4,649 matches
-
o zi își făcu curaj și ieși pe poarta gospodăriei păstorului, afundânduse în pădurea nesfârșită atrasă de mirajul feeric al acestui tărâm. Cu cât se afunda mai mult în pădure, era atrasă mai mult și mai mult. Când s-a întunecat a vrut să se întoarcă acasă, cuprinsă de remușcări, dar cale de întors numai era, s-a rătăcit și numai cunoștea drumul de înapoiere. Cum mai licărea puțină lumină, hotărî să înopteze în scorbura unui stejar gigant, căptușită cu mușchi
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
se juca, bătrâna citea și dirija treburile palatului, gnomii în mare armonie își rezolvau problemele cu conștiinciozitate și hărnicie. Viața tihnită de la palat, de pe acele meleguri a fost tulburată într-o zi de invazia lui Melchior și Ariel. Cerul se întunecă. soarele, luna, stelele au dispărut în noaptea neagră ca smoala. Vijelia șuera la ferstrele palatului, lovind cu putere. Atacul infernului era iminent. Brigitte cu toiagul de fildeș în mână ieși în fața palatului, mișcându-l în semnul crucii. Vijelia se opri
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
place învățătura și că era amenințat să fie îndepărtat de ea pentru totdeauna. - Domnul Lascăr mi-a raportat că îl înjuri de mamă și că scrii romane în loc să înveți, mi-a spus el deodată, aruncîndu-mi, ca un fulger, o privire întunecată de reprobare și neânțelegere. Am rămas încremenit. De unde știa domnul Lascăr? Așa îl chema pe subdirector. Am tăcut. Totul era adevărat. Dar cum să-i povestesc acestui om că n-aveam nici o vină, că în orele de vizită mă căutase
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nu era orb) și să-l aducă la ea... Într-adevăr pe coridoare și chiar în odăi mirosea parcă a orbi, un miros straniu, de ciment umed și murdar, deși murdar nu era, de ceva nespălat și rânced. Culorile erau întunecate peste tot, deși grija de casă o aveau văzători angajați, care ar li putut pune o culoare ici colo, un ghiveci, un strat de flori sau ar fi putut vopsi altfel pereții. Curtea era animată totuși. Cei tineri se plimbau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a făcut pe oameni diferiți, de ce să se amestece între ei? Valul de fete și muieri care intrau și ieșeau din schimb se subțiase. Ne îndreptarăm spre stația de tramvai. Nu mai arăta atât de frumoasă Florica. Loviți, oamenii se întunecă, ceva străin pune stăpânire pe ei, le spulberă frumusețea privirii, le ia surâsul, le chircește sufletul și le desfigurează chipul. Aș fi vrut s-o văd că arată ca înainte și i-am răspuns: - Și ce dacă e țigancă? Parcă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și s-a ridicat... S-a întors după ce a lipsit câtva timp, călcând însă tot ca într-un vis, deși era acum trează, însă gânditoare, cu privirea într-o parte, fumând liniștită și tăcută. "Ce frumos e, zise, când se întunecă în casă... Unde stai? Ai o casă bună?" "Destul de bună", i-am răspuns, dar la tine e atât de frumos!" "Și chiar nu vrei să iei nimic? Hai măcar să bem un pahar..." Fiindcă ezitam, a turnat ea însăși din sticlă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
GRĂBIT SPRE CEAS ȘI CĂUTĂ CU FEBRILITATE UN ÎNTRERUPĂTOR ELECTRIC PE CARE SĂ ÎL POATĂ ÎNCHIDE. GĂSI UN BUTON ȘI ÎL APĂSĂ. LINIILE LUMINOASE, ATÂT CÂT LE PUTEA VEDEA PÂNĂ LA UȘA DORMITORULUI, DISPĂRURĂ PE LOC. CADRANUL LUMINOS AL CEASULUI SE ÎNTUNECĂ. APĂSĂ DIN NOU BUTONUL, DAR RAZELE ARGINTII NU MAI APĂRURĂ. MARIN SE ÎNTOARSE SPRE UȘA DORMITORULUI. O PRIVIRE ARUNCATĂ ÎNĂUNTRU ÎL ASIGURĂ CĂ RAZELE DISPĂRUSERĂ ȘI DE ACOLO ȘI CĂ, DEOCAMDATĂ, FANTASTICUL EPISOD LUASE SFÂRȘIT. Închise ușor ușa, așteptând câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
acel aer de improvizație fără de care nu există artă adevărată. Numeroasele parcuri, permanent verzi, îngrijite și cu vegetație bogată, aduceau ansamblului o notă finală de grație și eleganță. Orașul Marelui Judecător arăta solid și prosper. În față, panorama se schimbă, întunecându-se, devenind străină. Avionul survola acum o suburbie întinsă, cenușie, sordidă, alcătuită din clădiri joase, dărâmate, fumegânde, ascunzându-se ici și colo sub cețuri murdare. Cartierul Pripp. De fapt, termenul însemna: Perimetru Izolat pentru Segregație Permanentă. Nu era decât o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
anterior". Avu o senzație intensă de emoție, pe măsură ce îl învăluia întunericul. Brusc, totul se lumină din nou; strălucirea era atât de puternică încât devenea supărătoare. Își dădu seama că exaltarea lui era cauzată chiar de lumină. Timpul trecuse și se întunecă. Surescitarea lui scăzu, transformându-se într-o pulsație vagă. Trecură câteva clipe și strălucirea reapăru \ și, o dată cu ea, acum știa ce era, sentimentul că trăia cu adevărat. Ciclul luminii și al întunericului se repeta de mai multe ori însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
în burnusuri, învârtindu-se ca sfârlezele, țopăind și bătând din palme, alergau în jurul mașinii, care înainta acum pe o stradă lungă, cu case scunde. Intrau în oază. Vântul sufla și aici, dar zidurile opreau firișoarele de nisip, care nu mai întunecau lumina. Cerul rămânea însă acoperit. În mijlocul țipetelor, autobuzul se opri, cu un scrâșnet puternic de frâne, în fața arcadelor de lut ale unui hotel cu geamuri murdare. Janine coborî, dar când se văzu în stradă simți cum i se taie picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o ploaie binecuvântată! Ros de puhoaie, orașul cumplit s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
S-a oprit la un metru, s-a uitat la mine țintă, fără un cuvânt, a făcut un semn și eu m-am ridicat. Se uita la mine țintă cu ochii lui metalici care străluceau, fără expresie, pe fața-i întunecată de cal, apoi a ridicat mâna. Cu aceeași privire neclintită m-a apucat de buza de jos, mi-a răsucit-o fără grabă, aproape smulgându-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
măsurat de frânghie, știam străzile pe de rost, știam de unde să iau pușca cea veche și ce intrare nu e păzită, și am ajuns aici la ceasul când noaptea pălește în jurul acelui pumn de stele iar deșertul pare că se întunecă. Parcă ar fi trecut ani și ani de când stau ascuns în stâncile astea. Mai repede, mai repede, oh, de-ar veni o dată mai repede! Peste puțin tot orașul va porni în căutarea mea, vor zbura pe caii lor spre cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
împotriva cetății sfinte. Acum apărați-vă, da, loviți, loviți, mai întâi în mine, adevărul e de partea voastră, o, stăpânii mei. Îi vor birui pe soldați, vor birui cuvântul și dragostea, vor ieși din pustiuri și vor trece dincolo de mare, întunecând lumina Europei cu vălurile lor negre, loviți-mă în pântece, așa, loviți-mă în ochi, or să înece întreg continentul în sare, nu va rămâne nici fir de iarbă, tinerețea va pieri, mulțimi tăcute, cu picioarele înlănțuite, se vor târî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
margini. Apa adâncă și limpede, soarele puternic, femeile, viața trupului, în țara lui nu exista altă fericire. Și fericirea aceasta trecea o dată cu tinerețea. Lui Yvars îi plăcea și acum marea, dar numai pe înserat, când apele golfului încep să se întunece. Ceasul acela era plin de dulceață pe terasa casei sale, unde se așeza după ce venea de la lucru, bucuros de cămașa curată pe care Fernande știa s-o calce atât de bine și la paharul aburit plin cu rachiu de anason
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături fine, nu puteai desluși ce gândește. - O să muncim. Nu-i deajuns? Acum mergea pe bicicletă, cu fălcile încleștate, stăpânit de o mânie tristă și rece, care-i întuneca până și cerul. Lăsă în urmă bulevardul și marea și intră pe străzile umede ale străvechiului cartier spaniol. Dădeau spre o parte a orașului unde nu vedeai decât magazii, depozite de fier vechi și garaje. Acolo se afla și atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care se deschidea poarta deșertului. După ce se mai încălzi puțin, Daru se întoarse la fereastra de unde-i văzuse prima oară pe cei doi. Acum nu se mai zăreau. Începuseră, așadar, să urce pe potecă. Cerul nu mai era atât de întunecat; în timpul nopții ninsoarea se oprise. Dimineața învăluise totul într-o lumină murdară, care abia se mai limpezise puțin, pe măsură ce norii groși se ridicau în înaltul cerului. Se făcuse două după-amiază, dar ai fi zis că ziua începe abia atunci. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se îndreptă către ușa camerei. Pe prag se răzgândi, se duse la catedră, luă revolverul și-l băgă în buzunar. Apoi, fără să se uite la prizonier, intră în cameră. Rămase multă vreme întins pe divan, privind cum cerul se întunecă treptat și ascultând tăcerea. În primele zile când venise aici, îndată după terminarea războiului, tăcerea aceasta îi păruse chinuitoare. Ceruse un post în orășelul de la poalele munților care despart deșertul de podișurile înalte. Acolo, pereții stâncoși, verzi și negri către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o memorie mult mai bună. Ei dădeau buzna în cameră, se strecurau printre oaspeți, erau luați în brațe, săltau de pe genunchii unuia pe genunchii celuilalt. Pătratul de cer care se desena deasupra curții începea în cele din urmă să se întunece și Jonas lăsa din mână penelul. Nu-i mai rămânea decât să-și invite prietenii la ce se va găsi de mâncare și să continue a vorbi, până noaptea târziu, despre artă, bineînțeles, dar mai cu seamă despre pictorii fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu mai râde înseamnă că e foarte mulțumit de sine". Știind asta, se făcea tot mai sălbatic, mai bănuitor. Era de ajuns ca, intrând într-o cafenea, să fie recunoscut de cineva din cei de față pentru ca totul să se întunece în el. Rămânea o clipă nemișcat, în picioare, plin de neputință și de o ciudată mâhnire, ascunzându-și tulburarea și nevoia lacomă și neașteptată de prietenie. Se gândea la privirea plină de bunătate a lui Rateau și ieșea repede în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Celălalt chibzui o clipă, apoi spuse: - Nimeni nu muncește, nimeni nu suferă? - Ba da, milioane. - Atunci, ăștia sunt oameni din popor. - Dacă vrei, da, poporul există și azi. Dar stăpânii lui sunt polițiștii sau negustorii. Fața binevoitoare a mulatrului se întunecă. Apoi el mormăi: - Ptiu! să cumperi și să vinzi! Ce treabă murdară! Iar polițiștii sunt mai răi decât câinii. Cu totul pe neașteptate izbucni în hohote de râs. - Tu nu vinzi? - Nu prea. Fac poduri, drumuri. - Bună treabă! Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Nu, spuse d'Arrast, acum am treabă. Diseară, dacă vrei. - Bine. Dar la noapte se dansează și se fac rugăciuni în a cea mare. E sărbătoarea Sfântului Gheorghe. D'Arrast îl întrebă dacă va dansa și el. Fața bucătarului se întunecă. Pentru prima oară, îi ocoli privirea. - Nu, nu voi dansa. Mâine trebuie să car piatra, și e tare grea. O să mă duc diseară la sărbătoarea sfântului, dar o să plec devreme. - Ține mult? - Toată noaptea, până dimineața târziu. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dezgolesc, iarba s-a tocit, ici, colo, se mai vede câte-o floare. Natura e statică. Doar vântul bate și ploaia pică sacadat, pe geamuri. De-asemeni, câinii, ce latră pe la sate, sau câte-o cioară croncănind pe ramuri. Se-ntunecă devreme, stele nu mai sunt, nici luna; parcă așa li s-au cerut. Doar norii cenușii se mai războiesc crunt; iar greierii de sub fereastră-au dispărut! Și totuși noiembrie ne desenează pe-un șevalet așezat la orizont, crizanteme gălbui și
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
până în clipa când mă ajută ceva. Băutura, o femeie, o carte, o vacanță. O poezie, chiar, să nu râdeți. Uneori și muzica... reintru într-o plăcută stare de vitalitate. Ațâțat, dezlănțuit. Nu mai văd decât ținta, datele, ipotezele, soluția. Se întunecase, nu aprindea lumina. Nu era încă beznă deplină, sau poate era. Femeia, deși nu îl vedea, îl simți însă ridicându-se în picioare, în spatele biroului. Un șef deștept minuni ar face cu mine ! Unul care să știe să-mi folosească
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
era nimeni în baracă, doar ei doi. Nu se mai stăpânise. Năvălise asupra prietenului cu imposibilele mari întrebări asupra faptelor mici și mari care alcătuiesc zilele mici și zilele mari. Lucian nu auzea nimic din ceea ce i se spunea. Se întunecase, se retrase, zăvorât în sine, dar nu făcu nici un gest de enervare. Așteptase să se încheie imprudentul monolog și reluase aceleași povești caraghioase. Vera, Manole, sora lui Manole, fleacuri, micile libertăți ale coliviei. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]