a început relația profesională a lui Vaughan Williams cu Roy Douglas, relație care a continuat pentru restul vieții sale. Rolul lui Douglas era acela de asistent muzical și secretar; printre sarcinile sale se număra realizarea unor copii lizibile a partiturilor lui Vaughan Williams. În acest proces, Douglas a remarcat numeroase probleme de orchestrație care trebuiau rezolvate, descrifra scrisul lui Vaughan Williams adesea ilizibil și făcea numeroase sugestii de îmbunătățire, majoritatea fiind acceptate. Douglas a fost descris ca fiind "cel mai
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
acea perioadă. Printre operele ei se mai pot aminti 35 de compoziții romantice pentru pian, care au ceva asemănător cu compozițiile lui Robert Schumann. În opera lui Kurt Weill „Aufstieg und Fall der Stadt Mahagonny“ ("Înflorirea și prăbușirea orașului Mahagonny"), partitura ei apare în primul act.
Tekla Bądarzewska () [Corola-website/Science/329119_a_330448]
-
Nu a reușit niciodată să termine schița orchestrală înainte de moartea sa prematură la vârsta de cincizeci de ani în urma unei infecții cu streptococ a sângelui său. Proiectele și schițele Simfoniei nr. 10 există sub forma a 72 de pagini de partitură orchestrală, 50 de pagini de partitură simplă continuă (din care lipsesc două pagini) și încă 44 de pagini de schițe preliminare, proiecte și inserții. În forma în care Mahler a lăsat-o simfonia este alcătuită din cinci părți: Partiturile simple
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
schița orchestrală înainte de moartea sa prematură la vârsta de cincizeci de ani în urma unei infecții cu streptococ a sângelui său. Proiectele și schițele Simfoniei nr. 10 există sub forma a 72 de pagini de partitură orchestrală, 50 de pagini de partitură simplă continuă (din care lipsesc două pagini) și încă 44 de pagini de schițe preliminare, proiecte și inserții. În forma în care Mahler a lăsat-o simfonia este alcătuită din cinci părți: Partiturile simple erau structurate pe patru portative. Desemnarea
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
de partitură orchestrală, 50 de pagini de partitură simplă continuă (din care lipsesc două pagini) și încă 44 de pagini de schițe preliminare, proiecte și inserții. În forma în care Mahler a lăsat-o simfonia este alcătuită din cinci părți: Partiturile simple erau structurate pe patru portative. Desemnarea unor părți era modificată pe măsură ce lucrul avansa: de exemplu partea a doua a fost inițial gândită ca final. Partea a patra a fost și ea relocalizată de câteva ori. Mahler a început apoi
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
a dedicat Simfonia nr. 8 Almei într-o încercare disperată de a reface relația. Mintea neliniștită a lui Mahler se regăsește în comentariile disperate (majoritatea adresate Almei) scrise pe manuscrisul simfoniei și au influențat compoziția sa: pe ultima pagină a partiturii simple a ultimei părți Mahler a scris "für dich leben! für dich sterben" ("Pentru tine să trăiesc! Pentru tine să mor!"). Instrumentația simfoniei nu poate fi definită cu precizie din cauza stadiului incomplet al schiței orchestrale. Totuși în partitura simplă sunt
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
pagină a partiturii simple a ultimei părți Mahler a scris "für dich leben! für dich sterben" ("Pentru tine să trăiesc! Pentru tine să mor!"). Instrumentația simfoniei nu poate fi definită cu precizie din cauza stadiului incomplet al schiței orchestrale. Totuși în partitura simplă sunt câteva indicații cu privire la instrumentație iar o parte din orchestrație poate fi presupusă după cele trei părți ale schiței orchestrale, dintre care forțele posibile includ: patru flauturi, piculină, patru oboaie, patru clarinete în Si bemol și La, unul dublând
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]