3,755 matches
-
și la distanța față de acesta. La aceste cauze s-a adăugat lipsa de experiență în coordonarea informațiilor arătate de radar cu informațiile obținute prin percepție vizuală. Amiralul Callaghan a pierdut timp încercând să pună cap la cap informațiile indicate de radar referitoare la poziții și distanțe cu ceea ce putea să vadă pe mare; iar în condițiile din noaptea respectivă nu putea să vadă prea mult. La acel moment Callaghan conducea bătălia de pe punte și nu dintr-un centru de operațiuni, iar
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
la poziții și distanțe cu ceea ce putea să vadă pe mare; iar în condițiile din noaptea respectivă nu putea să vadă prea mult. La acel moment Callaghan conducea bătălia de pe punte și nu dintr-un centru de operațiuni, iar operatorii radar transmiteau informațiile de pe nave care nici măcar nu se aflau în câmpul său vizual. Analiza acestei bătălii și a celor care i-au urmat a dus la apariția centrelor de operațiuni pe nave la mijlocul anului 1943. Câteva minute mai târziu, ambele
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
în zona Ironbottom Sound în seara de 14 noiembrie și a patrulat în jurul Insulei Savo. Navele erau dispuse în coloană, cu distrugătoarele în față, urmate de cuirasatul "Washington", iar cuirasatul "South Dakota" forma ariergarda. La 22:45 pe 14 noiembrie, radarele de pe "South Dakota" și de pe "Washington" au detectat flota lui Kondo în apropiere de Insula Savo, la aproximativ 18 km. Kondo a împărțit flota în câteva grupuri, unul dintre acestea, comandat de Shintaro Hashimoto, constând în "Sendai" și distrugătoarele "Shikinami
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
înainte ca el să aducă cuirasatul "Kirishima" și crucișătoarele grele („E” pe hartă). Flota americană („A” pe hartă) a detectat prezența grupului Sendai, dar nu a sesizat că mai sunt și alte grupuri de nave japoneze. Folosind țintele furnizate de radar, cuirasatele americane au deschis focul asupra grupului Sendai la ora 23:17. Amiralul Lee a ordonat încetarea focului cinci minute mai târziu, când radarele sale s-au întors spre grupul din nord care părea să dispară. Cu toate acestea, "Sendai
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
nu a sesizat că mai sunt și alte grupuri de nave japoneze. Folosind țintele furnizate de radar, cuirasatele americane au deschis focul asupra grupului Sendai la ora 23:17. Amiralul Lee a ordonat încetarea focului cinci minute mai târziu, când radarele sale s-au întors spre grupul din nord care părea să dispară. Cu toate acestea, "Sendai", "Uranami" și "Shikinami" nu au fost avariate și au ieșit în afara zonei de pericol. În acest timp, cele patru distrugătoare din avangarda flotei americane
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
48. "Washington" a trecut prin zona ocupată de distrugătoarele distruse și pe cale să se scufunde și a tras asupra lui "Ayanami" cu bateria secundară, incendiindu-l. Urmându-l îndeaproape, cuirasatul "South Dakota" a rămas brusc fără energie electrică, astfel că radarul, radioul și cele mai multe din bateriile de artilerie au devenit nefuncționale. Conform relatărilor, pana de curent a fost provocată de un inginer care, în timpul reparațiilor, a blocat un întrerupător de circuit contrar normelor de siguranță, astfel că circuitele navei au mers
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
Washington" urmărea o țintă mare, pe "Kirishima", dar s-a abținut să tragă pentru că era posibil să fie cuirasatul american "South Dakota". "Washington" nu a putut să urmărească mișcările cuirasatului "South Dakota", pentru că acesta era într-un punct orb al radarului, iar Lee nu a putut să îl contacteze prin radio pentru a-i verifica poziția. Când japonezii l-au iluminat și l-au bombardat pe "South Dakota", toate îndoielile referitoare la care navă este prietenă și care inamică au fost
Bătălia navală de la Guadalcanal () [Corola-website/Science/321182_a_322511]
-
secret militar, iar cercetările istoricilor din ultimii 50 de ani nu au ajuns la o concluzie certă. Cel mai probabil este că nava cu încărcătură maximă (53.000tone) putea atinge circa 30 de noduri, respectiv 55,56 km/h. Funcționare: Radare: Radarele operau pe frecvența de 368 MHz și aveau o rază maximă de 25 km, având mai mult un rol de confirmare a distanței. Directoare de tir: Directorul principal, de tip Basigerat BG, situat în vârful turnului blindat-prova, capabil să
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
militar, iar cercetările istoricilor din ultimii 50 de ani nu au ajuns la o concluzie certă. Cel mai probabil este că nava cu încărcătură maximă (53.000tone) putea atinge circa 30 de noduri, respectiv 55,56 km/h. Funcționare: Radare: Radarele operau pe frecvența de 368 MHz și aveau o rază maximă de 25 km, având mai mult un rol de confirmare a distanței. Directoare de tir: Directorul principal, de tip Basigerat BG, situat în vârful turnului blindat-prova, capabil să descopere
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
plecarea lor încă din data de 21 Mai, astfel că Amiralitatea Britanică a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk si Suffolk au luat contact radar cu navele germane în apropiere de Strâmtoarea Danemarcei. În același timp, radarele de pe Bismarck au detectat navele britanice, iar căpitanul a ordonat intercepția imediată. Bismarck a tras primele proiectile către Norfolk, care s-a retras foarte rapid într-un banc
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
a avut timp să întindă o rețea de intercepție, compusa din crucisatoare si distrugatoare. În seara zilei de 23 Mai, crucișătoarele grele Norfolk si Suffolk au luat contact radar cu navele germane în apropiere de Strâmtoarea Danemarcei. În același timp, radarele de pe Bismarck au detectat navele britanice, iar căpitanul a ordonat intercepția imediată. Bismarck a tras primele proiectile către Norfolk, care s-a retras foarte rapid într-un banc de ceață. Sesizând pericolul, căpitanul englez a decis să mențină o distanță
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
și forțat să se retragă. "Prince of Wales" si "Bismarck" au schimbat circa 20 de salve, fără rezultat, din cauza distanțelor foarte mari. Treptat, navele britanice au rămas în urmă, iar o manevră îndrăzneață a căpitanului lui "Bismarck" a pierdut contactul radar definitiv. "Prinz Eugen" s-a separat de Bismarck în seara zilei de 24 mai, urmând o altă rută catre portul francez Brest. Crucișătorul avea să ajungă fără incidente în port, în 28 mai. Câteva zeci de hidroavioane ale pazei de
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
incluzând directoare de tir prismatice, mașini de calcul "Mark V Dreyer" . Directoarele principale erau în număr de 5, aveau o anvergură de 9m și o eroare de estimare de circa 100-150m la 20 km. Nava nu a fost dotată cu radar, toate măsurătorile de distanță și viteză a navelor adverse fiind realizate prin diverse instrumente optice. Între 1929 și 1931, nava a beneficiat de o serie de îmbunătățiri: După aceste modernizări, nava a ajuns la un deplasament total de peste 49.000
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
lor, le-au dirijat spre țintele pe care le-au identificat ele sau despre care au primit mesaje prin radio din partea unităților de la sol. Când atacurile dirijate de FAC erau împiedicate de vremea nefavorabilă, bombardierele erau dirijate fie de un radar al Marinei de tip AN/TPQ-10 de la baza Khe Sanh, fie de stațiile Air Force Combat Skyspot MSQ-77. Acest sistem pe bază de LORAN putea dirija avioanele spre țintele lor chiar și pe întuneric sau pe vizibilitate zero. Astfel a început
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
și care se întindea aproape paralel cu acesta. Până de curând, locația sa exactă era necunoscută fiind acoperită de câțiva metri de sedimente provenite din râul Alfios. În 2008, Norbert Muller și o echipă a Institutului Arheologic German au folosit radarul pentru a localiza o structură mare, rectangulară, similară descripției făcute de Pausanias. Pausanias, care a vizitat Olympia în secolul al II-lea î.Hr., descrie construcția ca fiind întinsă, alungită, plată, cu dimensiunile de aproximativ 780 de metri lungime și 320
Cursa carelor de luptă () [Corola-website/Science/320643_a_321972]
-
al armelor combinate cunoscut sub denumirea de "Mentoring Task Force" și un Grup de Operațiuni Speciale, ambele cu baza la Ripley din exteriorul orașului Tarin Kowt; "Rotary Wing Group" echipat cu elicoptere CH-47D Chinooks, bunurile logistice ale Forței și un radar de supraveghere aeriană al RAAF au baza în Kandahar. Adițional, 800 de oameni din personalul logistic sunt de asemenea staționați în Orientul Mijlociu cu scopul acordării de sprijin rapid dar sunt localizați în afara Afghanistanului. Detașamente de aeronave de patrulare maritimă și
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
protejează pe soldați, folosit de infanteria mobilă. Aceste costume de luptă sunt controlate de mișcările celor care le poartă, dar sporesc vizibil puterea soldaților, viteza, greutatea maximă pe care o pot transporta, săriturile și, în plus, oferă vedere în infraroșu, radar și auz amplificat, echipament de comunicație, medical și hărți tactice. Un alt concept nou adus de carte este acela de "infanterie spațială", infanteriștii mecanizați fiind lansați în grupuri de pe orbită prin intermediul capsulelor. Tactica, antrenamentul și alte aspecte ale acestei forțe
Infanteria stelară () [Corola-website/Science/321549_a_322878]
-
au numărat Rafael (Israel), Caterpillar, Rheinmetall (prin Oerlikon), General Dynamics, DIEHL Remscheid GmbH, EADS, L'Hotellier sau Harris Corporation. Scopul acestui program a fost creșterea puterii de foc, a mobilității, implementarea unor sisteme de protecție (avertizare la iluminare laser și radar, sistem automat de lansare a grenadelor fumigene în cazul activării senzorilor, un sistem de stingere a incendiilor, instalație de climatizare) și introducerea unor sisteme avansate de comandă și control. Armata Română a comandat 99 de vehicule MLI-84 pentru a echipa
MLI-84 () [Corola-website/Science/321644_a_322973]
-
au ajuns la limita zonei de 370 km și s-au întors fără să vadă navele lui Fletcher. La 17:47, "Task Force 17", aflată sub o perdea groasă de nori la 370 km vest de Takagi, a detectat pe radar atacul japonez care se îndrepta împotriva sa, s-a întors spre sud-est în direcția vântului și s-a îndreptat către , unul dintre acestea pilotat de , pentru a se întâlni cu acestea. Luând formațiunea de avioane japoneze prin surprindere, avioanele Wildcat
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
acestuia, , le-a cerut lui Takagi și Hara să-i permită să se retragă din bătălie, iar Takagi a fost de acord. La ora 12:10, "Shōkaku", însoțit de două distrugătoare, s-a retras către nord-est. La ora 10:55, radarul de pe "Lexington" a detectat avioanele japoneze venind la o distanță de 126 km, astfel că au fost trimise nouă avioane de vânătoare Wildcat pentru a le intercepta. Pentru că se așteptau ca torpiloarele japoneze să zboare mai jos decât zburau de
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
greșelile făcute în bătălie și și-au îmbunătățit tacticile și echipamentele portavioanelor, inclusiv tactici de luptă, coordonarea atacurilor, bombardierele torpilă și strategiile defensive, ca artileria antiaeriană, care au dus la obținerea unor rezultate mai bune în confruntările care au urmat. Radarul le-a dat americanilor un oarecare avantaj, dar valoarea sa a crescut pentru Marina Statelor Unite de-a lungul timpului pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat și aliații au învățat cum să-l folosească mai cu folos. După pierderea portavionului "Lexington", americanii
Bătălia din Marea Coralilor () [Corola-website/Science/320746_a_322075]
-
secolul al XXI-lea de aproape toate calculatoarele. Construirea unui calculator von Neumann depindea de disponibilitatea unei memorii pe care să se stocheze programul. În timpul celui de-al doilea război mondial, cercetătorii care lucrau la problema eliminării zgomotului din semnalele radar au dezvoltat o formă de memorie cu linie de întârziere, a cărei primă aplicație practică a fost linia de întârziere cu mercur, dezvoltată de J. Presper Eckert. Transmițătoarele radar emiteau din când în când impulsuri scurte de energie electromagnetică în
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
război mondial, cercetătorii care lucrau la problema eliminării zgomotului din semnalele radar au dezvoltat o formă de memorie cu linie de întârziere, a cărei primă aplicație practică a fost linia de întârziere cu mercur, dezvoltată de J. Presper Eckert. Transmițătoarele radar emiteau din când în când impulsuri scurte de energie electromagnetică în spectrul radio, capta reflecțiile acestora și le afișa pe un ecran CRT. Întrucât operatorii erau interesați de regulă doar de obiectele în mișcare, era de dorit filtrarea oricăreri reflecții
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
22 noiembrie 1946, care a venit însoțit de Frederic C. Williams și A. M. Uttley, tot de la TRE. Williams a condus un grup de dezvoltare TRE care lucra la mecanisme de stocare a datelor pe bază de tuburi catodice pentru aplicații radar, ca alternativă la liniile de întârziere. El deja acceptase să fie profesor la Universitatea Manchester, și majoritatea tehnicienilor săi de circuite erau în procesul de transfer la Departmentul de Energie Atomică. TRE a acceptat să trimită un mic număr de
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]
-
mercur, temperatura dispozitivului trebuia controlată atent, întrucât viteza sunetului printr-un mediu variază cu temperatura. Williams văzuse un experiment la Bell Labs care demonstrase eficacitatea tuburilor catodice (CRT) ca alternativă la liniile de întârziere în eliminarea ecourilor statice din semnalele radar. Lucrând la TRE, cu puțin timp înainte de a trece la Universitatea Manchester în decembrie 1946, el dezvoltase o formă de memorie electronică denumită tub Williams, bazat pe un tub catodic obișnuit și care a devenit primul dispozitiv de stocare cu
Manchester Small-Scale Experimental Machine () [Corola-website/Science/315413_a_316742]