4,445 matches
-
riscul” ca „În prima perioadă” să dărâme cu brutalitate drepturile (și demnitatea!Ă individului, prin „dictatura proletariatului”. În treacăt fie spus, În nici una dintre numeroasele țări În care a fost aplicată utopia marxistă - observăm Încă o dată cum frumoasele, poeticele, „umanele” utopii se transformă iute În nedreptăți atroce și În crime, de Îndată ce o mână de aventurieri, așa-ziși revoluționari, le aplică În practica socială! - nu a condus „proletariatul”, ci o mână de așa-ziși revoluționar iute transformați În „clică”; după ce s-au
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
a marelui capital!...Ă Sigur, e un „vechi vis” al omenirii această „altă societate” sau „omul nou!”. „Feriți-vă de idealuri, de visuri”, spunea Nietzsche, ele se pot Îndeplini!” Idealurile, „visurile” sociale pe care unii oameni (normali!Ă le numesc utopii, iar unii politicieni sau unii oameni de știință - programe politice revoluționare; ambii bolnavi de paranoia „adevărului absolut”, În a cărui posesie credeau că se află Grecii, care știau totul, și au botezat această boală a spiritului, care a făcut o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
reprezentative, simbolice pentru o Întreagă națiune? Să ne reamintim, ca Români, de literatura, curajul și patosul literaturii ardelenilor - cărora li s-a adăugat și Eminescu! -, publicată chiar la Budapesta, În jurul anului 1900, când orizontul unificării statului român era o simplă utopie, scrisul lui Goga, Slavici sau Rebreanu, ale cărei prime Încercări sunt În maghiară! Cui Îi folosește reducția grosolană a emanației de vârf a unui popor după niște criterii În care se face amalgamul Între politică și literatură?! Și mai ales
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dar care atingea zonele iraționalului - chiar și pe cele ale iraționalului colectiv -, domnea o uriașă bucurie, aproape o frenezie a unui eveniment care Încă nu putea fi perceput, „Înghițit”, „asimilat”, numai cu argumente raționale sau istorice, de bun-simț: visul - Visul, Utopia de veacuri a acelor păstori și agricultori, preoți și umili grămătici, meseriași simpli, „primitivi”, de pe ambii versanți ai Carpaților, de a „locui Împreună”, de a avea dreptul să vorbească În limba părinților În școli și tribunale, de a avea „Îndrăzneala
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
părinților În școli și tribunale, de a avea „Îndrăzneala” să ceară să ocupe posturi mai Înalte În treburile statului, În locul atâtor Greci, Turci, Unguri, calviniști sau nu, al atâtor beizadele ce știau mai bine grecește sau turcește decât limba străbună... Utopia În care Ștefan, Mircea și Mihai Ghiaurul erau cu adevărat antecesorii și modelele posibile ale unor populații fărâmițate sub trei imperii arogante și discreționare, utopia unor inși care-și vedeau propria limbă latină scrisă În caractere slave și preoții lor
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sau nu, al atâtor beizadele ce știau mai bine grecește sau turcește decât limba străbună... Utopia În care Ștefan, Mircea și Mihai Ghiaurul erau cu adevărat antecesorii și modelele posibile ale unor populații fărâmițate sub trei imperii arogante și discreționare, utopia unor inși care-și vedeau propria limbă latină scrisă În caractere slave și preoții lor, ca și mărunții lor Învățați afundați În bezna unor secole În care doar tineri exaltați, precum un „oarecare Eminovici”, Slavici și alți câțiva, adunați Într-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
numit „fractura” personalităților și ideației la cei doi amintiți mai sus se ridică și În cazul textelor publicistice ale lui Eminescu, inflamate, În cazul lui, nu de o frenezie a Împlinirii unui vis, a unei presimțiri de veacuri, a unei utopii, imposibile ca orice utopie, ci de credința În aceasta; o credință națională la un tânăr posedat, Înzestrat cu o energie și o aspirație enorme față de ideal, care, spre deosebire de alții, din cei ce activează În același sens, dar nu posedă disponibilitățile
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ideației la cei doi amintiți mai sus se ridică și În cazul textelor publicistice ale lui Eminescu, inflamate, În cazul lui, nu de o frenezie a Împlinirii unui vis, a unei presimțiri de veacuri, a unei utopii, imposibile ca orice utopie, ci de credința În aceasta; o credință națională la un tânăr posedat, Înzestrat cu o energie și o aspirație enorme față de ideal, care, spre deosebire de alții, din cei ce activează În același sens, dar nu posedă disponibilitățile extraordinare ale acestuia, depășește
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
va năvăli asupra noastră din toate părțile, obligându-ne, ca’ntr-o inundație sau un potop magnific - pe care, În plus, Îl și așteptăm, visăm, dorim! -, să ne refugiem În grabă În unica barcă de salvare ce va purta stindardul unei utopii pe dos: cea a Națiunii, atât de târziu, de dramatic Împlinită, cu câte jertfe, pentru a fi părăsită de mulți, pentru „un trai mai bun!”, păstrată de puțini care se vor confunda cu realitatea ei istorică și culturală. Noi, Românii
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
barcă de vis, așa cum au făcut un Heliade sau un Eminescu, un Goga sau Nichita Stănescu, valorile noastre, care nu vor fi altele și nu vor fi antagonice Europei; acea Europă care ne-a fost model, ieșită din contradicțiile și utopiile Renașterii, ale feudalității mândre europene, regat al familiilor și al onoarei, cuib al ideii, Îndrăznețe atunci, de Națiune! - valorile care ne-au modelat și care, chiar și În somnul veacurilor trecute când puține și disparate semne ne anunțau viitorul nostru
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mai mult ca râsul". Pe această cale spinoasă a formei fără fond și a unui balamuc născut din trăncăneală, cu care Caragiale nu încheie pacte, ci dimpotrivă îl hărțuiește cu arma ridicolului, Theodor Codreanu se apropie, fatalmente, și de orașul "utopiilor negative" pe care Caragiale l-a numit, direct, Tâmpitopole, ca să nu mai existe nici o îndoială asupra poziției sale etice. Prin ricoșeu, parabola ajunge până în lumea reală, în cea de la 1880, dar și în cea din zilele noastre. "Sinecorzii" lui Caragiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în plin haosmos, într-o lume opacă, cucerită de spiritul schizoid, Theodor Codreanu invocă salvator antropologia creștină. Teoria postistoriei i se pare "un gând luciferic" (p. 61); civilizația minorităților, stilul de viață gay, hedonismul consumist, cultura feelings (Finkielkraut), în fine, Utopia Jeunesse (modelul "poporului jeune") ne aruncă într-o lume care și-a pierdut transparența. Conspectându-l pe părintele Stăniloae, el vrea o lume ca "mediu transparent" (lumen) și deplânge decreștinarea Europei. Își leagă, așadar, toate speranțele de noua paradigmă culturală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
transmodernismul este ceva mai înalt decât muribundul (sau, după unii, defunctul) postmodernism. Și păstrând iarăși câte ceva din anticul De mortuis nil nisi bene ("Despre morți, numai de bine"), Theodor Codreanu, deși înfierează, în mod argumentat, epoca lui Zombie, generația Coca-cola, utopia jeunesse, feluritele nume ale postmodernismului, totuși nu se poate abține să nu dedice trei capitole Postmodernismului înalt, cu referire adică la trăsăturile (pozitive, dacă ni se permite) acestei paradigme, evocate și invocate de diverse personalități precum Gianni Vattimo, Jacques Derrida
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ceaușescu: o țară condusă tiranic, o presă mincinoasă, familia în disoluție. În concluzie, "Castelul lui Kafka e singura dintre lumile posibile". Soluția preconizată, la acea oră, de tânărul Theodor Codreanu, fără a fi falsă întru totul, ține mai mult de utopie: "Comunismul va cădea atunci când se vor întoarce în cultură mari filozofi și gânditori ca Eminescu, L. Blaga, C. Rădulescu-Motru, N. Iorga, C. Noica sau Mircea Eliade". Să-i fi citit Dan Iosif pe toți aceștia? Mira-m-aș! Aproape cioraniene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
genunchi" (2494). Ca și cum la vremea aceea partidul avea nevoie de indivizi capabili să gândească. Scrisoarea, un document periculos, din fericire nu a ajuns acolo unde trebuie, dar faptul că autorul a crezut că rezolvă o situație nefavorabilă lui, era o utopie, nu singura de acest fel din această minunată carte. Convingerea că nici secretarul căruia i se adresează "nu crede în comunism" iar scrisoarea "va fi condamnată să nu se tipărească niciodată" îl fac conștient de urmări: "mai bine m-ați
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din Cehoslovacia, el nu se sfiește să surprindă gravele probleme legate de declinul socialismului și comunismului din pricina dictatorilor. Marx și Lenin au fost singurii care ar fi putut duce lumea la adevărul mult așteptat. E și aici un soi de utopie, dar să nu uităm că la vremea aceea nimeni nu visa la evenimentele petrecute după 1985. Așa că într-o cuvântare ținută la Brașov în 1968, viitorul dictator radical "a emis fraze pline de hotărârea de a continua pe baze solide
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
IX, intitulate semnificativ Naționalism și comunism, Protocronismul și Disidenți și rezistenți. Relația naționalism-comunism este, în opinia autorului, "o ecuație dintre cele mai confuze și mai controversate în ideologia contemporană", iar "dintr-un sistem utopic (comunism) nu se poate ieși cu utopii reformiste", promovate cu obstinență, dar cu totală ineficiență după 1989. În locul unei democrații reale, a unei căi proprii, s-a continuat cu vechea noastră "democrație de basculă", între Moscova și Occident. În capitolul IX, Theodor Codreanu explică diferența semantică între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
supremația majorităților (care e și cutuma democrației), iar postmodernismul pe cea a minorităților, depășirea ambelor forme de oprimare nu poate fi decît transmodernistă, căci numai transmodernismul se fundează pe antiteză pe care o întrevăd ca filosofie a viitorului". O nouă utopie? Înclinăm să credem că nu, dacă ținem seama de realismul ei ontologic, de echilibrul și puterea integratoare care se degajă din polifonia acestei viziuni edificată cu migală în marginile aceluiași ADEVĂR eminescian al arheului. Atâta doar că deocamdată nu numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
am oprit. Principalele studii reunite în volumul Polemici "incorecte" politic, de cunoscutul cărturar de la Huși se intitulează, după cum urmează: De la marxism la "corectitudinea politică", Eminescu și patologia "corectitudinii politice", Șansa de a fi reacționar, Eminescu și creștinismul remanent, Canonul și utopiile lui, Este Paul Goma un Soljenițân?, Cazul Patapievici (ce însumează o paletă largă asupra sarcasmului celui care crede că "românii sunt "un popor fără istorie""), O nouă stafie a corectitudinii politice, Salvatorii nației sau criza morală a criticii. Lista rămâne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
drum. Această realitate este explicată de Theodor Codreanu nefăcând apel la statutul de cultură minoră, ci arătând că suferința la Eminescu e pătimire care vine și totodată reface legătura cu tradiția Sfinților Părinți. Se discută mai apoi despre "organicitatea operei", "utopiile criticii", "frumusețea canonică"; personal, highlight-urile mi s-au părut a fi capitolele dedicate pe de o parte contribuției lui A.C. Cuza la receptarea eminesciană iar pe de altă parte incitantele ipoteze cu privire la mult-discutata ediție Maiorescu, apariție care a scurtcircuitat chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe cer, acest albastru definitiv, acest negru pierdut, dungă de lumină gălbuie, verzuie, atît are din lume, unde stă primeneala lunii cu secera și, în completare, rotundul ei? date care se schimbă de la cromatică la raporturi, forme, judecăți, arta plastică utopie din bazele ei literare utopice, INTERVENȚIE ÎN TEXT Culorile nu țin de simțul văzului, afară de degradarea de la negru la alb. Se adaugă mirosul, primejdia ori timpul de culoare. SFÎRȘITUL INTERVENȚIEI ÎN TEXT Bîrladul, aflat, ca orice loc, în aerul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
să nu crezi că s-au adunat toate, sînt și urme de neurmărit, multiple, sînt și extreme estetice ori de alt soi, nu le-ai prins decît pe domenii! cariera de dolomită Voșlăbeni, este și neobișnuita rarefiere a localităților în utopie, ora 13,00 plecare din Gheorgheni în aceeași constantă de înfrîngere, dar numai noi știm, vorbirea afectată intervalului! constituie un corp de pierdere și adîncește-l în cețuri egal cu sine, ceață fugitivă de blană de iepure abrogă atît de suspecta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
înăuntru, colina alină ochii închiși în geam, vederea mă surpă cu erzațul de stimuli de traseu, Grajduri prima oprire, ăăă, du-te acolo! vrei să dau glas acelei guri? Locvace mai mare ca locurile tîrîte prin rostogolire de roți în utopia sferei, o singură străbatere de om de piatră, Scînteia lumina IS 54 YSC Dacie albă, urcăm trei băieți, păianjen la colțul civilizare ceferistul rural, îl simt mai bine decît orășeanul antispațiile lui agresive, ramă rotundă la ochelari, cutele la pantaloni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
ofensat! ce nu poți să spui vine conținut al mesajului, dacă sîntem suporturi energetice cum suportăm? Podu Iloaiei dar ei în clipa asta simțeau c-o să rămînă, călătorie de studii și te aștepți la concluzii, țiganii de noi le trăim utopia, cei șapte centri energetici cu începutul antic al interpretărilor, piatra lunii lovește cu statica ei, crucea imită lumina pe deal la Tîrgu Frumos, umbra de lumina lunii a lui Crist Radu Gyr, ghiaurii ăștia au plecat, ce liniște! Mihaela, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
inteligent ca mijloc de stimul al simțirilor mărețe, [...] ca hrană de întărire a iubiriĭ de țară, mai presus de orĭ-ce" (ibidem, pp. 77-78). Nu fără temei circumstanțial, inspectorul denunță vitriolant propunerile de a dirija educația istorică pe făgașul umanitarismului ca "utopii fanteziste eterate" care, în pofida idealismului lor naiv, constituie în fapt un atentat împotriva simțământului național (p. 78). În condițiile în care țările vecine, rivale geopolitice ale încă plăpândului stat național românesc, investeau masiv în promovarea egoismului național, educația umanitaristă ar
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]