34,441 matches
-
a Forțelor armate ale Statelor Unite ale Americii. Superioritatea Imperiului German, care putea participa la efortul de război cu substanțial mai mulți oameni, mai multe materii prime și mai multe arme, a dus în cursul războiului la o alunecare tot mai adâncă a Dublei Monarhii sub influența Statului Major General al armatei germane. Vreme îndelungată, chiar după intrarea în război a Statelor Unite ale Americii de partea Antantei, acesta nu voia să admită că războiul nu mai putea fi cîștigat. Eforturile cu jumătate de inimă ale împăratului
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
au fost făcute din această cauză în secret și au rămas futile. În provincie au existat în 1918 mari crize de provizii și greve, în Golful Kotor din Dalmația matrozii s-au revoltat. Când Consiliul Imperial, parlamentul jumătății austriece a Dublei Monarhii, a fost rechemat pentru data de 30 mai 1917 după mai bine de trei ani de guvernare în absența legislativului, reprezentanții aleși ai țărilor Coroanei și-au declarat încrederea în statul național: Polonezii din Galiția voiau să se lege
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
la fel de puțin în timpul războiului ca înainte de 1914. La 16 octombrie 1918, la sugestia guvernului cezaro-crăiesc condus de Hussarek-Heinlein, împăratul Carol I a publicat un manifest intitulat " Manifestul popoarelor", adresat popoarelor Cisleithaniei. Acest manifest trebuia să impulsioneze transformarea jumătății austriece a Dublei Monarhii într-o confederație a popoarelor libere sub umbrela protectoare a împăratului. Naționalitățile Cisleithaniei au fost astfel invitate să-și constituie propriile consilii și adunări naționale reprezentative (diete). Guvernul maghiar Wekerle, care aprecia greșit situația, a refuzat hotărît manifestul; cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
au fost puse la socoteală deoarece statalitatea lor avea o existență anterioară sau, în cazul Poloniei, noul stat nu s-a format în întregime pe teritoriul fostei Duble Monarhii. Mulții iredentiști, care în cele din urmă au dus la destrămarea Dublei Monarhii, au fost, potrivit lui Mark Cornwall, finalmente încununați de succes deoarece i-au înlăturat pe Habsburgi pentru „a-și menține propria casă în bună ordine”. În primii zeci de ani după sfârșitul Dublei Monarhii, aceasta a fost adesea numită de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cele din urmă au dus la destrămarea Dublei Monarhii, au fost, potrivit lui Mark Cornwall, finalmente încununați de succes deoarece i-au înlăturat pe Habsburgi pentru „a-și menține propria casă în bună ordine”. În primii zeci de ani după sfârșitul Dublei Monarhii, aceasta a fost adesea numită de criticii ei drept „închisoarea popoarelor” și „sortită pieirii”. Statele succesoare și-au văzut întreaga istorie comună dinainte de 1918 în primul rând sub aspectul asupririi și al împiedicării principiului autodeterminării. Expresiile „închisoarea popoarelor” și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și rasismul în creștere, după cel de-al Doilea Război Mondial, după Holocaust și mulți zeci de ani de dictatură comunistă, aceste realizări au putut fi judecate și valorizate în moduri mult mai variate decât mai înainte. Cei mai mulți locuitori ai Dublei Monarhii s-au asociat, în ciuda multor deficiențe (cum ar fi lipsa dreptului de vot a femeilor, sărăcia larg răspândită, problemele naționalităților, maghiarizarea etc.), cu educația publică a Monarhiei Habsburgice, cu începuturile unui sistem de asistență socială lipsit de complicații, cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cu statul de drept și cu menținerea unei infrastructuri dezvoltate. De asemenea, cei mai mulți activiști ai minorităților au recunoscut importanța statului Austro-Ungariei per ansamblu ca sistem de securitate colectivă, în care existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale monarhiei continuă să aibă un efect
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
existau diferențe mari între jumătatea austriacă și jumătatea maghiară a Dublei Monarhii. Aceste caracteristici ale Monarhiei Dunărene au rămas multă vreme în memorie. Așa numitul „efect Habsburg” ar modela chiar și în zilele noastre locuitorii din interiorul fostelor granițe ale Dublei Monarhii. Fostele instituții ale monarhiei continuă să aibă un efect chiar și după mai multe generații prin norme culturale. Oamenii care trăiesc în fostele teritorii ale Dublei Monarhii au avut în mod măsurabil mai multă încredere în tribunalele și în
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
teritorii ale Dublei Monarhii au avut în mod măsurabil mai multă încredere în tribunalele și în poliția locală și au plătit mai puțină mită pentru serviciile publice decât compatrioții lor de cealaltă parte a vechilor granițe. În statele succesoare ale Dublei Monarhii s-a folosit extensiv până în zilele noastre rețeaua feroviară dată în folosință înainte de 1918. În multe localități sunt păstrate în continuare clădiri de utilitate publică (de la teatre la gări feroviare) construite în stilul arhitectural anterior anului 1918. De asemenea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
populațiile majoritare ale regiunilor în care s-au instalat. Partea acestor familii care s-au integrat în Germania de Vest este cu mult mai mare decât aceea a familiilor care s-au stabilit în Austria, deși chiar și după destrămarea Dublei Monarhii, Republica Austriacă — în special orașul Viena — a fost văzută în continuare, ca întotdeauna, drept un centru cultural al vorbitorilor de germană din „vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
vechea Austrie” (prin care, după 1918, s-a înțeles Cisleithania). Alte familii au emigrat în alte țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Canada, Israel sau Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Australia. Râul Leitha constituia în parte granița dintre jumătatea austriacă și jumătatea ungară a Dublei Monarhii (în zilele noastre corespunde graniței de vest a Burgenland-ului). De la acesta au derivat denumirile "Cisleithania" („Țara de dincoace de Leitha” pentru partea vestică a Dublei Monarhii) și "Transleithania" („Țara de dincolo de Leitha” pentru partea estică a monarhiei): Cisleithania se numea în mod oficial "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial" (Austria era o denumire inoficială înainte de anul 1915, când a fost oficializată); fiecare dintre aceste
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
împărat și rege prin uniune personală, care era reprezentat în teritoriu de un Landeschef / Landespräsidenten ("Statthalter"). Bosnia și Herțegovina, care mai înainte aparținuse de Imperiul Otoman și care în 1878 a fost ocupată iar în 1908 a fost încorporată în Dubla Monarhie prin acceptarea Crizei bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Crizei bosniace, era administrată în comun de către ambele jumătăți ale monarhiei. Următoarele tabele arată rezultatele recensământului din 31 decembrie 1910. Spre deosebire de multe alte mari și mijlocii puteri europene, Austro-Ungaria nu avea nici un fel de ambiții coloniale. Singura posesiune neeuropeană a Dublei Monarhii a constat, între 1901 și 1917, într-o mică concesiune în orașul chinez Tianjin ("Tientsin"). Imperiul chinez a trebuit să cedeze acest teritoriu ca urmare a participării cu succes a Austro-Ungariei la înfrângerea Răscolii boxerilor din anul 1900. Concesiunea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de la Saint-Germain (Articolul 116), Austria a renunțat în cele din urmă la orice pretenție asupra teritoriului. Printr-un articol identic al Tratatului de la Trianon, a făcut și Ungaria același lucru în iunie 1920. Nu a existat o constituție comună a Dublei Monarhii. Baza legislativă a Monarhiei Dunărene era constituită din următoarele trei seturi de legi care aveau aceeași forță legală în Cisleithania și în Transleithania: Pragmatica Sancțiune era o lege a succesiunii la tron și, cum Carol al VI-lea nu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a Austriei și la coroana regală a Ungariei) și, prin metonimie, la cele două state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana regală a Boemiei pe care Împăratul Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
state ale Dublei Monarhii. Guvernul "Cisleithaniei" era identificat drept „k. k.“ („kaiserlich-königlich“ — „chezaro-crăiesc”), formulă în care "königlich" ("crăiesc, regal") se referea la coroana regală a Boemiei pe care Împăratul Austriei o avea de asemenea. Guvernul și instituțiile jumătății ungare a Dublei Monarhii aveau apelativul „m. kir.“ („magyar királyi”) sau „kgl. ung.“ („königlich ungarisch” — „regal maghiar”). După Compromisul din 1867, în 14 noiembrie 1868, Împăratul și Regele a stabilit titlul monarhului și numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Honvéd) erau subordonate Ministerului apărării cezaro-crăiesc, respectiv Ministerului regal maghiar al apărării. O amplă restructurare a Armatei Comune a avut loc pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, între 1914 și 1918. Forțele armate austro-ungare s-au dezintegrat în același timp cu Dubla Monarhie în 1918. În 31 octombrie 1918, Ungaria a anunțat sfârșitul uniunii reale cu Austria și prin aceasta a făcut în întregime obsolete atât structura, cât și datoriile părților în vigoare din 1867. Ungaria și-a constituit propriul Minister de
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Cisleithania au consemnat drept limbă vorbită germana; la fel au făcut funcționarii care, chiar dacă nu aveau ca limbă maternă germana, utilizând-o în mod cotidian în aparatul administrativ, o vorbeau cu predilecție. Cifre exacte în privința clasificării vorbitorilor diferitelor limbi din Dubla Monarhie nu există. Limbile vorbite în Cisleithania 1910 Limbile vorbite în Transleithania 1910 Observație: unele limbi sunt considerate a fi dialecte ale unor limbi cu circulație mai mare. De exemplu, rusina și ucrainiana au fost înglobate în "limba ruteană" în cadrul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de est a Ungariei, pe lângă romano-catolici și greco-catolici, exista o minoritate protestantă (mai ales reformată) însemnată din punct de vedere numeric, precum și o minoritate ortodoxă. Populația ebraică se concentra în pățile estice ale Dublei Monarhii, mai cu seamă în Galiția, unde reprezentau, în medie, aproximativ 10 % din total. Țările alpine de limbă germană aveau inițial doar o populație ebraică nesemnificativ de restrânsă, dar rata populație evreiești din metropola Viena aflată în plină expansiune a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
rânduri să-l numească pe Karl Lueger primar al Vienei din cauza polemicilor lui antisemite. În domeniul educației generale, s-a ajuns prin școala obligatorie la un recul constant al analfabetismului existent frecvent în special în părțile estice și sudice ale Dublei Monarhii. Cu toate acestea, analfabetismul a rămas mai departe o problemă serioasă a politicilor de educație și a împiedicat participarea unor largi segmente de populație la viața socială și politică. Procentajele analfabeților (Persoane în vârstă de peste 6 ani): Pe lângă sistemul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii relațiile, în special între germani și cehi, s-au înrăutățit progresiv, cererile pentru o reformare a monarhiei s-au făcut tot mai presante. În timpul celei mai mari părți a ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe primul loc al planurilor de reformă s-a aflat programul trialist al slavilor de sud, în a cărui formă conservativă slovenii nu erau incluși. Prin acest plan, ar fi trebuit ca, pe lângă partea austriacă și cea maghiară a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Mare. Însă trialismul a exclus o soluție cuprinzătoare a problemei naționalităților. Trialismul croat a luat în considerare, ca planul lui Hohenwart de reconciliere a cehilor din 1871, doar statutul național al unui singur grup etnic minoritar. Însă chestiunea naționalităților în Dubla Monarhie era atât de complicată, încât tratarea ei la nivelul unei singure naționalități le influența evident pe toate celelalte. În ultimele decenii ale monarhiei, prin antagonismul sâbilor și al celorlalți slavi de sud legați de ei, pe lângă refuzul natural al
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
primul rând de Francisc Ferdnand, care nu acorda nici o considerație relațiilor etnice, nu putea nicicum să se realizeze. În sfrâșit, urmașul la tron a ajuns în punctul de cristalizare al mișcării Austriei Mari, care plănuia o federalizare a tuturor popoarelor Dublei Monarhii pe baze etnice, deși la urma urmei el nu a putut fi întru totul de acord nici cu suportul ideologic pronunțat al acesteia, adică cu conceptul de federalizare a lui Aurel Popovici. Tehnic, Francisc Ferdinand nu s-a hotărât
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
statutul autonom depindea de indivizii propriu-ziși. În esență, lupta naționalităților înainte de 1914, chiar și în formele sale radicale, cu excepția propagandei Uniunii Tuturor Germanilor, a sâbilor și, în parte, a italienilor și a rutenilor, s-a concentrat cu precădere asupra reformării Dublei Monarhii, nu asupra scopurilor și metodelor care ar fi putut duce la soluționarea acestei reforme. Însă în 1914, Dubla Monarhie era încă foarte departe de realizarea unui compromis național care să satisfacă cu adevărat toate părțile. Pentru ca un posibil stat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]