35,463 matches
-
suveranitatea una câte una. Pe 6 septembrie 1991, guvernul sovietic a recunoscut independența celor trei state baltice. Pe 1 decembrie 1991, Ucraina și-a declarat independența față de URSS după un referendum popular în care 90% dintre votanți au optat pentru independență. Pe 8 decembrie 1991, conducătorii Rusiei, Ucrainei și Belarusului s-au întâlnit în Belavejskaia Pușcea pentru a afirma că Uniunea Sovietică a fost dizolvată și a fost înlocuită de Comunitatea Statelor Independente. Gorbaciov a devenit un președinte fără țară. În
Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991) () [Corola-website/Science/298213_a_299542]
-
de asemenea, posibil ca naționaliștii, comuniștii ortodocși și forțele populiste să se opună încercărilor sale de liberalizare și revitalizare a socialismului sovietic. În timp ce unele dintre mișcările nou apărute aspirau să înlocuiască sistemul sovietic cu unul liberal și democratic, altele cereau independență pentru republicile naționale, iar altele mai insistau la restaurarea vechiului sistem sovietic. Până la urmă, Gorbaciov nu a reușit să obțină un compromis între aceste forțe. Pentru restructurarea sistemului administrativ de comandă astfel încât să facă o tranziție la capitalism, programul terapiei
Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991) () [Corola-website/Science/298213_a_299542]
-
de amerindieni, de exemplu caribs. Acesta a fost primul trib văzut de către Cristofor Columb în anul 1498. Curând după aceasta a început procesele de colonizare și de amestecare culturală. Venezuela a fost prima țară din America Latină care și-a proclama independența față de coroana spaniolă, un proces care a fost consolidat de Bătălia de de Carabobo și Bătălia navală de pe lacul Maracaibo, din anul 1823, cu expulzarea definitivă a trupelor spaniole. După un lung capitol de conflicte civile, republica a găsit calea
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
și fiind într-o zonă cu pământ fertil și climat sănătos. După o serie de revolte fără succes, Venezuela, sub conducerea lui Francisco de Miranda, un mareșal venezuelan care a luptat în Revoluția americană și Revoluția franceză, și-a declarat independența la 5 iulie 1811, moment care marchează începutul Războiului de Independență al Venezuelei. În ciuda cutremurului devastator din 1812 care a lovit Caracas-ul, Venezuela s-a declarat prima Republică a Venezuelei, dar a fost înfrântă. Cea de-a doua Republică
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
După o serie de revolte fără succes, Venezuela, sub conducerea lui Francisco de Miranda, un mareșal venezuelan care a luptat în Revoluția americană și Revoluția franceză, și-a declarat independența la 5 iulie 1811, moment care marchează începutul Războiului de Independență al Venezuelei. În ciuda cutremurului devastator din 1812 care a lovit Caracas-ul, Venezuela s-a declarat prima Republică a Venezuelei, dar a fost înfrântă. Cea de-a doua Republică a Venezuelei a fost proclamată la 7 august 1813, ea a
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
de José Antonio Páez și Antonio José de Sucre, au învins în Bătălia de la Carabobo la 24 iunie 1821. Victoria lui José Prudencio Padilla și Rafael Urdaneta din bătălia de la Lacul Maracaibo din 24 iulie 1823 a ajutat la obținerea independenței Venezuelei. Congresul l-a numit pe Bolivar în fruntea armatei, care a eliberat câteva țări și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca parte a Marii Columbii până în 1830, când o rebeliune condusă de Páez a proclamat noua independență a Venezuelei. Páez a devenit primul președinte al noii republici. Pierderile umane din aceste două decenii de războaie se estimează între 1/4-1/3 din toată populația țării (inclusiv, probabil, o jumătate din populația albă), în anul 1830 pierderile fiind
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
1830 pierderile fiind estimate la 800 000 persoane. Perioada caudilismului și Războiul Federal Marea majoritate a secolului al XIX-lea din Venezuela s-a caracterizat prin tulburări politice și conducerea țării de către dictatori, inclusiv José Antonio Páez, conducătorul luptei pentru independență care a fost președinte trei mandate, timp de unsprezece ani, între anii 1830-1863. Acestea au culminat prin Războiul Federal (1859-1863), un război civil în care și-au pierdut viața sute de mii de persoane. În a doua jumătate a secolului
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
a îmbogățit prin unele sporturi (a apărut baseballul), a filmului, a artelor și a construcțiilor arhitecturale actuale. Înainte de venirea spaniolilor, literatura în Venezuela era orală. Literatura scrisă a apărut după venirea spaniolilor, fiind dominată de influența spaniolă. După Războiul de independență s-a impus romantismul, cel mai notabil reprezentant fiind Juan Vicente González. Cu toate că literatura venezuelană este reprezentată în principal de literatura narativă, ea a avansat datorită unor poeți ca Andrés Eloy Blanco și Fermín Toro. Marii scriitori și romancieri al
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
Sadel, José Luis Rodríguez „El Puma”, Óscar D'León, Felipe Pirela, Kiara, Karina, Rudy La Scala, Yordano, Melissa, Paul Gillman. Pictura și sculptura din Venezuela a fost influențată de experiența istorică și procesul politic în urma căruia țara și-a câștigat independența. Multe picturi și sculpturi ale secolului XIX-lea sunt reprezentări ale unor momente cheie din istoria Venezuelei, fapte eroice și alegoria națiunii. Printre pictorii care au reprezentat momente istorice în imagini se numără: Juan Lovera, Arturo Michelena, Martin y Tovar
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
după moartea lui Skanderbeg, după victoria otomană în asediul din 1478 al Shkoderului, rezistența albaneză organizată a încetat și țara a devenit pașalâc turcesc. A rămas sub control otoman, ca parte a provinciei Rumelia, până în 1912, când a fost proclamată independența primului stat independent albanez. Formarea conștiinței naționale albaneze datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și se înscrie în fenomenul mai larg de formare a națiunilor pe teritoriul Imperiului Otoman. Prima organizație care s-a opus divizării Albaniei și a
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
a fost învinsă de o armată otomană trimisă de sultan pentru a împiedica autonomia Albaniei. Răscoalele din 1910-1912, și înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic, în condițiile înaintării armatelor muntenegrene, sârbe și grecești în Albania actuală au dus la declararea independenței Albaniei de către Ismail Qemali la Vlora, în 28 noiembrie 1912. Independența Albaniei a fost recunoscută prin Conferința de la Londra la 29 iulie 1913, dar trasarea frontierelor Albaniei a ignorat realitățile demografice ale momentului. Monarhia de scurtă durată (1914-1925) a fost
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
a împiedica autonomia Albaniei. Răscoalele din 1910-1912, și înfrângerea otomanilor în Primul Război Balcanic, în condițiile înaintării armatelor muntenegrene, sârbe și grecești în Albania actuală au dus la declararea independenței Albaniei de către Ismail Qemali la Vlora, în 28 noiembrie 1912. Independența Albaniei a fost recunoscută prin Conferința de la Londra la 29 iulie 1913, dar trasarea frontierelor Albaniei a ignorat realitățile demografice ale momentului. Monarhia de scurtă durată (1914-1925) a fost urmată de o primă Republică Albaneză de și mai scurtă durată
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
supremă și procurorul general și adjuncții acestuia din urmă, și de a controla activitatea posturilor publice de radio și televiziune și a agențiilor de știri de stat. Forțele Armate Albaneze ("Forcat e Armatosura të Shqipërisë") au fost înființate după obținerea independenței de stat în 1912. Albania a redus numărul militarilor activi de la 65.000 în 1988 la 14.500 în 2009, abolind serviciul militar obligatoriu în 2010, armata fiind formată acum dintr-o flotă mică de avioane și vase. În anii
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
pentru prima oară în izvoarele scrise bizantine la sfârșitul secolului al XI-lea. În acest moment, ei erau deja creștinați. Islamul a apărut apoi ca religie dominantă în secolele de dominație otomană, deși o minoritate importantă au rămas creștini. După independența obținută în 1912, regimurile albaneze republican, monarhic și apoi comunist au acționat sistematic în vederea excluderii religii din funcțiunile oficiale și din viața culturală, primele două în scopul modernizării statului, ultimul în scopul ideologic al eliminării religiei din orice formă a
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
regimurile albaneze republican, monarhic și apoi comunist au acționat sistematic în vederea excluderii religii din funcțiunile oficiale și din viața culturală, primele două în scopul modernizării statului, ultimul în scopul ideologic al eliminării religiei din orice formă a vieții sociale. De la independență, Albania nu a avut niciodată o religie oficială. Regimul comunist care a preluat puterea în Albania după al Doilea Război Mondial a persecutat și a suprimat instituțiile și practicile religioase și a interzis religia, declarând Albania primul stat ateu din
Albania () [Corola-website/Science/297409_a_298738]
-
încorporate în statul lituaniano-polonez. Disoluția politică a Rusiei Kievene a dus la separarea rușilor din nord de belarușii (rușii albi) și ucrainienii în vest. Partea de nord a Rusiei, inclusiv Novgorodul, a reușit să-și mențină un anumit statut de independență în timpul numit și "al jugului mongol " și de aceea a fost scutită de atrocitățile și exploatarea care a afectat restul țării. De asemenea, regiunile rusești semi-independente au trebuit să lupte și împotriva cruciaților germanici, care au încercat să colonizeze regiunea
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
Otoman, sprijinit de Anglia și Franța. Țarul Alexandru al II-lea a desființat printr-un decret imperial din 1861 iobăgia din Rusia. Rusia a continuat războaiele antiturcești și, după războiul ruso-româno-turc din 1877 - 1878, a forțat Imperiul Otoman să recunoască independența României, Serbiei și Muntenegrului și să acorde autonomie Bulgariei. Revoltele țărănești și înăbușirea tendințelor revoluționare ale intelectualilor cu vederi liberale au fost probleme care nu și-au găsit rezolvarea. La sfârșitul Primului Război Mondial, soarta țarului Nicolae al II-lea și a
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
ajuns la putere în Rusia, fiind cel care a proclamat sfârșitul domniei politice exclusive a comuniștilor și unul dintre cei care au provocat dizolvarea, în decembrie 1991, a Uniunii Sovietice. ("Vezi și: Istoria Uniunii Sovietice (1985-1991)"). Începând cu momentul proclamării independenței, Rusia a depus eforturi neîncetate pentru edificarea unui sistem politic democratic și a unei economii de piață, pentru înlocuirea sistemului controlului centralizat din domeniile social, politic și economic din era sovietică. În conformitate cu Constituția Rusiei, țara este o federație și republică
Rusia () [Corola-website/Science/297410_a_298739]
-
a pădurilor se datorează utilizării terenurilor în fondul construcțiilor. Suprafața pădurilor se micșorează în fiecare an din cauza defrișărilor ilicite. Elementele principale ale sistemului urban de spații verzi publice sunt parcurile orășeneștii: Parcul central, parcul „Victoria”, parcul pentru copii „Andrieș”, bulevardul Independenței. În același sistem se includ teritoriile înverzite ale formațiunilor și grupurilor locative. Zonele împădurite sunt amplasate la periferia orașului: Fâșia Silvică de Stat (FSS) „Pepenier” - în partea de nord, FSS „Mesteacănul” - în partea de sud și sud-vest și FSS „Rândunica
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
de negustori armeni și le-a construit o biserică în planul bisericilor catolice. Dar, negustorii armeni nu au ajuns la Bălți și biserica a fost sfințită ca una ortodoxă, Catedrala Sf. Nicolae, dărâmată de Sovietici în 1965 și reclădită după independență. În 1812 partea de răsărit a Moldovei, de atunci numită Basarabia, este anexată de către imperiului Rus. La 19 aprilie 1818, țarul Alexandru I trecând de la Hotin spre Chișinău, în apropiere de Bălți, a primit veste despre nașterea nepotului său Alexandru
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
Aproape tot centrul urban a fost reconstruit și s-au ridicat clădiri importante din punct de vedere urban: sediul Sovietului orășenesc de deputați (în prezent Primăria municipală), Școala nr. 6, imobile de locuințe cu 3 etaje de-a lungul străzilor Independenței Ștefan cel Mare), cu compoziția fațadelor după schema obișnuită pentru empirul sovietic. În perioada sovietică s-au construit case blocuri monolit fără vreo valoarea arhitecturală. Planurile de resistematizare din perioada sovietică continuă ideea locuirii în comun. Aspectul arhitectural era excesiv de
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
amplasate lejer, cu spațiu liber în jur. Este evidentă acum disproporția dintre planul orașului, al tramei stradale, realizată pentru o anumită scară umană și formele uriașe ale noilor clădiri. În efect, multe străzi dispar, înglobate în mijlocul cartierelor comasate. După proclamarea independenței, obiectivele cu rol socio-cultural noi au fost edificate în proporție de 90% în baza proiectelor individuale, ceea ce a contribuit la schimbarea aspectului extern al Bălțiului. În 2000 fondul locativ al orașului este alcătuit din 1.562 clădiri (26.918 apartamente
Bălți () [Corola-website/Science/297395_a_298724]
-
ca soldă o parte din impozitele locale (pronoia). Refuzul si jignirile împăratului au dus la o revoltă în Bulgaria împotriva Imperiului Bizantin. Conducătorul noului stat a fost Țarul Petru al II-lea. Anul următor, bizantinii vor fi forțați să recunoască independența noului „Țarat al bulgarilor, vlahilor și grecilor” cu capitala la Târnovo, care avea controlul asupra regiunii de la nord de Munții Balcani. În 1190, Petru va renunța la tron în favoarea fratelui său Asan, un conducător politic mult mai bun, care reușește
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
și grecilor” cu capitala la Târnovo, care avea controlul asupra regiunii de la nord de Munții Balcani. În 1190, Petru va renunța la tron în favoarea fratelui său Asan, un conducător politic mult mai bun, care reușește prin forță militară să apere independența statului său. Acesta însă este ucis în 1195 de niște boieri care conspirau împotriva sa, iar Petru redevine țar, dar pentru scurt timp, pentru că rivalii săi îl vor ucide și pe el doar un an mai târziu. In 1197, vlahul
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]