33,499 matches
-
la definirea opțiunilor politice ale unui adolescent sub influența unor întâmplări trăite de câțiva răzvrătiți împotriva ordinii sociale capitaliste. Unele personaje conțin asemănări cu rudele sale: cuconul Alecu Sadoveanu (tatăl scriitorului) devine inginerul Manole Dumitraș, intelectual luminat și cu convingeri socialiste; bădița Vasile (fratele Profirei Ursachi, mama scriitorului) este numit în roman uncheșul Haralambie; cucoana Leona (prima soție a cuconului Alecu) își transmite caracterul țâțacăi Leona, care mai preia mofturi și fumuri ale unor surori ale tatălui său, întrezărite în copilărie
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
oferă natura. Personajul principal al romanului se formează în mediul familial, dar și sub influența a doi oameni cu rol de simboluri: uncheșul Haralambie, fratele mamei, un cioban care apără „rânduiala oamenilor de demult”, și tinichigiul Alecuț, membru al Clubului socialist de la Pașcani, urmărit de jandarmi și refugiat în ascunzișurile de la Nada Florilor. El descoperă inechitatea socială, ascultând poveștile de viață ale pribegilor pripășiți în balta de la Nada Florilor, și are de ales între două atitudini protestare. Atitudinea uncheșului Haralambie (haiducia
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
îndreaptă spre amurgul său inexorabil, în timp ce militantul socialist Alecuț este o promisiune a viitorului. Iliuță ezită la început între cele două atitudini protestare, dar alege în final calea viitorului. Celelalte povești social-politice prezentate în roman, precum sfârșitul chinuit al poetului socialist Solomon Cornea, nu au o suficientă forță literară și trec pe un plan secundar. Narațiunea sadoveniană se caracterizează printr-un stil predominant oral, asemănător cu cel al unui rapsod popular. Existența unui număr mare de povestiri ale oropsiților vieții prilejuiește
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
apărută la Iași între iulie 1881 și mai 1891, sub îngrijirea militanților socialiști Ioan Nădejde și Vasile G. Morțun, precum și despre ideile politice ale lui Karl Marx și Friedrich Engels. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Mircea Diaconu (muncitorul socialist Sandu), Anda Onesa (Zamfirița, iubita lui Sandu), Mircea Albulescu (comisarul Vacamar), Remus Mărgineanu (mutul Dumitrache, fratele lui Sandu), Octavian Cotescu (ing. Manole Dumitraș), Mihai Mereuță (badea Ifrim), Ada D'Albon (Leona, sora ing. Dumitraș), Florin Zamfirescu (Culai), Mitică Popescu (nea
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
participat la întruniri organizate în căminul studenților evrei Schuller, iar Mihai Șora, care l-a cunoscut atunci, îl considera „un comunist foarte înflăcărat”. El a început să publice în 1930, în limba română. În perioada studenției a colaborat la săptămânalul socialist "Cuvântul liber" (1933-1936), condus de Tudor Teodorescu-Braniște. A scris timp de doi ani, împreună cu Gogu Rădulescu, cronica studențească la "Cuvântul liber". Articolele sale promovau ideea răspunderii intelectualului față de viața grea a țăranilor și muncitorilor. A colaborat apoi la revista "Era
Ilie Constantinovschi () [Corola-website/Science/335377_a_336706]
-
a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), din a cărui conducere a făcut parte, alături de Vasile G. Morțun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. A fost ales ca deputat socialist în Parlamentul României. O parte din conducătorii socialiști (așa-zișii generoși), printre care și Vasile G. Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu-și poate rezolva
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
Ion C. Frimu, Mihail Gheorghiu-Bujor, Cristian Racovski, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și Ilie Moscovici. A fost ales ca deputat socialist în Parlamentul României. O parte din conducătorii socialiști (așa-zișii generoși), printre care și Vasile G. Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu-și poate rezolva revendicările. Deputatul socialist a trecut și el la liberali în 1903, după ce a realizat că mișcarea socialistă începuse să devină o
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
României. O parte din conducătorii socialiști (așa-zișii generoși), printre care și Vasile G. Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu-și poate rezolva revendicările. Deputatul socialist a trecut și el la liberali în 1903, după ce a realizat că mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică ce milita pentru realizarea unei revoluții ce urma să schimbe forma de guvernământ a țării.
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
Morțun, au părăsit mișcarea socialistă la 9 februarie 1899 și au trecut la Partidul Național Liberal, dându-și seama că nu-și poate rezolva revendicările. Deputatul socialist a trecut și el la liberali în 1903, după ce a realizat că mișcarea socialistă începuse să devină o mișcare anarhică ce milita pentru realizarea unei revoluții ce urma să schimbe forma de guvernământ a țării.
Ioan Nădejde () [Corola-website/Science/335394_a_336723]
-
sunt mixte și bilingve. Peninsula a făcut parte din Imperiul Rus până în secolul al XX-lea. După Revoluția din Octombrie, prin care s-a instaurat comunismul în Rusia, pe data de 18 octombrie 1921 s-a înființat "Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea", ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, iar din 1954, printr-o hotărâre a lui Nikita Hrușciov, a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice. După ce la 16 iulie 1990, noul parlament ucraineean a adoptat Declarația Suveranității de Stat a
Istoria Crimeii () [Corola-website/Science/331547_a_332876]
-
din Imperiul Rus până în secolul al XX-lea. După Revoluția din Octombrie, prin care s-a instaurat comunismul în Rusia, pe data de 18 octombrie 1921 s-a înființat "Republica Autonomă Sovietică Socialistă Crimeea", ca parte a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse, iar din 1954, printr-o hotărâre a lui Nikita Hrușciov, a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice. După ce la 16 iulie 1990, noul parlament ucraineean a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei, la 20 ianuarie 1991, în Crimeea a
Istoria Crimeii () [Corola-website/Science/331547_a_332876]
-
lui Nikita Hrușciov, a RSS Ucrainiene în cadrul Uniunii Sovietice. După ce la 16 iulie 1990, noul parlament ucraineean a adoptat Declarația Suveranității de Stat a Ucrainei, la 20 ianuarie 1991, în Crimeea a avut loc un referendum privind restabilirea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Crimeea ca un subiect separat al Uniunii Sovietice, la care au participat peste 80% din alegători. În favoarea restabilirii republicii autonome au votat 93% din alegători. Noile autorități ucraineene nu au acordat nici o atenție voinței poporului crimeean și, din 1991
Istoria Crimeii () [Corola-website/Science/331547_a_332876]
-
Manuel Carlos Valls Galfetti (n. 13 august 1962, Barcelona, Spania) este un politician francez, membru al Partidului Socialist. Începând cu 31 martie 2014, deține funcția de prim-ministru al Franței, în locul lui Jean-Marc Ayrault. Este licențiat în istorie și este tatăl a patru copii. Din 2001 este primar al orașului Evry, iar în 2012 este numit ministru de
Manuel Valls () [Corola-website/Science/331607_a_332936]
-
în locul lui Jean-Marc Ayrault. Este licențiat în istorie și este tatăl a patru copii. Din 2001 este primar al orașului Evry, iar în 2012 este numit ministru de Interne. Pe data de 31 martie 2014, este desemnat oficial de către președintele socialist al Franței, François Hollande, în funcția de prim-ministru și îndemnat să formeze un nou guvern. Manuel Carlos Valls Galfetti s-a născut la 13 august 1962 în cartierul Horta din Barcelona, într-o familie de artiști. Tatăl său este
Manuel Valls () [Corola-website/Science/331607_a_332936]
-
amintirea contribuției pe care a avut-o Fabrică de Ciment la construirea Catedralei Ortodoxe din centrul orașului în 1935 (a furnizat cimentul necesar pentru ridicarea lăcașului de cult).<br> În perioada postbelică comunistă fabrică s-a numit la început "Victoria socialistă”, apoi "Combinatul pentru Lianți și Materiale Refractare".<br> SC Cimentul SĂ Turda a fost înființată ca societate pe acțiuni în baza Legii nr.15/1990 și HG nr.1176/1990, pe structura vechiului "Combinat de Lianți și Materiale Refractare". Obiectul
Fabrica de ciment din Turda () [Corola-website/Science/331612_a_332941]
-
în , transcris: "Tavriceskaia guberniia"), între octombrie 1802 și octombrie 1921. Centrul său administrativ era Simferopol. Gubernia includea teritorii variabile, în funcție de epocă, între care totalitatea Crimeii. În 1918, în timpul Războiului Civil Rus, bolșevicii au instaurat în Gubernia Taurida efemera Republică Sovietică Socialistă Taurida (în , transliterat: "Sovetskaia Soțialisticeskaia Respublika Tavridî").
Taurida () [Corola-website/Science/331605_a_332934]
-
Belgiei în fruntea unui guvern de largă coaliție în perioada 6 decembrie 2011 - 11 octombrie 2014. Di Rupo a fost primul politician din rândurile populației francofone care a condus guvernul Belgiei de la Paul Vanden Boeynants în 1979, și primul premier socialist de la Edmond Leburton în 1974. Totodată, a fost cel dintâi premier belgian provenind dintr-o familie de emigranți nebelgieni și primul bărbat homosexual declarat, care a condus treburile unui stat în epoca modernă. s-a născut in 1951 la Morlanwelz-Mariemont
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
și a studiat chimia la Universitatea din Mons, unde a terminat cu titlul de doctor. Apoi s-a perfecționat vreme de doi ani la Universitatea Leeds din Anglia. Încă în vremea studiilor Di Rupo a devenit activ în cercurile Partidului Socialist. Di Rupo a aderat la Partidul Socialist Belgian in timpul studiilor pentru al doilea titlu universitar la Universitatea din Mons. În anii 1982-1985 și în anii 1988-2000 a fost ales din partea acestui partid în consiliul municipal al orașului. În anii
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
Mons, unde a terminat cu titlul de doctor. Apoi s-a perfecționat vreme de doi ani la Universitatea Leeds din Anglia. Încă în vremea studiilor Di Rupo a devenit activ în cercurile Partidului Socialist. Di Rupo a aderat la Partidul Socialist Belgian in timpul studiilor pentru al doilea titlu universitar la Universitatea din Mons. În anii 1982-1985 și în anii 1988-2000 a fost ales din partea acestui partid în consiliul municipal al orașului. În anii 1999-2000 și 2005-2007 a ajuns șef al
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
putea să distrugă cariera politică a lui Di Rupo, a fost însă infirmată de ancheta de poliție care a urmat. În anul 2000 Di Rupo a fost ales primar al orașului Mons. În aceeași perioadă, 1999-2001, a fost președintele Partidului Socialist Belgian. După o criză guvernamentală lungă de 541 zile, în care Belgia nu a avut un guvern din cauza unor conflicte profunde între populația de limba flamandă (neerlandeză), în general mai solidă din punct de vedere economic, și populația francofonă, care
Elio Di Rupo () [Corola-website/Science/331727_a_333056]
-
tactic protestele Euromaidan din Kiev. Coaliția a fost organizată în noiembrie 2013, grupurile fondatoare au inclus organizațiile: Trizub, condusă de Dmitro Iaroș și Andrii Tarasenko; partidul politic Adunarea Națională Ucraineană - Autoapărarea Națională Ucraineană (UNA - UNSO); Patrioții Ucrainei și Adunarea Național Socialistă. a devenit partid politic la data de 22 martie 2014, moment în care avea estimativ, 10.000 de membri. Ideologia politică a Sectorului de dreapta a fost caracterizată de către unele publicații ca fiind naționalistă, ultranaționalistă, neofascistă, de dreapta, sau de
Sectorul de dreapta () [Corola-website/Science/331826_a_333155]
-
balonului pe D.A. Sturdza; "Dinasticismul Trădătorului", în care D.A. Sturdza pune o bombă sub tronul regal; "Pățania complicilor" și "Ziua de 28 martie 1899"; Contopirea cu liberalii" cu legenda „"Iosif Nădejde - Ia fetițo hapul c-o să-ți fie bine / Partida socialistă - cum îi zice șeful - Îl iau dacă vrei. Numai de l-aș putea înghiți"”. Toate aceste caricaturi tematice au ocupat întreaga primă pagină a ziarului "Adevărul de joi" și demonstrează o dată în plus orientarea politică a autorului. Personaje ca D.A.
Nicolae Petrescu-Găină () [Corola-website/Science/335459_a_336788]
-
acceptarea de către China. Din ani60 China nu pare să fie atentă la acest argument , iar din anii 70 relațiile se îmbunătățesc și relațiile nucleare nu își mai au rostul. Folosirea forțelor convenționale s-au manifestat în relațiile cu noul stat socialist și mai ales față de statele din lumea a treia. Folosirea armelor convenționale în susținerea actelor diplomatice, a continuat să fie folosită și în dinamica dintre relațiilor dintre S.U.A și URSS. În 1984 și 85 s-au desfășurat cele
Politica externă a Statelor Unite () [Corola-website/Science/335516_a_336845]
-
subliniind aspirația eternă a unei națiuni bântuite de atrocitățile istoriei spre emancipare spirituală”. Un verdict similar a fost atribuit textului original al lui Ioviță de către criticul literar Viorica Stamati-Zaharia, care a detectat posibile ironii îndreptate înspre liniile directoare ale realismului socialist. Un film de televiziune omonim a fost realizat în 1996 de Televiziunea Română, fiind regizat de Radu Popovici după scenariul tatălui său, Alecu Popovici. Filmul are o durată de aproximativ 68 de minute și a fost prezentat în cadrul emisiunii pentru copii
Ivan Turbincă () [Corola-website/Science/335584_a_336913]
-
pentru editura Palumbo. În 1984 a devenit președinte al „Istituto Gramsci”. Militant antifascist fervent, s-a apropiat de marxism în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a început să se dedice unei intense activități politice și sindicale în Partidul Socialist Italian și mai târziu în Partidul Comunist Italian. Activitatea sa a fost denumită cu termenii „istorism marxist”, „umanism secular” (a făcut parte din Asociația pentru apărarea școlii laice de stat), „socialism umanitar” și cu dispreț „veteromarxism” "și „sociologism”, dar un
Giuseppe Petronio () [Corola-website/Science/335591_a_336920]