3,756 matches
-
o zi, Alexa, sora Mihaelei, veni s-o ia de la școală după ora întîi. ― Ce s-a întîmplat? făcu ea speriată. ― Tata... nu mai este... Își făcuse seama, acolo, la cazarmă, în biroul lui, cu un glonț de revolver în tâmplă. Gurile rele șopteau că era vorba de niște fraude. ― Bietul tata! Cum a trebuit să sfîrșească! Îți jur că era nevinovat. Dacă ar fi furat, ne-ar fi rămas ceva de pe urma lui. Or, mama n-a avut nici cu ce
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
prefere un somptuos Roll's sau măcar Cadillac. Așa că am ales un Browning mic, cu prăselele încrustate în sidef. O adevărată bijuterie în miniatură. Negustorul mi-a făcut pe loc un scurt instructaj atrăgîndu-mi atenția să nu-l lipesc de tâmplă în momentul sinuciderii, ci să păstrez o distanță oarecare. ― Știți, e mai eficace lovitura și nu dă greș. ― Foarte amabil din partea dumitale, i-am spus râzând cu poftă. Bineînțeles râdea și el, devenisem subit prieteni. Ieșind din magazin, m-am
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mi-am dat seama încă de la început ce anume urmăream. Mai precis, n-am avut conștiința teribilei răzbunări care îmi încolțea în minte după consumarea trădării ei imaginare. Ce era mai simplu, mai firesc, decât să-i pun revolverul în tîmplă? Poate aș fi procedat și așa, dacă o prindeam asupra faptului, sau aș fi sugrumat-o dacă n-aș fi fost înarmat. În fierbințeala unor astfel de clipe, rațiunea face mai întotdeauna loc nebuniei. N-o prinsesem însă. Aflasem doar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
S-a îndreptat apoi, spre cel de al treilea care venea în ajutor. Atunci a descălecat și, după ce acesta s-a apropiat de ea și a prins-o de mijloc cu ambele mâini, i-a aplicat acestuia două lovituri la tâmple astfel că tânărul a căzut la pământ. Toți tinerii uri purtau la oblânc o ramură suficient de groasă din cătină cu mulți spini numită șerhac. Era unealta cu care ei se apărau atunci când erau atacați de ceva sau cineva. Angela
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
aștepta un apel? Gosseyn voia să pună lucrurile la punct. - Ești agentul lui? Omul clătină din cap. - Eu sunt un Prezicător, zise. Era orgoliu în glasul lui, dar un orgoliu de canalie. O buclă de păr gri îi căzu pe tâmplă. Aducea cu orice, dar nu cu un nobil de Yalerta. Gosseyn nu luă în seamă lăudăroșenia. Îl prinsese, asta conta. - Ce i-ai spus? - Că erai la bord. - Ce a răspuns? - Că știa. - Aha! zise Gosseyn. Făcu o pauză, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
inimii, scoți ușurel inima ta mare de sub vestuța de pluș kaki, o așezi în scoică, funcționezi acum pe circulația extracorporeală, de rezervă, vezi inima ta pulsând pentru drumul tău către grădina suspendată a dragostei celei mai pure, simți pulsațiile în tâmple, în ceafă, în abdomen, auzi oștirile dușma nilor tăi, destul de aproape, uneori avansând, alteori odihnindu se, uneori plângând, alteori cântând cântece soldățești, se aprinde crucea sudului deasupra ta, îți iei inima în căușul palmelor, o strecori la loc sub vestuța
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
disputele se desfășurau aproape ca și cum i-ar fi cerut să fie judecătorul lor. Acum, însă, toată lumea uitase poveștile care stârniseră atât de mult interesul societății în acea perioadă, iar cei care-i priveau șuvițele de păr albe ca zăpada de la tâmple îl considerau un vasal de care clanul Akechi nu se putea lipsi. Toți îi respectau caracterul și poziția de conducător. Alocarea locuințelor nu fusese suficientă în interiorul taberei principale a lui Nobunaga de la Templul Hoyo, așa că, unii dintre generali erau încartiruiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordonase să nu fie primit nimeni, iar acum stătea singur, într-o cameră mare și goală. Deși nu era decât începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla, tăcută, prin întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul de la tâmple i se ridica drept în sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea cumplită a feței. În sfârșit, își ridică încet „capul de kumquat“, cum i-l poreclise Nobunaga, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e un bufon care trebuie să intre în grațiile stăpânului său? Așa se cade să gândiți despre Seniorul Akechi Mitsuhide? Nu credeți că a fost înjosit, insultat și împins în pragul autodistrugerii? — Dengo, ți s-au cam umflat venele de la tâmple. Calmează-te. — N-am putut dormi de două nopți. Eu nu pot rămâne liniștit ca dumneavoastră, stăpâne. Seniorul meu și vasalii săi clocotesc într-un cazan de nedreptate, batjocuri, insulte și ofense de tot felul. Tocmai de-asta ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau adormit, fie că mânuia pensula pe un tablou. Trăia în între oameni, în mijlocul demonilor care se întreceau și între flăcările mâniei și ale răutății. Cu toate că aerul alpin era plin de cântecele cucilor, sângele fierbinte care i se ridicase la tâmple în timpul retragerii din Azuchi încă nu se calmase. În timp ce urca Muntele Hiei, cugetul lui Mitsuhide nu era împăcat nici un moment. Cât de pustiit arăta totul, în contrast cu prosperitatea de altă dată. Urmând râul Gongen spre Pagoda de la Răsărit, grupul nu văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspuns. Înțelegea prea bine ce plănuia Mitsuhide să facă, așa că, acum simula intenționat neștiința. Se agăța de speranța că, într-un fel sau altul, își mai putea trage vărul înapoi de pe marginea prăpastiei. La auzul cuvintelor lui Mitsuharu, venele de pe tâmplele lui Mitsuhide se umflară și mai mult. Glasul îi devenit nefiresc de răgușit, când spuse: — Mitsuharu, nu știi că mă roade ceva de când am plecat din Azuchi? — Se vede cu ochiul liber. — Dacă așa e, atunci de ce mai avem nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în sânul clanului. De-acum, Hideyoshi îl absolvise de orice vină și recunoscuse loialitatea dovedită de clanul Hosokawa. Prin urmare, se bucurau de ospitalitatea lui. Privindu-l pe Fujitaka, Hideyoshi observă că, în ultima jumătate de an, părul său de la tâmple căpătase culoarea chiciurei. „A, omul acesta e un stăpân,“ își spuse el, recunoscând, în același timp, că, pentru ca un om să ia poziție în tumultul evenimentelor și pentru a nu da greș, trebuia să-și sacrifice vigoarea cărnii și culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu galben. Damian era și acum primul care răspundea la întrebările puse de Doamna, prompt, c-un zâmbet de satisfacție neascuns. Premiantul de anul trecut. Între colțul ochiului și vârful sprâncenei subțiri, un loc neobișnuit de înalt și arcuit spre tâmplă îi dădea un aer zeflemitor și sigur pe sine când te fixa drept în ochi, fără să clipească, ironic, în aparență fără niciun motiv. Către sfârșitul anului școlar, în curte, privea și el din când în când cerul tulbure de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fețele din jur. Hei, Rareș! îl striga Radocea de peste capete tunse, agitându-și brațul ridicat. Ai venit să iei premiu' ăl mare? Stai un pic! Hei, Rareș! Două fete de lângă el, umăr în umăr, chicoteau în secret, cu capetele înclinate, tâmplă în tâmplă. Chicoteau și altele. Așteptând cu încordare cele ce aveau să se întâmple, un ghem cald i se ridica din stomac împrăștiindu-i-se fierbinte în urechi. Domnul Bordeianu se strecura și el prin mulțime, ditamai profesorul, c-un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
jur. Hei, Rareș! îl striga Radocea de peste capete tunse, agitându-și brațul ridicat. Ai venit să iei premiu' ăl mare? Stai un pic! Hei, Rareș! Două fete de lângă el, umăr în umăr, chicoteau în secret, cu capetele înclinate, tâmplă în tâmplă. Chicoteau și altele. Așteptând cu încordare cele ce aveau să se întâmple, un ghem cald i se ridica din stomac împrăștiindu-i-se fierbinte în urechi. Domnul Bordeianu se strecura și el prin mulțime, ditamai profesorul, c-un cap peste
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
că prințul Luca a făcut pe el de frică. Am ajuns apoi departe cu gândurile. După o perioadă nedefinită de timp în care cred că am avut un vis, orb cu ochii deschiși, mă trezesc speriat și parcă lovit în tâmplă de un buzdugan. Mă uit disperat în jur, cu oribila spaimă pricinuită de faptul că nu știu cine sunt și de ce mă aflu în înaltul cerului, dar iată, datorită zborului vertiginos, a incredibilei viteze și a frigului, simțurile îmi revin. Sunt Bogdan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
însă o senzație neplăcută, care se accentua pe măsură ce observa că persoanele prezente refuză să-i vorbească. Conștiința faptului că se întâmplase ceva rău începea să prindă din nefericire un contur din ce în ce mai clar în sufletul său, făcându-l să amețească, cu tâmplele pulsându-i nebunește de teamă. Îngrijorat cum nu mai fusese de multă vreme, înaintă spre biroul soției sale. Ceea ce văzu, însă, avu darul să-l neliniștească și mai mult. Lucrurile de pe masă erau răvășite ca și cum cineva le răscolise cu furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aș fi vorbit eu, mâna cu care strângeam spătarul scaunului a început să mă doară de încordare, știam că acuși urmează palmele, și încercam să-mi las gura moale, dar îmi simțeam dinții încleștați atât de tare că mă dureau tâmplele, și știam că s-a zis cu mine, Vasököl o să mă omoare în bătaie, cu toate astea tot n-am putut să tac, degeaba încercam să-mi înghit cuvintele, tot nu m-am putut opri din vorbă, dar Vasököl nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
străbătut coridorul, și am coborât scările, ieșind pe la poarta profesorilor, elevul de serviciu, care ne-a deschis poarta, ne-a salutat militărește, dar Vasököl nu i-a răspuns la salut, abia de-am schițat gestul de-a duce mâna la tâmplă a salut. Tovarășul director i-a împrumutat lui Vasököl mașina lui personală, iar Vasököl mi-a dat voie să stau în față, niciodată până atunci nu mai stătusem în față, iar acum nu puteam savura situația, pentru că mă gândeam tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sticla maronie l-a nimerit pe Lupu în dreapta capului, chiar deasupra urechii, Lupu s-a descumpănit, a scăpat punga din mână, amețise probabil, dacă Marius nu l-ar fi prins repede de braț, cu siguranță ar fi căzut, pielea de la tâmplă îi crăpase și sângera puternic, în schimb sticla nu se spărsese, am văzut-o, când ateriza, că e mai bine de-un sfert încă plină, berea a curs, bolborosind, cu multă spumă pe cărare, și am auzit pe cineva răcnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
eu. O sută de băieți? Dar nici nu-i prea mult. Am putea s-o facem. Dacă am avea pușcoaie ca lumea, am putea. — Pușcoaie? — Exact. Calibrul cincizeci și șase. Automate. Mi-am înfipt spatele în speteaza scaunului, masându-mi tâmplele. Îmi pierdusem două ore la Biroul de Imigrări. Sunt un adevărat antitalent când e vorba de cozi. Doar știți cum e. Ho, ho, ho, îmi spun, eu, în timp ce-mi croiesc triumfal drum spre capătul celei mai scurte dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
face Rebelului? (fiindcă așa i-am zis țicnitului din oglindă); cum am să pot fi și eu, iarăși, în rândul lumii? S-a lăsat seara și în hornuri a început să se audă iar șuieratul vântului. Deja mă doare capul, tâmplele și creștetul îmi pocnesc, parcă mă apasă ceva; cred că vântul, când suflă, mărește presiunea aerului în încăperi, strecurându-se prin coșul sobelor, pe sub uși, pe sub tocul ferestrelor, peste tot pe unde există, cât de cât, o crăpătură, și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
din partea celor care nu avuseseră grijă ca legea să dispară atunci când ar fi trebuit. Gândurile care-i traversau vertiginos prin minte, se lichefiară apoi brusc, transformându-i-se în broboane mari de sudoare care începură să-i alunece copios pe tâmple și pe frunte. Încercă să se împotrivească sentimentului de nesiguranță care îi urca odată cu sângele prin vene amestecându-se chinuit. Inutil. Era sfârșitul. Și-l închipuise în multe forme dar niciodată așa. Simți că nu mai poate acționa în nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
suspiciuni au servit și servesc direct și indirect partidul comunist, securitatea acestui nelegiuit opresor al oamenilor și al unor popoare încă, deoarece de două decenii jumătate s-au oprit predilect asupra celor care cu pistolul bolșevic în coastă sau la tâmplă au semnat fel de fel de hârtii care le-au fost puse sub ochi, dar și-au păstrat sufletul, n-au făcut niciun rău informațiile furnizate ci dimpotrivă, le luau apărarea urmăriților de securitate, dând detalii exagerate despre bolile lor
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
beciuri, a scris și Litanie în vers folcloric, din care reproducem 4 strofe citate de Marian Popa: Câte biete umbre și destine sumbre, câte vieți și câte suflete durute, câte vreri senine s-au pierdut în tine, Jilavă, Jilavă. Câte tâmple ninse și nădejdi aprinse, tinereți curate, brațe încordate, lânceziră-n jale temnițele tale, Jilavă, Jilavă. Câți s-au stins, sărmanii, irosindu-și anii, cu dorul de soare, în frig și duhoare, cu dorul de-acasă în umbra ta deasă, Jilavă
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]