KorAP: Find »[drukola/base=plictisi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...131 132 133 ...204 >

5,084 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

ziua aceea, s-a făcut troc cu viitorul lui Krog! Siloa aștepta. Eu o priveam. Încercam să mă uit la ea cum știam eu mai bine, În timp ce ceilalți plescăiau și guițau din ce În ce mai abitir, iar ea, săraca, până la urmă s-a plictisit de unul ca mine. Și-a țuguiat buzele și a tras un vânt, iar asta s-a petrecut În timp ce toți râdeau de mine În hohote. N-am mai stat să văd la care din ei avea să se ducă Siloa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
e? - O femeie. Stă acolo, i-am arătat eu spre Miazănoapte. Unde sunt munții cei Înalți. - Acolo, rosti el. Munți. Înalți. Am priceput ce Înseamnă acolo. Ce sunt munții? I-am spus cum știam eu mai bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea rău doar după peștii lui. Se aplecă pe fundul trunchiului de copac scobit, dădu la o parte niște lujeri cu un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ta și știu ce vrei de la mine. Dar, cum să mă intereseze lupta voastră când știu tot ce-mi trebuie de la Dogon? Tatăl tău din Cer e bătrân. Noi credem că e un pic obosit și neputincios, dacă nu chiar plictisit și, la fel crezi și tu, dacă ai ajuns să te crezi Tatăl. În schimb, Dogon e un Tată tânăr și noi pe el Îl slujim. Am dat din cap. - Ți-a spus Dogon cumva dacă la Miazăzi e vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

ăsta lung cât o prăjină, cu costumele lui vărgate În dungi subțiri și capul chel (aveai senzația că exista ceva periculos În albeața acestui cap, În forța lui albă, În scobiturile și crestăturile lui) nu urca la catedră ca să te plictisească anost cu ordinea corectă a epocilor (Evul Credinței, Evul Rațiunii, Revoluția Romantică) și nici nu se prezenta ca un universitar scrobit, sau ca un rebel al campusului, care Încurajează răzmerițele. Spunea că grevele studențești și mișcările de preluare a puterii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
preluam cumpărăturile livrate la domiciliu și le Îndesam În frigider sau pe rafturile din bucătărie. Desfăceam cutiile de carton și la aplatizam, după care le duceam jos cu liftul. Eram În relații amicale cu intendentul și nu voiam să‑l plictisesc cu căratul gunoiului. Kerrigan, poetul și traducătorul care locuia Împreună cu mama lui la etajul de deasupra noastră, m‑a Întrebat Într‑o zi de ce Îmi car singur gunoiul și, când i‑am explicat care erau relațiile mele cu intendentul, mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Dar nu vă fie frică, eu am sa fiu lângă dumneavoastră. Am să vă țin de picioare, ca să nu vă zvârcoliți. Cu dumneavoastră n-o să se repete. Îi ung eu gâtlejul la fix. O să meargă brici. Ne apucăm? ARTUR: Mă plictisești. Eu trebuie să mă reculeg, nu să spăl pe jos. GARDIANUL: Cum vreți. Dumneavoastră urmați să fiți executat aici. Pentru dumneavoastră o faceți, nu pentru mine. ARTUR: Nu, nu-mi place. Altfel visam eu că voi muri. Nu ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
el moare pas cu pas, înăbușit de dragostea călăului. Momentul acela murdar, cu securea... a devenit o simplă formalitate, nici nu contează... Ascuțiți, ascuțiți... că sunteți un băiat bun... Sunteți un iepuraș, un osândit model... (CĂLĂUL cască, s-a cam plictisit; ritual pervers în jurul osânditului, îl ciupește, îi dă ghionturi; semne că ritualul a mai fost repetat și în alte ocazii.) La noi purtarea bună a osânditului este recompensată... și înainte și după moarte... În funcție de silința sa, osânditul poate să preia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
duci dracului și să ne lași în pace! ARTUR: Să te duci dracului și să ne lași în pace... CĂLĂUL: E bine? ARTUR: E bine... GARDIANUL (Prăbușit.): V-a întunecat mintea! V-a ucis deja! CĂLĂUL: Și ce dacă? Mă plictisești. ARTUR: Și ce dacă... Mă plictisești... CĂLĂUL: Mai bine du-te! ARTUR: Mai bine du-te... GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe ARTUR.): Nu vă lăsați păcălit! Priviți-mă în ochi! Vă suge sângele, vă scufundă în întuneric! Nu vă lăsați! Faceți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
în pace! ARTUR: Să te duci dracului și să ne lași în pace... CĂLĂUL: E bine? ARTUR: E bine... GARDIANUL (Prăbușit.): V-a întunecat mintea! V-a ucis deja! CĂLĂUL: Și ce dacă? Mă plictisești. ARTUR: Și ce dacă... Mă plictisești... CĂLĂUL: Mai bine du-te! ARTUR: Mai bine du-te... GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe ARTUR.): Nu vă lăsați păcălit! Priviți-mă în ochi! Vă suge sângele, vă scufundă în întuneric! Nu vă lăsați! Faceți un efort! CĂLĂUL: M-ați obosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e că mi-e frică, mi-e o frică grozavă... Sunt un fricos și o lichea. Pot să ies? GARDIANUL: Ieși. CĂLĂUL (Iese și dă cu ochii de ARTUR care răsfoiește o carte.): Ce faci? Îl lași să citească? GARDIANUL (Plictisit.): Ce vrei? Lasă-l să citească. CĂLĂUL: Nu-l lăsa, Bruno, nu-l lăsa! Osândiții n-au voie să citească. (Către ARTUR.) Sunt regulamente secrete, nu le citiți, domnule! GARDIANUL (Se apropie și el.): N-au nici o valoare... Sunt niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Huo! GRUBI: Cară-te de aici. Să nu mai calci pe aici! AL DOILEA BĂRBAT: Domnișoară, sunteți cam tâmpită. FETIȘCANA: Sunteți niște bădărani. Nu știți să vă purtați într-o groapă. (Aruncă lăturile în groapă și pleacă.) GRUBI: M-a plictisit de tot fata asta. PRIMUL BĂRBAT: Asta nu-i o treabă, să vină femeile aici. (Apare capul CĂLĂTORULUI GRĂBIT.) CĂLĂTORUL GRĂBIT (Către BRUNO.): Domnule... Dacă-mi dați voie... Mă găsesc într-o împrejurare dedicată, Trebuie să prind primul tren și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Stupefiat.): Sânge! MAJORDOMUL: S-a sfârșit! L-a ros funia! MAMA: Vai! Hainele domnului Grabi! Le recunosc dintr-o mie! TOȚI (Speriați.): - Sânge? — Cum? — De unde? — Sângele lui Grufoi! Vai! Sângele lui Grubi! — Ce nenorocire! (Funia își reia culoarea normală; personajele plictisite; unii nici nu se mai uită la funie; figuranții își adună ustensilele și se retrag plictisiți; imaginea eșecului pe fața lor; se retrag dansatorii, acrobații, orchestranții, mașiniștii, POMPIERUL și POLIȚISTUL; rămân ceilalți combatanți.) BRUNO (Așezându-se, scârbit, într-un colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Grubi pe targă și ieșind cu ei, afară. Sunetul unei mașini care se îndepărtează și gata... Pur și simplu i-am fi lăsat aici... Ar fi aplaudat o vreme, noi n-am fi ieșit la rampă, ei s-ar fi plictisit și ar fi plecat... Nu? Ar fi avut o teribilă senzație de gol, de pustiu... Ar fi fost ceva... (MAESTRUL DE CEREMONII se uită la ceas și mai dictează un semnal.) BRUNO: E o prostie... Dar să-i lăsăm singuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
e piesa asta, mă!”... Și ne-a spus la ureche, la fiecare pe rând, a cui e piesa... Și atunci am jucat-o... Asta-i! MAJORDOMUL (Intrând, plictisit.): Nu-i! BRUNO și CEILALȚI - Cum nu-i? — Iar începem? Ne-am plictisit. — Eu plec. — Batem apa-n piuă... MAJORDOMUL: Nu-i. Nu-i deloc, înțelegeți? Mașiniștii care trebuiau să-l scoată pe partea cealaltă a funiei nu l-au găsit. Acum pricepeți? BRUNO: Altă aiureală... (Orchestra emite motivul.) ORBUL: Eu chiar plec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Două, trei... MACABEUS: Dar eu n-o să pot mânca... Eu n-o să pot mânca fără tine. PARASCHIV: Atunci ai să te subțiezi și-ai să-ți dai duhul. MACABEUS: Dar eu nu vreau să-mi dau duhul. PARASCHIV: M-ai plictisit grozav. Mai bine taci. MACABEUS: Tac. (Pauză; PARASCHIV privește cum fierbe apa în cazan’; cu migală, urmărește fierberea cartofilor; e atent, mirat, meditativ.) MACABEUS (Ușor.): Auzi... PARASCHIV: De ce nu taci? MACABEUS: Parcă începe să mă doară... PARASCHIV: E semn bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
el știe locul. Aduce el multă... MACABEUS (Furios.): Da’ mai lasă-mă, dracului, în pace! Te-am întrebat eu ce zice? INAMICUL (Către PARASCHIV.): Rușinos, zău așa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi? (Către MACABEUS.) Te cam plictisește tipul ăsta, nu? MACABEUS (Fără să știe precis cui se adresează, dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am o burtă... pune mâna pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
întrebat eu ce zice? INAMICUL (Către PARASCHIV.): Rușinos, zău așa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi? (Către MACABEUS.) Te cam plictisește tipul ăsta, nu? MACABEUS (Fără să știe precis cui se adresează, dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am o burtă... pune mâna pe burta mea... n-am mai mâncat de mult, ehe, așa, o finețe, ca banul.) PARASCHIV: Mă bucur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Îmi plăcea să mă plimb prin fața cuștii... Îmi plăcea locul ăla și atât... Că era soare... era curat... (Brusc naiv, plictisit.) Mai bine mă culc... (Pentru sine.) Sau poate i-am dat drumul din plictiseală.... Asta e! Cred că mă plictiseam îngrozitor... He-he... INAMICUL se agață, plângând, de MACABEUS, apoi de PARASCHIV. Brusc, MACABEUS își toarnă o cană plină cu apă și o bea pe nerăsuflate. Îi toarnă apoi lui PARASCHIV și apoi INAMICULUI. MACABEUȘ: E nebun. PARASCHIV: Cum? MACABEUS: E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
unul la altul fără a putea lua nimic; se hotărăște să urce scara; mai aruncă o privire; vede trompeta; se întoarce, o ia, și-o pune sub centură și, cu automatul de gât, începe să urce treptele; urcă încet, calm, plictisit; ajunge aproape de chepeng; pune mâna pe mânerul chepengului; ÎN ACEST MOMENT REIZBUCNEȘTE SUNETUL TROMPETEI; brusc, venind din lucruri, din întuneric, din lumânarea de pe masă, din cadavrele celor trei, reizbucnește melodia, puternică, tremurătoare, triumfătoare, intrând în toți porii și jupuind toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Vedeți dumneavoastră vreun tren pe aici? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Teribil de încurcat.): Nu... dar... CASIERUL: Ei? Nu trece! Prin gara asta n-a trecut și nici nu va trece nici un tren. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Dar... e groaznic! CASIERUL: Domnule, mă plictisești. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Îl lasă nervii.): E groaznic! Sunteți cu toții îngrozitori! Ce v-am făcut! Ce v-am făcut eu? De ce mă priviți ca pe un șobolan? Ce vină am eu? De ce nu trece nici un tren? Ce vină am eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Ho, ho... Noi! La nori! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Pentru sine, frământat.): Păcat că s-au dus... Mă simțeam atât de bine... N-am crezut, nu... c-or să se ducă... De ce s-au dus? HAMALUL: S-au dus... (Oftând, oarecum plictisit de efortul de a ascunde un adevăr.) De ce să nu se ducă? Foarte bine că s-au dus! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Copilărește.): De ce e foarte bine că s-au dus? De ce spui asta? Nu trebuia să spui asta... E foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
pași.) Ce faci aici? HAMALUL: Mătur. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Cască.): Aha! De ce e așa de frig la voi, dimineața? HAMALUL: Nu știu... Așa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Observând, dintr-o dată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăimântat în fața măcelului.): Atâtea păsări moarte? Cine le-a omorât? HAMALUL: Nimeni. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum nimeni? Cum nimeni? De unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Tăios.): Amândoi? Care amândoi? HAMALUL: Eu și cu Bruno. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Și ați stat... până la sfârșit? HAMALUL: Păi, cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Până când... până când a început să tune...? HAMALUL: A, nu... Eu, după chestia aia cu orașele... m-am plictisit și m-am culcat. Și Bruno s-a culcat și el. A mai stat puțin și s-a culcat. Domnul Kapunta însă... (Bea.)... da, el cred că a stat până la sfârșit. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: A stat acolo cu voi? S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nu se poate ști nimic, domnule. Nimic, nimic, nimic! Poate că și noi am călătorit, poate că am văzut orașe de care, astăzi, ne-am înspăimânta... Poate că am trecut prin păduri și poate că de aceea suntem așa de plictisiți seara, tocmai pentru că am trecut cândva prin acele păduri frumoase... Asta e. Totul se poate reîntoarce, poate că într-o dimineață ne vom trezi și-o vom lua razna, pur și simplu, prin ploaie... Înțelegeți? Poate că de asta suntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
și mătur peronul. Și nu simt nimic. În fiecare zi spăl peronul și curăț șinele de rugină... Le dau puțin lustru, mai strâng câte Un șurub... Spăl geamurile, lustruiesc prin încăperi. La prânz mă culc. Treburile astea nu m-au plictisit niciodată, Ioana curăță cartofi în fiecare zi. Stă în pivniță câte două ore și curăță cartofi. Face mâncare și după aceea fuge pe câmp. Seara se ascunde în spatele ferestrelor, și așteaptă. Se uită de-a lungul căii ferate și cântă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]