3,952 matches
-
judecătorilor nedrepți în 1958, fără să-și găsească apărător atunci. El sorbea de data aceea, chiar până la fund, paharul, cupa slăbiciunilor omenești, precum odinioară Iisus Hristos, de care se va simți răspunzător până la moarte... Și tot din Poeme cu îngeri, Sonetul CLXX(16) rămâne și el memorabil în mintea și sufletul celui care îl citește: Sămânța nemuririi, iubite, e cuvântul, Eternul se ascunde sub coaja unei clipe, Ca-n oul ce păstreză un zbor înalt de-aripe, Pân-ce-i sosește timpul în slăvi
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
oameni de talia lui Enescu, Weingart-Richter, Haciaturian, Iesr, Palady, Caragea, Lipatti, Menuhin, Kreisler, Gisekung, Han, Jalea, Dr. Gh. Danielopol, Zambacian, G. Oprescu, frații Ionel și Păstorel Teodoreanu, Geo Bogza... Aici, ne spune Mihail Constantinescu, în perioada când își redacta Ultimele sonete, medicul-poet își „avea locul lui, știut de toți, pe divanul de lângă patefon, unde ședea tolănit, retras, - un fel de Vlahuță de odinioară - izolat, taciturn, inspirând, de acea, sfială, îmbrăcat cu un costum ros de prea multă purtare, cafeniu cu subțiri
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Securitate și a insistat să obțină manuscrisele confiscate poetului. În scurt timp a și fost invitat la sediul instituției care se „democratiza”, de unde s-a întors cu portbagajul autoturismului încărcat cu manuscrisele scriitorului. Din ele au ieșit multe cărți. Ultimele sonete închipuite ale lui Sheakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu, în 1964, prefațate de Perpessicius, două volume de Povestiri, 1966, cu un studiu semnat de Vladimir Streinu. Referitor la ele Paul Anghel sublinia: „Prin proza lui Voiculescu am mai anexat
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
de „atmosfera care lipsise până atunci” în literatura română, care, nebănuit, deveneau „capodopere ale prozei românești narative”. Cum scrisese Vladimir Streinu în prefață, „proza voiculesciană dădea povestirii românești o altă vârstă literară”, și-a „croit un drum în literatura universală”. Sonetele erau caracterizate „operă unică în concepția și structura literaturii noastre”, renăscute. „O împlinire magistrală”, le socotea Ov. S. Crohmălniceanu. După Zoe Dumitrescu Bușulenga, Adrian Marino, Eugen Simion, Perpessicius, Roxana Sorescu și Delia Pop, Sonetele erau nu numai „împletirea iubirii cu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
croit un drum în literatura universală”. Sonetele erau caracterizate „operă unică în concepția și structura literaturii noastre”, renăscute. „O împlinire magistrală”, le socotea Ov. S. Crohmălniceanu. După Zoe Dumitrescu Bușulenga, Adrian Marino, Eugen Simion, Perpessicius, Roxana Sorescu și Delia Pop, Sonetele erau nu numai „împletirea iubirii cu arta versului”, ci tot...”marea operă care lipsise” până atunci. „Vasile Voiculescu dezvoltă într-o formă originală, un mod de a înțelege lucrurile pe care îl întâlnim concretizat (cu diferențe specifice) în Vita nouva
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
lui Dante, și în Canzoniere al lui Petrarca, în unele Rime ale lui Micheangelo. Femeia cântată e și „doamna în negru” -, și - „donna angelicata” și Laura dar și Vittoria Colonna”, scria Aurel Martin. Mircea Tomuș spunea la rîndu-i: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni, „arhetipii fără de veac sau nume” evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui Eminescu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Colonna”, scria Aurel Martin. Mircea Tomuș spunea la rîndu-i: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni, „arhetipii fără de veac sau nume” evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui Eminescu”. Era vorba, după cum anticipam, de o anumită surpriză, de serioase reevaluări privind însemnătatea și locul care i se stabilea operei literare și scriitorului în peisajul larg al literaturii române
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Ion Voiculescu (1916-1973) cerea rejudecarea procesului, desființarea sentinței din 1958, și la 15 februarie 1968 Plenul Tribunalului Suprem acceptă cererea, desființează toate consecințele sentinței abuzive, comunicarea primind-o petentul de abia la 10 decembrie 1968. Poezia lui Voiculescu, cea a sonetelor în special, face ca experiența lui să fie unică în literatura rămână, e de părere Eugen Simion în Scriitori români de azi, II, Editura Cartea Românească, p. 302. În 1970, cum s-a mai spus, a fost publicat Zahei orbul
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
timpuri ?” « A fost mai mult o tristețe dureroasă decât un șoc, pentru că eram cumva pregătit. În cele câteva întâlniri din parcurile Cotrocenilor, unde purtam discuții asupra filozofilor neoplatonici italieni, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino etc., deoarece el lucra pe atunci la sonetele shaekespeariene iar eu la traducerea sonetelor platonice ale lui Michelangelo, mi-a împărtășit unele aprehensiuni legate de faptul că era urmărit. Mi-a sugerat că ar fi bine să nu ne mai vedem o vreme... Astăzi, după cincizeci de ani
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
tristețe dureroasă decât un șoc, pentru că eram cumva pregătit. În cele câteva întâlniri din parcurile Cotrocenilor, unde purtam discuții asupra filozofilor neoplatonici italieni, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino etc., deoarece el lucra pe atunci la sonetele shaekespeariene iar eu la traducerea sonetelor platonice ale lui Michelangelo, mi-a împărtășit unele aprehensiuni legate de faptul că era urmărit. Mi-a sugerat că ar fi bine să nu ne mai vedem o vreme... Astăzi, după cincizeci de ani, port discuții de aceeași natură cu
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
manifestat rezerve față de această idee și a arătat că pot exista și personificări statice - în care termenul înlocuit este un substantiv sau un adjectiv - citând în acest sens o frumoasă expresie poetică a lui V. Voiculescu „semințiile gândului” (p.278). Sonet Poezie cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri, împărțite în patru strofe: 2 catrene și 2 terțete. Are doar două rime dispuse astfel: în catrene abba și baab, iar în terțete - cdc, ded sau ccd, ccd. Versul are măsură variabilă
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Are doar două rime dispuse astfel: în catrene abba și baab, iar în terțete - cdc, ded sau ccd, ccd. Versul are măsură variabilă: alexandrinul cu cezură după al treilea picior la francezi, decasilabul la englezi, endecasilabul la italieni. Deoarece versul sonetului italian, ca și cel românesc, are ritm iambic se numește endecasilab iambic. În literatura română au scris sonete: Gh. Asachi, Iancu Văcărescu, C. Boliac, M. Eminescu, Al. Vlahuță, Al. Macedonski, V. Voiculescu, V. Eftimiu, Mihai Codreanu ș.a. (p. 292). Folclor
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
ccd. Versul are măsură variabilă: alexandrinul cu cezură după al treilea picior la francezi, decasilabul la englezi, endecasilabul la italieni. Deoarece versul sonetului italian, ca și cel românesc, are ritm iambic se numește endecasilab iambic. În literatura română au scris sonete: Gh. Asachi, Iancu Văcărescu, C. Boliac, M. Eminescu, Al. Vlahuță, Al. Macedonski, V. Voiculescu, V. Eftimiu, Mihai Codreanu ș.a. (p. 292). Folclor Artur Gorovei, Noțiuni de folclor, București, Cartea Românească, 1933. După ce arată ce înțelege prin folclor, autorul face un
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
vol. Florentin Popescu, Amintirea care ne rămâne, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002 Davidescu, N., Aspecte și direcții literare, editura Minerva, București, 1975 Dianu, Romulus, Despre V. Voiculescu, în „Ramuri", an. VII, 1970, nr. 11/15 nov. Dumitrescu—Bușulenga, Zoe, Ultimele sonete în opera lui V. Voiculescu, în Viața Românească, an. XXVI, 1973, nr. 5/mai Dumitrescu—Bușulenga, Zoe; Sava, Iosif, Muzica și literatura. Scriitori români, Ed. Cartea Românească, București, 1994 Ene, Ileana, Farmecul discret al manuscriselor, I, Editura Muzeul Literaturii Române
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
dimensiunea autobiografică a operei, în „România literară", an III, 1970, nr. 926/februarie Nițescu, M., Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, Ed. Humanitas, 1995 Nițulescu, Jules, Despre știință și literatură, în „Cronica", an. V, 1970, nr.15/11 aprilie Oarcăsu, Ion, Sonetele — „Psalmi de taină", în „Tribuna", an. XI, 1967, nr. 43/26 octombrie Oprișan, I., Prezența multiplă a culturi populare în literatura română contemporană, în vol. Temelii folclorice și orizont european în literatura română, Editura Academiei RSR, București, 1971, articol reluat
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
de contemplație metafizică. Ion N. Oprea aduce în sprijinul afirmațiilor sale opinii critice ale cunoscuților G. Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Străinu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eugen Simion, Perpessicius, Mircea Tomuș, C.D. Zeletin ș.a. Cel din urmă volum - publicat postum - intitulat „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de V. Voiculescu” sunt considerate: operă unică în concepția și structura literaturii noastre, o împlinire magistrală care îl apropie de opera lui Dante „Vita nuova” și de unele „Rime” ale lui Michelangelo. Concluzionând
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
unică în concepția și structura literaturii noastre, o împlinire magistrală care îl apropie de opera lui Dante „Vita nuova” și de unele „Rime” ale lui Michelangelo. Concluzionând, sunt folosite inspirat spusele lui Mircea Tomuș care reliefează corect universalitatea temei din sonete și felul magistral în care este tratată: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni - arhetipii fără de veac sau nume - evocați de poet în acel tulburător sonet care
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
care îl apropie de opera lui Dante „Vita nuova” și de unele „Rime” ale lui Michelangelo. Concluzionând, sunt folosite inspirat spusele lui Mircea Tomuș care reliefează corect universalitatea temei din sonete și felul magistral în care este tratată: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni - arhetipii fără de veac sau nume - evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui EMINESCU
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
din sonete și felul magistral în care este tratată: „În aceste sonete suferă și iubește nu numai contemporanul nostru, dar mai ales Omul, omul din totdeauna și de pretutindeni - arhetipii fără de veac sau nume - evocați de poet în acel tulburător sonet care îl așează încă o dată în vecinătatea sublimă a lui EMINESCU”. Găsim inspirată ideea încheierii scrierii cu un fel de aducerea aminte despre ceea ce a fost Rugul aprins și Omul care ne-a aprins inimile: Andrei Scrima, prieten cu Vasile
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Marii, / Pe fruntea ta purtând coroană - / Unde te duci, când o să vii?” (Atât de fragedă...). Aceste versuri, poate și altele, par să prefigureze invocarea Preacuratei, într-o tonalitate tipic creștină, în Colinde, colinde, dar mai ales în Rugăciune și în sonetul Răsai asupra mea... Aflat într-o acută criză spirituală, poetul înalță rugăciuni nu lui Dumnezeu-Tatăl (precum Hyperion în Luceafărul), nu lui Isus Mântuitorul, ci către Mama Imaculată: „Regină peste îngeri [...] / Lumină dulce, clară, / O, Maică Preacurată / Și pururea Fecioară, / Marie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
l-a născut, iubita este femeia care îi dăruiește viață a doua oară, prin îndrăgostire: „Și totuși, totuși, scumpo, de nu te-aș fi văzut / Au astă bogăție de-amor aș fi avut?” (Ibid). Citind în paralel O, mamă și sonetul Apari să dai lumină..., se constată că iubirii filiale și iubirii 29 erotice din elegie i se opune adorația pentru Maica Preacurată. Poetul este conștient de „vină”, se află într-o „noapte a gândurilor”, regretă „visul meu ceresc de odinioară
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
fatal legate de o mână de pământ” atrage după sine, în mod firesc, întoarcerea la credință, la rugăciune. Poezia cu acest titlu este de o 49 frumusețe simplă, memorabilă. O altă rugăciune, elocventă și pentru tema expusă în fața Dv., este sonetul Răsai asupra mea... Ca să rezumăm: Ca și alți mari creatori (de poezie, de filosofie, știință, muzică, artă în genere), Eminescu oferă un model particular de coexistență a două calități proprii personalității artistice de excepție: conștiința istorică și vocația metafizică. Pentru
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Marii, / Pe fruntea ta purtând coroană - / Unde te duci, când o să vii?” (Atât de fragedă...). Aceste versuri, poate și altele, par să prefigureze invocarea Preacuratei, într-o tonalitate tipic creștină, în Colinde, colinde, dar mai ales în Rugăciune și în sonetul Răsai asupra mea... Aflat într-o acută criză spirituală, poetul înalță rugăciuni nu lui Dumnezeu-Tatăl (precum Hyperion în Luceafărul), nu lui Isus Mântuitorul, ci către Mama Imaculată: „Regină peste îngeri [...] / Lumină dulce, clară, / O, Maică Preacurată / Și pururea Fecioară, / Marie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
l-a născut, iubita este femeia care îi dăruiește viață a doua oară, prin îndrăgostire: „Și totuși, totuși, scumpo, de nu te-aș fi văzut / Au astă bogăție de-amor aș fi avut?” (Ibid). Citind în paralel O, mamă și sonetul Apari să dai lumină..., se constată că iubirii filiale și iubirii 29 erotice din elegie i se opune adorația pentru Maica Preacurată. Poetul este conștient de „vină”, se află într-o „noapte a gândurilor”, regretă „visul meu ceresc de odinioară
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
fatal legate de o mână de pământ” atrage după sine, în mod firesc, întoarcerea la credință, la rugăciune. Poezia cu acest titlu este de o 49 frumusețe simplă, memorabilă. O altă rugăciune, elocventă și pentru tema expusă în fața Dv., este sonetul Răsai asupra mea... Ca să rezumăm: Ca și alți mari creatori (de poezie, de filosofie, știință, muzică, artă în genere), Eminescu oferă un model particular de coexistență a două calități proprii personalității artistice de excepție: conștiința istorică și vocația metafizică. Pentru
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]