6,798 matches
-
Die Melancholie verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die toten Dinge in ihre Kon templation auf, um sie zu retten.“ Fidelitatea față de lucru este, în privirea melancolică, deconstrucția lucrului respectiv, reflecția asupra caracterului de ruină al ruinii și, astfel, salvarea carac terului său trecător. Viața pe care o sesizează privirea me lan colicului nu este o plenitudine ideală, ci constituie tocmai ca rac terul muritor, decă zut al lumii; ea este sesizată „în amurg“, în
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die toten Dinge in ihre Kon templation auf, um sie zu retten.“ Fidelitatea față de lucru este, în privirea melancolică, deconstrucția lucrului respectiv, reflecția asupra caracterului de ruină al ruinii și, astfel, salvarea carac terului său trecător. Viața pe care o sesizează privirea me lan colicului nu este o plenitudine ideală, ci constituie tocmai ca rac terul muritor, decă zut al lumii; ea este sesizată „în amurg“, în clipa dispariției
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de exemplu), dintre literatură și ziaristică sau dintre intimitatea „burgheză“ și caracterul public al gesturilor și cuvintelor se traduce ca întrepătrundere a visului cu starea de veghe caracteristică nou tății, stra nie și, totodată, familiară. Imaginea alegorică a lumii ca ruină este acum înlocuită cu imaginea unei lumi care își visează, în mod constant, diferența. La sfârșitul textului său despre Paris, capitală a secolului al XIX-lea, Benjamin arată cum, emancipate de sub tutela artei, obiectele ezită în același timp să treacă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
din 1935 a lui Adorno către Benjamin (cita tă fragmentar și în Passagen Werk), primul aproximează me canismul imaginii dialectice în funcție de momentul ei subiectiv, al visului: odată ce lucrurile își pierd „valoarea de întrebuințare“, ele devin simboluri ale unei lumi trecute, ruine învestite cu dorință sau teamă. Readus în câmpul percepției, lucrul deschide o lume trecută, uneori iremediabil pierdută, prin fereastra unei rememorări prezente. Memoria involuntară, colectivă intervine iar în descrierea mecanismului cunoașterii la Benjamin, de data aceasta prin actualizarea unui trecut
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dem Entschwindenden fühlbar macht.“ Metropola, cum voi încerca să arăt, își descrie contururile în această lume fluidă. În experiența urbană se configurează cu noașterea acestei noi lumi. Descrierile urbane ale lui Benjamin, cunoașterea fragmentară a flaneurului survin în urma și pe ruinele înțelepciunii povestitorului. Arhetipurile acestuia din urmă, marinarul și țăranul, suferă o mutație. Gestul povestirii stătea în puterea miracolului: cel al depărtării spațiale, în primul caz, precum și cel al tradițiilor îndepărtate, în cel de-al doilea. Dimpotrivă, flaneurul este un localnic
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
in welcher der Gerechte sich selbst begegnet.“ Menirea sa este soteriologică, și anume de a eli bera omul de intransigența și, în mod esențial, de cruzimea mitului. Prin contrast, flaneurul se află la sfârșitul istoriei. Lumea sa este una a ruinelor pe care doar privirea alegorică le poate recupera. După război, experiența se constituie nu de la sine, ci prin confruntarea dialectică cu trăirile (Erlebnisse) singulare ale individului „aruncat“ în istorie. În fine, o altă temă care poate fi amintită în legătură cu acest
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
îl transformă pe acesta în sacerdot al memoriei. În primul capitol am încercat să arăt cum aceasta din urmă funcționa ca modalitate de cunoaștere, în special în comentariile despre Baudelaire; acum, ea capătă un rol teologic, anume de restaurare a ruinei trecutului din pers pectiva unui eschaton interior al clipei prezente. Doctrina pro gresului este tot ce poate fi mai străin de înțelegerea mesianis mului propriu filozofiei istorice schițate aici. Critica acestei noțiuni este în primul rând o problemă de teologie
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de teologie. Ea anticipează venirea lui Mesia și, astfel, o aduce sub semnul unei reprezentări su biective. În al doilea rând, ea presupune o ontologie „tare“, în care logicul este cel care constituie esența fenomenelor istorice. Influențat însă de ontologia ruinelor, proprie barocului, dar deopotrivă de cea kabalistă, după care creația este locul gol lăsat de retragerea Divinității, Benjamin nu acordă credit unei astfel de înțelegeri metafizice a ființei. Filozofia istoriei care i se aso ciază nu poate face loc conceptului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
imaginea dialectică iese și din logica mitică a eternei reîntoarceri, văzută de Benjamin ca simplă paralelă a ideologiei progresului. Nu este vorba de ciclicitatea evenimentului mitic fondator al lui illo tempore, întrucât pentru Benjamin acest eveniment este, de fapt, o ruină. Logica rememorării iese din cadrele gândirii mitice pentru a intra în cele ale discursului teologic: prezentul este împlinirea unei profeții a trecutului: „Es gibt einen Begriff der Gegenwart, nach dem sie den (intentionalen) Gegenstand einer Prophetie darstellt.“ Astfel înțeles, conceptul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
atotputernic al industriei secolului al XIX lea, chiar dacă se află pe o treaptă inferioară a acestuia. De aici provine gestul său de constructiv în raport cu metropola. La fel ca flaneurul, chiffo nnier-ul este o figură urbană, trăiește într-un univers al ruinelor care afectează însăși inima metropolei sau, mai exact, istoria acesteia. Faptul că metropola „lasă“ mereu un rest nu este un fapt accidental, după cum voi încerca să arăt în ultimul capitol. Metropola nu dispune de consistența ontologică a naturii, la care
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
in Träumen, ist noch ursprünglicher das Phänomen der Grenze zu erfahren als in Städten.“ Consistența onirică a orașului, caracterul său fantasmatic pe care le dau, deopotrivă, viteza schimbării și eterogenitatea spațială determină apariția unor figuri care exprimă un raport cu ruina inevitabilă a schimbării, cu locul marginal sau cu „rebuturile“ progresului tehnic: chiffonnier-ul sau, cum voi arăta mai jos, flaneurul. Figurile acestora sunt asociate de comentatori figurii paradigmatice a istoricului, cel care salvează ruinele trecutului. Un text interesant, din acest punct
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
unor figuri care exprimă un raport cu ruina inevitabilă a schimbării, cu locul marginal sau cu „rebuturile“ progresului tehnic: chiffonnier-ul sau, cum voi arăta mai jos, flaneurul. Figurile acestora sunt asociate de comentatori figurii paradigmatice a istoricului, cel care salvează ruinele trecutului. Un text interesant, din acest punct de vedere, este Et Cetera? The Historian as Chiffonnier, al lui I. Wohlfarth. Autorul identifică, plecând de la activitatea chiffonnier-ului, principiile materialismului istoric în versiunea lui benjaminiană. În primul rând, este vorba de specificarea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
autentic, pe Mesia. „Materialismul istoric“ în versiunea lui Benjamin face, în modalitatea descrisă mai sus, o experiență a trecutului. El nu se identifică istoricismului, care reconstruiește trecutul „așa cum a fost“. Obiectul pe care îl descrie este, în mod esențial, o ruină a unui trecut irecuperabil ca atare. Doar ca ruină găsindu-se în momentul prezent al unei contemplații, el își eliberează vocea mesianică și eliberează câmpul de posibilități pe care îl conține: „While the materialist historian constructs a particular past accor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
face, în modalitatea descrisă mai sus, o experiență a trecutului. El nu se identifică istoricismului, care reconstruiește trecutul „așa cum a fost“. Obiectul pe care îl descrie este, în mod esențial, o ruină a unui trecut irecuperabil ca atare. Doar ca ruină găsindu-se în momentul prezent al unei contemplații, el își eliberează vocea mesianică și eliberează câmpul de posibilități pe care îl conține: „While the materialist historian constructs a particular past accor ding to the dictates of the hour, the historicist
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
corespondent în privirea recuperatorie a prezentului și ambele se susțin în motivul ontologic al fragilității materiei, esențială condiție de posibilitate a memoriei. Ceea ce este în măsură să fie salvat este „rămășița“ pe care dialectica hegeliană o condamnă, triumfătoare, la tăcere. Ruina reprezintă condiția lucrului lăsat în urmă de armatele triumfătoare ale istoriei și care transformă înfrângerea în profeție. E singura care o poate face și, prin urmare, singura care are privilegiul de a-l primi, în sânul ei, pe Mesia. Programul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Faptul că mesianismul nu este la Benjamin o chemare explicită, iar ocazia manifestării sale este, de fiecare dată, secun dară în raport cu destinul triumfal al învingătorilor este important: el clarifică, de fapt, modul în care răscumpărarea eschatologică aparține, în mod privilegiat, ruinei și marginalului, având ca miză actualizarea potențialităților rămase în derivă în urma eșecului istoric. „Profetul care privește în urmă“ nu pro cedează hermeneutic, ci filologic. Trecutul nu anunță în ma nieră tipologică viitorul care îl va „desăvârși“, ci dispune de pro
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
rămase în derivă în urma eșecului istoric. „Profetul care privește în urmă“ nu pro cedează hermeneutic, ci filologic. Trecutul nu anunță în ma nieră tipologică viitorul care îl va „desăvârși“, ci dispune de pro pria salvare, ascunsă în failibilitatea sa ontologică. Ruina este răscumpărată nu deoarece pe ea se înalță noi edificii, ci prin persistența ei materială și prin semnul neșters pe care îl lasă pe suprafața lumii. În acest scenariu, istoricul este cel care vestește muțenia trecutului, materialitatea sa care conține
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
it. The symbol of the epoch is neither the clarity and permanence of the laws nor the moment of the sovereign’s decision, but rather the «inability to decide» (Entschlussunfähigkeit) and the torsion of hesitation.“ Istoria este alegorică tocmai ca ruină a unei stări de excepție ratate. Aici poate fi găsită, cred, miza principală a „corectivului“ teologic pe care Benjamin îl aduce politicului: în faptul că istoria nu are consistența pe care o poate conferi un katechon, ci se află, sub
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
se află, sub cenzura radicală a transcendenței, într o con tinuă disoluție (deconstrucție, cum o va numi Derrida). Politicul ca acțiune sau decizie este marcat de aceeași tensiune care marca, după cum am încercat să arăt, istoria ca atare: doar ca ruină, el face posibil gestul mesianic, al așteptării lui Mesia. Încerc să regăsesc aceeași problemă în textul despre violență. În final, această precauție teologică în conceperea politicului se va traduce într-o precauție de ordin epistemologic: aceea a problematizării reprezentării (Vorstellung
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
abia devine sacră prin lupta pe care o duce cu starea sa de cădere istorică. Sacrificiul vieții în vederea viului presupune tocmai conștientizarea acestei asimetrii. Violența divină vine să restabilească viul nu prin impunerea unui „drept“, ci prin restaurarea sacralității în mijlocul ruinelor istoriei. Accesul la violența pură, divină, reconfigurează în finalul tex tului proiectul critic: „Die Kritik der Gewalt ist die Philosophie ihrer Geschichte. Die Philosophie dieser Geschichte deswegen, weil die Idee ihres Ausgangs allein eine kritische, scheidende und entscheidende Einstellung auf
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
este invizibilă în ea însăși. Aparent secundară în text, afirmația lui Benjamin devine esențială din perspectiva unei teorii a reprezentării care stă sub cenzura teologică a idolatriei. În Theologisch politisches Fragment este negată semnificația politică a teocrației. Ordinea profanului este ruină, iar nu imagine a revelației divine. Prezența originii este sesizată tocmai în spațiile infinitezimale dintre lucruri, în diferența lor, nu în lucrurile însele. Am încercat, până în acest moment, să argumentez această idee plecând atât de la filozofia limbajului a lui Benjamin
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
care veritabilul subiect al Procesului este uitarea, iar în alt loc, vorbind despre personajul lui Kafka, Odradek, stabilește o corespondență între curtea de judecată și podul cu vechituri, cu lucruri uitate și nefolositoare. În experiența istorică este revelat caracterul de ruină al acestei lumi, pe care Mesia va veni s-o mântuiască. „Pregătirea“ venirii, care nu poate fi nici anticipată, nici cunoscută, are loc printr-un gest menționat de Benjamin în legătură cu o altă figură de care am mai vorbit, Lumpensammler-ul: atenția
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
terenul pentru neanticipatul eveniment al venirii lui Mesia: „Das Recht, das nicht mehr praktiziert und nur studiert wird, das ist die Pforte der Gerechtigkeit.“ În studiu, lucrurile devin scriitură (das Dasein in Schrift verwandelt) și își revelează astfel caracterul de ruină. Ca în multe locuri în scrierile lui Benjamin, Mesia apare pe nesimțite, acolo unde te aștepți mai puțin, este chemat doar indirect: de surzenia lumii, de afundarea în propria ei cădere, de covârșitoarea greutate a materiei. Intermezzo: Materialism și mesianism
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de geamul cafenelei sau de vitrinele arcadelor. De ce mizează Benjamin pe această distincție - iarăși nu este clar. Ca o ipoteză, cititorul poate presupune că este vorba, în distincția realizată, de acele orașe aflate într-o indecizie esențială, percepute abia ca ruină sau proiect, neidentice cu ele însele și care se transformă, după cum voi încerca să arăt în capitolul al treilea, în texte infinite: orașele în care modernitatea se confruntă, speculativ, cu ea însăși. Parisul sau Berlinul, spre deosebire de celelalte, asu mă explicit
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
încât descrie rea marilor orașe să penduleze între funcționalitate pură și fan tasmă infinită. Cunoașterea flaneurului, despre care am vorbit în capitolul anterior, are rolul de a rescrie „suprafața“ ur bană ca lume familiară, iar temporalitatea încâlcită a orașului ca ruină a unei copilării. Flaneurul „behauptet die grundsätzliche Lesbarkeit der Großstadt nach den Regeln einer anderen, allegorischen Lektüre, die er selber als allegorische Figur zu entwerfen hat“. Exercițiul său de cunoaștere corespunde pentru Raulet, în acest fel, literaturii sociologice a lui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]