3,561 matches
-
cu fiica contelui Adalard sau cu vreo concubină. Nelăsând niciun urmaș, toate teritoriile sale au revenit fratelui mai mic, Carol cel Gras, care era deja rege al Italiei și împărat, care astfel a reușit să reunească întregul regat al francilor răsăriteni. Ulterior, Hildegarda s-a alăturat markgrafului Engeldeo de Bavaria în conspirația acestuia împotriva regelui Arnulf de Carintia, motiv pentru care a fost privată de "onorurile sale publice" în 895, potrivit informației din "Annales Fuldenses".
Ludovic cel Tânăr () [Corola-website/Science/325341_a_326670]
-
(în limba latină: limes Sorabicus; îm limba germană: Sorbenmark) a reprezentat o [[Marcă (teritoriu)|marcă] la frontiera estică a [[Francia răsăriteană|Franciei răsăritene]] care a existat între [[Secolul al IX-lea|secolele al IX-lea]] și [[Secolul al XI-lea|al XI-lea]]. Ea includea câteva ținuturi mărginite de tribul [[slavi|slave]] ale [[sorbi]]lor. pare să fi inclus și partea
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
(în limba latină: limes Sorabicus; îm limba germană: Sorbenmark) a reprezentat o [[Marcă (teritoriu)|marcă] la frontiera estică a [[Francia răsăriteană|Franciei răsăritene]] care a existat între [[Secolul al IX-lea|secolele al IX-lea]] și [[Secolul al XI-lea|al XI-lea]]. Ea includea câteva ținuturi mărginite de tribul [[slavi|slave]] ale [[sorbi]]lor. pare să fi inclus și partea estică a
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
potrivit cronicarului [[Eginhard]], care în anii '30 ai [[Secolul al IX-lea|secolului al IX-lea]] nota: "Salam fluvium, qui Thuringos et Sorabos dividit" ("râul Saale, care separă pe [[thuringieni]] de [[sorbi]]"). [[Erfurt]] era principalul centru economic al [[Thuringia|Thuringiei]] răsăritene din acea vreme. Marca sorabă cuprindea probabil și ținuturile de la răsărit de Saale, ajungând până la [[Weiße Elster|Elster]] și [[Pleisse]], care să fi fost controlate prin mai multe castele construite în regiune. Marca sorabă era în mod frecvent destabilizată în
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
a constituit o marcă de frontieră în Germania medievală la granița cu Regatul Poloniei, existența ei fiind cuprinsă între secolele al X-lea și al XIV-lea. Teritoriul situat la răsărit de fosta "limes Sorabicus" a Franciei răsăritene, populat de către slavii veleți (luzacieni) și milcieni, a fost treptat cucerit până în 963 de către ducele de Saxonia Gero de Merseburg. Acesta a adăugat teritoriul cuprins între râurile Saale și Bóbr pentru a constitui astfel vasta "Marcă a lui Gero", pe
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
land Saxonia din Germania. Desprinsă din "Marca lui Gero" în anul 965, ea a fost inclusă în Electoratul de Saxonia în 1423. a fost uneori numită ca Marca Thuringiei. Totuși, acest din urmă termen era folosit pentru a desemna partea răsăriteană a Mărcii de Meissen, anume teritoriul de la răsărit de râul Elba până la râul Saale, un teritoriu locuit de triburile slavilor. Ulterior, "Marca Thuringiei" a fost numită ca "Marca sorabă". În 928 sau 929, în timpul campaniei împotriva slavilor Glomacze, regele german
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
apoi rege al Germaniei de la 911 până la moarte, fiind unicul rege din dinastia Conradinilor (sau franconă). Cu toate că el nu a utilizat niciodată titlul de "rex Teutonicorum" și nici pe cel de "rex Romanorum", el a fost primul rege al Franciei răsăritene care să fie ales de către conducătorii ducatelor germane, ca succesor al ultimului rege din Dinastia Carolingiană, Ludovic Copilul. Conrad "cel Tânăr" era fiul ducelui Conrad de Thuringia cu soția sa Glismut, probabil rudă cu Ota, soția împăratului Arnulf de Carintia
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
de către conducătorii ducatelor germane, ca succesor al ultimului rege din Dinastia Carolingiană, Ludovic Copilul. Conrad "cel Tânăr" era fiul ducelui Conrad de Thuringia cu soția sa Glismut, probabil rudă cu Ota, soția împăratului Arnulf de Carintia și mama regelui francilor răsăriteni, Ludovic Copilul. Conradinii, conți regiunea franconă Lahngau, fuseseră susținători loiali ai Carolingienilor; ei au luptat cu îndârjire pentru predominanță în Franconia cu fiii ducelui Henric de Franconia din dinastia Babenberg la castelul Bamberg. În 906, cele două tabere s-au
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
Mai mult decât atât, teritoriul lui Conrad a fost expus neîncetatelor raiduri ale triburilor maghiarilor, intensificate după bătălia de la Pressburg din 907, fapt ce a condus la declinul clar al autorității sale. Tentativa sa de a mobiliza episcopatul din Francia răsăriteană condus de Unni de Bremen pentru a adera la cauza sa în 916 cu ocazia sinodului de la Hohenaltheim nu a întrunit rezultatul scontat. După câteva ciocniri armate, Conrad a reușit cel puțin să ajungă la negocieri cu ducele Henric I
Conrad I al Germaniei () [Corola-website/Science/325403_a_326732]
-
Ludovic (supranumit "Copilul") (n. septembrie sau octombrie 893, Altötting - d. 20 sau 24 septembrie 911), uneori numit Ludovic al IV-lea sau Ludovic al III-lea, a fost ultimul membru al Dinastiei Carolingiene care a condus Francia Răsăriteană, începând din anul 900. Ludovic unicul fiu legitim al împăratului Arnulf de Carintia, avut cu soția sa, Ota, membră a dinastiei Conradinilor. El s-a născut în Altötting, Bavaria, succedând tatălui său ca rege atunci când acesta a murit, în 899
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
petrecută la Frankfurt pe Main, în septembrie 911, la vârsta de numai 18 ani. El a fost înmormântat în mănăstirea abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
de numai 18 ani. El a fost înmormântat în mănăstirea abației Sf. Emmeram din Regensburg, acolo unde se afla îngropat și tatăl său. Moartea sa a condus la sfârșitul ramurii răsăritene a dinastiei Carolingiene. Vidul de putere creat în Francia răsăriteană a fost până la urmă umplut de către familia lui Henric "Păsărarul", văr al lui Ludovic și întemeietor al dinastiei Ottoniene. Înainte de Henric însă, ducii din Francia de est s-au întrunit pentru a-l alege pe ducele Conrad de Franconia ca
Ludovic Copilul () [Corola-website/Science/325402_a_326731]
-
Conrad (supranumit "cel Bătrân") (d. 27 februarie 906) a fost duce de Thuringia de la 892 până la moarte. Totodată, este cel care a dat numele dinastiei Conradinilor. Conrad era fiul nobilului Udo de Neustria, din Francia răsăriteană. Mama sa era probabil fiică a lui Conrad I de Logenahe (n. 832-d. 860). El a devenit pe rând conte de Oberlahngau (886), Hessengau (897), Gotzfeldgau (903), Wetterau (905) și Wormsgau (906). El a reușit să unească întreg teritoriul actual
Conrad de Thuringia () [Corola-website/Science/325409_a_326738]
-
anului 879, atunci când tatăl său a decis ca succesiunea să îi revină, iar el însuși a obținut "Pannonia", potrivit consemnării din "Annales Fuldenses", sau "Carantanum", potrivit cuvintelor lui Regino de Prüm. După ce a devenit la rândul său rege al Franciei răsăritene, Arnulf a constituit Marca de Carintia,alături de mărcile de Istria, Austria și Carniola. Cele mai sudice dintre ele, Carintia și Carniola, au fost cele mai expuse față de raidurile maghiarilor. În 901, la numai doi ani după primul lor contact cu
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
sale fundații Sân Sisto din Piacenza. În ianuarie 872, aristocrația a încercat să o îndepărteze de la putere, pe motivul că nu a dat naștere niciunui moștenitor masculin. În schimb, împăratul Ludovic a început negocierile cu Ludovic Germanul, regele din Francia Răsăriteana, pentru a-i acorda acestuia moștenirea Imperiului. Pentru a o pune pe Engelberga pe linie moartă, nobilimea l-a ales pe Carol cel Pleșuv, regele din Francia occidentală, atunci când Ludovic a murit. Boso al V-lea de Arles, un credincios
Engelberga () [Corola-website/Science/325421_a_326750]
-
fie ca conte sau markgraf de Saxonia, fie ca duce de Franconia. Henric era unul dintre fiii contelui Poppo de Grapfeld, unul dintre primii membri ai Casei de Babenberg. El a fost unul dintre cei mai importanți generali din Francia răsăriteană în timpul domniei împăratului Carol cel Gras. Henric a fost seniorul cel mai vechi al castelului Babenberg, de pe malul râului Main, construit în zona viitorului oraș Bamberg. El s-a bucurat de favorurile lui Carol cel Gras, fiind mâna dreaptă a
Henric de Franconia () [Corola-website/Science/325410_a_326739]
-
procesul de populare planificată a fost începută însă de către olandezi în regiunea de astăzi a orașului Kaapstad. Fondatorul orașului a fost olandezul Jan van Riebeeck (1652), nou fondata colonie a susținut o politică de atragere a coloniștilor albi din Europa Răsăriteană. Între 1657-1806, colonia primește primul val de imigranți europeni (hughenoți din Franța, germani, flamanzi, valoni, irlandezi, etc). Noul grup etnic format a căpătat numele de "Afrikaneri". În regiune Kaapstad-lui afrikanerii au fuzionat cu foștii robi, creând o rasă mixtă, de
Sud-africani albi () [Corola-website/Science/325423_a_326752]
-
a refuzat, însă a fost în cele din urmă pus sub interdicția imperială în 1276 și forțat să cedeze teritoriile în cauză, reținând doar Boemia și Moravia. Sub Habsburgi, Carniola a devenit frontiera împotriva Veneției înspre vest, în vreme ce frontiera sa răsăriteană cu Ungaria se menținea stabilă. Rudolf I a oferit Carniola fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea în 1282, după o întâlnire desfășurată la Augsburg, însă Carniola a fost concedată aliatului său, contele Meinhard de Görz-Tirol, duce de
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
iobag majoritatea țăranilor liberi greci, ceea ce a dus la depopularea regiunilor de câmpie și migrarea populației în munți. Grecii retrași în regiunile muntoase au declanșat raiduri împotriva autorităților și proprietăților otomane. Sultanul îl considera pe Patriarhul Ecumenic al Bisericii Ortodoxe Răsăritene drept conducător al tuturor ortodocșilor din imperiu, indiferent de etnie. Patriarhul era responsabil în fața sultanului pentru buna purtare a supușilor ortodocși, fiind investit cu puteri vaste în cadrul comunităților ortodoxe, inclusiv a celor slave sau române. Patriarhul controla școlile și tribunalele
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
1883), membru în comitetul de conducere al "Societății pentru cultura și literatura română" din Bucovina. A primit titlul de "doctor honoris causa în Teologie" în 1879. Este autorul a numeroase lucrări de referință în domeniul teologiei: Omiletica Bisericii drept credincioase răsăritene(1875), prelegerile de Liturgică, litografiate, care au fost prelucrate, completate și editate de urmașul său la catedră, Dr. Teodor Tarnavschi și cursul de Pastorală care de asemenea a rămas în manuscris litografiat (prelucrat și editat mai târziu în partea a
Vasile Mitrofanovici () [Corola-website/Science/326012_a_327341]
-
Goguryeo se credeau a fi un amestec de populații Buyeo și Yemaek, iar ca liderii din Buyeo ar fi fugit din regatul lor și s-au reunit cu căpeteniile Yemaek existente. "Sân Guo Zhi", în secțiunea intitulată "Relatări ale Barbarilor Răsăriteni", afirmă că Buyeo și poporul Yemaek erau legate din punct de vedere etnic și vorbeau aceeași limbă. Cea mai veche mențiune despre Jumong este din secolul 4 e.n., de pe "Stela Regelui Gwanggaeto cel Mare". Jumong a fost adesea pomenit în
Goguryeo () [Corola-website/Science/324855_a_326184]
-
Principatului de Benevento sau a Bizanțului. După moartea lui Ludovic al II-lea, în lipsa moștenitorilor direcți ai acestuia au urmat câteva decenii de confuzie. Coroana imperială a fost inițial disputată între conducătorii carolingieni din Francia Occidentală (viitoarea Franță) și Francia Răsăriteană (care va deveni Germania), cu primul rege occidental (Carol cel Pleșuv) și apoi răsăritean (Carol cel Gras) devenind primii doi împărați. Ca urmare a depunerii celui din urmă, nobilii locali — ducii Guy al III-lea de Spoleto și Berengar I
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
moștenitorilor direcți ai acestuia au urmat câteva decenii de confuzie. Coroana imperială a fost inițial disputată între conducătorii carolingieni din Francia Occidentală (viitoarea Franță) și Francia Răsăriteană (care va deveni Germania), cu primul rege occidental (Carol cel Pleșuv) și apoi răsăritean (Carol cel Gras) devenind primii doi împărați. Ca urmare a depunerii celui din urmă, nobilii locali — ducii Guy al III-lea de Spoleto și Berengar I de Friuli — și-au disputat coroana imperială, în vreme ce intervenția externă nu a încetat. Este
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
-lea, el a început, în același mod ca și predecesorii săi Berengar și Ugo de Italia, să redefinească marile feude din Italia. El a reorganizat regiunea de nord-vest în trei mari mărci. Liguria occidentală a fost restituuită lui Aleramo, Liguria Răsăriteană sau "marca Januensis" a acordat-o lui Oberto I, iar Marca de Torino a fost constituită pentru Arduin Glaber de Torino. Descendenții lui Aleramo au fost mai degrabă obscuri, până în timpul marchizului Rainier, la începutul secolului al XII-lea. În jurul
Marca de Montferrat () [Corola-website/Science/324911_a_326240]
-
de către Pepin de Italia, unul dintre fiii regelui francilor Carol cel Mare. După 1364, a constituit denumirea atribuită provinciei din Istria a stăpânirilor habsburgice, a Imperiului Austriac și a Austro-Ungariei. Istria Carolingiană a fost încorporată Ducatului Carolingian de Friuli, din partea răsăriteană a Italiei medievale, fiind "de facto" o marcă cu demnitate ducală doar la nivel titular. a fost la început constituită ca urmare a morții ducelui Eric de Friuli în anul 799, la asediul Trsatului în cadrul confruntărilor cu triburile croaților. Acesta
Marca de Istria () [Corola-website/Science/324925_a_326254]