4,921 matches
-
și, data viitoare când auzi de ei, lucrează într-o tăbăcărie din Istanbul. (Asta nu s-a întâmplat niciodată.) (Cred că se gândea la ziua în care am plecat să cumpărăm o cutie de Lilt1 și ne-am hotărât din senin să plecăm cu o barcă în jurul insulelor grecești.) Poveștile familiei Walsh creau impresia că eu și Shane eram doi pierde-vară cărora nu le plăcea munca, dar să știți că lucrul într-o fabrică de conserve din München a fost extenuant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fund. —Tre’ să plec la Boston, a continuat. Am ceva de rezolvat. — Cum spui tu. —Cum spun eu? S-a întors. Părea surprins. — Da, Aidan, cum spui tu. Te culci cu mine, începi să te porți ciudat și acum, din senin, nu mai ești pe-aici în weekend. Cum spui tu. Chipul i se albise. —Mda, Anna, uite. Probabil că nu e un moment potrivit. Se pregătea ceva de rău. Sfârșitul relației mele cu Aidan. Tocmai când începuse să-mi placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Capitolul 26tc " Capitolul 26" Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Magnum PI Anna, ascultă, tocmai s-a întâmplat ceva groaznic. Trebuie să mă ajuți, dar nu trebuie să spui nimănui. Crudul adevăr: am mustață. A apărut din senin; nu poate să fie de la menopauză la doar douăzeci și nouă de ani. Statul în tufișuri ude și înghețate m-a transformat într-un animal căruia îi crește păr des pe tot corpul ca să-i țină de cald. Deocamdată am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
scăpase de el. Și cum puteam să cred pe cineva care descria ceva drept „scandalos de frumos“? Și totuși, de când începusem să citesc cărțile astea, mă uitam peste tot după fluturi sau porumbei sau pisici ciudate care să apară din senin. Tânjeam după cel mai mic semn că Aidan era încă alături de mine, dar, deocamdată, nu văzusem nimic. Oamenii spun că lucrul pe care nu-l pot accepta este finalitatea morții. Dar ceea ce mă sfâșia pe mine era că nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Da, are cu adevărat un har. Tata a murit acum doi ani și, prin Leisl, am vorbit mai mult cu el în ultimii doi ani decât am vorbit toată viața. Ne înțelegem mult mai bine acum că a murit. Din senin, aproape că mi s-a făcut rău de emoție. —Soțul meu a murit, mi-a scăpat. Vreau mult să vorbesc cu el. Sigur, a aprobat Nicholas. Dar, ca să știi, nu e ca și cum Leisl ar fi o telefonistă. Dacă persoana nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fie mult mai greu să disting ceva coerent, așa că am revenit la viteza normală, cu toți mușchii încordați, încercând disperat să aud ceva care să aibă vreun sens. De-abia prindeam un sunet sau un cuvânt ici-colo când, deodată, din senin, am prins o propoziție întreagă. Nu era nici o îndoială asupra a ceea ce era. Am auzit fiecare cuvânt limpede. Era: „UUUD până în oooaaa-se!“ Era Ornesto. Sus. Cântând It’s Raining Men. De îndată ce mi-am dat seama ce era, toate sunetele confuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zis. —Spune-mi atunci. —Sunt însărcinată. Am rămas uitându-mă la ea și ea se uita la mine. —Ce e? a zis. —Ce, ce? —Arăți ciudat. Avusesem un sentiment ciudat. Îmi zvâcnise ceva în pântece. —Ești geloasă? a întrebat. Din senin. Da, am zis. Din senin. Îmi pare rău. Și nici măcar nu vreau să fiu însărcinată, băga-mi-aș. Nu e viața de tot rahatul? —Ba da. Și nu e puțin cam repede? De-abia v-ați îndrăgostit? —Știi când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
însărcinată. Am rămas uitându-mă la ea și ea se uita la mine. —Ce e? a zis. —Ce, ce? —Arăți ciudat. Avusesem un sentiment ciudat. Îmi zvâcnise ceva în pântece. —Ești geloasă? a întrebat. Din senin. Da, am zis. Din senin. Îmi pare rău. Și nici măcar nu vreau să fiu însărcinată, băga-mi-aș. Nu e viața de tot rahatul? —Ba da. Și nu e puțin cam repede? De-abia v-ați îndrăgostit? —Știi când s-a întâmplat? În prima noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
azvârliți peste bord. Când vasul a început să se îndepărteze de coastă, mama m-a strâns cu putere la piept. În jurul nostru, femei, bătrâni se rugau, se tânguiau, glasurile lor abia fiind acoperite de zgomotele mării. Doar tata a rămas senin în ziua aceea de plecare în pribegie, iar pe buzele lui, Salma a putut chiar citi, de-a lungul întregii traversări, un zâmbet straniu. Căci se pricepuse să-și rostuiască, în chiar miezul derutei, un minuscul câmp al victoriei. II
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
suspinele care-i scăpau, am înțeles că suferea. Lacrimile îi curgeau desigur la adăpostul vălului, și nu fără motiv, deoarece patima neînfrânată a tatălui meu avea să ne ducă foarte curând pe toți la marginea decăderii. Mohamed măsurătorul, atât de senin, iar dintr-odată atât de neîmblânzit! S-a întâmplat ca eu să-l pierd când eram copilandru, pentru a-l redescoperi când eram în floarea vârstei, dar când el nu mai era acolo. Și a trebuit să aștept apariția primelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
familii din micul oraș al Galliei. Un milion de sesterți, o sumă inimaginabilă pentru cei care, într-o lună, puteau cheltui cel mult zece... Glasurile înfierbântate ajungeau până la Valerius, care stătea pe marginea fântânii, uitându-se la apa ce reflecta seninul cerului. Un milion de sesterți pentru o cină cu pește și carne de pasăre! Toți erau însă de părere că fuseseră norocoși să-l aibă oaspete în orașul lor pe Vitellius, cu luxul lui exagerat, și nu pe legații lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de tot, doar un petic dreptunghiular de cer. Pe albastrul intens se vedeau plutind niște fulgi albi. Ninge? întrebă uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Când își făcu loc printre frunze - chiar în clipa în care reușise - vraja spiritelor, cea care îl dusese atât de departe și care îl făcuse să urce atât de sus, se desprinse ca o pală de vânt ce apare din senin, trecu prin copaci și se topi în neant ca o stafie. Pasagerii care priveau întâmplător pe fereastră ar fi putut să jure că văzură un om-maimuță sărind prin livadă, făcând frunzele să salte și să tremure. Dar erau obosiți după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
alarmat. Ce naiba era să le spună? Se vedea declarându-le: — Sunt fericit aici. Sau întrebând surprins: — Dar de ce ați venit să mă vizitați? Putea să le răspundă provocator la acuzații: — Dar pentru unii e normal să stea în copaci. Sau, senin datorită demnității sale nou-descoperite, le putea spune: — Am adoptat un stil simplu de viață. De acum înainte nu mai am rude. Totuși, nu dorea să rănească sentimentele nimănui. Eventual, putea să omită ultima replică și să spună în loc că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
vreo șase-șapte locuri, sau chiar zece sau unsprezece, până am reușit să mă prind despre ce era vorba. O, gagicile au cucerit Parisul. Au făcut în așa fel încât acum pot sta oriunde le place, fără ca vreun bețivan picat din senin sau vreun vagabond să le strice cheful. E prea târziu, îmi spun eu. Ce-a fost a fost. Dar cine le-a lăsat nepedepsite? Și acum înapoi în udul Manhattan, în galeria fierbinte, unde mirosim cu toții a câine ud. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fără-a adormi Voi asculta Derizorii ecouri. - De-ar veni aurora... Mă gândesc. Pentru niște bani. Voi bea pentru unii, Ne-nțeles pentru alții... Oricâtă destinsă noapte, - De-ar veni aurora... * NIHIL NOVI II Și zilele de vară Și orizont senin... Peste încă zece ani, Câte, incă, se vor știe - Gând, mereu, nereușit, Stau speranțe, Și cu ele Nici o tresărire, Se avântă rândunelele În nemărginire. * VIZITĂ Veacul m-a făcut Atât de cult Încât mă uit Peste oameni. Am învățat atâtea
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
se plângă grăsimea și bătăturile pe panta abruptă, agățându-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o clipă. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să ceară lămuriri. — La școală, spuse Virgil, aducându-și aminte, oarecum rușinat, momentul. Un puști scârbos și enervant a scris-o cu creta pe tablă înainte de lecție. Ca pe-o glumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
arătau de parcă fuseseră cumpărate en gros de la magazinul Conran. La capătul celălalt, prin ferestrele franceze, se vedea o grădină de mărimea terenului de cricket al Lordului, însă mai bine întreținută. Am scos sunete de admirație. —Îți place? a întrebat Suki senin. Ah, ce mă bucur. Ai vrea să-ți fac turul casei? Ce puteam să spun? Ne-am petrecut următoarele douăzeci de minute bătând în sus și-n jos scările acoperite de carpete de culoare ocru, intrând și ieșind din aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
iar lângă ea. — Plouă? m-a întrebat. — Picură. E o noapte frumoasă. Am ciocnit din nou. Apoi ea s-a ridicat și a ieșit. A lipsit mult, credeam că plecase. În locul ei s-a așezat fata cu ochelari care, din senin, a început să cânte „Mulți ani trăiască“. Am urmat-o în cântec, dar, cum nimeni nu mai cânta, am repetat de câteva ori după ea, apoi ne-am oprit stânjeniți, privind fiecare în altă parte. Ochelarista mai să plângă. Țuguiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care să mă tot pierd într-o mereu deschisă depărtare. Troienit de alb, în alba depărtare a niciundelui... Dimineți în care m-aș fi vrut un imens fluture pornit în maiestuoase rotocoale spre înalt, spre un mereu îndepărtat și chemător senin, robit plutirii, încât aproape că a și uitat că zboară, că-i doar fluture și că nu-i va fi dată niciodată pierderea în tării. Fluture orbit de înălțimile din care se va prăbuși cu aripi arse, cu suflet mocirlos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de a porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost pus, fără să-mi dau seama, ani mulți în starea de a alege. Am avut șansa de a putea alege, în experiențele multor ani, între tihna Bibliotecii și libertatea Crâșmei. Alegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi-a scris cuvintele acelui cântecel de Hanuca. „Când ai să faci ce mi-ai spus că odată și odată tot ai să faci, eu am să te alung, Simioane, să știi. Fără lacrimi, fără istericale“, mi-a spus din senin, întinzându-mi foaia aceea. S-a așezat pe marginea patului și mă privea concentrată, îngândurată. Apoi, ca și cum și-ar fi amintit că mai avea ceva de spus despre versurile acelea, a continuat: „Știi, la Hanuca, ne amintim de cănița cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezastruoase. Voi face ce voi putea să repar ce-i de reparat, dacă se mai poate. Știu că viața mea, începând cu acest an, se îndreaptă sigur, grabnic și teribil de nepăsătoare spre Moarte. O Moarte urâtă, probabil. O privesc senin, aproape împăcat. Încerc să cred în ceea ce este bun din ceea ce mi-a mai rămas. Să nu las ca măcar puținul tot mai puțin de pe o zi pe alta să se acopere de urât, de tristețe, de deznădejde. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar că ai putea să-ți amintești câte ceva, dar nu mai știi ce anume. Că ai iubit? Că ai fost iubit? Că ai visat privind de nenumărate ori zborul marelui fluture? Că ai simțit, adeseori, cum te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]