5,253 matches
-
că era ceva în neregulă cu gagica. Era perversă sau, poate că-i plăcea doar să ațâțe, mai văzusem de-astea ... sau poate că era țăcănită, caz în care voiam să dispară din camera mea. Așa că i-am zis: „Sigur, scuze dacă n-a fost prea bine pentru tine.“ Iar ea zice să mai stau puțin, după ce pleacă. Eu zic: „Sigur, OK“. Ea pleacă. Eu aștept. Apoi plec și eu. Jur că asta a fost tot. — Nu ți-a spus nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
are mai mult succes peștele nostru brevetat, cu atât va fi văzut mai des mesajul nostru, în timp ce peștele original, fără mesaj, va dispărea. Intrăm în era reclamei darwiniene! Fie ca reclama cea mai bună să învingă! O tuse din public. — Scuză-mă, Gavin, spuse o voce. Dar ăsta pare să fie un coșmar ecologic. Nume de firme pe pești? Sloganuri în nori? Și mai departe? Rinoceri în Africa, cu logoul Land Rover? Dacă începi să pui reclame pe speciile de animale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mare, așa încât clienții să nu bănuiască faptul că avocații lor erau singuri. Într-o astfel de clădire stăteau numai avocații fără nici un pic de succes. Cei care se ocupau de traficanții de droguri neînsemnați. Sau care făcuseră și ei închisoare. — Scuzați-mă, zise el, la telefon. — Îmi cer scuze, domnule, încerc să-l găsesc pe dl. Johnson. Secretara acoperi telefonul cu mâna și întrebă: — L-a văzut cineva pe Willy Johnson? Și Brad auzi o voce înăbușită răspunzând: — Willy Johnson e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o poveste și tu trebuie să o spui... Știu cântecul, spuse studentul. — Ce este? întrebă Henry. — De la Eurovision. Gerard, tonurile. În cele din urmă, Gerard repetă tonurile. Studentul formă tot numărul. La prima încercare nimeri la Paris. Răspunse o femeie. — Scuzați-mă, spuse el în franceză, cunoașteți cumva un papagal cenușiu pe nume Gerard? Femeia începu să plângă. — Dați-mi-l să vorbesc cu el, zise ea. Se simte bine? — E foarte bine. Ridicară telefonul spre stinghia lui Gerard și acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să fac asta... și Îmi cer Într-adevăr iertare pentru suferințele pe care strămoșii mei le-au provocat strămoșilor voștri. Anti-Khavurma nu era mulțumit. Faptul că-ți ceri scuze de la noi nu Înseamnă prea mult, a intrerupt-o. Cere-ți scuze public În fața Întregului stat turc. Ei, haide! a scris Armanoush trăgând dintr-odată tastatura spre ea, neputând rezista tentației de a nu interveni. Aici Doamna Sufletul-Meu-Surghiunit. La ce altceva ar folosi asta decât ca s-o facă să dea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mai avea Încă două unghii de vopsit, Zeliha a lăsat peria În sticlă, a Împins scaunul În spate și a ieșit din cameră. În cea de-a treia zi a vizitei lor, Mustafa a stat toată ziua În camera lui, scuzându-se că nu se simțea bine. Făcuse febră, fapt care Îi diminua probabil nu numai energia, ci și capacitatea de a vorbi, fiindcă devenise extrem de tăcut. Fața Îi era trasă, gura uscată și ochii Înroșiți, deși nici nu băuse, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Încă de cînd ne naștem. O moștenire perinatală... Apoi totul vine cu pipeta. Părinții sînt cei care ne picură angoasa, dar cei care nu ar moșteni nici un fel de angoasă ar fi tare săraci. E drăguț că Încerc să-l scuz pe tata Înduioșîndu-mă de angoasele lui, se gîndea François, dar asta nu le rezolvă pe ale mele. Nu mai discutam cu el de multă vreme, e adevărat. Mergeam pînă acolo Încît Îl lăsam să creadă că Îl aprobam. Minciună prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Alaltăieri dimineață, ați spus, vorbind cu robotul meu telephonic, că doreați să vă culcați iarăși cu mine“, mi-a spus ea rîzÎnd, „dar, Weyergraf-san, cum ați putea să vă culcați Încă o dată cu mine, doar n-am mai făcut-o niciodată, scuzați-mă!“. Îmi pierdusem oare cinstea obrazului? „O, nu“, a răspuns ea, „dumneavoastră sînteți scriitor, aveți nevoie de o existență imaginară...“. Am să-i trimit un cadou. Nu e stilul meu să fac propuneri atît de directe, chiar dacă se știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
scrisori nu Îmi corespundea chiar cu totul, din moment ce era vorba de un băiat de douăzeci de ani care tocmai se convertise. Cu gîndul la Maryse, citeam: „Te arunci orbește În fragile aventuri sentimentale. E adevărat? Da? Atunci Înseamnă că flirtezi. Scuză-mă. Cuvîntul e urît, la fel ca și lucrul În sine. E interzis să flirtezi, dragul meu François“. (El scrisese „dragul meu Gérard“, dar eu citisem „François“.) „Fii circumspect: josnicia ajunge de la lucrurile mici la cele importante. Gesturile astea, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
plan mondial (În engl. În orig.) În original“le rivage de la Seine“, respectiv “vie sans peine“ (n. tr.) Psihanalist german (1877-1925), autor al unor studii celebre despre sexualitatea infantilă (n. r.) Aprox. “iertați-mi că v-am Întrerupt“: exprimare defectuoasă pentru “Scuzați-mă că v-am inoportunat“. (În engl. În orig.) (n.r.) Membri ai echipei franceze de alpiniști care, la 3 iunie 1950, a reușit, pentru prima oară În istorie, escaladarea unui vîrf mai Înalt de 8000 de metri (n.r.) Sommarlek (1951
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Patologie nu este mobilat pentru comfort. Porfiri îl luă pe doctorul Pervoiedov deoparte. ă Crezi că este pregătit pentru asta? ă Ar avea vreo importanță pentru dumneata, Porfiri Petrovici, dacă aș spune nu? ă Desigur. Atunci voi amâna identificarea. ă Scuză-mă pentru o clipă. Doctorul Pervoiedov se întoarse către Virginski care era acum cocoțat pe taburet. Își trecu mâna prin fața studentului. Apoi spuse: ă Deschide, te rog, gura. Cu o spatulă de lemn, acesta desfăcu buzele lui Virginski și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
aproape sumbru, cu o expresie încruntată de adult pe care tinerețea trăsăturilor lui nu era pregătită s-o susțină. Ai stat mult azi, s-a întâmplat ceva, e vreo problemă în familie, întrebă socrul, atent, Nu, nu e nimic grav, scuză-mă că te-am obligat să aștepți, Ești supărat, Nu e nimic grav, ți-am spus, nu-ți face griji. Erau aproape de casă, furgoneta viră la stânga pentru a urca aleea care ducea la olărie, schimbând viteza, Cipriano Algor își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Nici eu nu înțeleg, așa mi-a venit, nu da importanță, Să mergem la culcare. Se dezbrăcară și se culcară. Momentul mângâierilor se întoarse din nou în cameră, ceru iertare c-a întârziat atât pe afară, Nu găseam drumul, se scuză, și, deodată, cum se întâmplă uneori, deveni etern. Un sfert de oră mai târziu, când trupurile erau încă înlănțuite, Marta șopti, Marçal, Ce e, întrebă el, somnoros, Mi-a întârziat două zile. În ocrotitoarea tăcere din cameră, între cearșafurile răvășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că, dacă mi-ați promis, cu siguranță veți suna astăzi, Despre promisiunile îndeplinite trebuie vorbit mult ca să uităm de cele neîndeplinite, Așa e, domnule, V-am studiat propunerea, am luat în considerație diverși factori, atât pozitivi cât și negativi, Mă scuzați că vă întrerup, cred că v-am auzit vorbind de factori negativi, Nu negativi în sensul riguros al termenului, aș spune mai curând factori care, fiind în principiu neutri, ar putea să reprezinte o influență negativă, Mi-e destul de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oameni să mă întrebe ce caut pe un teren privat, cu o furgonetă plină de vase, am fost nevoit să încropesc niște explicații aiurea, am spus că trebuia să ajung pe șosea și am crezut că drumul trecea pe acolo, scuzați, vă rog, și, dacă vă interesează vreun vas din furgonetă, îmi face plăcere să vi-l ofer, unul n-a vrut nimic, a răspuns enervat că, în casa lui, lucruri din astea nici pentru animale, dar altuia i-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sigură că, de astă dată, tatăl ei n-o va alunga. Olăria era ca un câmp de bătălie unde un singur om luptase timp de patru zile cu sine însuși și cu tot ce-l înconjura. E cam dezordine, se scuză Cipriano Algor, nu e deloc ca înainte, când făceam vase aveam o normă, o rutină stabilită. E doar o chestiune de timp, spuse Marta, cu timpul mâinile și lucrurile se obișnuiesc unele cu celelalte, după aceea nici lucrurile nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
computerului portabil pe care gardianul îl extrăsese dintr-o gentuță prinsă la brâu, în timp ce-i spunea, Nu vă îngrijorați, sunt simple formalități, în orice caz vă dau un sfat, nu mai veniți aici, v-ar putea crea probleme, curiozitatea se scuză prima dată, de altfel nici nu merită, nu e nimic secret dincolo de ușa asta, pe vremuri era, dar acum nu, Dacă e cum spuneți, de ce nu scot inscripția, întrebă Cipriano Algor, E o momeală ca să aflăm care sunt persoanele curioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
înspăimântător de palid, Dinu voma. Am priceput într-o clipă că-și impusese să pară un vânător cu experiență și crezuse că va reuși. Se ținuse tare până atunci, dar cedase. — N-am dormit azi noapte din pricina astmului, s-a scuzat el, jenat, când și-a mai revenit. De ce țin oare oamenii să se dezvinovățească pentru faptul că nu sunt destul de ticăloși? Mințea, evident. După care, ca să se liniștească, s-a culcat pe iarbă, privind cerul fără să mai zică nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
azil de bătrâni, aflat, zicea el, undeva pe un țărm cu admirabile stânci de marmură, întrebându-mă dacă n-aveam chef să merg acolo. Firește, nu în calitate de pensionar al azilului. „Vai, domnule sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neînțelegere. Dumneavoastră sunteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă ceva pentru bieții bătrâni care se prăpădesc, s-a gândit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
masă încărcată de dosare, citind ceva și jucându-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să-i atrag atenția și atunci, ridicând privirea spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cămăruței lui și auzise, probabil, cearta. — Vă rog să mă credeți, începu el. Pot să vă arăt dacă veniți în camera mea. Nu înțelegeam nimic. L-am repezit. — Ce dracu vrei? Abia pe urmă mi-am adus aminte de epitaf. — Scuză-mă, domnule Vecu. M-ai prins într-un moment prost. Când a deschis ușa cămăruței, m-am lămurit. Pe jos erau aruncate nenumărate hârtii, rupte și mototolite. Am avut toată bunăvoința, șopti el cu o voce de om sfârșit. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mulțime care te privește cu ochii tăi, care te ascultă cu urechile tale. Situația te împinge să te joci. Nu reziști, faci o reverență ironică și le spui «celorlalți»: „Bună seara, domnilor, sunt încântat de cunoștință. Vă rog să mă scuzați că v-am tulburat”. Vrei să pari bine dispus, ca să-ți ascunzi emoția, și, jumătate în glumă, jumătate în serios, încântat ca un copil, continui jocul. Îți așezi o mână peste ochi și te uiți numai printre degete. Ceilalți fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
imediat, și s-au risipit prin camere, preferind să nu fie văzuți că fuseseră martori. Și eu care am crezut atunci că plecau ca să poată râde în voie! Dinu a venit după mine. — Te rog, întoarce-te și cere-i scuze. — Eu? — Da, tu. Nici nu mă gândesc. — Nu uita că depinzi totuși într-un fel de ea, încercă Dinu. — Eu nu depind de nimeni, i-am declarat cu aroganță. Eu nu depind decât de talentul meu. Dinu mai făcu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în timp ce colegii mei se prăpădeau de râs. Pe coridor, dacă ieșeam, aveam impresia că văd în ochii celor cu care mă întâlneam un avertisment ironic: „Daniel Petric, ești un om terminat. N-o să mai faci mulți pureci la azil, așa că, scuză-ne, dar nu merită să ne mai pierdem vremea cu tine”. Moașa îmi răspundea rece la salut, fără să-mi arunce nici o privire, arătându-mi astfel că nu uitase ofensa pe care i-o adusesem. Încât de fiecare dată mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o moarte de guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea pură a furtunii. Și acum, scuzați-mă, e cazul să mă pregătesc, fiindcă furtuna începe, mi se pare. De ce-ați lăsat capul în pământ? Puțin mai devreme când m-am uitat printre scânduri să văd dacă a nins, întrucât am simțit un miros ciudat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]