5,132 matches
-
facă liniște. Odinioară, înainte de a fi ajuns relativ nemuritori, corlii obișnuiau și ei să doarmă noaptea - își adusese aminte de acest obicei privindu-i pe oamenii care moțăiau în bibliotecă. Un zgomot stăruia totuși: pașii a doi oameni continuau să răsune în liniștea care învăluise nava. Pașii treceau mereu prin fata cuștii, se depărtau puțin, apoi se întorceau. Din păcate, paznicii mergeau separat. Întâi trecea unul dintre ei, iar celălalt îl urmă, la o distanță de vreo zece metri. Corl îi lasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
se gândea și Morton, căci își cântări cu grijă cuvintele când vorbi din nou: - Am prevăzut o astfel de posibilitate. Doctorul Eggert și asistenții săi vor supune întreg personalul unui examen medical. Deocamdată examinează cadavrele. O voce puternică, de bariton, răsună aproape de urechea lui Grosvenor: - Iată-mă, Morton! Spune-le acestor oameni să-mi facă loc! Grosvenor întoarse capul și-l recunoscu pe doctorul Eggert. Oamenii se și aduseră la o parte, pentru a-l lăsa să treacă. Eggert păși printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întuneric - de fapt nu numai coridorul, ci întreaga navă, după cum prea bine știa Grosvenor. Acesta își aprinse miniproiectorul atașat de costumul lui spațial. Ceilalți făcură la fel. Fețele lor păreau livide și încordate în lumina proiectoarelor. - Foc! Ordinul lui Morton răsuna cu putere în videocomunicator. Tunurile termoradiante începură să duduie. Căldura pe care-o produceau era de origine atomică, deși nu și de natură atomică. Ea se revărsa asupra metalului dur al ușii. Grosvenor văzu primii stropi ai metalului ce începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
emise de inamic, modificări înregistrate de propriul lui sistem nervos. Deși îi venea greu să se concentreze asupra imaginii, nu se dădu bătut, ci continuă s-o privească țintă. - Sunt calm și destins; gândurile îmi sunt clare... Cuvintele acestea îi răsunară puternic în urechi, dar numai o clipă; în clipa următoare nu mai auzi decât un zvon depărtat, ca un bubuit de tunet, care se stinse și el, fiind înlocuit de un murmur, ca acela al unei scoici uriașe. Grosvenor zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
însă, își dădea seama că până și cele mai depărtate frontiere stelare atinse de navă nu reprezentau decât un punct în această noapte neagră, care se întindea în toate direcțiile, pe distanțe echivalente cu miliarde de ani-lumină. Vocea directorului Morton răsună deodată prin tăcerea înfricoșată ce se lăsase: - Gunlie Lester, te chem din interiorul navei! Gunlie Lester! Nu peste multă vreme, cel chemat răspunse: - Da, domnule director! Grosvenor recunoscu glasul șefului secției de astronomie. - Ascultă, Gunlie, urma directorul, îți încredințez o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Păcat că n-a venit cu noi și Korita, spuse Pennons, cu o voce calmă. Expunerea lui despre planeta pisicilor ne dăduse o oarecare imagine despre ceea ce ne aștepta. - Korita e aici, domnule Pennons! Îl întrerupse japonezul, a cărui voce răsuna limpede în videocomunicator. Am urmărit, ca mulți alții, ceea ce se întâmplă și trebuie să recunosc că sunt impresionat de imaginea pe care o văd pe ecran. Mă tem, însă, că teoria mea privitoare la ciclurile istoriei ar putea fi primejdioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
căpitanul Leeth, am găsit o notă pe care l-aș ruga pe Kellie să ne-o explice. E vorba de clarificarea unui amănunt foarte important pentru înțelegerea întregii situații. E preferabil să o cunoaștem în toată grozăvia ei. În videocomunicator răsună vocea spartă a sociologului: - Iată raționamentul meu. Când l-am descoperit noi, monstrul se afla la o distanță de un sfert de milion de ani-lumină de cel mai apropiat sistem stelar și era în aparență lipsit de orice mijloc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe aproape, va fi văzut. Trebuie să mai așteptăm cel puțin o jumătate de oră. După ce trecu și aceasta jumătate de oră, Pennons raportă, cu dezamăgire în glas: - Nimic! Domnule căpitan, pesemne c-a reușit să se strecoare... În telecomunicatoare răsună deodată o voce plângăreața: - Și acum ce ne facem? Grosvenor avu sentimentul că vorbele astea exprimau îndoielile și neliniștile tuturor oamenilor aflați la bordul navei. 21 Se lăsase o tăcere grea. Mai-marii navei, de obicei atât de guralivi, păreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
care vorbi fu Smith: - Cred că nici soluția asta nu e bună. Și întrucât energizarea întregii nave ne-ar lua și ea prea mult timp, nu văd ce-am mai putea face. Vocea tărăgănată a lui Gourlay, specialistul în transmisiuni, răsuna cu o vioiciune neobișnuită: - Nu văd de ce aceste soluții n-ar fi valabile. Suntem încă în viață. Propun să ne punem pe treabă și să realizăm cât mai mult, în cel mai scurt timp posibil. - Ce te face să crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întrerupse Gourlay, dar omul nu și-a lăsat în Cosmos o pecete permanentă. Nu înțeleg cum poți s-o compari cu vibrațiile astea atât de vii, în care eu văd niște forme de gândire atotputernice și atotînvăluitoare - întreg spațiu cosmic răsună de ele! Acum nu mai avem de-a face cu un motan cu tentacule, sau cu un monstru oarecare, dintr-o specie "rurală". Ar putea fi vorba de o sumedenie de minți care-și vorbesc una alteia în timpul și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
sprijinindu-se de perete, dar înaintau foarte încet, căci mâinile li se înfundau în perete. - Ce-ai de gând să faci? îl întrebaă McCann. - Am de gând să-i adorm, uite-așa! Și apăsă pe-o tastă. Clinchetul de clopoței răsună la fel de slab ca și data trecută, dar oamenii de pe coridor se cufundară într-un somn adânc. - Asta se va repeta din zece în zece minute spuse Grosvenor, ridicându-se. Am instalat peste tot difuzoare care preiau sunetele și le amplifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vocea lui sonoră, bună de operă, iar Nicu își scoase chipiul, să-l salute. Se pregătea să-i vorbească despre planurile lui pentru Marte, dar bărbatul îi întoarse pur și simplu fundul, strigând în urmă un „Acu’ să pleci!“ care răsună până-n curte. De ce te mai întreabă unii oameni ceva, dacă tot n-așteaptă răspunsul? E drept că aici, la Universul, vedeai numai bărbați de două ori mai grăbiți decât ceilalți cunoscuți ai lui Nicu. Un fel de marțieni, cu toții, și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
totuși îi părea rău de Lahovary, omul ăsta avea curaj cât o armată întreagă, păcat că n-avusese timp să se antreneze, l ar fi învățat el în vreo zece zile de antrenamente serioase... Încă înainte ca soneria electrică să răsune în liniștea casei, Lord a ciulit urechile, apoi s-a năpustit exact ca o ghiulea spre ușă, lătrând asurzitor. În ușă era o doamnă necunoscută, de vreo 60 de ani, îmbrăcată modest, coborâtă dintr-un rădvan, care trăsese chiar la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
a lungul cărții câteva nuclee narative centrate pe locuri tipice ale orașului: redacția ziarului Universul, familia reputatului doctor Margulis, Prefectura de poliție, spitalul, baia publică, în fine conacul aristocratic unde personajele reunite petrec Revelionul. În toată această lume stratificată social răsună poate cea mai puternică voce a romanului, cea a Iuliei, fiica doctorului, care consemnează-n jurnalul ei, cu grație și maturitate, toate faptele aiuritoare ce răscolesc viața liniștită a semenilor ei. Jurnalul Iuliei e cutia de rezonanță a cărții, unde
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
rezistență și că este imponderabilă. McAllister avu impresia că i s-a topit clanța în mână. Rămase locului surprins. Se gândea la inspectorul Clayton care, cu un minut înainte, găsise ușa încuiată. Acest gând stăruia ca un semnal. Dinapoia lui răsună tunător vocea inspectorului: - Lasă, McAllister, mă ocup eu de asta! Dincolo de ușă, în magazin, era întuneric, prea întuneric ca să vadă ceva și, lucru și mai ciudat, ochii nu i se acomodau cu bezna aceea intensă. Instinctul său de reporter îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Realitatea depășea cu mult cuvintele. Dintre toți cei de aici, el părea cel mai puțin util, opinia lui era cea mai puțin însemnată. Ar fi trebuit s-o spună, dar nu-și dădu seama de asta decât atunci când, de alături, răsună glasul tatălui fetei: - Te-nșeli profund, domnule McAllister. Dintre toți, dumneata ești cel mai prețios. Prin dumneata am descoperit că Imperiul Isher ne atacă efectiv. Mai mult decât atât, dușmanii noștri habar nu au de existența dumitale, deci nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
privirea, își cântări bine șansele de a apuca vreuna dintre armele aflate într-o vitrină, pentru ca apoi, în clipa în care s-ar fi ivit vreo persoană, s-o poată împinge afară, unde Jor avea s-o aresteze. În spatele lui răsună un glas de bărbat care-I întrebă calm: - Doriți să cumpărați o armă? Fara tresări și se întoarse. Îl năpădi furia pentru că își văzu planul ratat prin sosirea vânzătorului. Dar acest sentiment îi dispăru cu încetul când constată că vânzătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
care-i spuse sec: - E-n regulă, ajunge! Străinii trebuie să părăsească localul ca să putem pune capăt prostiilor ăstora. Cayle se uită lung la necunoscut și ceasul de alarmă al primejdiei ticăia atât de tare în capul lui încât îi răsuna prin tot creierul. Cred că am să mă duc acasă", murmură el. Cineva îl pocni peste față destul de tare. - Mai lovește-l! strigă dolofanul. Este încă pradă unui acces afectiv. A doua lovitură fu și mai puternică. Cayle se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de nimic. O simțea pe Creel lângă el clătinând din cap. Era albă ca varul și cu un glas bolnăvicios, disperat, spuse: - Fara, lasă-l baltă! A terminat cu noi. Trebuie să-i arătăm aceeași neîndurare. Lasă-l baltă! Cuvintele răsunau în urechile lui Fara, dar parcă nu aveau nici un sens. Nu păreau să intre în nici un tipar normal. Vorbea fără șir: - N-am... n-am... cum pot plăti... în rate? - Dacă doriți un împrumut, spuse Clerk Pearton, firește că vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
mine. Dar un bărbat nu vreau să întrețin. Asta-i tot, încheie ea. O privi o vreme deznădăjduit, observând-o cum îi supraveghea calmă pe salariații care manipulau aparatele de măsură, vechi și de mult timp inexacte. De două ori răsună glasul ei în interiorul încărcat de praf și de fiecare dată cu o notă acută: - Greutatea e depășită cu cel puțin un gram. Fiți atenți la cântar! Cu toate că stătea cu spatele la el, după atitudinea pe care o adoptase, Fara o simți încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Numele mergeau de la A până la Z și erau cam cinci sute la număr. Dosarul nu purta nici un fel de titlu sau explicație. Fara îl îndoi cu un gest automat și încercă să-l îndese în buzunar, în timp ce din globul strălucitor răsună din nou glasul acela profund: - S-a stabilit că A CINCEA BANCĂ INTERPLANETARA a comis în cazul dumitale o escrocherie grosolană și că se face vinovată și de alte practici necinstite, cum ar fi înșelătoria, șantajul și participarea la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
musulman în procesiunile lui Ali. Era mare necinste adusă lui Armaiti și lui Vohu Mahah. Marele Preot din templu le spusese că alegeau cea mai mare pedeapsă, schimbându-și calea. Omar auzise mustrarea și, în mintea lui răzvrătită, începu să răsune numaidecât adorația yasnei de mântuire, pe care o știa ca pe apă: „Grăbește-te, înainte să vină acel srao½a,/ urmat de Soarta plină de daruri, care va da fiecăruia plata./ Pe cea bună sau pe cea rea!“. Tatăl lui părea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Bombay aduseseră flăcările lui Zarathustra înapoi în Iran, consimțind ca muzeul să rămână deschis pentru oamenii de toate religiile. Dar șiiții nu priveau cu ochi buni această întoarcere: de aceea agreaseră un muzeu în orașul în care yasnele din Avesta răsunau și erau încă ascultate la temple. Nici că se putea o ofensă mai apăsată: să dedici un muzeu unei inimi vii a credinței, ca s-o faci să pară îngropată. Locuiau în Katnaviaeh, lângă micul bazar de mătase. Casa le
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
numai trei luni, fusese primul răspuns pe care îl dăduse în limba lor. Izbucniră în aplauze toți, de la un capăt la altul al mesei. Ce v-am spus! hămăi Godun și-l bătu cu palma pe spate, încât își auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și pe urmă în vârful capului, repetând: „Bravo, bravo!“. Omar se fâstâcise de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îi arată pe Ioan și pe Petru cu un cuțit în mână, pe Iuda care ține mâna pe masă și grupul lui Bartolomeu, Iuda Tadeul și Simon. Cuvântul vestirii trădării trebuie luat în considerare numai ca temă secundară. Această veste „răsună” numai în două dintre mâinile lui Iuda și mâna lui Petru. Deja Ioan, al treilea din acest grup, înclinându-se spre Petru, formează împreună o figură de consonanță. Cuvântul lui Isus nu transformă numai pâinea în Trupul său, ci, prin
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]