3,370 matches
-
culoarului luminat de o feștilă, merge pipăind zidul, cu pași mărunți târșind cu stângul rămas mereu în urmă, gârbovit, copleșit de oboseală și durere. * În paraclis, un sobor de călugări cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea un fum cu aromă de smirnă și tămâie. Privirile lui împăienjenite fug de pe sicriașul acela mic ca pentru păpuși, se opresc pe picioarele Răstignitului, în ochi cu un strigăt mut, acuzator: "Pentru ce?! Pentru ce?!!!" "Florile dalbe!"... Tresare. Glasurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am... Ștefan bănuiește și nu mai întreabă. Oftează... Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la Înalta Poartă... În tăcerea ce se lasă, nu se aud decât niște suspine înăbușite. Și, deodată, ca o furtună, izbucnesc strigătele boierilor: Nu!! Nu-l dăm!! E voievodul nostru!! Nu se poate!! Nu primim!! Nu!! Nu se poate!! Ba se poate!!! răsună violent, brutal, disperat, strigătul lui Ștefan. Se poate!!! Primim!!! rostește, abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dragi, în cămeșoaie cum au sărit din pat: Doamna Maria lipită de el; Olena înghiontindu-se cu Petru pentru a cuceri o bucată cât mai mare din tăicuță; Sora, suflându-și nasul într-o pestelcă; și Țamblac, cu restul. Lacrimi, suspine, smiorcăieli de fericire... Ștefan trage mult aer în piept, o strânge pe după umeri pe Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare... Ștefan privește în jur, cu bucurie și durere totodată, îngână: Acasă... Și războiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta Fecioară, cât m-am rugat -, mi te-a adus sănătos... Ștefan o învăluie cu o privire caldă, o strânge la piept, o sărută în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mircea Basarab Vodă Bătrânul, când pornea în bătălie... Își sărută pulpa degetului mare și cu el îi face un benghi, în semn de cruce, pe frunte, pe obraji, pe bărbie, pe umeri, pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La miezul nopților, Și-n asfințitul zilelor, Să mi-l aducă sănătos, Sănătos! Victorios
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dat, cândva, un om minunat, un sfânt care nu mai poate răsări altul, izvorul a toată vitejia, fântâna tuturor dreptăților... Pământul Moldovei... rămăsese al lui în vecii vecilor, cu toți oamenii ce se îngropau pe rând și în clipele grele... suspinul și rugăciunea se suiau la dânsul ca la Dumnezeu: "Săracul Ștefan Vodă, unde-i să vadă?!"" Teodorescu Kirileanu, Ștefan Vodă cel Mare și Sfânt * "Iar pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere la mănăstirea Putna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stării mele de bine, care o digeră, o asimilează fără scrupule: plăcerea trudnică a scrisului, plăcerea cafelei deocamdată neatinse, aburind promițător în ceașcă, plăcerea singurătății asistate, prin prezența discretă, în apropiere, a mamei nu se lasă umbrite de problemele și suspinele prietenei venite într-o vizită de consolare, izbutită după toate aparențele. * O după-amiază de noiembrie total nereușită, compromisă, fără șansa cât de cât probabilă a unei redresări. Nici un semn că ceva ar mai putea să mă scoată din indispoziția sufletească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mea, Fecioara, Nădejdea mea, nu mă lasă! Străinul Străin am fost odată, Străin și alungat, Nici frați n-aveam, nici tata, Nici mama îndurerata Să-mi mângâie vreodată Obrazu-nlăcrimat. Dar Te-am găsit pe Tine, Iisuse Preaiubit, în chinuri și suspine Nimeni n-a fost la mine. La mulți le-a fost rușine Să vină lângă mine, Tu singur ai venit. Necazurile toate La Tine m-au adus. De-atunci îmi ești de toate: Și milă, și dreptate, Si Tată-mi
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
neuitata Tu ai văzut durerea lui Iisus Pe Iuda, cum L-a sărutat odată Pe Domnul strălucirilor de sus. O Ghetsimani, aș vrea să fiu în tine Să văd și locul-unde Domnu-a plâns Să plâng și eu cu lacrimi și suspine Să plâng, căci multe lacrimi tu ai strâns! 03.02.1996 Culeasa între vis și adevăr Am visat, Iisuse, Doamne, Cum în brațe mă purtai Și în clipele mai grele Tu în șoaptă îmi spuneai: - Ești cu Mine, nu te
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
bagajele lăcrămând, eu umblam din cameră în cameră și dădeam din colț în colț, văitându-mă cât mă lua gura că trebuie să plec și eu la Iași: „Mă iau nemții dacă rămân! Mă iau nemții!” era leit-motivul gemut printre suspine și lacrămi. Nu știu dacă era la mijloc numai teama (se zvonise nici mai mult nici mai puțin, că „nemții” taie mâna dreaptă tuturor băieților ceva mai răsăriți!), sau și un dram cam mare de dorință de necunoscut, de aventură
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
fraze pe o foaie albă. Am încercat să înmoi penița în călimară, dar, din nefericire, sticluța cu cerneală s-a răsturnat, pătându-mi foaia și șorțulețul. La vederea acelui dezastru m-am îngrozit. Am început să plâng în hohote. Printre suspine am reușit să spun: „Nu sunt bun de nimic; n-am să reușesc să scriu niciodată!“. Iar învățătoarea, pe un ton blând: „Nu te descuraja! Știi, înainte de a fi învățătoare am avut și eu năzdrăvăniile mele. Ai să vezi că
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fost acoperit cu mantia albă a carmeliților. Alături de el vegheau câțiva religioși din Ordinul său, medicul și don Giovanni Calabria care se ruga și plângea în șoaptă. Don Calabria, celui care îi făcea condoleanțe, cu glasul plâns și întrerupt de suspine îi repeta: «Roagă-te mult pentru mine, căci mi-am pierdut părintele!». «Congregația Slujitorilor Săraci este o operă carmelită» Într-o scrisoare, din decembrie 1951, adresată cardinalului Adeodato Giovanni Piazza, secretarul Consistoriului, don Calabria scrie: «Eminență Reverendisimă... Vă amintesc în
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
îi va plăcea, să vă dea acea sănătate necesară pentru a continua să faceți bine sufletelor, care au costat Sângele dumnezeiesc. Pentru acest scop voi celebra sfânta Liturghie». Preocuparea lui don Calabria pentru unitatea creștinilor emana din Sfânta Evanghelie, din suspinul lui Cristos: «Părinte, ca toți să fie una, așa cum Eu sunt în Tine și Tu în Mine». Prietenia cu părintele Leopold, un alt înflăcărat apostol al unității dintre toți creștinii, a reconfirmat și sporit în don Calabria dorința sa pentru
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fără rezerve în cuvântul Evangheliei. Dar despre don Calabria trebuie să mai amintim iubirea sa pentru Biserică. Geamătul ultimilor ani ai vieții sale, după cum e bine știut, era precum reflexul neliniștii celui Răstignit pentru suflete. Descria atât de insistent acel suspin ca fiind glasul Domnului: „Biserica Mea, Biserica Mea“. Din această iubire pătimită pentru Mireasa lui Cristos s-a născut în don Calabria dăruirea sa pentru preoți și religioși. Vă mai amintiți încă apelurile sale pasionante, insistente, arzătoare adresate autorităților bisericești
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de mână: - Stai! Ce faci?De ce fugi? Sunt eu Andreea, colega ta. De ce n-ai venit anul acesta la școală? Doamna a întrebat de tine. Lacrimi mari s- au rostogolit pe obrajii fetiței. Stătea împietrită în fața mea și plângea cu suspine. Am strâns-o în brațe. Într-un târziu,după ce am ajuns la mine acasă și mama ne-a dat să mâncăm o supă caldă,Cecilia ne-a spus trista ei poveste. Astă- vară, într-un incendiu și-a pierdut și
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
în urmă pe camaradul meu învăluit de tăcerile celor ce au fost. Gândind și supunându-mi voința absolutului epistolei în care îi este scris destinului uman să fie asemeni unui pelerinaj ce începe spre a se termina, îmi scapă un suspin prelung întru resemnare. Și poate că dincolo de a fi doar suspinul unui resemnat în fața morții, el reia simbolic ultimul suspin al tuturor muribunzilor, ultima lor suflare de rămas bun. Întâlnirea cu nevăzătorul ce-și întinde mâna solicitând sprijinul trecătorilor adesea
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
fost. Gândind și supunându-mi voința absolutului epistolei în care îi este scris destinului uman să fie asemeni unui pelerinaj ce începe spre a se termina, îmi scapă un suspin prelung întru resemnare. Și poate că dincolo de a fi doar suspinul unui resemnat în fața morții, el reia simbolic ultimul suspin al tuturor muribunzilor, ultima lor suflare de rămas bun. Întâlnirea cu nevăzătorul ce-și întinde mâna solicitând sprijinul trecătorilor adesea prea supuși grabei cotidiene și între-vederea cu prietenul sub auspiciile ceremoniei
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
care îi este scris destinului uman să fie asemeni unui pelerinaj ce începe spre a se termina, îmi scapă un suspin prelung întru resemnare. Și poate că dincolo de a fi doar suspinul unui resemnat în fața morții, el reia simbolic ultimul suspin al tuturor muribunzilor, ultima lor suflare de rămas bun. Întâlnirea cu nevăzătorul ce-și întinde mâna solicitând sprijinul trecătorilor adesea prea supuși grabei cotidiene și între-vederea cu prietenul sub auspiciile ceremoniei funebre determinate de moartea unei ființe dragi acestuia par
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
baba, capodopera întregii sale lirice, Bolintineanu devine un Bürger, un Jukovski al nostru. Prologul are sonorități cavernoase și horcăituri de spaimă: Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt, Când buha se plânge prin triste suspine, Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând, - Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri în munte râpos, Un om oarecare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
și mai scumpă din femei", și compoziția cea mai acceptabilă e o parafrazare a lui Arvers: Secreta mea durere se va-ngropa cu mine Și nimeni nu va plânge la capu-mi arzător Un plâns de vecinic doliu, de vecinice suspine, Căci vieața-mi fu o lungă oftare de amor Zădarnică, pierdută ca și cum n-ar fi fost! RADU IONESCU Dimpotrivă, Radu Ionescu (1832-1873) a lăsat niște remarcabile uneori Cânturi intime, de un romantism negru delirant, ca această Nopturnă, teribil funerară: Ascunde-te
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adînci și triste ape. Alte instrumente pastorale, flaut, orgă, vin
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adînci și triste ape. Alte instrumente pastorale, flaut, orgă, vin tot din simbolism, dar asupra tuturor stă vioara verlainiană care scoate suspine lungi, întristînd fecioarele tuberculoase, în piesa capitală Când viorile tăcură: Viorile tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răzlețită pe strunele-nvechite Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă, Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
din vremuri legendare, Al vostru suflet de umili țărani A dormitat sub secolii tirani Ca sub un greu de lespezi funerare. De reținut de asemeni o îmbarcare mistică: Voi sfărâma sub pleoape tot spațiul din jur Și-mi voi culca suspinul pe norul meu: șalupă Ritmată de arhangheli, la proră și la pupă, Cu aripile vâsle prin valul de azur. Oceane de văzduhuri s-or lumina rotund Prin stele-arhipelaguri șalupa mea să treacă, Iat tu, frumoasă lume, să-mi pari o
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a vibrat, măcar cât de puțin, de mizeriile mulțimii - idealismul. Așadar, din interes de clasă și personal, din "parizianism", din naționalism și din idealism rezultă tendința sa patruzecioptistă. Dar același Alecsandri a fost o fire conservatoare, un patriarhalist - am arătat suspinul său după vremea veche și aș mai putea da dovezi 3 -, a fost un boier epicureu, un disprețuitor al ideilor născute din frământările, nevoile, năzuințele populare și îndrăznețe. A fost un junimist. Aceasta este tendința cealaltă. Când, mai târziu, fiind
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
și nu știam ce să-i spun. După câteva minute de tăcere, își împreună mâinile și, ridicându-și aiurit ochii în sus, oftă din adânc și repetă rar, c-un glas nespus de sfâșietor: „Of, Doamne, Doamne!...” Era în acest suspin al lui și-n aceste cuvinte sinteza întregei lui vieți, și poate c-o ultimă străfulgerare de conștiință a străbătut în clipa aceea lanțul tuturor suferințelor lui, din copilărie și până în ceasul în care se afla. M a podidit plânsul
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]