3,815 matches
-
dorință de „existență”. Ce se va petrece doar Dincolo, loc însă din care nu s-a „întors” încă nimeni. Budismul, oarecum asemănător, în forme și mai colorate, atrăgătoare, a iscat un „basm” al reîncarnărilor, al „curățirii succesive” spre a fi vrednic de Nirvana, o luptă pentru a scăpa de marele flagel și pecete a umanului care e Suferința! (Aici, budismul intră în flagrantă contradicție nu cu creștinismul, ci cu noua noastră psihologie, a celor așa-ziși „moderni” și, dacă Dostoievski este
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
apoi liniștiți cu fața cătră răsărit în palidul soare de început de toamnă. Acest soare blând luminează frumoasa noastră țară pe care ei au ridicat-o ș-au mărit-o, ei, umiliții și obijduiții de totdeauna, ei, flămânzii și nedreptățiții, vrednicii și vitejii soldați cari au mers într-un marș fulgerător până la porțile Sofiei. Aceștia vor purta cu drept și cu vrednicie semnul bărbăției pe piept dar numai aceștia, căci foarte mulți dintre ceilalți nu și-au făcut datoria. Dragii mei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bivuace Când pe batalioane porneau toți să se... Venea infectând somnu seninului maior Și cum dormea supt cortu-i ca un copil ușor, Avu un vis de groază, de sânge și venin Sfărmând duioasa pace din somnu lui senin Toți ofițerii vrednici, băieții lui cu care Pe câmpii biruinții alăturea luptase Cu toții se trezise și se înfățișase... Erau spectrali și tragici cu fețele în doliu Și fiecare-n spate purta un lung lințoliu Cu toți pe cel mai mare așa-l împresurară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cu vlădicii rusificatori Maice moldovence. Chiar ea nu știe rusește... Cucurigu petrușog Zolotoi grebușog... La mănăstirea Frumoasa, înființată la 1805. Deslușiri date de un frate care vorbește și scrie pe bune moldovenește. Simion Stratul din Țânțăreni de pe Răut... Stareț un vrednic moldovan Dosoftei Vârlan. Când cu zvoboda haholii aduși ca muncitori odinioară în jurul mănăstirii au sărit să sfarme și să ia tot: așa că călugării de azi blăstămău pe cei de odinioară cari s-au milostivit și i-au adus pe acești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
văzut și eu la 1870, când m-am măritat? Era, la Cotnari, un om, proprietar de oi multe, care le îngrijea el singur stând în mijlocul ciobanilor, cu tohoarca pe el și cu jechila pe magar, poposind unde ajungea, cu câni vrednici și buni, despre care se spunea că "știe să lege gura lupilor", deoarece niciodată dihăniile nu-i stricau turma. Însă, adăogeau oamenii, când a muri au să-l mânânce lupii. Într-adevăr, așa s-a întâmplat. După ce l-au îngropat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și bea din când în când dintr-o sticlă, l-a săgetat privirea omului aceluia. Vâlcof se luptă cu un balaur și-l omoară cu cața. Întâlnește în districtul Praradia, în valea Chesme, lupi cu gurile legate. Ca să fie om vrednic, a mâncat inimă de balaur și de șerpe care se chiamă Engherea. Coțofenele se mișcă la vremea toamnei din toată Europa, în grupe duse de anume vânt, spre Balcani în valea Praradiei, lângă satul Ingekioi și poposesc în vârful Balcanilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bănui. Boli de vărsat și de tifos băntuie; au ieșit în sate călugări care dau scrisori pecetluite pe care oamenii le poartă la gât spânzurate cu ață de cânepă, ca să fie apărați de molimă. Brăilenii, cași Venețienii, sunt bărbați mai vrednici decât oricare alții din lume, căci fiind corăbieri umblă pe ape și lipsesc cu anii; iar nevestele urmează a naște prunci și în vremea cât soții lor sunt departe, așa vârtute au acești oameni. Cristea se duce la un cămătar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
parlamente: se auzea umblând moara, dar nu se vedea curgând făină. *1 Acest nobil personaj purta trei nume, din care n-a rămas nici unul. Ca și Esop, fac dobitoacele să vorbească. "Cucoane, nu te supăra că nu lucrez. Nu sunt vrednic să mă încălzească soarele, de aceia m-am așezat la umbră." Lungesc dansul, scurtează fustele, și-i zic balet. *1 Scrieți așa încât și peste o sută de ani să cetiți fără a vă rușina. Amic al virtuții mai curând decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
am avut vizita lui V.V. Mașeto. Vorbind despre colhozurile republicilor naționale, Vasile Vasilievici ne-a spus o întâmplare adevărată de la o gospodărie colectivă de prin Urali, unde se afla președinte de vreo douăzeci și cinci de ani un bătrân colhoznic, om foarte vrednic. După douăzeci și cinci de ani, bătrânul părea obosit și fusese covârșit de agrotehnica nouă; așa încât mulți dintre ceilalți gospodari se gândeau să aleagă un președinte tânăr. Era însă greu, dată fiind dragostea pe care o aveau tovarășii pentru bătrânul lor președinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de grija unor astfel de audiții pentru copii mici. Copilul se bucură aici de o atenție nemaipomenită. Cu drept cuvânt. Tot astăzi am citit nuvela Mâța sălbatică, scrisă de Constantin Paustovski în 1934, având ca subiect asanarea Kolchidei. Interesantă și vrednică de a fi dată în traducere la noi. Fabrici de prelucrarea lemnului lângă Novgorod: una din ele fasonează la case-gata pentru o sută de mii de locuinți: pe an. Lecturi la radio piese și mai ales nuvele. Astăzi 26 Iunie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
apleacă la sânul său pe străin dându-i o picătură de lapte. Din clipa asta străinul devine membru al familiei și al tribului. De asemenea prietinia dintre războinici din triburi deosebite, chiar inamice, e în floare. Oameni viteji și leali, vrednici să-i cânte Lermontov. Salut, Caucaz cu fruntea albă, zice poetul, Pământ liber al munților. Sălbatic ești, însă mândru. Piscurile-ți prăpăstioase sunt altare și când nourii serii învăluie culmile, când par aripi fâlfâind în înalt, când par umbre și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în munți) și biserici care stau în picioare din veacul al șaptelea și al unsprezecelea. În vremea lui Rustaveli, poporul gruzin ar fi numărat 18 milioane indivizi; astăzi nu mai sunt decât 3 milioane jumătate. E un popor cultivat și vrednic, cu o veche civilizație. Din acest popor a ieșit marele Stalin. Călătoria noastră aeriană s-a făcut destul de repede. Înaintea amiezii coboram la aeroportul capitalei gruzine. Ne-au întâmpinat scriitori și intelectuali; ne-au găzduit într-o casă unde am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
din urmă s-au început plantații sistematice, se amenajează câmpii de culturi irigate; canaluri aduc apa în văi largi fertilizând solul. Din Tbilisi, drumul ne duce sâmbătă spre Gori. Tot ce se lucrează acuma pentru îmbunătățirea agriculturii, constituie o sforțare vrednică de admirație. Țara e săracă; munca și îndârjirea omului o îmbogățesc și o împodobesc necontenit. Dărâmarea munților trebuie oprită. Plantațiile începute tind să cucerească golurile. Caucazul a fost pustiit de feudalitatea trecută, de turci și tătari și de stăpânitorii din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
experimentale pentru diverse soiuri, spre a alege pe cele potrivite terenului și climatului de aici. Dintre toate realizările pe care le-a săvârșit omul sovietic în acest colț de lume, Dendraria mi s-a părut cea mai impresionantă și mai vrednică de cercetat. S-a vestit sosirea unui trimis de la Rița care se interesează de vizita noastră anunțată acolo. Uniunea Scriitorilor sovietici dovedește o excepțional de bună organizare a călătoriilor ca aceasta pe care o facem noi. Însoțitoarea noastră, tovarășa Oxana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
țarcul de răzlogi nu se afla decât măgărușul. Oile fuseseră încuiate. Cei doi dulăi puși ei într-un adăpost, căci lupul are obicei să fure câni în lipsa oilor. Doi dintre lupi, care erau mai sprinteni și s-au socotit mai vrednici, au sărit peste împrejmuirea de răzlogi. Măgarul i-a simțit și s-a așezat într-un punct strategic, în unghiul păreților unei clădiri de bârne din marginea țarcului. S-a pus cu fruntea în unghi; iar cu copitele de dinapoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
asupra mediului decăzut în care trăim. În acest sens, în timpul nostru mărginit, pretindem să ne îndeplinim datoria, lăsând o picătură de ameliorare generației care urmează. Maiștri români ai generațiilor trecute și-au făcut datoria lor cu inimă dreaptă. Alți oameni vrednici ai acestui pământ, în dureri și furtuni, au păstrat sufletul acestui popor și taina menirii lui, care urma să se vădească abia în zilele noastre. Între cei mai vechi lucrători de bine ai acestui pământ și între noi, este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
luptă cu turcii, fiind înfrânt, Ștefan rătăci iar prin acea pădure, unde avea să-l reîntâlnească pe sihastru. Acesta i-a dat oameni din pădurile care-i înconjurau schitul și chilia, iar Ștefan a promis să ridice aici un lăcaș vrednic de pomenire. Se zice că după ce i-a bătut pe turci, Ștefan și-a ținut promisiunea ridicând pe locul vechiului schit mănăstirea Voronețului. Altă legendă spune că după ce tatăl său a fost omorât la Reuseni, Ștefan, ca să scape de mâna
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
închine, dar întrebat de mai mulți soli ai regelui, printre care și Ioan, palatinul Podoliei, de ce nu vine în fața regelui, Ștefan a răspuns că nu poate din cauza conflictului cu domnul Munteniei. Deși în răspunsul domnului regele vedea că „spune lucruri vrednice de crezut”, totuși justificarea pornea și din viclenie. Regele „socotea că Ștefan nu e credincios niciunuia, nici ungurului, nici turcului și nici lui”. Exact ceea ce scrisese și Matei nobililor poloni cu doi ani mai înainte. Cazimir îl amenință pe Ștefan
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
au făcut o incursiune în Pannonia. În Cronica de la Dubnic ne este înfățișat un tablou al politicii greșite duse de Matei Corvin: „Așadar în timpul acestui rege Matia, după întâmplări felurite și nefericite, a venit asupra acestei țări și următoarea nenorocire vrednică de plâns. Câtă vreme regele acesta pustia regatul Poloniei, față de care se purta cu atâta dușmănie, încât nu-i mai rămânea timp să cugete la binele și la folosul țării sale, Ungaria însăși, parcă ar fi fost văduvită de principele
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
lui Dumnezeu. O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici, de care atâta ne mirăm! În zilele noastre, câștigă el, cel dintâi dintre principii lumii, o strălucită biruință asupra turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înțelegerea și hotărârea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici își petrec timpul numai în trândăvii sau războaie civile...” În scrisoarea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
au avut răbdare să citească Miorița cu atenție, s-a născut ideea falsă că românul, când este amenințat, îndoaie șira spinării și așteaptă ca destinul să hotărască. În poezie, mioara îi cere ciobanului să-și aleagă un câine, cel mai vrednic, ca tovarăș de luptă. În felul acesta, la începutul încăierării, erau doi la doi și, până să scape unul dintre adversari de câine, ciobanul nostru mioritic avea timp să-l răpună pe atacatorul său și să facă față, apoi, celuilalt
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Matteo mărturisea că a fost bine primit de domn, care-i mărturisea că este înconjurat numai de dușmani și că a purtat 36 de lupte din care a pierdut două. „Cât despre sus-numitul domn, el este un om foarte înțelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic treaz și darnic, arată bine la trup pentru vârsta sa dacă această meteahnă nu l-ar fi chinuit, dar sper cu ajutorul lui Dumnezeu, să-i aduc
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
mare discordie între boierii români, unii dorind să-l ridice domn pe Bogdan, alții pe Herborush (Arbure) căpitanul (portarul) Sucevii, acesta din urmă reușind să fugă din cetate. Este greu de crezut că unul dintre cei mai credincioși și mai vrednici boieri ai lui Ștefan cel Mare să fi dorit să ajungă domn. Mai întâi că nu era os de domn, iar Luca Arbure, dacă ar fi fost bănuit de trădare, n-ar fi rămas în continuare, în Sfatul Domnesc, până în
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale țării, care sunt multe și acoperă în toate părțile țara, să nu fie ușor de umblat pentru dușmani și nici lesne de cucerit. Și ținându-se pe urma lui, săvârșea isprăvi vrednice de amintit, dând lupte, când vreo unitate dușmană rupându-se, se îndrepta pe undeva prin țară după hrană sau la prădat vite și așa cu foarte mare îndrăzneală se ținea de armată”. Aceași tactică și strategie a folosit-o și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
militară a Moldovei, îl informa pe dogele Veneției în legătură cu importanța Moldovei pentru creștinătate, atunci când s-ar organiza o campanie contra turcilor, pentru că „de aici s-ar putea ataca flancurile acestui perfid sultan turcesc și din câte îmi spun mulți oameni vrednici, demni de încredere și negustori care vin de la Constantinopol, turcii au mare frică de acest domn și de creștinii ce și-ar face drum prin această Țară”. După cucerirea Belgradului, în 1521, abia de acum încolo se poate spune că
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]