5,013 matches
-
În ciuda restricțiilor, din acele vremi, de a introduce în țară cărți sau articole de sau despre autorii interziși de regimul comunist, am luat cu mine și încă păstrez aceste două pagini care cuprind un interviu al lui Emil Cioran, acordat scriitoarei italiene, Benedetta Craveri și o tabletă a eseistului Miguel Espejo, intitulată "Inclasificabilul". Nu cunosc dacă acel interviu realizat de autoarea volumului "Amante și Regine" a mai fost publicat și în alte reviste, dar unele aprecieri și citate din acest interviu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
îi admiră atât de mult... Exercițiile de admirație sunt un fel de galerie de tablouri ale scriitorilor pe care Cioran i-a iubit și cunoscut bine, așa cum au fost Eliade, Michaux, Beckett,Ceronetti..." Din răspunsurile lui Emil Cioran la întrebările scriitoarei italiene, am selectat unele paragrafe care emit idei fundamental opuse formației mele, comuniste, unde patria, patriotismul erau trăsături de fond, dar recunosc că și atunci argumentația lui pe mine, ca filolog, m-a cucerit: "Desigur, ideea mea este că, dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
XX-lea. Când am văzut profilurile de pe prima pagină a revistei și precizarea că este român, inima a luat-o la galop, iar ochi mi s-au umezit involuntar. Citind, pe îndelete, răspunsurile lui Emil Cioran la întrebările incitante ale scriitoarei din Italia, acolo, în camera de deasupra garajului, m-a prins un dor de țară care mi-a blocat judecățile retrospective. Am deschis televizorul și m-am detașat urmărind buletinul de știri al televiziunii peruane. Era metoda cea mai eficientă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
avea chef de laude în dimineața asta. Preamărirea succesului meu părea o sarcină destul de dificilă. Dar, în fond, pentru asta e plătit. — Mai vinde-ne niște ponturi. Tu scrii scenariul? — Eu? Glumești? Nu, ideea îmi aparține, dar o să folosim o scriitoare americană, Doris Arthur - Bill înclină din cap - ca să dezvoltăm scenariul. Inițial, acțiunea filmului. a fost plasată în Londra. Acum am mutat-o în New York, așa că avem nevoie de un scriitor care vorbește americana. — Spune-mi ce părere ai despre viitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că e cazul să producem un motiv serios. Fat Paul trecu pe lângă noi. — A început Veronica, mi-a spus el făcând semnul unor țâțe babane; două palme convexe, ridicate și încordate. Doris își ridică dulce privirea. — Ah, voi, gagicuțelor. Voi, scriitoarelor. Ia hai, am exclamat eu. Am condus-o, ținând-o de mâna-i rece și osoasă. Am trecut prin praful umed al draperiei, pătrunzând în zgomotul mai intens, în fumul mai gros, în băutura mai multă. Douăzeci de bărbați gălăgioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ești amestecată. — Nu m-ai ascultat, nu-i așa, idiotule? — Cum? Doar tu ai venit cu toată povestea. Pentru ce? Mi-a luat mâna în gura ei și eu nu m-am opus. — Sex, spuse ea. — Dea, voi pipițelor. Voi scriitoarele. Aceeași poveste. Sunteți bune doar de gură până apare o sulă care să vi se potrivească. — Ești un dobitoc, a spus ea, și a zâmbit. Niciodată n-ai să ghicești adevărul. În pat el e femeia. Apoi am auzit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de viață cunoscute: „Tinerii” („de talent”) sunt cei care, înaintea criticii literare, au impus numele „bătrânei” (neluptătoare de felul ei) Ho rtensia Papadat Bengescu, i‐au închinat numere întregi de reviste, au scris studii, s‐ au bătut, desigur, pentru marea scriitoare necu noscută, necitată, necitită”, atunci. ... Anton Holban, M. Sabastian, Eugen Ionescu, Mircea Eliade n‐au „luptat” cu Hortensia ‐ Papadat Bengescu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, ci pentru ei. Că, în felul acesta, au „luptat” în favoarea propriei generații și au justificat‐o
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
Încerc doar să-mi revin. Paharul mare, cu o porție dublă sau triplă de votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-și face datoria. Arestează oamenii muncii, da’ pă tebeciști îi lasă liberi.“ „Bine“, l-a întrebat femeia, „nu ți-e rău? De ce dai cu capul de zid?“. „Nu!“, s-a răstit el și s-a repezit spre o altă coloană. SCRIITOAREA. Venea la cofetăria „Tineretului“ și își întindea pe măsuța de lângă sobă teancuri de caiete, agende, creioane, fel și fel de foi, un borcan cu lipici și un fel de foarfece ciunt, cu un braț rupt la jumătate. Scria cu sârg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și nu rîdea niciodată. Cel mai mult Îi plăceau basmele. Mereau mă ruga să-i citesc basme și nu cred că a existat pe lume vreun copil care să fi Învățat să citească mai repede. Zicea că vrea să devină scriitoare și să alcătuiască enciclopedii și tratate de istorie și de filosofie. Maică-sa spunea că era numai vina mea, că Nuria mă adora și că, Întrucît credea că tatăl ei nu iubea altceva decît cărțile, voia să scrie cărți pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Will Îmi tot pomenise despre o asemenea oportunitate, cât de delicat putuse. Încă de când eram În liceu făcea tot felul de comentarii „spontane” despre cât de amuzant ar fi să lucrăm Împreună sau cât de talentată eram ca cercetătoare și scriitoare. Părinții mei păstraseră toate eseurile pe care le scrisesem vreodată și-i trimiseseră copii lui Will, care-mi oferise un aranjament floral uriaș În anul doi de facultate, când am ales să studiez engleza, cu mesajul: „Pentru viitoarea editorialistă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ăla. Cum de puteți fi supărați că am o nouă slujbă? Nu e vorba că suntem supărați, Bettina, doar am crezut că venise momentul să faci ceva, ceva... cu sens. Poate să scrii cereri de finanțare. Întotdeauna ai fost o scriitoare minunată. Nu vorbeai la un moment dat de planning familial? Ce s-a Întâmplat cu asta? Am vorbit despre o grămadă de lucruri, tată. Dar a apărut chestia asta și Îmi place. E chiar așa de rău? Știam că par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
asigurări că Întotdeauna va exista acolo un loc pentru tine, dacă vei vrea să alegi calea asta. Nu vreau să te bat la cap pe tema asta, Bette, dar cred că ar trebui să te gândești la asta. Ești o scriitoare minunată și nu știu de ce nu ai făcut nimic În sensul ăsta. Spune doar și o să aranjăm să intri acolo, mai Întâi la documentare și apoi, sper, pe un post de reporter Începător. —Sincer, și eu m-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
călărești? — Ba bine că nu! gesticulă Ioana, în vreme ce mota nul, indispus de turnura pe care o luase conversația, sări pe podea, îndepărtându-se demn. Mai târziu, con tinuă ea, pe când eram în Argentina, aveam o prietenă extra ordinară, Gloria Alcorta, scriitoare, sculptoriță și pic to riță, nemaipomenit de frumoasă. Era proprietara unei moșii de mii de hectare, aflată la trei ore de Buenos Aires unde locuiam eu. Când mă duceam s-o văd pentru câteva zile, seara, împreună cu fiica ei, care avea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
era pe gustul meu, era prea mondenă, singurele distracții erau jocurile de cărți, iar în vizite conversațiile mă plictiseau la culme. Era o viață monotonă, fără cultura efervescentă de la Paris. Noroc că mă împrietenisem cu 65 GUSTUL LIBERTĂȚII Gloria Alcorta, scriitoare și sculptoriță de mare talent, care avea o fermă cu cai, ți-am povestit despre ea. — Ai pictat ceva în Argentina? — Foarte multe guașe. — Adică ai avut, să zicem, o perioadă latino-americană în pictura ta? — Am lăsat destule tablouri acolo
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
călărești? — Ba bine că nu! gesticulă Ioana, în vreme ce mota nul, indispus de turnura pe care o luase conversația, sări pe podea, îndepărtându-se demn. Mai târziu, con tinuă ea, pe când eram în Argentina, aveam o prietenă extra ordinară, Gloria Alcorta, scriitoare, sculptoriță și pic to riță, nemaipomenit de frumoasă. Era proprietara unei moșii de mii de hectare, aflată la trei ore de Buenos Aires unde locuiam eu. Când mă duceam s-o văd pentru câteva zile, seara, împreună cu fiica ei, care avea
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de acolo nu era pe gustul meu, era prea mondenă, singurele distracții erau jocurile de cărți, iar în vizite conversațiile mă plictiseau la culme. Era o viață monotonă, fără cultura efervescentă de la Paris. Noroc că mă împrietenisem cu Gloria Alcorta, scriitoare și sculptoriță de mare talent, care avea o fermă cu cai, ți-am povestit despre ea. — Ai pictat ceva în Argentina? — Foarte multe guașe. — Adică ai avut, să zicem, o perioadă latino-americană în pictura ta? — Am lăsat destule tablouri acolo
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
printr-o sinceritate dezinhibantă în fața convențiilor de tot felul și a prejudecăților strivitoare ascunse cu multă grijă. Salvează poezia prin frumusețea și ingenuitatea discursului său despre unicitatea iubirii, la începutul acestui mileniu gălăgios, dar trist, obosit și secătuit de valori.” Scriitoarea Melania Cuc în prefața volumului colectiv de poezie „Petale lirice” apărut la Editura InfoRapArt „într-o simbioză fertilă cu condeiul și fila de hârtie, Mircea Marcel Petcu își scrie versurile cu obișnuința zidarului care ridică o casă confortabilă, nu-i
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și pe urmă să murim, cum de fapt ni se și întîmplă. Dar pentru mai ce? aș putea fi întrebat. Nu știu încă să răspund la o astfel de întrebare. Nu cunosc deloc viața Hortensiei Papadat-Bengescu. Am văzut-o pe scriitoare prima oară în 1943, la puțin timp după ce începusem să frecventez cenaclul lui Eugen Lovinescu, frecventare care n-a durat mai mult de câteva luni, fiindcă în aprilie am fost luat eu militar, și în iulie, când eram într-un
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
vadă imediat. M-am dus și l-am găsit în același birou: avea un musafir, o doamnă în vârstă. ― Ia loc, domnule, mă invită criticul. Uite (îmi spuse în treacăt cu o mică emfază), doamna Hortensia Papadat-Bengescu!... Cea mai mare scriitoare română. M-am uitat la doamna din fața mea și n-am recunoscut deloc în figura ei îmbătrînită și obosită pe "femeia din fața oglinzii", în plină frumusețe matură, așa cum o arăta, în Istoria literaturii, G. Călinescu. "O fi ea cea mai
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
M-am uitat la doamna din fața mea și n-am recunoscut deloc în figura ei îmbătrînită și obosită pe "femeia din fața oglinzii", în plină frumusețe matură, așa cum o arăta, în Istoria literaturii, G. Călinescu. "O fi ea cea mai mare scriitoare română, am gândit eu, dar dacă nu mai mă pot îndrăgosti de ea și ea de mine, ce folos?" Aveam douăzeci de ani, cum puteam gândi altfel? II admir abia acum pe Sadoveanu, care în alt timp istoric la vârsta
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
foarte absenta. Cine e? am întrebat. Mi s-a răspuns că e Hortensia Papadat-Bengescu. O însoțea aproape tot timpul Claudia Milian, stăteau de vorbă amândouă, dar nu prea mult. Nu mi-era mie atunci gândul la viața celei mai mari scriitoare române, cu problemele grave care se puneau generației mele. Și pe lângă asta aveam treizeci de ani, și "scriitorul, deși se stabilise evident în București, nu se căsătorise încă cu nimeni și n-avea știința de a se apropia de colegii
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
într-o iarnă acasă. Locuia în condiții înspăimîntătoare, și acest prieten nu mi-a spus și mie atunci să mă duc s-o văd și eu. Mi-a spus mai târziu (cînd era prea tîrziu!), într-o zi când marea scriitoare nu mai era pe această lume ca să ne mai pună nouă, generațiilor mai tinere (și, la urma urmei, și propriei ei generații strălucite), un tăcut și neluat în seamă de nimeni semn de întrebare. DESPRE ACTUALITATEA LUI I. L. CARAGJALE Oferindu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să răstoarne stânci, Să năvălească mările adânci. Alunecând șuvoaie pe podmol, De‐a pururi n‐ or putea din lutu‐mi gol Să‐mi smulgă chipu‐ ți prins în flori de lună! Eena Farago (1878‐1954) La 7 iunie 1921, când scriitoarea a fost premia tă de Academia Română cu premiul „Adamachiʺ pentru producțiile din „șoaptele amurguluiʺ și „Din traista lui Moș Crăciunʺ, I.A.Brătescu Voinești le spunea academicienilor: „Doamna Elena Farago ocupă cu drept cuvânt un loc de frunte în poezia
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
știi? Chestia asta mi-a spus-o cu o ironie transparentă. Nu? Ei, așa a făcut. După asta, ce să vezi?! Misty era nelipsită de pe toate posturile de televiziune, povestind cum s-a lăsat de băut și cum a devenit scriitoare și cum nu avea decât șaptesprezece ani. Povestea lui Misty a început să mi se pară cunoscută. —însă, imediat după aia, tipa s-a apucat iar de băut și a ajuns aici să se „pună pe picioare“. Sarcasmul lui Mike
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]