6,309 matches
-
o greșeală comisă Împotriva sa, sau Împotriva altuia. În orice situație Însă, regretul este primul pas către acțiunea de reparație psihomorală din trecut. Apare Întrebarea dacă toți cei care greșesc, și sunt vinovați, regretă sau nu? Sunt persoane care nu regretă actele de care sunt vinovați? Sunt indivizi pentru care vinovăția nu reprezintă un motiv de regret, care să le tulbure conștiința și liniștea sufletească interioară? Da. Există și o asemenea categorie de indivizi. Regretul este legat de conștiința morală, care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
instinctelor”. Orice educație este un act formator, de tip represiv-modelator al personalității unui individ. Cei educați greșesc mai rar și mai puțin decât cei needucați. Educația este un factor esențial, din care se dezvoltă responsabilitatea individului, discernământul său. Oamenii educați regretă primii greșelile lor. Persoanele lipsite de educație, sau formate Într-o direcție negativă, nu regretă sau trec cu ușurință faptele negative comise, văzând uneori În acestea forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
educați greșesc mai rar și mai puțin decât cei needucați. Educația este un factor esențial, din care se dezvoltă responsabilitatea individului, discernământul său. Oamenii educați regretă primii greșelile lor. Persoanele lipsite de educație, sau formate Într-o direcție negativă, nu regretă sau trec cu ușurință faptele negative comise, văzând uneori În acestea forme de curaj și de afirmare. Regretul ca suferință psihomorală Orice regret este o Întoarcere către trecut, pe care persoana o trăiește În sfera conștiinței sale ca pe o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sine, trăindu-și propria culpabilitate. Care poate fi soluția În acest caz? Regretul nu este Însă numai tortură sufletească și morală. El actualizează vinovăția, pentru a o putea repara. Vinovăția morală este Însăși condiția desprinderii, prin regret. Faptul de a regreta actele comise este, dincolo de Întoarcerea către un trecut penibil, traumatizant sufletește și moral, și condiția desprinderii de acest trecut. Regretul cuprinde un Întreg șir de acte, sufletești și morale, prin care conștiința obligă Eul să reevalueze critic actele sale și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
permanent Între două momente temporale: trecutul concret și viitorul abstract, Între certitudine și ipotetic. Prin aceste caracteristici, cele două etape ale vieții unei persoane se completează reciproc, iar acest echilibru este trăit de către Eu În planul conștiinței. Nu putem doar regreta, ci este necesar să avem și deschiderea pe care ne-o oferă perspectiva reparatorie a speranței. Ne găsim În fața unei duble situații, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral. Este vorba de sentimentele Eului raportate la timp. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
modifica negativ relațiile interumane pentru a-și putea atinge propriile lor scopuri. Am ajuns În felul acesta la esența psihomorală a acțiunilor persoanei imorale: scopul acestora. Imoralistul este un „paradox uman”: el se simte bine când face rău și/sau regretă și suferă când nu a făcut răul sau dacă nu a reușit să-l facă. El este cel care pune obstacole În calea Împlinirii binelui. Căile sau mijloacele prin care se caută atingerea scopurilor acțiunii imorale este minciuna, calomnia, intriga
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
două palme și am plecat...”. Din spusele inculpatei reiese că în urma discuțiilor cu victima vizavi de cele întâmplate s-a ajuns la ceartă, totul terminându-se prin pedepsirea victimei. Inculpata revine în propria-i garsonieră și are mustrări de conștiință, regretând cele întâmplate: Ce oi fi având cu femeia, dă-l dracului de vagabond, am făcut câte o cafea, aveam un pic de lichior și am trimis fata să o invite pe O. pentru a-i cere scuze și pentru a
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
că nu mă mai interesa”). Această afirmație subliniază contrariul; - starea de degradare psihică avansată a inculpatei, tulburările de personalitate de tip impulsiv, instabil; - stimulul, contextul care i-a permis inculpatei să-și actualizeze, să-și manifeste potențialul violent, agresiv; Inculpata regretă cele întâmplate, afirmă că nu a avut intenția să o omoare. A fost condamnată la 15 ani pentru omor deosebit de grav. Din familia inculpatei nimeni nu a mai făcut pușcărie. Menține relațiile cu fata, aceasta o vizitează, locuind împreună cu o
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
deoarece „nu le-am făcut acte pe casă”. Și-a acceptat în totalitate destinul („pentru că așa mi-era sortit”), a căutat să uite în întregime ce s-a întâmplat, crede că nu s-a putut ajuta deoarece „nu am noroc”. Regretă cele întâmplate, dar se deresponsabilizează de actul său, căutând să justifice actul comis, responsabilizând destinul și soțul: „Regret cele întâmplate... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...”. Este o persoană religioasă, se împărtășește, participă la
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
sortit”), a căutat să uite în întregime ce s-a întâmplat, crede că nu s-a putut ajuta deoarece „nu am noroc”. Regretă cele întâmplate, dar se deresponsabilizează de actul său, căutând să justifice actul comis, responsabilizând destinul și soțul: „Regret cele întâmplate... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...”. Este o persoană religioasă, se împărtășește, participă la toate activitățile cu conținut religios. Evită relațiile cu celelalte deținute, s-a dedicat muncii pentru „a nu mă
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
vinovăție, fiecare dintre cei doi actori ai actului fiind responsabil într-o măsură mai mare sau mai mică de cele întâmplate. Regretul este disociat de remușcare, autonom, individual. Regretul implică deținuta și pedeapsa primită ca urmare a faptei comise. Aceasta regretă efectul faptei - pedeapsa -, faptul că a fost încarcerată: ,,Regret cele întâmplate... am ajuns în închisoare... cred că a meritat soarta... m-am apărat de un câine turbat...” - afirmă M.C. În ecuația remușcării intră deținuta (agresorul), victima și consecința actului - pedeapsa
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
de la bucătărie până la căsuța-ciupercă. Simțea că mătușa ei face exerciții, antrenamente cu ea pentru a-i dezvolta simțul de răspundere. I-a priit învățătura? Absolut. Tot de atâtea ori a greșit ca oricare alt om. Tot de atâtea ori a regretat câte un pas. Sau pe aproape. Sau poate, peste. Cine mai face statistici între indivizi? Statisticile se fac la nivel național sau internațional, unde individul ajunge atât de mic, încât se pierde între atomi. Efortul îi depășea limitele, sau așa
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
cană de cafea, să-și revină. Era la a doua cană când o voce suavă, feminină, Îi răsună În ureche: ― Bună dimineața, Tessie. Era cumnatul ei, părintele Michael Antoniou. ― Salut, părinte Mike. Foarte frumoasă slujba de azi, spuse Tessie și regretă imediat. Părintele Mike era diacon la biserica Adormirii Maicii Domnului. Când plecase ultimul preot, Întorcându-se ocărât la Atena după numai trei luni de zile, familia sperase că părintele Mike va fi promovat. Dar până la urmă postul fusese obținut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un loc. După ce am Început să trăiesc ca bărbat, mama și cu mine ne-am mutat din Michigan și de atunci mă tot mut. Peste un an sau doi o să părăsesc Berlinul și o să fiu trimis În altă parte. O să regret rău că plec. Orașul acesta, cândva Împărțit În două, Îmi amintește de mine Însumi. De propria mea luptă pentru unificare, pentru Einheit. Venind dintr-un oraș Încă segregat de ura rasială, mă simt plin de speranță aici, În Berlin. Câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ea. I-a curs rimelul și i-a pătat gulerul de la cămașă ceva de groază. Că făceau instrucție de noapte sau mergeau la matineuri sâmbăta, că săreau În apă sau se prăvăleau În scaune de cinema, că se Îngrijorau și regretau și sperau și Încercau să uite - indiferent de toate astea, ca să fiu cât se poate de sincer, ocupația predilectă a oamenilor În timpul războiului era să scrie scrisori. Întărindu-mi părerea personală că viața reală nu se ridică la Înălțimea scrierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se tot Învârtea În jurul meu, ridicând scaunul și ascuțindu-și briciul. ― Taică-tău te-a lăsat să-ți porți părul așa? ― Până acum. ― Aa, deci bătrânul te pune la punct În cele din urmă! Ascultă-mă pe mine, n-o să regreți. Femeile nu vor un bărbat care arată ca o fată. Să nu crezi ce ți se spune, că vor un bărbat sensibil. Astea-s așa niște căcaturi! Înjurăturile, briciul drept, periile de bărbierit, toate acestea Îmi urau bun venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
zi Hermaphroditus, un băiat Încântător, s-a dus să se scalde acolo. Vocea continuă, dar domnul Go deja nu mai e atent la ea. Se uită la piscină, care e albastră și goală. Se Întreabă unde sunt fetele. Începe să regrete că a cumpărat bilet pentru Grădina Caratârtiței. Însă, chiar atunci vocea intonează: ― Doamnelor și domnilor, iată-l pe zeul Hermaphroditus! Jumătate femeie, jumătate bărbat! Se aude ceva sărind În apă de undeva de deasupra. Apa din bazin se face albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să-și provoace atacatorul din nou. Icnea din când în când, atunci când durerea era prea acută pentru el. Am ajuns aici... am ajuns la a ne lupta între noi... regret multe lucruri... ăsta e unul dintre ele. Și nu le regret neapărat pe cele majore, cele pe care istoria le va ține minte. Nu. Nu pe alea. Pe cele mărunte le regret cel mai adesea. Pe Perir François îl regret cel mai mult. Mai are cineva ceva de adăugat? Nici o șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
am ajuns la a ne lupta între noi... regret multe lucruri... ăsta e unul dintre ele. Și nu le regret neapărat pe cele majore, cele pe care istoria le va ține minte. Nu. Nu pe alea. Pe cele mărunte le regret cel mai adesea. Pe Perir François îl regret cel mai mult. Mai are cineva ceva de adăugat? Nici o șoaptă. Puteam să fac orice cu ei acum! Câtă putere dețineam asupra lor... atât de multă. Îi puteam condamna pe fiecare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
sanctuar, cum am denumit insula pustie, era făcut doar din piatră, iar aceasta nu era supusă eroziunii Timpului. Era imună. Imună și maleabilă, după cum mi-am putut da seama când am vrut să mă așez pe un scaun și am regretat că nu este nici unul în jur. Piatra se ridicase și se modelase în ceea ce vroiam eu a fi un scaun. M-am așezat în el și am început să mă gândesc. Scopul meu era să găsesc această insulă. Ea răsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
după ceremonie. — A! Apoi, după o scurtă tăcere: — Presupuneți că bărbatul voia s-o atragă Într-o capcană, nu-i așa? Nu cumva era chiar sugrumătorul? Păli la gîndul că vorbise la telefon cu asasinul domnișoarei În lila. Maigret nu regreta că renunțase la siestă. 5 Telefonista plecă; cei doi bărbați rămaseră nemișcați. Maigret trăgea alene din pipă. Lecoeur avea Între buze o țigară care amenința să-i pîrlească mustața. Fumul plutea deasupra capetelor. În curte, vreo doisprezece polițiști CRS făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
viață conjugală. — V-ați căsătorit din dragoste? — E un cuvânt căruia Îi dăm un sens diferit pe măsură ce Înaintăm În vârstă. — N-a fost mai curând vorba de o căsătorie din interes sau de conveniență? — Nu. Eu am ales. Și nu regret nimic În privința asta, poate doar suferința pe care o voi pricinui soției mele. Suntem foarte buni prieteni. Întotdeauna am fost și am găsit la ea cea mai mare Înțelegere. — Chiar și când a fost vorba de Hélène Lange? — Nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
e posibil?” — Am multă simpatie și chiar respect față de dumneavoastră. Nu joc teatru ca să obțin mărturisirea de care, de altfel, nu aveam nevoie. Ceea ce trebuie să vă spun, ca și ceea ce v-am spus până acum, este adevărul adevărat, și regret că e atât de crud. Făcu o scurtă pauză, să-i dea timp interlocutorului său să se pregătească. N-ați avut niciodată un fiu cu Hélène Lange. Se aștepta la un protest vehement, ba chiar la o scenă violentă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
aș ierta orice numai pentru că i-a scris lui Cicero că do rește să servească republica, dar în nici un caz să-i supraviețuiască. Republica! suspină Vipsania. Ce cuvânt magic! Trezește încă nostalgii, deși aproape nimeni nu mai știe exact ce regretă. Dar așa e. Asinius Pollio avea obiceiul să spună că, dacă republica ar pieri și s-ar stinge, el nu mai dorește să trăiască. Și totuși a trăit. A supraviețuit chiar confortabil. Privește țintă în față către un punct imaterial
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spun eu, și mă legăn ușor pe scaun. Nici eu nu pot să cred că un tip ca tine n-are o prietenă. Brad zâmbește. ― Cum de-am știut că ai să spui asta? ― Să fie destinul? spun eu ironic. Regret însă imediat, pentru că n-am vrut să fiu ironică, mi-a cam ieșit automat. De fapt, ce altceva aș fi putut spune? Din fericire, Brad pare să fi trecut peste ironie. ― Da! spune el cu entuziasm. Destinul! Eu cred mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]