5,679 matches
-
și studie foarte serios modul de a coborî la vale. Spre norocul lui, Ioanide comandase ciment și material în oraș, pentru care treabă închiriase două căruțe, care veneau însă până la gura de jos a văii, de unde sacii erau puși pe spinarea cailor, nefiind drum de car. Doru porni cu caii și căruțele în jos și veni tocmai a doua zi, cu un maldăr de ziare pe zilele din urmă pe care le pierduse, și din mai multe publicații. Ioanide trase cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Doru zise că n-are nevoie de nici o sumă. - Asta nu se poate, replică Ioanide, cine are să-ți plăteascătrenul, masa? - Avem combinații. Ioanide se supără de-a binelea. - Vorba asta "combinații" nu-mi place deloc. Fiul arhitectului Ioanide trăiește pe spinarea altora, tapează? Înțeleg să fii găzduit de prieteni, să faceți astfel încît să vă coste ieftin pe fiecare, dar ca unul să nu contribuie cu nimic nu admit. Cât îți trebuie? Doru își pierdu oarecum cumpătul, apoi ceru, roșind, o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cauza veritabilă a rănilor, doamna Ioanide chiar, dimpotrivă, îi reproșă delicat că nu-i atent când merge pe scări, osândind obiceiul de a se repezi pe ele. - Putea, adăugă ea, să ți se întîmple ceva și mai rău, să-țifrîngi șira spinării. Astfel, un alibi fu improvizat cu gingășie pentru cazul lui Tudorel, care scăpă de umilință. În schimb, Ioanide avu un colocviu cu Pica. - Ascultă, Pica, zise el, dă-mi o mână de ajutor. Ce se petrece în casa noastră mă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
auzit și de asta, dar, din câte am aflat eu de la oamenii din Pitești, pe subprefect l-au împușcat chiar ai lui, fiindcă îi avea la mână cu niște daraveli urâte în județ și pe urmă au pus moartea în spinarea partidului lui Gavrilcea, ca să-l compromită. Oamenii strânși în jurul trăsurii erau plătiți de prefect. Altfel cum ar fi îndrăznit? - O, Tacit! O, Tit-Liviu! E greu să fii istoric... În rezumat, iubite Butoiescule, care e părerea ta sinceră despre Gavrilcea? - E
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pete mobile de lumină. Pica privi pe ferăstruica ușii și văzu câteva mici reflectoare ce îmbrățișau concentric cavoul. Agenții făcuseră rost de reflectoare electrice cu baterii, pe care le purtau legate cu curele de gât. Între timp, Gavrilcea, pășind cu spinarea încovoiată printre cavourile foarte dese aici, ajutat de întuneric și zăpada strânsă în mormane, se depărtă considerabil de locul critic, sărind cu prudență. Văzu cavoul Hagienuș încercuit de fâșii de lumină și înțelese că îl credeau înăuntru. Când ajunse într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
față lustruită ca porțelanul pe porțiunea care nu cădea în falduri, și avea în toată ținuta o corectitudine. Însă era senil și pitoresc. Pomponescu, dimpotrivă, avea păr tare, mustață dură, bustul umflat, mersul drept, excepție făcând o încovoiere a șirei spinării, reclamată parcă de nevoia adaptării la cubajul camerelor. Afară de această soliditate corporală, se observa o rezistență morală. Pomponescu nu se văita vreodată de dureri fizice, nu lua posturi de infirm și nu conversa deloc despre boli. Ședea ore întregi în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Gonzalv se îmbolnăvise. Era ceva stricat în mașinăria lui. Astfel, abia ieșit ca prin miracol din pneumonie, căzu în altă supărare. Stând G. Călinescu de atâta vreme pe spate în pat, făcu o escară la capătul de jos al șirei spinării, care-l incomoda grozav. Acum i se puse sub fese un colac pneumatic, de cauciuc, care însă la rîndu-i îi stânjenea funcțiunea căilor urinare. O durere sfâșietoare smulse un geamăt geografului. Simțise un cuțit insuportabil într-un loc greu de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fie suportate mai ales sau chiar numai de alții. Bastiat ar merita să rămână în istoria gândirii economice și politice fie și numai pentru celebra sa definiție a statului: "Statul este marea ficțiune prin care fiecare încearcă să trăiască pe spinarea celorlalți". Politicienii, membrii și simpatizanții partidelor politice precum și "antipatizanții" categoriilor precedente vor afla că bunele intenții nu garantează bune rezultate. Ei vor mai afla și că distincția între Dreapta și Stânga generează o serie de confuzii care pot fi evitate
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
administrativ. Tinerii ar trage cu toții într-acolo, iar pensionarii, care îndeobște încurcă, ar rămâne în București. Cutremurul a rupt coloana vertebrală a Bucureștiului. Uneori, iarna, cerbii se înfundă în zăpadă. Țăranii îi vânează cu bâta; le dau una peste șira spinării și apoi îi așteaptă să moară." În tren, la fumat pe culoar, în dezbatere volumul III din ediția Platon. Noica insistă să fac eu prefața la Euthydemos. "Mie, dialogul acesta nu-mi spune nimic pozitiv. Socrate trece aici pe lângă problematica
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu trenurile și gările ei mizerabile, cu satele din Bărăgan, cu șoselele naționale pe care întîlneai căruțe ponosite, bicicliști beți, femei împingînd cărucioare hodorogite, turme de vaci și de oi, bătrâne îndoite din șale care cărau legături de vreascuri în spinare, toată viața aceasta a "Romîniei profunde" care nu avea nimic idilic în ea ― o vedeam fără să o percep în incomensurabilul mizeriei ei atotstăpînitoare. Ea era a mea, stătea lipită de mine, mistificată și devenită invizibilă prin chiar subînțelesul ei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fie consumată și care ne consumă pe măsură ce o consumăm este exterioară și falsă. Potrivit ei, pare că sîntem purtați de timp și scoși la celălalt mal ― al morții ― după ce timpul însuși ne-a uzat și, ca să spunem așa, purtîndu-ne pe spinarea lui, a făcut din noi ceea ce a vrut să facă. Când de fapt singura problemă este ce faci și ce ai făcut tu cu timpul tău. L-ai împlinit? Sau l-ai risipit? Acest "a împlini timpul" nu poate surveni
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mare cărturar. De-oi vrea să-mi cerc norocul la orișicare joc Pe orice - oi pune mâna tot foc! și iar tot foc! De ies noaptea, patrulea tot de om rău mă ia Și pîn' a vedea bine, vai de spinarea mea. Când stă de pe vreo casă o piatră a cădea Așteaptă pîn' voi trece în capul meu să dea. În cale-mi vreo groapă de cumva s - a 'ntîmplat De buruieni ascunsă, într-însa eu am dat. De fac călătorie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în vremea acestei împărecheri înlăuntru, Occidentul își va urma opera sa de esterminare mai cu samă față cu burghezimea slavă. Orașele vor geme, ca și ale noastre, de sudiți austriecești și de alte nații, cari toți vor trăi indirect din spinarea țăranului transd[an]ubian, dușmănindu-i cu toate acestea limba și ființa sa națională, bunurile imobile ale turcilor și creștinilor vor trece în curând în mâni europene, încît peste un secol esterminarea fizică a raselor slavone va fi mântuită, daca
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
grâu roșcat, cum Dumaezeu ni l-a dat. Cel inedit ne arată cât de productive erau lanurile noastre semănate cu grâu: Dumnealui (gazda) încălecară, Peste câmpuri îmi plecară Să vadă grâul de-i mare; Grâul cel mare - bătea murgul la spinare; Grâul cel mic - bătea murgul la oblânc adică era așa de înalt că ajungea până la partea de dinainte a șeii calului, pusă pe spinarea bidiviului și care purta nunele de oblânc. Cultivarea meiului (mălaiului), căruia la noi i se zicea
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Peste câmpuri îmi plecară Să vadă grâul de-i mare; Grâul cel mare - bătea murgul la spinare; Grâul cel mic - bătea murgul la oblânc adică era așa de înalt că ajungea până la partea de dinainte a șeii calului, pusă pe spinarea bidiviului și care purta nunele de oblânc. Cultivarea meiului (mălaiului), căruia la noi i se zicea și păsat, s-a practicat în vechime, destul de intens, din moment ce respectiva plantă s-a păstrat până în perioada interbelică. E adevărat că, cu multă vreme
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
nu dori să-l omori" (19, 18); Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri" (23, 13). O formulă din Ecclesiastic răspunde bine acestor proverbe: "Cât e necopt, gâdilă-i coastele pleacă-i spinarea, ca nu cumva, scăpat din frâu, să nu te mai asculte și să suferi" (30, 12). Totuși primii creștini au șovăit în alegerile pedagogice, Evanghelia fiind mai blândă. Luând literal mesajul lui Christos, ei încearcă o primă sacralizare a copilului
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
fi numit total neomenos. Căci teatrul este o un exercițiu metafizic de gimnastică la sol. Nu ne trebuie decât un lucru cât se poate de simplu, spre exemplu: ne pierdem timpul într-un local, până începe să ne doară șira spinării de atâta șezut, și până când Sensul prezent acolo începe să vomite și se vede nevoit să dea afară din el cât mai multe subânțelesuri. Ne apucăm se modelăm un leș de animal și avem în acest fel lipici pentru materia
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Mie nu mi-e teamă nici de vorbele de ocară și nici de un scaun veritabil. Că ce mai e și asta, e vreunul care nu știe ce-i aia? E moale și cald, când e proaspăt, ( Își îndreaptă mândră spinarea.) Oamenii zic mereu: Oh, mi s-a înfundat closetul, fugi iute la Mariedl și adu-o-ncoace, că ea face și fără. Că lumea știe deja că Mariedl n-are nevoie de nici un fel de mănuși de cauciuc când să
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ține departe tot ceea ce este frumos. Asta era unica farfurie tricoloră din stăpânirea mea... flori roșii, flori albastre și o grămadă de tulpini verzi. Pentru fiecare kilogram de pedeapsă care este împrăștiată peste lume trebuie să preiau trei sferturi pe spinarea mea! HERRMANN (A călcat tot timpul cu piciorul șchiop peste cioburi): Bine, mamă, pui cu atâta patimă la suflet fiecare rahat. Ești înnebunită după fiecare porcărie. Ce-o să te faci când n-o să mai găsești nici o greutate apăsătoare care să
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Iar te-ai pișat în ghivecele cu flori, tu, rahat scârbos de porc ce ești. Florile mele trebuie iarăși să sufere din cauza urinei tale nepământești. (Se întinde spre bufet după o vergea cu care îi arde câteva lui Herrmann, peste spinare) Na și na... tu, păcătos fără de Dumnezeu... (Istovită) Nici măcar florile vieții mele cumpătate nu le cruți!... HERRMANN (Țipă excitat): Florile tale trebuie să moară! Florile tale stau la fereastră și privesc întrega lume. Florile tale mă țin departe de tot
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
ogoraș, o grămăjoară de nisip. În fața miniaturilor economiei rurale, o vană plină de măruntaie și sânge. În dreapta, locul pentru îngrășăminte în spatele cărora se aude câinele... dar nu se vede niciodată. Limbajul Vorbirea este corpul personajelor active. Vorbirea târăște personajele în spinarea ei: ca și conservele pe care cineva le-a agățat de coada unui câine. Nimic nu e posibil în afara vorbirii. Scenă întâi Sepp Botdejigodie cade clătinându-se peste niște vechituri. Se ridică cu greu și își caută sticla de șnaps
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
tragi cu urechea la vedeniile tale Și vedeniile astea sunt pentru tine și pentru lume, rele, N-ar trebui să pleci nici o ureche vedeniilor tale Că altfel iar te prăbușești afară din lume Și lumea îți roade din nou șira spinării SEPP BOTDEJIGODIE: Să înjunghii lumea ca pe o scroafă, Și să pui mâna pe lumea înjunghiată Și o mușcătură din măruntaiele lumii s-o lași la afumat Prin propriile măruntaie, prin cele de fier (Fiul vrea să se strecoare spre
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
Sepp al meu Că iarba va fi înghițită înăuntru și răhățită în afară Afară pe cicatricea ierbii Până când iarba sângerează din nou ca o vară împuțită (mai cosește un pic) Ce și-o fi închipuind pământul Când te urci pe spinarea lui cu picioare vechi de o sută de ani Cu picioarele mele lăsate de o mie de ani (mai cosește un pic) Azi tâmpitul de pământ e rece Și în jur dă din coadă viața râncedă și în călduri ca
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
sută de metri Întreg războiul mondial Totul mult prea încet pentru durerile trupului Sângerând prost Totul prost Și durerile dragostei Și femeile ca o lume îndurerată Hoitul femeiesc Care zace pe spate și s-au pus pe așteptat Și în spinarea sănătoasă au niște sentimente Sunt bune de devorat cu toate sentimentele vieții Și când s-au gătat sentimentele Atunci sunt ridicate și șterse Și acoperite pentru tot viitorul (mai cosește un pic) Hei Sepp împuțitule Lemn Devorare Muncă Foame Hei
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
tu, tu pizdă... tu... tu pizdă tu... COMPOZITORUL (se preface că e o maimuță și își bate joc de el): Uhu, uhu... ȚĂRANUL: Trebuie să fie înviorător la piciorul viu al munților supraviețuitori. Țara noastră nu are nici un munte în spinare, dar noi ne purtăm munții înlăuntru și ne întoarcem într-acolo. ȚĂRANUL BĂTRÂN: Totu-i nostim. Încotro îți întorci privirea poți privi ceva nostim care se sărbătorește pe sine. COMPOZITORUL (după ce IDIOTUL s-a uitat fix la el): Da, știu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]