KorAP: Find »[drukola/base=întâi & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...1452 >

36,299 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

submarinul englez erau fațete diferite ale aceleiași persoane. Sau că operatorul care monta buletinele de știri la Apollo era doar o altă fațetă a pictorului impresionist cu creionul În mână. Poate că, de fapt, se aștepta să Înțeleg eu mai Întâi. Și să mă comport ca atare? Nu prea eram sigur. Dar dacă lucrurile stăteau așa, asta ar fi explicat de ce Îmi reproșase faptul că nu eram sincer nici măcar cu mine. Și de ce nu voia să mai aibă de-a face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
observasem nici faptul că avea nevoie de ajutor. Câteva minute mai târziu, când credeam că-mi aduce o surpriză În dormitor, era prea târziu. Cel care a plasat trupul neînsuflețit pe pat cercetase camera cu gesturi grăbite și repezite - mai Întâi noptiera, apoi dulapul și la final scaunul Încărcat cu hainele mele. Am crezut că era Dora, căutându-și țigările. Dar putea fi chiar Anton, Încercând să găsească filmul. Chiar dacă după haine nu și-o fi dat seama că eram acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
joi - și apoi vineri. Mai puțin În calendarul tău, nu, ia zi, Knisch? — Număr zilele săptănii la fel ca ceilalți, doamnă Britz. Mulțumesc, doamnă Britz. La revedere, doamnă Britz. Administratora mă urmări, pas cu pas, până sus pe scări - mai Întâi cu ochii, apoi cu urechea. dar eram prea departe ca să mai aud ce-a strigat după mine. Parcă aș fi auzit cuvântul „surpriză“. În orice caz, o denumire mai bună n-aș fi găsit nici eu pentru ce mă aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
plângea Dora că trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor celorlalți. Treptat sângele Începu să-mi năvălească din nou În degetele amorțite, gambele mi se relaxară zvâcnind spasmodic. Un etaj mai sus, cineva trase eliberase un torent de apă. Mai Întâi se auzi un ropot zgomotos, apoi un zornăit obraznic, după care apa răscolită năvăli dintr-o dată pe țevi - mult prea haotic, mă tem, ca lucrurile să se termine cu bine. Am luat un prosop, surprinzător de curat, și am tamponat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Wickert se ridică. Când s-a Întors, ținea În mână un pahar cu apă. Am dat să mă ridic, mormăind mai mult sau mai puțin credibil. — Domnule Knisch, spuse inspectorul când am dus paharul la gură și am sorbit - mai Întâi o Înghițitură de lichid rece, apoi Încă una. După ce am parcurs dosarele confiscate ieri de la Dvs. , am dat peste niște date interesante. — Uitați. Și mă șterse la gură cu batista lui. — Chestionarul pe care l-am găsit era completat doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
un coșmar. Dar informațiile primite mi le aminteam perfect; după cum o demonstra și tentativa mea cu irizația. Dacă Inspectorul dorea, puteam să-i explic tot. Pentru a mai ordona relatarea mea, am Început să-i povestesc despre persoana care mai Întâi s-a numit Dorothea, apoi Dora. Și de data aceasta, n-am mai ascuns nimic care ar fi avut vreo importanță pentru mine. — Gata, acum știți tot, am oftat la sfârșit. Asta este. Adevărul gol-goluț. Și dacă nici asta nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

el cum își întinde grijuliu prosopul lângă apă. Își pune ceasul într-un pantof, ochelarii în celălalt, iar apoi e gata să-și facă intrarea în apă. Până-n ziua de azi intru-n apa mării așa cum m-a învățat el: întâi îmi înmoi încheieturile mâinilor, pe urmă îmi stropesc subțiorile, apoi iau apa în pumni și-mi umezesc tâmplele și ceafa... ei, dar încet, încetișor de fiecare dată. Astfel ajungi să te răcorești evitând, totodată, un șoc fatal la contactul cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
trebuie, mai ales că știu prin ce i-a fost dat tatii să treacă în ultima vreme, prin ce chinuri a trecut clipă de clipă în aceste zeci de mii de minute cât le-a luat doctorilor să stabilească, mai întâi, că în uterul maică-mii s-a pornit să crească ceva și, mai apoi, dacă excrescența în fine localizată e malignă... dacă ceea ce are ea e... ah, nici nu cutezăm să rostim cuvântul acela unul de față cu celălalt! Nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
totul altfel decât acasă, aici nimeni nu îndrăznește să pună mâna pe ceea ce am zis că-i al meu! Din păcate, eram mult prea emotiv la bătaie ca să prind echipa liceului. La testele de selecție pentru lotul elevilor din anul întâi mă balansam prea tare și ratam în așa hal mingile tari, încât, până la urmă, antrenorul m-a luat deoparte și m-a întrebat ironic: — Măi, flăcău, tu chiar nu porți ochelari? - și mi-a dat papucii. Dar în ce formă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
până la vârsta de paisprezece ani a fost ferm convins că „enervare“ e un cuvânt evreiesc. Ei bine, cam același lucru l-am crezut eu despre „agitație“ și „balamuc“, două dintre cuvintele preferate ale maică-mii. Ca și „spatulă“. În clasa întâi eram deja marele favorit, despre care se credea că va câștiga la pas orice întrecere școlară, când, într-o bună zi, învățătoarea mi-a cerut să identific un obiect dintr-o poză, obiect care, știam prea bine, pentru maică-mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
dar chestiunea pe care vreau s-o lămuresc este: oare am eu parte de ceva? Oare cât o să-mi continuu experimentele astea cu femei? Oare cât o să-mi mai vâr chestia asta în găurile care-mi vin la îndemână - mai întâi, o gaură ici, pe urmă, când mă plictisesc de ea, o gaură colea... și tot așa. Când o să termine? Numai că de ce ar trebui să se termine? Ca să le fac pe plac lui taică-meu și maică-mii? Ca să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
New York, dar, după mintea lui, tot în frumosul Newark ar trebui să locuiesc. — Mamă, am treizeci și trei de ani! Sunt adjunctul șefului Comisiei Condițiilor Umane pe New York! Am fost șef de promoție la Facultatea de drept! Ai uitat? Am fost premiant întâi în toți anii de școală! La douăzeci și cinci de ani eram deja consilier special la una dintre subcomisiile Congresului Statelor Unite, mamă! Ale Americii! Dacă voiam s-ajung pe Wall Street, mamă, acum eram pe Wall Street! Sunt un profesionist respectat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
curată cu propriile mele nepoțele, vrea să mă bage la pârnaie! Nu-mi pasă cum își zice el, mie îmi pare că tot ca un comunist gândește. Sunt propriile mele nepoate și tot ce le vorbesc trebuie să treacă mai întâi pe la el, pe la Musiu’ Cenzură! Nu, fiica lor e de-acum doamna Feibish. Iar pe fetițele ei le cheamă tot Feibish. Unde sunt Portnoy-ii la care a visat el? În ouăle mele. Uite ce, strig eu cu glasul sugrumat, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
blond ce li se revarsă în bucle curate, grațioase, de sub băsmăluțe sau căciuli. În mijlocul acestor fetișcane îmbujorate, puse pe chicotit, îmi leg patinele cu degete sleite, tremurânde, ies apoi în frigul de-afară și mă țin după după ele, mai întâi în vârful picioarelor, pe pontonul din scânduri, iar apoi mă lansez pe gheață după un întreg stol de păsărele - un buchet de șikse, o ghirlandă de copile creștine. Sunt atât de căzut în adorație, încât dorința mea e mai presus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Pavillon... Da, da, într-un târziu a apărut și bărbatul îndelung visat în toți acești ani (așa a reieșit până la urmă), un bărbat care va fi bun cu soția și cu copiii lui... un evreu. Și ce mai evreu! Mai întâi îi dă limbi și imediat după aceea se ridică în capul oaselor și începe să vorbească și să explice, să-și dea cu părerea ba într-o chestiune, ba în alta, o sfătuiește ce cărți să citească și cu cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
care se spală pe măsele lor goișe. Zău că da! Săpunul de pe chiuvetă e plin de clăbuci rămași de pe mâinile cuiva. Ale cui? Ale lui Mary? Să pun mâna pe el și să mă spăl sau, poate, să las mai întâi să curgă un pic de apă peste el, ca să fie treaba sigură. Sigură în ce sens? Tăntălăule, te pomenești că-ți trebuie un săpun cu care să speli săpunul! Mă duc în vârful picioarelor spre closet, mă uit lung la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
nu mă distrez și eu un pic! De ce până și cea mai măruntă chestie pe care o fac pentru plăcerea mea tre’ să devină imediat intolerabilă - în timp ce restul lumii se tăvălește râzând în mocirlă! Porc? Ar trebui să vadă mai întâi reclamațiile și plângerile care se îndosariază într-o singură dimineață în biroul meu: ce-și fac oamenii unii altora, din lăcomie și ură! Pentru mălai! Pentru putere! Din ranchiună! Din nimic! La ce cazne îl supun pe un șvarțer ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
vieții încă nenăscute. A început în chip bizar. Spuneți-mi Smitty. Departe de a fi clasica perioadă a exploziei și creșterii intempestive, adolescența mea a fost, mai mult sau mai puțin, o perioadă de letargie. Ispita mi se înfățișează mai întâi sub chipul personajului puternic reliefat al lui Herbie Bratasky, directorul, șeful de orchestră, guristul, comicul și maestrul de ceremonii al hotelului din stațiunea montană unde își petrec vacanțele ai mei. Mai presus de toate, faptul că a fost crescut în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

era bagajul ei. — Am eu grijă de lucrurile tale. Îi dădu poșeta și, susținută de doctor, se ridică, sprijinindu-se de perete. — Pașaport? Doctorul vorbea lent și tânăra Îi remarcă pentru prima dată accentul. El zise: — Bagajele mele la clasa Întâi eu nu pot să plec de lângă doamna. Sunt medic. — Pașaport englezesc? — Da. — În regulă. Alt bărbat veni la ei: — Bagaje? Nimic de declarat. Omul trecu mai departe. Coral Musker zâmbi. — Suntem chiar la graniță? Păi, oricine poate introduce orice fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să mergem. Dacă mai vrei gin, te las cu el. Dar domnișoara Warren nu-i răspunse. Domnișoara Warren o ignoră. Janet Pardoe se trezi martora unuia din ritualurile obișnuite din cariera jurnalistică a lui Mabel Warren: dispariția imediată a beției. Întâi o mână aranjă părul, apoi o batistă muiată În pudră - compromisul ei cu feminitatea - ascunse roșeața din obraji și de pe pleoape. În tot acest interval Își focaliza privirile, folosindu-se de orice-i cădea sub ochi: ceștile, chelnerul, paharele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu care lucra. Ar fi putut forța ușa subțire de oțel cu un levier, dar Anna ar fi auzit loviturile și nu putea avea Încredere În ea că va păstra tăcerea. Așa că Își aprinse arzătorul cel mai mic, punându-și Întâi ochelarii fumurii ca să-și apere ochii de flacără. Detaliile Încăperii ieșiră brusc din umbră la izbucnirea flăcării, căldura Îi arse fața, și ușa de oțel Începu să sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu care s-o combată. Acestea existau, era conștient de asta, undeva În obscuritatea minții sale - fraze fosforescente, cuvinte tot atât de amare ca și fumul. — Și? Doamna Peters Începu să-și recapete curajul. — Ce te bagi? Asta le-ntrece pe toate. Întâi o băgăcioasă, apoi altul. Herbert, fă ceva! Dr. Czinner Începu să vorbească. Cu accentul lui puternic, cuvintele câștigau o anume greutate, care o reduseră la tăcere pe doamna Peters, chiar dacă n-o convinseră. — Sunt doctor. Le spuse cât de inutil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ofițerilor ei. El Însuși nu era absolut onest, iar adevărul credinței lui nu era alterat pentru că se făcuse vinovat de trufie și de alte câteva răutăți. Lăsase odată o fată Însărcinată. Chiar și motivele lui de a călători cu clasa Întâi erau amestecate: era mai ușor să treacă de poliția de frontieră, dar era, de asemenea, și mai confortabil, mai potrivit cu orgoliul unui lider. Se surprinse rugându-se „Doamne, iartă-mă!“ Dar nu avu sentimentul siguranței nici unei iertări, dacă exista vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nimeni nu le va acorda nici o atenție În oraș. Ar trebui să vedeți gara, haosul... Mai bine vă duc eu la Belgrad. V-aș arăta și locurile demne de văzut. Știu casele cele mai bune. Myatt Îl Întrerupse: — Mă duc Întâi la poștă. Și apoi vom Încerca hotelurile pentru a o găsi pe doamnă. — E numai unul. — Și apoi la gară. Expedierea telegramei luă ceva timp. Întâi trebui să-i trimită lui Joyce un mesaj formulat În așa fel Încât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]