3,486 matches
-
fost o poveste bună, dar mai Întâi trebuia să scrie despre o grămadă de oameni care Încă mai trăiau. Nick Își căpătase educația În problemele de mai sus În pădurea de buciniș din spatele satului indian. Ajungea la ea urmând o potecă ce pornea de la căsuța lor, prin pădure până la fermă, apoi pe un drum care se răsucea prin desișuri până ajungeai În sat. De-ar mai putea simți din nou poteca aia, cum era atunci când mergea pe ea cu picioarele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de buciniș din spatele satului indian. Ajungea la ea urmând o potecă ce pornea de la căsuța lor, prin pădure până la fermă, apoi pe un drum care se răsucea prin desișuri până ajungeai În sat. De-ar mai putea simți din nou poteca aia, cum era atunci când mergea pe ea cu picioarele goale. Întâi era drumul de lut, acoperit de ace de pin, care pornea din spatele căsuței, unde buștenii căzuți de pe maldăr se amestecau cu rumegușul, iar bucățile mari de lemn atârnau despicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de lemn atârnau despicate ca niște sulițe În copacul lovit de trăznet. Traversai pârâul pe un buștean și dacă te dezechilibrai și puneai piciorul jos, Îți intra În mâl. Apoi săreai un gard și ieșeai din pădure, și pământul de pe potecă era tare și crăpat de bătaia soarelui cât traversai câmpul cu iarbă pentru păscut și măcriș și lumânărici, iar la stânga vedeai, tremurând sub unde, fundul mâlos al pârâului, unde se hrăneau fluierarii. Pe cursul pârâului era și căsuța de primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dar, mai ales, de gladiatorul care aducea numai nenorociri. Valerius își petrecu șnurul de piele după gât, vârî amuleta sub haină și o strânse la piept. Dădu pinteni calului și, precedat de Lurr, o porni în trap mărunt pe o potecă ce se pierdea printre copaci. Se întoarse. Sub fulgii care cădeau deși, gladiatorul îl urma, aplecat pe calul său, cu gluga trasă pe ochi. În spate, atât cât reușea să vadă, drumul era pustiu. Nu-i urmărea nimeni. 4 — Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încălzească sufletul altor oameni, să dureze în aceștia acea încântare care i face să se ridice p e treapta cea mai înaltă a umanității, sunt singurele cari pot să î nscrie în vecinicia vieții o dâră de lumină care conduce potecile omenirii și luminează zările viitorului. Se acoperise din nou, de promoroacă grea, dealurile și văile Moldovei, când, în 31 Decembrie 1863 Constantin Hamangiu a venit pe lume, pentru ca cu suf letul lui bun, cald și nobil, să înscrie în cartea
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
masă. Aș lua-o de la început, ca la praznic, să înțeleagă că a trecut de amiază, că nu mai pot aștepta pe la iazuri, nici islazurile în câmpia netedă, nu-mi sunt gazdă și reazem. Trebuia să pleci cu strâmtele tale poteci. În așteptare, nu mă mai doare, trupul și sufletul stau lipiți ca niște gemeni; așa va fi când te pregătești de ducă, ca o nălucă? Zăbovesc cu mâinile pe piept, deși încă nu am pus nici o cărămidă la casa crescută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în peștera lui și n-a mai ieșit. Sau poate s-a înălțat la cer, adăugă ridicîndu-și privirile spre munte. Se adunaseră acum toți câți mai erau. Ieșisem din sat. Ilaria ar fi vrut să-l aducă pe una din poteci, dar Moșu se îndreptase hotărât spre șosea. - E de neînțeles cum de-și poate aduce aminte, șopti von Balthasar. Parcă se făcuse deodată palid. - Nu mai vede, nu mai aude, nu mai vorbește, și acum, într-o clipă sau poate
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
s-a deșteptat. La insistența doctorului, toți ceilalți se camuflaseră printre arbori la vreo zece metri în urmă. Ca și cum l-ar fi recunoscut, se adresă amenințător panditului; îi puse câteva întrebări, dar nu așteptă răspunsul. Porni repede pe una din poteci, privind drept înainte, repetând benedicțiunile ei favorite, pe care le rostise de atâtea ori în clinică. După vreo douăzeci de minute de urcuș, începu să alerge, gâfâind. Arăta cu brațul întins muchea unei stânci, rezemată leneș de peretele muntelui. - Asta
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu știu să citească. — Ei, și ieri pe seară, Înainte să aflăm că se va da atacul de azi... Ieri, Înainte s-apună soarele, cînd credeam ziua de azi o să fie ca orice altă zi, vedem că-l aduc pe poteca aia din cîmp care dă-n trecătoare. Pregăteam masa de seară cînd l-au adus. Erau doar patru. Era băiatul, Paco, Ăia doi pe care i-ai văzut mai devreme, cu beretele și cu hainele de piele, și un ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
moale și n-o să se vadă urmele. Eu o să merg pe marginea mai tare. — Pot și eu să merg pe-acolo. Nu, nu vreau să te zgîrii. Urcară, alunecînd Însă mereu cîte puțin, pe dealul abrupt dintre cele două lacuri. Poteca trecea printr-o pădure deasă, cu copaci mari și tufe de mure și zmeură. În față, crestele dealurilor răsĂreau din mijlocul pădurii ca niște sculpturi. Luna Începuse să coboare de ceva vreme. — Cum te simți, Piticot? — Minunat. Nickie, mereu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am mai și Împiedicat să te prindă. Ajunseseră pe culme și de aici puteau să vadă din nou lacul, chiar dacă acum părea Îngust și arăta mai mult ca un rîu mare. — De-aici o luăm prin mijloc, pînĂ dăm de poteca aia pe care se transportă buștenii. Acum trebuie să faci stînga-mprejur, dacă vrei să te Întorci acasă. Își dădu rucsacul jos de pe umeri și-l sprijni de un copac, iar soră-sa rezemă pușca de sac. — Stai jos, Piticot, odihnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu ți-e frig? — Nu, Nickie. Am puloverul pe mine. Se ghemui lîngă el și adormi. În scurt timp adormi și Nick. După două ore Îl trezi lumina dimineții. Nick Înconjurase de cîteva ori tufele pînĂ s-o ia pe poteca pe care se transportau buștenii. — SĂ nu lăsĂm urme direct de pe drumul principal, Îi explică soră-sii. Tufărișul se-ntinsese așa de tare peste potecă, Încît fură nevoiți să se oprească de cîteva ori ca să evite crengile. — Parcă sîntem Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Îl trezi lumina dimineții. Nick Înconjurase de cîteva ori tufele pînĂ s-o ia pe poteca pe care se transportau buștenii. — SĂ nu lăsĂm urme direct de pe drumul principal, Îi explică soră-sii. Tufărișul se-ntinsese așa de tare peste potecă, Încît fură nevoiți să se oprească de cîteva ori ca să evite crengile. — Parcă sîntem Într-un tunel, spuse soră-sa. — O să se lărgească mai Încolo. Am mai fost vreodată pe-aici? — Nu. Nu te-am luat niciodată la vînĂtoare atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Nu te-am luat niciodată la vînĂtoare atît de departe. — Și cînd se termină ajungem În locul Ăla secret? — Nu, Piticot. Trebuie să trecem de niște Încrengături rele de tot. Nimeni nu va putea intra acolo după noi. O ținură pe poteca aia, după care o apucară pe alta, care era și mai sălbatică. În cele din urmă ieșiră Într-un luminiș. Pufulița crescuse peste tot și rulotele În care stătuseră tăietorii de lemne erau Încă acolo. Erau foarte vechi și unora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe alta, care era și mai sălbatică. În cele din urmă ieșiră Într-un luminiș. Pufulița crescuse peste tot și rulotele În care stătuseră tăietorii de lemne erau Încă acolo. Erau foarte vechi și unora le căzuseră acoperișurile. Pe lîngă potecă trecea un izvor din care băură apă. Soarele nu se ridicase Încă și amîndoi Își simțeau stomacul gol după o noapte de mers. — Tot ce-ai văzut În spate era buciniș. Îi taie doar pentru coajă, trunchiurile nu le folosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
izvor din care băură apă. Soarele nu se ridicase Încă și amîndoi Își simțeau stomacul gol după o noapte de mers. — Tot ce-ai văzut În spate era buciniș. Îi taie doar pentru coajă, trunchiurile nu le folosesc. — Și cu poteca aia ce e? — PĂi, probabil c-au Început să-i taie din capătul celălalt, după care au tîrÎt cojile și le-au strîns lîngă drum ca să le poată duce noaptea. După care au tăiat tot ce era pînĂ-n drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
atunci cînd se luaseră după elefant. Apucă tolba de piele În care și le ținea, o aruncă pe umăr și, oprindu-și sulița cea mai bună, cea pe care o luase cu el cînd urmăriseră elefantul, merse mai departe pe potecă, spre tabărĂ. Luna se ridicase mult deja și se Întrebă de ce nu se aud tobele. Dacă taică-său era acolo și nu se auzeau tobele, trebuie să se fi Întîmplat ceva ciudat. Imediat ce reveniră pe potecă, David Începu să simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
merse mai departe pe potecă, spre tabărĂ. Luna se ridicase mult deja și se Întrebă de ce nu se aud tobele. Dacă taică-său era acolo și nu se auzeau tobele, trebuie să se fi Întîmplat ceva ciudat. Imediat ce reveniră pe potecă, David Începu să simtă oboseala. Mult timp fusese mai proaspăt și Într-o formă mai bună decît cei doi bărbați, și se enerva cînd Îi vedea că abia merg, așa cum Îl scoteau din minți și popasurile regulate, la fiecare oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cărarea cobora și văzu În față, printre copaci, un teren accidentat. — Davey, acum vine partea mai grea de drum, Îi spuse taică-său. Atunci Își dădu seama că ar fi trebuit să-l trimită Înapoi În tabărĂ după ce le arătase poteca pe care a mers elefantul. Juma Își dăduse seama de asta de multă vreme. Acum o știa și taică-său și nu mai aveau ce face. Era doar o altă greșeală de-ale lui și de-acum nu mai puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
CÎnd s-au oprit la rîu ca să-și umple sticlele, taică-său i-a zis: — Davey, mai rezistă doar ziua asta. Și apoi, după ce ieșiră din zona accidentată și se Îndreptară spre pădure, urmele cotiră la dreapta, pe o veche potecă folosită de elefanți. Îi văzu pe taică-său și pe Juma discutînd ceva și, cînd Îi ajunse din urmă, Juma privea În spate, pe drumul pe care veniseră, și apoi la niște dealuri pietroase din depărtare, ca niște insule În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un țânțar gata să-l ia vântul. Numai să nu auzi ce muzică îmi cântă stomacul, că te sperii! Ca să nu am nevoie de vreun descântec de sperietură, hai s-o pornim spre casă, până nu-i prea târziu. Urcăm poteca ce taie pieziș dealul pieptiș din spatele mănăstirii Hlincea. Sus ne oprim să răsuflăm. Privim în jos spre mănăstire și o întâmplare îmi vine în minte: Imaginează-ți acum, dragă ieșene, o hoardă de cazaci zaporojeni conduși de hatmanul Timuș galopând
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
întrupează în realitate carne și sânge viu, iar dacă nu, este lăsat să se usuce pe picioare, steril cum îi este originea. Ei, cei mulți, lasă realitatea, din trupul ei să sară noul, ca o scânteie ce luminează o altă potecă în noaptea lucrurilor; să învie, din trupul istovit al seminței care moare, foșnetul nesfârșit al holdelor viitoare. Pentru asta luptă mereu cei mulți în fiecare grai la modul ființal organic al bunului‐simț. Iar poetul când își așează sălașul în mijlocul
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
trecerea oamenilor dintr-o parte într-alta a Țării. Un înțelept care i-a străbătut și cercetat de aproape spunea că munții aceștia nu despart locuitorii Țării unii de ceilalți, ci îi unesc. Pentru că sunt plini de drumuri și de poteci care trec dintr-o parte într-alta a lor, anume ca oamenii să poată merge mereu și mereu, pe jos, cu calul sau cu mașina, unii spre ceilalți. Munții sunt ca șira spinării pentru Țara lui Verde Împărat. Ei o
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
nu însemna că funcționează și acum. O testă de la o fereastră mare, îndreptând-o spre frunzișul de sus al copacului din preajmă. Nici un sunet, nici o lumină vizibilă nu se revărsă, dar partea superioară a copacului se prăbuși la pământ, pe poteca de jos. Czinczar simți satisfacția unui om a cărui logică s-a dovedit corectă. Nu era o satisfacție neobișnuită. Din primele zile, când fusese un copist de mesaje dintr-un ținut îndepărtat, până în ziua când ajunsese la putere, riscase atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
în mod inutil și dintr-o dată posomorât - pe care am intenționat inițial să mi-l atribui. Într-o încăpere bine păzită, dintr-o suburbie îndepărtată din Linn, un miez de energie se rostogolea încoace și încolo de-a lungul unei poteci înguste. În tot sistemul solar nu exista nimic asemănător cu acel miez. Părea mic, dar asta era o iluzie a senzațiilor omului. Cărțile care îl descriau și oamenii care scriseseră cărțile știau doar o parte din secretele lui. Ei știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]