34,380 matches
-
Bazilica Sfanțul Petru. Bazilica a fost construită din ordinul împăratului Constantin cel Mare, pe locul unui fost memorial aflat pe mormântul Sfanțului Pavel (Paul). Acest edificiu a fost extins în anul 370, sub domnia lui Valentinian I. În anul 386 împăratul Teodosiu I a început ridicarea unei bazilici mai mari, insă lucrarea, incluzând mozaicurile, nu a fost terminată până la pontificatul lui Leon I. Poetul Prudențiu a descris monumentul în câteva fraze expresive. Fiind dedicată și sfinților Taurinus și Herculanus, martiri în
Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor () [Corola-website/Science/329199_a_330528]
-
tabernacol. Lucrările de pe fațada principala, îndreptată spre Tiber, au fost terminatede către Guvernul Italian, care a și declarat-o monument național. Interiorul pereților navei sunt așternuți cu mozaicuri pe două rânduri prezentând scene din viața Sfanțului Pavel. Bazilica, înființată de împăratul Constantin I, a fost construită deasupra a ce se consideră a fi mormântul Sfanțului Pavel, unde se zice că, imediat după execuția acestuia, urmașii săi au ridicat un monument memorial, numit "cella memoriae" deasupra mormântului sau. Cum am spus mai
Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor () [Corola-website/Science/329199_a_330528]
-
primarul Mikołaj Zyblikiewicz, a fost unul dintre cele mai mari realizări ale acestei perioade. Hala postăvarilor a găzduit nenumărate persoane distinse din străinătate de-a lungul secolelor și este încă folosită pentru a distra monarhi și demnitari. Prințul Charles și împăratul Akihito al Japoniei au fost primiți aici, în 2002. În vremuri de demult, aici au avut loc baluri, mai ales după ce în 1809 Prințul Józef Poniatowski a eliberat orașul de sub Imperiul Austriac. În afară de istoria ei grandioasă și de mare valoare
Sukiennice () [Corola-website/Science/329231_a_330560]
-
său, Alfonso al II-lea. În octombrie 1494, Ludovic Sforza, care a controlat timp îndelungat Ducatul de Milano, a obținut în cele din urmă titlul ducal după ce a oferit o zestre impresionantă pentru nepoata sa, care s-a căsătorit cu împăratul Maximilian I. El a fost imediat contestat de Alfonso al II-lea, care a avea o creanță asupra Milanului. Ludovic a decis să elimine această amenințare prin incitarea lui Carol al VIII-lea al Franței, care a acceptat oferta. Carol
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
joc de putere cu Franța și diferite state italiene în încercările sale de a asigura feude laice pentru copiii săi. Papa a format o alianță împotriva hegemoniei franceze în Italia: Ferdinand de Aragon, care era, de asemenea, rege al Siciliei, împăratul Maximilian I, Ludovico al Milanului și Republica Veneției. Această alianță, cunoscută sub numele de Liga Sfântă (1495) sau Liga venețiană, a fost proclamată pe 31 martie 1495. Din 1496 i se alătură și regatul Angliei. Liga a fost prima de
Războiul italian din 1494-1498 () [Corola-website/Science/329236_a_330565]
-
Prusiei a devenit primul stat protestant, anticipând Pacea de la Augsburg din 1555. Învestitura unui fief(feudă) protestantă, Ducatul Prusiei era mai bine pentru Polonia din motive strategice decât un fief catolic a Ordinului teuton din Prusia, supus în mod oficial Împăratului Sfântului Imperiu Roman și Papalității. Ca un simbol de vasalitate, Albert a primit de la regele Poloniei un drapel cu blazonul prusac. Pe pieptul vulturului negru prusac de pe blazon s-a pus o litera "S" (de la Sigismundus) și o coroană în jurul
Omagiul Prusac () [Corola-website/Science/329251_a_330580]
-
Republici Cisalpine. După înfrângerea lui Napoleon, Congresul de la Viena din 1815 a reconstruit mai multe state distruse de acesta, dar ducatul de Milan nu a fost printre ele. În schimb, fostul său teritoriu a devenit parte a regatului lombardo-venețian, cu împăratul Austriei ca rege. În 1866, acest regat a fost anexat de către noul regat al Italiei. Ducatul de Milan (Ducatus Mediolani), a fost creat pe 1 mai 1395, când Gian Galeazzo Visconti, lord de Milan, a cumpărat o diplomă de 100
Ducatul Milanului () [Corola-website/Science/329249_a_330578]
-
de data aceasta de către austrieci, care l-au instalat pe fratele mai mic al lui Massimiliano, Francesco Sforza al II-lea. După înfrângerea Franței la Pavia în 1525 și retragerea trupelor imperiale, Francesco a aderat în Liga de la Cognac împotriva împăratului, alături de Republica Veneției, Florența, Statul Papal și francezi. Acest lucru a dus repede la înlăturarea sa, dar a reușit să-și păstreze puterea în diferite orașe din ducat, fiind reînscăunat la Milano după pacea încheiată la Cambrai în 1529. În
Ducatul Milanului () [Corola-website/Science/329249_a_330578]
-
înlăturarea sa, dar a reușit să-și păstreze puterea în diferite orașe din ducat, fiind reînscăunat la Milano după pacea încheiată la Cambrai în 1529. În 1535, Francesco a murit fără moștenitori, problema succesiunii a apărut din nou, dar și împăratul și regele Franței doreau ducatul, ceea ce duce la mai multe războaie. Ducatul de Parma a fost fondat în 1545 din teritoriul milanez situat la sud de râul Po, ca un fief pentru fiul nelegitim al papei Paul al III-lea
Ducatul Milanului () [Corola-website/Science/329249_a_330578]
-
doreau ducatul, ceea ce duce la mai multe războaie. Ducatul de Parma a fost fondat în 1545 din teritoriul milanez situat la sud de râul Po, ca un fief pentru fiul nelegitim al papei Paul al III-lea, Pier Luigi Farnese. Împăratul a preluat ducatul în cele din urmă, investindu-l pe fiul său Filip. Ducatul intră în posesia Spaniei, francezii recunoscând conducerea spaniolă prin tratatul de la Cateau-Cambrésis din 1559. Ducatul de Milano a rămas sub administrație spaniolă până la Războiul de succesiune
Ducatul Milanului () [Corola-website/Science/329249_a_330578]
-
din 1797, formând o parte centrală a noii Republici Cisalpine. După înfrângerea lui Napoleon, pe baza deciziilor Congresului de la Viena, ducatul Milanului nu a fost restaurat. Ducat a devenit parte a Regatului lombardo-venețian, un constituent al Imperiului Austriac și cu împăratul Austriei ca rege. Acest regat a încetat să mai existe atunci când partea rămasă din ea a fost anexată la Regatul Italiei în 1866.
Ducatul Milanului () [Corola-website/Science/329249_a_330578]
-
Imperiului Austro-Ungar. În ciuda acestor evoluții politice, Cracovia într-un anumit sens a rămas important pentru patrioții polonezi. Multe monumente culturale ale orașului au devenit monumente naționale și singura reprezentare a identității naționale pentru secolul următor. În secolul al XIX-lea, împăratul austriac Francisc I al Austriei a decis să lichideze lungile fortificații neglijate ale orașului. Aceasta a fost efectuată în timpul Ducatului Varșoviei. Datorită eforturilor profesorului Feliks Radwański, partea de nord a zidurilor au fost salvate, inclusiv Turnul de pază, Poarta Florian
Orașul vechi din Cracovia () [Corola-website/Science/329233_a_330562]
-
târnăcoape, zdrobitoare, cabestane verticale acționate prin tractare, de animale, cu care se scotea sarea la suprafață. Pentru transportul sării s-au folosit, mai târziu, vagoneți de cale ferată, trași de cai. Abia în secolul al XIX-lea, cu ocazia vizitei Împăratului Franz Joseph I, a fost pus în funcțiune un mic trenuleț. O expoziție aflată la o adâncime de 136 metri oferă vizitatorilor de astăzi un istoric al progreselor făcute în decursul anilor în ceea ce privește: transportul, iluminatul, aerisirea și eliminarea apei. Mina
Salina din Wieliczka () [Corola-website/Science/329264_a_330593]
-
(în ), (în ) a fost creat după incorporarea Orașului Liber Cracovia în Austria pe data de 16 noiembrie 1846. Titlu de Mare Duce al Cracoviei era parte a titlului oficial al Împăratului Austriei din perioada 1846-1918. Orașul liber, o rămășită a Ducatului de la Varșovia, a fost făcut protectorat, cu toate acestea din punct de vedere funcțional era independent, ca urmare a Congresului de la Viena (1815). Marele ducat a fost sub influența trilaterală
Marele Ducat al Cracoviei () [Corola-website/Science/329299_a_330628]
-
a ilustrat în perioada interbelică revistele „Adevărul literar și artistic” și „Cuvântul liber”. De asemenea multe dintre desenele sale au apărut și în revistă „România muncitoare” precum și în alte publicații periodice. Nina Arbore este cunoscută și pentru ornamentarea Bisericii Sf Împărați Constantin și Elenă din Constantă prin executarea unei picturi murale de 2.000 m². Între anii 1927-1930, participă la expozițiile Societății de Arte Frumoase din Basarabia. Figurează în numeroase cataloage de artă ale timpului. În numărul din 31 octombrie 1937
Nina Arbore () [Corola-website/Science/329297_a_330626]
-
par un pretext pentru un exercitiu cromatic, aidoma lui Matisse”. (Gh. Vida)A realizat desene și diverse gravuri. Împreună cu pictorii basarabeni V. Manoli, I. Filatiev și V. Ivanov, execută în frescă, tempera și mozaic/ulei, lucrările monumentale la Biserică Sf. Împărați Constantin și Elenă, Constantă (1936-1937), si la Biserică Sf. Ilie Tesviteanul, Sinaia (1938-1939), acestea constituind un prinos înnoitor, neo-bizantin, marcat de originalitate pentru atare gen de creație din prima jumătate a secolului al XX-lea - în primul rând prin amplificarea
Nina Arbore () [Corola-website/Science/329297_a_330626]
-
s-au dovedit a fi hotărâtoare în evoluția sa, artistică, ulterioară. Temele caracteristice artistului sunt peisajele poloneze, scenele de vânătoare, portretele și studiile derivate din călătoriile pe care le-a făcut. În anul 1886, Falat acceptă o invitație făcută de către împăratul german Wilhelm al II-lea pentru a îndeplini sarcinile de pictor de curte la Berlin. Julian Falat a reușit să învețe și să evolueze artistic fără a avea ajutor familial sau să fie beneficiarul vreunei burse. Școala medie a absolvit
Julian Fałat () [Corola-website/Science/329322_a_330651]
-
această perioadă mai mult peisaje, scene de gen și portrete. În anul 1881, vizitează Roma și pictează în acel an „"Rugăciunea unui om în vârstă"” (). Lucrează în următorii ani, 1882 - 1886, la Varșovia. Următorii patru ani a lucrat la curtea împăratului Wilhelm al II la Berlin. În această perioadă deschide o mulțime de expoziții la Berlin, Viena și Munchen. În 1895 devine directorul Academiei de Arte Frumoase din Cracovia pe care a reformat-o prin aducerea de noi profesori. L-a
Julian Fałat () [Corola-website/Science/329322_a_330651]
-
furtunilor și ploilor, Jupiter căruia i-au închinat templul. Românii au făcut totuși unele modificări, lucrările fiind coordonate de arhitectul Apolodor, originar chiar din acele locuri. După adoptarea creștinismului de către români, templul este transformat în bazilica în secolul IV, în timpul împăratului Teodosiu I. În secolul VI bazilica îi este închinata Sfanțului Ioan Botezătorul datorită presupunerii că aici s-ar afla capul acestuia. Bazilica avea o importanță deosebită, aici aflându-se Episcopul Damascului, al doilea ierarh ca importanță din regiune după Patriarhul
Marea Moschee din Damasc () [Corola-website/Science/329368_a_330697]
-
cu Gâtul Lung) (n. cca. 850 - d. 915, Meerssen) a fost duce de Lorena de la 910 până la moarte. El a fost strămoșul Reginarizilor, o importantă familie lotharingiană. Reginar a fost fiul lui Gilbert, conte de Maasgau, cu o fiică a împăratului Lothar I, al cărei nume nu este cunoscut (Hiltruda, Bertha, Irmgard sau Gisela). El a succedat tatălui său în Maasgau și a fost abate laic de Echternach între 897 și 915, de Maastricht începând de dinainte de mai 898, ca și
Reginar de Lorena () [Corola-website/Science/328523_a_329852]
-
a-l invita pe Carol cel Simplu să devină rege în Lotharingia. Pământurile sale au fost confiscate, însă el a refuzat să le abandoneze și s-a baricadat la Durfost, în aval de Maastricht. Reprezentanții lui Carol, Zwentibold și ai împăratului Arnulf s-au întâlnit la Sankt Goar și au decis ca succesiunea să treacă asupra lui Ludovic Copilul. Zwentibold a fost ucis de către rebeli într-o bătălie din august 900. La început, noul rege Ludovic a părut să fie adversar
Reginar de Lorena () [Corola-website/Science/328523_a_329852]
-
pe Rudolf ca arhiepiscop, însă orașul a fost pus sub interdict, iar aristocrația și clerul s-au refugiat la Frankfurt pe Main, unde l-au ales în schimb pe Christian de Buch. Niciunea dintre elecții nu a fost recunoscută de către împăratul Frederic I Barbarossa. La sinodul desfășurat la Lodi, ambii arhiepiscopi aleși au fost depuși, iar Rudolf a fost excomunicat. În 1167, el a devenit episcop de Liège, o poziție aproape la fel de importantă pe plan secular cu cea de Mainz. Ca
Rudolf de Zähringen () [Corola-website/Science/328531_a_329860]
-
din 1152 și rector de Burgundia. El a întemeiat numeroase orașe, inclusiv Fribourg. Berthold al IV-lea a succedat fratelui său, Conrad I ca duce de Zähringen. De asemenea, Berthold a pretins titlul de "duce de Burgundia". Cu toate acestea, împăratul Frederic I Barbarossa s-a căsătorit între timp cu contesa Beatrice I de Burgundia, fiica ultimului conte de Burgundia din casa de Ivrea. Aceasta a intrat în contrast cu pretențiile lui Berthold, căruia i s-a acordat doar titlul de "Rector de
Berthold al IV-lea de Zähringen () [Corola-website/Science/328530_a_329859]
-
a găsit refugiu pe lângă regele ostrogot Theodahad, fratele ei, împreună cu Amalafrid și cu sora acestuia, Rodelinda. Ei au fost capturați de către generalul bizantin Belisarie și trimiși la Constantinopol, odată cu regele ostrogot capturat de trupele bizantine din Italia, Vitiges (sau Wittigis). Împăratul Iustinian I l-a făcut pe Amalafrid general și a căsătorit-o pe sora sa Rodelinda cu regele Audoin al longobarzilor. Atunci când longobarzii au făcut apel la împăratul Iustinian pentru a-i ajuta împotriva gepizilor, basileul a trimis o armată
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]
-
odată cu regele ostrogot capturat de trupele bizantine din Italia, Vitiges (sau Wittigis). Împăratul Iustinian I l-a făcut pe Amalafrid general și a căsătorit-o pe sora sa Rodelinda cu regele Audoin al longobarzilor. Atunci când longobarzii au făcut apel la împăratul Iustinian pentru a-i ajuta împotriva gepizilor, basileul a trimis o armată sub comanda următorilor: Iustin și Iustinian, fiii vărului său Germanus; Aratius (căpetenie armeană) și Suartuas (fost conducător al herulilor); și Amalafrid. Primii dintre aceștia au rămas în Ulpiana
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]