5,010 matches
-
opune teribilei forțe cu care aproape îmi smulge sufletul din carne, despuindu-mè de trup și absorbindu-mè în beznă intensè din privirea ei, mè apucè că într-un clește, fècând că aerul sè se strângè în jurul meu, vâscos și umed, mè zbat din rèsputeri sè scap din strânsoare, dar, copleșit de inutilitatea acțiunilor mele, cedez, înfundându-mè în noaptea adâncè că într-o mlaștinè caldè, adormitoare, un val de mângâiere umple încet aerul din plèmânii mei, copleșindu-mè de o plècere rarè, Ea, cuibèrindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
esti plin de dorul de sufletul tèu! Tu îl cauți, însè, acolo unde nu trebuie, greșești așa cum greșeau și mironosițele când îl cèutau pe Cel viu între cei morți, învațè sè cauți unde trebuie și vei gèsi! Inima mea se zbate, smulgându-se cu greu din presiunea tandrè și înfricoșètoare a mâinii lui, asemeni unei pèsèri speriate scăpând cu greu din mâinile bèiatului rèu care s-a suit pânè la cuibul ei, luând-o pe nepregètite, Eu plec, mè bâlbâi în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
transpirat, Încurcând Între ele pronunțările, declinările, conjugările, ai să te rostogolești Între roțile iuți până În bezna udă. * Ce noroc, controlorul era la doi pași de tine, dar nu te-a zărit! Ce noroc că nu te vede nimeni cum te zbați sub mormanul de haine, paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care se Înalță un nor de molii. Nu, e mereu aceeași albină. — Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
departe, fața Îngustă, din ce În ce mai febrilă, a Anei Maria, descoperită de părul greu, strâns la ceafă, și conturul sânilor ascuțiți prin bluza roz, vaporoasă. I se părea indecent că se lăsa privită, așa, arcuită deasupra clapelor albe și negre, toți mușchii zbătându-i-se, orbește. I-ar fi dezgolit trupul firav și ar fi intrat lent, exasperant de lent În ea, până când se va arcui, febrilă, mușchii ei se vor zbate, ritmic, iar el o va pândi printre gene, așteptând să recunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
lăsa privită, așa, arcuită deasupra clapelor albe și negre, toți mușchii zbătându-i-se, orbește. I-ar fi dezgolit trupul firav și ar fi intrat lent, exasperant de lent În ea, până când se va arcui, febrilă, mușchii ei se vor zbate, ritmic, iar el o va pândi printre gene, așteptând să recunoască pe fața tot mai străină eliberarea printr-un spasm impudic, rictusul Încremenit și cearcănele dintr-odată Îmbătrânindu-i obrazul. Ce ușor se excita atunci, ce jenat era să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cei doi Îngeri cu aripi imense de berze, țepeni, rezemați de brațele crucii. Și scara, sprijinită de pereții Înnegriți, lângă schela rămasă de astă-vară, de când au Început zugrăvitul bisericii, atunci Încă mai trăia, și Buni, și Mihnea... Ah, cât se zbate sufletul, când se desparte de trup, spre oameni se Întoarce atunci... Și ghemotoacele de vată, vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sub broboadele negre. Ce faci? Plângi? — Nu plângi? -- Al cui ești? -- Al cui ești? Alcuiești? -- Ion Hodivoianu, mort negrijit, fără lumânare. Mihnea. Buni. * Am Încercat atunci, la parastas, să mi-o amintesc pe Buni. Pomenește-i, Doamne! Ah, cât se zbate sufletul ca să se despartă de trup! Spre Îngeri ridică ochii, dar Îngerii... Am Încercat iar să mi-o amintesc pe Buni, așa cum era ea, Împreună cu noi, dar În secunda aceea mi-era prea frig și nu mi-am amintit nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ar reveni lor, într-o săptămână ar spulbera toate cuiburile de tâlhari. Prințul tăcea. N-aș vrea să fiu greșit înțeles. Și eu vă împărtășesc ideea că o pace semnată acum ar fi în beneficiul ambelor părți. Și eu mă zbat să găsesc o soluție. Numai că agenții francezi lucrează zi și noapte. Dimitrie strecură într-un zâmbet anume ceea ce nu putea rosti tare. De fapt, ei sunt cei care întrețin încăpățânarea sultanului. Fratele meu, Panaiot, mi-a transmis că iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Își desfăcuse cămașa și o lăsase să alunece. Mariam își luase palmele de pe față, își ridicase încet pleoapele, apoi o văzuse trăgând mult aer în piept, ca și cum ar fi lovit-o deodată un val mult prea mare. Flacăra candelei se zbătea în adâncul transparent al ochilor. Însuși sufletul ei pulsa acolo, în miezul lor de lumină verde-albăstruie, radiind o frumusețe fulgurantă. Venise în genunchi lângă el. Își încolăcise brațele în jurul coapselor. Își lipise obrazul de sexul lui. Mariam avea doar optsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Moarte lui Savary! ― Mototolu’ de Savary! Să-l dăm jos pe slugoi! Însoțit de câțiva soldați, Malet dispăru pe ușa unui imobil. În piață presiunea devenea tot mai mare. Trăsura prințului se clătina, scârțâia din toate încheieturile. Speriați, caii se zbăteau săltând pe loc, izbind tare caldarâmul cu copitele și mușcând zăbalele. Vizitiul și valetul trăgeau în zadar de hățuri. Caii se ridicau în două picioare, băteau aerul cu copitele, nechezau ascuțit. Fâșii din spuma de la boturile lor zburau peste mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se petrece În spatele ei - mă Înșfacă, dureros, de umăr și mă duce În casă aproape pe sus. Eu nu mă las - nu vreau În casă. Eu vreau afară, vreau pe calidor! Să văd, s-aud, să miros - tot, toate. Mă zbat, mă las pe jos, Încerc să-i scap - nu izbutesc; Încasez o palmă de directoare - nu-mi pasă de palma ei, dau să ies iar pe calidor - la văzut. Și nu știu dacă mai Întâi a fost buhnitura, abia după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și ea de, poate, Întuneric. Îmi ia o mână și-o pune pe obraz; apoi la piept, pe sub bluză - Îi bate inimioara ca o mitralieră; apoi mi-o conduce, căldicel, la păsărica ei cea mititică; și tremurică - și spăriețică: se zbate, ’bate; fetele au două inimioare: una acolo, una aici. Eu plâng: - Adică dorm? Și dacă se trezesc, ei? Vreau acasă, la mama! - Vin’ la mama..., zice ea cu alt glas, merge de-a-ndărătelea, dar Îmi ține amândouă mâinile la inima-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și plânge-i. Mă apropii, Îi pun mâna pe umăr; apoi pe păr, În creștet. Ea numai plânge, deschide spre mine inurile, Începe să chiar surâdă. Îi spun: - Dacă șezi și cu mine ți le dau și eu. Ea se zbate Între plâns și nepricepere: cum să i le dau, eu ei, când sunt ale ei; pe picioarele ei - uite-le! Faine, cum zice domnișoara Tuza. Știam eu de ce. Stă pe scaun, le Întinde spre mine. Picioarele ei cu cizmele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i păcat să-i lași pe ceilalți celorlalți? ; ori, mai rău: nimăruia? Și-atunci unde pui peștele prins - după ce l-ai stăpânit bine, de urechi, și i-ai ars una cu maiu-n ceafă, să-l adormi, să nu se mai zbată? Unde, dacă nu În sac..? Numai că ai pierdut și sacul, În trântă, dar un sac se găsește ușor, chiar pe Întuneric: Îl cauți cu picioarele, orbește. Dar după ce-l găsești, ce faci? Pui peștele Înăuntru, azvârli sacul pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Armata urca pe drumul dinspre bazar. Pe platforma din spate a jeep-ului brigadierului zăcea băiatul Hungry Hop, încâlcit în plase pentru maimuțe, legat bine ca să nu mai facă necazuri pe străzile cu sens unic. — Dați-mi drumul, strigase el, zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu hotărăști nimic, îi răspunse brigadierul. Cu o eșarfă luată de la domnul Gupta, îl legă pe băiatul Hungry Hop la gură. Iar băiatul Hungry Hop se foia și se zbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
zbătându-se. Dați-mi drumul. Azi trebuie să-mi hotărăsc viața. Nu hotărăști nimic, îi răspunse brigadierul. Cu o eșarfă luată de la domnul Gupta, îl legă pe băiatul Hungry Hop la gură. Iar băiatul Hungry Hop se foia și se zbătea în tăcere, purtat fiind către Pinky, în ciuda ezitărilor sale. — Uite-i, Sampath, strigă domnul Chawla când îi zări. Sampath! Au ajuns! Dintr-odată, cu o panică explozivă, asemeni unui semn de exclamație fiziologic, maimuțele săriră din copacul lui Sampath, groaza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
și mai multe perechi de părinți adoptivi, Susan se descurcase onorabil la liceu, obținând note destul de bune ca să-și asigure un loc la universitatea de vază unde îl cunoscuse pe Nick. Nu e ciudată natura? s-a gândit ea acum, zbătându-și picioarele în așa fel încât apa să formeze valuri micuțe, într-o formație triunghiulară. Caitlin avusese doi părinți care venerau pământul pe care călca, dar, cu toate astea, fusese atât de crud răpită de lângă ei. În timp ce Susan, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Jade a tăcut, uitându-se la Julia cu o privire nedumerită. Așa cum am mai zis, trebuie să plec. Trimite-mi nota de plată, iar haina mi-o recuperez altă dată. Și cu asta, Julia a ieșit din salon, cu foliile zbătându-i-se pe cap, încă îmbrăcată cu pelerina neagră de coafor. Imediat s-a urcat într-un taxi. Ceasul din bucătărie a bătut ora șapte seara, iar o alarmă de mașină a început să se vaiete în depărtare. Dar Julia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de neclintit și se întrebă ce mama dracului făceau oamenii lui de nu-i veneau în ajutor. Targuí-ul își pierdu răbdarea. înfipse mai adânc hangerul și cu mâna stângă îi încleștă gâtul, înăbușind astfel un strigăt de durere ce se zbătea să iasă. — Cine e bătrânul? - insistă. De ce l-au luat? — E Abdul-el-Kebir. O spuse pe un ton care explica totul, dar înțelese că acel nume nu însemna nimic pentru intrus care continua să aștepte lămuriri. Nu știi cine e Abdul-el-Kebir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și la camera din apartamentul soră-sii. Vitan, Dristor, Văcărești, Pantelimon, Sfânta Vineri, Unirii, Moșilor, Hala Traian și tot așa, Rafaele, revii și te reîntorci în permanență și de bună seamă că și sufletele părinților tăi bântuie prin zona asta, zbătându-se să se rupă de ea și reproșându-și, desigur, neputința. Nu te frământa altminteri soarta acelor părinți necunoscuți și care or fi fost mai mult ai Elenuței. Ea consumase ceva timp și energie ca să se intereseze de mama, înmormântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de votare amenajată într-o școală generală, și ciopor de lume pe străzi, mai multă decât în alte duminici, o lume însuflețită de o zarvă păstoasă și de soarele iute al amiezii, care făcea să fiarbă sângele și să se zbată-n priviri, gata parcă să sară pe zidurile afumate ale blocurilor inscripționate cu lozinci suprapuse, șterse și modificate în fel și chip, spoite cu bidineaua cu var, cu grund, cu vopsea de toate culorile: Jos Dictatoru’, Jos Iliescu, FSN = PCR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
unchiule, nu ești sănătos la cap. Chiar îl întristează atâta sminteală. O vede mergând mână-n mână cu moartea - tremurul și zbaterea disperată care precede înțepeneala de pe urmă... Banii, cruzimea, lăcomia și iarăși foamea, foamea de peștele prins în ac, zbătându-se pe tăvălitura de paie tocate și pe urmă în tigaia bătrânului, ca să-l sature... Și el, Rafael, s-ar fi putut agăța în acele undiței, iar după aceea ar fi sfârâit în tigaie. Frântura asta de coșmar, fulgerându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fiertură și înlesnirea asta de ultimă oră, bani de buzunar, bani de o prăjitură și un suc, iar în rest n-au decât să se reguleze-ntre ei dacă n-au alte posibilități, fiindcă vezi bine, Rafaele, că deja se zbate bărbăția-n ei, să dea pe-afară, păi, d-aia și balamucu ăsta, Milică-tată, și doar dacă ți s-ar părea că se-ngroașă gluma să se omoare-ntre ei, ba stai liniștit, că n-ajung ei până acolo, Rafaele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
c-o să-i găsească el ceva, un post de secretară sau dispeceră... O vreme chiar se lăsă În nădejdea lui, și el a tot amânat și a cam dus-o cu vorba, deși nu e vorbă, că s-o fi zbătut să caute. Ar fi avut la o adică niște relații și niște prieteni. Știa însă și Mirela cum e cu prietenii, mai cu seamă-n vremurile astea, când unii s-au ajuns și alții au decăzut în ultimul hal, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nasul pe sus și s-ar fi crezut altceva decât este. Era la fel ca Roșioara până la urmă, chiar dacă asta atârna la mai mulți, iar copiii ei, tot trențăroși și nemâncați. Ce mai, trebuie să se miște și să se zbată să-și caute de lucru... Nu se zbătu prea mult până să nimerească, iarăși, într-o bucătărie. Bucătăria unui restaurant de astă dată. Asta ți-o fi soarta și norocul până la urmă, Mirelo, dacă la roboteală printre crătiți te pricepi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]