33,140 matches
-
Mihail Kantakouzenos a fost numit guvernator al Moreei în 1308, iar fiul său, Ioan al VI-lea Kantakouzenos, a ajuns apoi "megas domestikos", regent și în cele din urmă împărat (1341-1354) înainte de a abdica și a se retrage la o mănăstire, după un război civil pierdut. Fiul cel mare al lui Ioan al VI-lea, Matei, a domnit, de asemenea, în calitate de prinț asociat la domnie și pretendent la tron (1353-1357) înainte de a fi capturat și forțat să abdice. Fiul cel mic
Dinastia Cantacuzin () [Corola-website/Science/336914_a_338243]
-
ctitorită de un domnitor peregrin prin aceste locuri: Constantin Șerban Basarab, nepotul lui Matei Basarab, a fost domn al Țării Românești între anii 1654-1658. Între anii 1656-1658 a ctitorit actuala Catedrală Patriarhală din București, zidită initial pentru a fi o mănăstire, însă ea a devenit succesiv Catedrală Mitropolitană, iar mai apoi Catedrală Patriarhală. Ctitoria a fost așezată sub protecția Sfinților Împărați Constantin și Elena. În anul 1658 Constantin Șerban Basarab este alungat de pe scaunul Țării Românești de către turci, în urma unui complot
Biserica Sfântul Dumitru din Tinăud () [Corola-website/Science/336910_a_338239]
-
îi vinde domenii în zona Aleșdului. A locuit în Castelul de la Piatra Șoimului, din apropiere de Peștiș, împreună cu soția lui, domnița Bălașa și cu o parte din sfetnicii lui credincioși. Așa a găsit domnitorul pribeag pe aceste meleaguri ruinele fostei mănăstiri de la Tinăud. A început rectitorirea ei, zidind-o de data aceasta din piatră, finalizând lucrările în anul 1659 și punând-o sub ocrotirea unui sfânt militar, Sfântul Dimitrie, nădăjduind într-un ajutor al sfântului, pentru a-și putea recupera tronul
Biserica Sfântul Dumitru din Tinăud () [Corola-website/Science/336910_a_338239]
-
mirean Dumitru. A urmat o școală din sat sau una mănăstirească (probabil la școala Schitului Pietrari). S-a căsătorit și a fost hirotonit preot de mir în Episcopia Râmnicului, dar a rămas văduv de timpuriu. Se afla în 1766 la Mănăstirea Horezu, unde venise să se călugărească la îndemnul episcopului Grigorie Socoteanu și semna Popa Dumitru de la Episcopia Râmnicului sau Dimitrie Râmniceanu. S-a călugărit sub numele Dionisie prin 1769 probabil la Mănăstirea Horezu. Prin anii 1770-1771 apare ca egumen al
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
văduv de timpuriu. Se afla în 1766 la Mănăstirea Horezu, unde venise să se călugărească la îndemnul episcopului Grigorie Socoteanu și semna Popa Dumitru de la Episcopia Râmnicului sau Dimitrie Râmniceanu. S-a călugărit sub numele Dionisie prin 1769 probabil la Mănăstirea Horezu. Prin anii 1770-1771 apare ca egumen al Mănăstirii Arnota, dar este înlăturat după retragerea lui Grigorie Socoteanu din scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei. Trece pe la mănăstirile Tismana, Cozia și Govora, unde deprinde caligrafia și pictura bisericească A fost chemat
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
Horezu, unde venise să se călugărească la îndemnul episcopului Grigorie Socoteanu și semna Popa Dumitru de la Episcopia Râmnicului sau Dimitrie Râmniceanu. S-a călugărit sub numele Dionisie prin 1769 probabil la Mănăstirea Horezu. Prin anii 1770-1771 apare ca egumen al Mănăstirii Arnota, dar este înlăturat după retragerea lui Grigorie Socoteanu din scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei. Trece pe la mănăstirile Tismana, Cozia și Govora, unde deprinde caligrafia și pictura bisericească A fost chemat în 1786 la Râmnic de către episcopul Filaret, fiind numit
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
sau Dimitrie Râmniceanu. S-a călugărit sub numele Dionisie prin 1769 probabil la Mănăstirea Horezu. Prin anii 1770-1771 apare ca egumen al Mănăstirii Arnota, dar este înlăturat după retragerea lui Grigorie Socoteanu din scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei. Trece pe la mănăstirile Tismana, Cozia și Govora, unde deprinde caligrafia și pictura bisericească A fost chemat în 1786 la Râmnic de către episcopul Filaret, fiind numit în funcția de eclesiarh al Episcopiei Râmnicului Noul Severin. Episcopul i-a prețuit talentul de caligraf și cunoștințele
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
din Buda. S-a întors la Râmnic înaintea păcii de la Șiștov (1791), dar a fost înlăturat după 1792 de noul episcop Nectarie, de origine greacă, semnând din 1795 ca biv-eclesiarh. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în mănăstirile din Oltenia, unde a alcătuit condici și a studiat colecțiile de documente. A viețuit la mănăstirea Gănescu din Craiova, apoi la mănăstirea Bistrița (1795-1799), devenind apoi egumen al schitului Mănăilești (c. 1799 - c. 1801) și eclesiarh la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
după 1792 de noul episcop Nectarie, de origine greacă, semnând din 1795 ca biv-eclesiarh. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în mănăstirile din Oltenia, unde a alcătuit condici și a studiat colecțiile de documente. A viețuit la mănăstirea Gănescu din Craiova, apoi la mănăstirea Bistrița (1795-1799), devenind apoi egumen al schitului Mănăilești (c. 1799 - c. 1801) și eclesiarh la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812), unde a organizat o școală de caligrafi și arhivari și a condus tipografia (1809). După alegerea
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
de origine greacă, semnând din 1795 ca biv-eclesiarh. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în mănăstirile din Oltenia, unde a alcătuit condici și a studiat colecțiile de documente. A viețuit la mănăstirea Gănescu din Craiova, apoi la mănăstirea Bistrița (1795-1799), devenind apoi egumen al schitului Mănăilești (c. 1799 - c. 1801) și eclesiarh la Mitropolia Ungrovlahiei (1804-1812), unde a organizat o școală de caligrafi și arhivari și a condus tipografia (1809). După alegerea lui Nectarie ca mitropolit al Ungrovlahiei
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
biserică. a desfășurat o îndelungată activitate de caligraf, copiind sau scriind el însuși mai multe pomelnice ctitorești și condici mănăstirești, pe care istoricul literar Dumitru Murărașu le consideră „greoaie”. Printre condicile și pomelnicile scrise de el sunt de menționat: pomelnicul mănăstirii Dobrușa (1777), condica Episcopiei Râmnicului (3 vol., 1786), condica mănăstirii Strehaia (1791), pomelnicul mănăstirii Titireciul din Ocnele Mari (1799), pomelnicul bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
scriind el însuși mai multe pomelnice ctitorești și condici mănăstirești, pe care istoricul literar Dumitru Murărașu le consideră „greoaie”. Printre condicile și pomelnicile scrise de el sunt de menționat: pomelnicul mănăstirii Dobrușa (1777), condica Episcopiei Râmnicului (3 vol., 1786), condica mănăstirii Strehaia (1791), pomelnicul mănăstirii Titireciul din Ocnele Mari (1799), pomelnicul bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
multe pomelnice ctitorești și condici mănăstirești, pe care istoricul literar Dumitru Murărașu le consideră „greoaie”. Printre condicile și pomelnicile scrise de el sunt de menționat: pomelnicul mănăstirii Dobrușa (1777), condica Episcopiei Râmnicului (3 vol., 1786), condica mănăstirii Strehaia (1791), pomelnicul mănăstirii Titireciul din Ocnele Mari (1799), pomelnicul bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin condica mănăstirii Arnota (2
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
pomelnicul mănăstirii Dobrușa (1777), condica Episcopiei Râmnicului (3 vol., 1786), condica mănăstirii Strehaia (1791), pomelnicul mănăstirii Titireciul din Ocnele Mari (1799), pomelnicul bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin condica mănăstirii Arnota (2 vol.), pomelnicul bisericii din Proeni-Vâlcea, condicile mănăstirilor Tismana (2 vol.), Obedeanu, Jitianu, Dintr-un Lemn și Govora și condica Mănăstirii Ungro-Vlahiei. Cele 25 de cronici
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
1791), pomelnicul mănăstirii Titireciul din Ocnele Mari (1799), pomelnicul bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin condica mănăstirii Arnota (2 vol.), pomelnicul bisericii din Proeni-Vâlcea, condicile mănăstirilor Tismana (2 vol.), Obedeanu, Jitianu, Dintr-un Lemn și Govora și condica Mănăstirii Ungro-Vlahiei. Cele 25 de cronici cu interesante date istorice, scrise cu o caligrafie artistică și împodobite cu inițiale
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
bisericii din satul Urșani (1804), pomelnicul bisericii din satul Simnicu de Jos (1814), hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin condica mănăstirii Arnota (2 vol.), pomelnicul bisericii din Proeni-Vâlcea, condicile mănăstirilor Tismana (2 vol.), Obedeanu, Jitianu, Dintr-un Lemn și Govora și condica Mănăstirii Ungro-Vlahiei. Cele 25 de cronici cu interesante date istorice, scrise cu o caligrafie artistică și împodobite cu inițiale înflorate, scene și portrete, sunt păstrate în prezent la
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
hrisovul moșiei Rutești-Vâlcea (1815), pomelnicul mănăstirii Țânțăreni-Dolj (1816), condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Alte manuscrise conțin condica mănăstirii Arnota (2 vol.), pomelnicul bisericii din Proeni-Vâlcea, condicile mănăstirilor Tismana (2 vol.), Obedeanu, Jitianu, Dintr-un Lemn și Govora și condica Mănăstirii Ungro-Vlahiei. Cele 25 de cronici cu interesante date istorice, scrise cu o caligrafie artistică și împodobite cu inițiale înflorate, scene și portrete, sunt păstrate în prezent la Arhivele Statului din București și la Biblioteca Academiei Române, reprezentând un bogat material documentar
Dionisie Eclesiarhul () [Corola-website/Science/337116_a_338445]
-
și o soră. Mordechai Rotenberg a luat parte la 16 ani la luptele de la Ierusalim din cadrul Războiului de Independență al Israelului. După mărturia sa personală el a aruncat un cocktail Molotov în direcția unei coloane blindate transiordaniene , care înainta spre Mănăstirea Notre Dame din Ierusalim și a contribuit la oprirea și retragerea acelei coloane. Ulterior a luat parte la construirea drumului cunoscut că „Drumul Burma” către Ierusalimul împresurat, precum și la alte operații militare. În anii 1954-1956 Rotenberg a studiat asistență socială
Mordechai Rotenberg () [Corola-website/Science/337180_a_338509]
-
se află pe lista monumentelor istorice sub codul LMI: . Înfățișarea actuală neobarocă a castelului datează de la reconstrucția din 1807-1809 de către nobilul László Rhédey, proprietarul de atunci. În ce privește originea acestuia, există numeroase explicații. Conform tradiției, castelul a fost precedat de o mănăstire medievală. În perioada reformei protestante din secolul al XVI-lea, familiile Barcsai și Kornis construiesc un prim castel, socotit ca fiind predecesorul celui de astăzi. Lucrările s-au derulat, probabil, în anul 1569. Familia Rhédey se stabilește aici în secolul
Castelul Rhédey din Sângeorgiu de Pădure () [Corola-website/Science/337254_a_338583]
-
1 noiembrie. Când Abel a murit în 1252, el a fost succedat de fratele său și nu de fiul său Valdemar, care la acea vreme era închis la Koln. Matilda a fost obligată să părăsească Danemarca și a intrat la mănăstire. A reușit să-și elibereze fiul din captivitate și a luptat pentru moștenirea copiilor ei a ducatului de Schleswig. În 1253, ea a asigurat ducatul de Sønderjylland pentru fiul ei Valdemar. În 1260, fiul ei Valdemar moare iar ea asigură
Matilda de Holstein () [Corola-website/Science/337279_a_338608]
-
una dintre surorile lui Eric să devină regină de drept în Danemarca, în cazul decesului lui Eric al V-lea (el nu avea copii încă). Urban al IV-lea a încuviințat. În 1270 ea a fondat și a donat bani mănăstirii Sfintei Cruci din Rostock. În timpul ei, Margaret a avut o reputație ca o regentă competentă și luminată. Poreclele ei, "Sprænghest" (Cal-de-spargere) și "Sorte Grete" (Greta cea Neagră) dezvăluie o personalitate puternică, voință, energie. A murit în decembrie 1282 și a
Margaret Sambiria () [Corola-website/Science/337308_a_338637]
-
Rostock. În timpul ei, Margaret a avut o reputație ca o regentă competentă și luminată. Poreclele ei, "Sprænghest" (Cal-de-spargere) și "Sorte Grete" (Greta cea Neagră) dezvăluie o personalitate puternică, voință, energie. A murit în decembrie 1282 și a fost îngropată la mănăstirea Doberan pe coasta Mării Baltice din Germania.
Margaret Sambiria () [Corola-website/Science/337308_a_338637]
-
Eric al IV-lea al Danemarcei. A fost fiica Ducelui Albert I de Saxonia și s-a căsătorit cu regele Eric în 1239. Nu se cunosc multe despre regina Jutta. Jutta a fost implicată într-un conflict cu călugării de la mănăstirea Øm, de la care ea a confiscat porumb de pe moșiile lor și și l-a însușit. Semnătura ei se află pe documentul cu instrucțiuni privind serviciul funerar pentru soțul ei, în care el și-a exprimat dorința de a fi îngropat
Jutta a Saxoniei () [Corola-website/Science/337311_a_338640]
-
timp, înainte ca Eraso să-și continue drumul spre Spania. În acest timp ea a dat naștere unei fetițe, lucru care a provocat un scandal, ea fiind la acel moment văduvă de patru ani. Fiica ei a fost plasat la mănăstirea Liethentahl de către fiul ei Edvard Fortunat împotriva voinței Ceciliei, care nu a fost lăsată să-și vadă fiica până în 1622; fata s-a călugărit și este cunoscută doar după numele ei de călugăriță, Charitas. În lupta ei împotriva familiei soțului
Cecilia a Suediei () [Corola-website/Science/337347_a_338676]
-
Comisia de Monumente Istorice. Trenk a călătorit de-a lungul timpului prin Muntenia și Oltenia, creând un număr mare de picturi în ulei cu scene rurale, relicve istorice, și scene naturale—inclusiv mai multe reprezentări ale Oltului, în apropiere de Mănăstirea Cozia. Pentru un timp, a predat desenul la București, și i-a avut printre elevii săi pe pictorul român Ion Andreescu. a pictat scene din Câmpia Română—târguri, hanuri, pensiuni, precum și portrete ale unor persoane de etnie romă. Deși erau
Henric Trenk () [Corola-website/Science/337362_a_338691]