5,591 matches
-
târziu. Dar eram prea îndrăgostită ca să-mi dau seama. Capitolul III Mergem într-un bar? întreabă Davey. Tocmai urcăm scara ce duce afară, în stradă, iar Jake este chiar în spatele nostru. Nu prea simt aerul rece de februarie care ne învăluie ca o pelerină lichidă. Sunt ușor bulversată din cauza cafeinei - am băut prea multă cafea, ca să nu adorm și ca să-mi ocup timpul - și nu înțeleg cum poate Davey să sugereze cu atâta naturalețe să bem un pahar, mai ales în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lui Jake, Matt ne-a făcut o reducere considerabilă și mă simt mai puțin vinovată că l-am lăsat pe el să se ocupe de toată afacerea. Atmosfera din restaurant e plăcută. E cald și ai senzația că totul e învăluit într-o lumină aurie. La plecare, Matt mă îmbrățișează și îmi șoptește: „Iubitul tău e foarte drăguț!“ Îi zâmbesc și mă îndrept spre ușa pe care Jake o ține deschisă pentru mine. Afară nu e prea frig, dar e întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o ia pe o străduță îngustă de lângă Seven Dials, unde probabil că și-a parcat mașina. Toate magazinele sunt închise și pentru o zonă din centrul Londrei e mult prea întuneric, nu văd decât un singur felinar, dar și acela învăluie totul într-o lumină slabă, portocalie. Tocurile mele fac prea mult zgomot. Se deschide o ușă și, la lumina ei, văd doi îndrăgostiți care se lipesc imediat unul de celălalt. Amintirea nopților în care ieșeam cu prietenii și mă simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
sau nu. O să vezi că e mult mai bine fără ea, remarc cu îndrăzneală. —Ai dreptate, suspină Finn. Nu mai scoatem un cuvânt, dar ne simțim bine unul lângă altul. Căldura trupului său trece prin rochia mea subțire și mă învăluie într-un mod foarte plăcut. Apoi, din camera mea se aude telefonul. Am un mesaj. Tresar ușor, din reflex. —Al tău e? întreabă Finn. Probabil că da, al meu e închis. — Da, zic eu și-mi simt corpul încordându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
subțire și albă mângâie stâncile verzi care mărginesc golfulețul. În larg, o insulă tremură în aerul umed ca un miraj în deșert. Apa capătă o strălucire aurie de la lumina soarelui, cerul e de culoarea oului de pescăruș, apa sărată mă învăluie. Plutesc pe spate, iar Jake mă așteaptă la țărm. De ce oare clipele astea nu durează o veșnicie? Trebuie să mă chiorăsc tot drumul înapoi, ca să fiu sigură că mă îndrept spre Jake. Chiar și așa, cu tot efortul, fac câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un colos ciuruit de crăpături și de peșteri. (T. Burnet, Telluris Theoria Sacra, Amsterdam, Wolters, 1694, p. 39) „De ce Provins?” „N-ați fost niciodată la Provins?” Loc magic, și astăzi se simte asta, duceți-vă, o să vedeți. Loc magic, Încă Învăluit cu totul În parfumul tainelor. Între altele, În secolul al XI-lea e sediul contelui de Champagne și rămâne zonă liberă, unde puterea centrală nu-și poate vârî nasul. Templierii sunt aici de-ai casei, chiar și azi există o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Torei, se străduiește să regăsească forma naturală care s-o facă să iasă din Îngrozitoarea-i confuzie”. Și chiar asta fac eu acum, În plină noapte, În pacea nefirească a acestor coline. Dar alaltăieri seară În periscop, mă aflam, Încă Învăluit În balele vâscoase ale cochiliilor, pe care le simțeam În juru-mi, melci imperceptibili Încrustați În vanele de cristal de la Conservatoire, amestecate printre barometre și roți ruginite de ceasuri În surdă hibernare. Mă gândeam că, dacă spargerea vaselor a avut loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
astea-s puțin cam obscure pentru cititorul obișnuit?” Camestres aproape că sări de pe scaun. „Dar e absolut indispensabil. Cine ar Înțelege aceste secrete, fără pregătirea prealabilă necesară, s-ar prăbuși În Abis! Chiar și făcându-le publice Într-un mod Învăluit eu Înfrunt niște riscuri, credeți-mă. Eu evoluez În domeniul adorării Fiarei, dar Într-un mod mai radical decât Crowley, o să vedeți paginile mele despre congressus cum daemone, prescripțiile pentru obiectele de cult ale templului și Împreunarea carnală cu Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vârful teraselor, apucând pe o cărare din mijlocul unei grădini largi, care ducea către intrarea vilei sau a micului castel, ce-o i fost. La lumina unei torțe mai mari decât celelalte, montate pe o coloană, am văzut o fată Învăluită Într-un vesmânt albastru presărat cu stele de aur, care ținea În mână o trompetă dintr-acelea pe care le sună la operă heralzii. Ca Într-unul dintre misterele medievale În care Îngerii Își arată aripile de hârtie velină, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ține cont că suntem pe timpul Măștii de Fier - trimite oameni de la galere, dar ăștia Încep să navigheze prin scârnă, urmează cursul până la Sena și se Îndepărtează la bordul unui vaporaș, fără ca nimeni să Îndrăznească să Înfrunte aceste creaturi de temut, Învăluite Într-o putoare insuportabilă și În nori de muște... Atunci Colbert pune jandarmii la diferite ieșiri de pe fluviu, iar ocnașii vor muri În fundături. Dar În secolul al XVIII-lea se acoperă douăzeci și șase de kilometri de canale, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Garamond. „Mi se pare că ce-i mai bun abia acum Începe!” „S-a terminat ceea ce puteați să vedeți dumneavoastră. Nu se poate. Să respectăm ritul. Hai să mergem”. Intră din nou În pădure, repede absorbit de umezeala ce ne Învăluia. O pornirăm dârdâind ușor, alunecând pe stratul de frunze putrede, gâfâind și În dezordine ca o armată În fugă. Ne reîntâlnirăm pe șosea. Puteam ajunge la Milano În mai puțin de două ore. Înainte de a urca În mașina lui Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
eu și Sabina am fost poftiți de o infirmieră în biroul lui. Ambianța era asemănătoare cu cea din cabinetul pe care-l avea la Spitalul „Gheorghe Marinescu”, din București: același birou impozant, încărcat cu cărți, în dosul căruia trona profesorul învăluit în norii de Lucky Strike, aceleași fotolii joase, umile, la capătul opus al încăperii, același covor subțire, în culorile curcubeului, întins între el și cei care-i solicitau o audiență. În linii mari, discuția a respectat coordonatele celei anterioare, avute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
aur moale Și pe rând și-astupă gura când cu gura se adapă” recită Dan, prietenul lui, versuri din „Călin (file din poveste)”. — Nebunilor, vreți să știți dacă ne-am sărutat? Ei bine, ne-am sărutat și ne-am sărutat învăluiți de iubire. — Bravo, Cezar! Așa te vrem. Încep să cânte iarăși „Mulți ani trăiască!”. Întrun târziu se hotărăsc să plece. Dan mai rămâne pentru că-l rugase Cezar ca să-i mărturisească dragostea lui pentru Teofana. Se vede că te-a dat
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
pantofiori de cleștar, ne aduce Nașterea Domnului, sărbătorile, distracția și multă lumină. Și ce mai case! Dorm alene sub plapuma de nea. Pădurile suferă crivațul inedit de gheață al iernii, toată natura își permite haine grele de omăt... totul pare învăluit în magie. Când toate aceste minuni vor evada, casele se vor freca la ochi după atâta somn, copiii vor continua joaca în iarbă, iar poveștile încărcate de minuni vor capăta o aură aparte. Atunci primăvara cea verde se va încolăci
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
Pașii întunericului Stând lângă vechiul copac ale cărui crengi se întind spre cer, rugând îndurare, văd cum casa este învăluită într-o negură deasă. A venit întunericul. O ființă care mă urmărește și, întotdeauna, este cu un pas în urma mea. Florile își pierd strălucirea, căpătând o altă culoare. Acum sunt negre. Un negru murdar, parcă, de praf. O adiere lină
Pasii intunericului. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Stan Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2369]
-
Ne-am scos! filozofează Dănuț. Dar, înainte ca Fratele să înalțe cheia, pentru a îndeplini porunca Îngerului, pe pragul bisericuței fâlfâie o umbră strâmbă, cocârjată, gheboasă, gâlmată, pipernicită și vădit macabră; umbra unui gnom sau a unui pitic mai răsărit, învăluit într-un lințoliu cenușiu, ectoplasmatic; după cum cenușie era și figura cețoasă, aburoasă și indescifrabilă, a Apariției îndoliate. Cu unul dintre brațe strecurat hoțește, pe sub faldurile părelnice ale giulgiului, Ne-numitul slobozea hârâitură după hârâitură ascuțită, morbidă, ca și când o insectă, o
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un bou, un animal josnic, un caltaboș fără vână-n el și fără antrenament suficient. Un pastramagiu pișăcios, un nemernic care se dă grande și un specimen jegos, sub orice nivel. Aia e...! Atunci, Îngerul se saltă ușor de pe scaun, învăluit în aceeași tăcere adâncă, merge în fața Crocodilului agitat și-i cuprinde mâinile, în propriile-i palme, într-o îmbrățișare blândă, taumaturgică. Imediat, parcă răsună un declic, iar impulsivul Aligator se înmoaie, se împuținează pe locul său, ca intrat la apă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sublimă, ca mierea de lotus! Se instaurează o liniște... O încremenire divinatorie... O armonie de dincolo de contingent! Ca un lințoliu ud, din cețuri și din rouă, după uragan. Ca un lințoliu de tăcere imens, alb și curat. Lințoliul mării a învăluit Corabia Păcatului și pe Moby Dick! Fecioară prea-sfântă, am scăpat, oare? se roagă Fratele, nevenindu-i să creadă că toate presiunile și fojgăiala încetaseră. Poate că... Da! Poate, poate... Aș...! Da' de unde! Încetișor, fugar, ca o părere, caninii reci ai
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pauză, care i se păru un secol, își luă inima în dinți și, potrivindu-și pălăria în cap cu băgare de seamă, ca și când n-ar fi fost sigur dacă face bine sau nu că se acoperă, urmă cu un glas învăluit de emoție: ― Să mă iertați, domnule, că mă găsiți aici, dar am fost poftit să trec negreșit, încă de astă-vară, adică acum vreo două luni, de către domnul deputat Gogu Ionescu, la băile din Sîngeorz, în Transilvania... ― A, din Transilvania? murmură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
musafir asiduu în casa din dosul gării, proprietatea domnului Alexandru Ionescu, șef de birou la Finanțe. Tanța era acum iubirea lui cea frumoasă și adevărată. Grație ei i-a revenit inspirația poetică. În fiecare seară, scăpat de obligațiile pentru Drapelul, învăluit într-un nour de fum de țigări, scria versuri de glorificare a făpturii divine. De altfel, Tanța răspundea cu aceleași sentimente. Deși sfioasă, i-a mărturisit că nici n-ar mai putea trăi fără el. Trei zile dacă nu-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fată, domnu' Titu! Nici nu-ți închipui dumneata... Numai Mimișor a mea a mai fost ca ea, cuminte, și frumoasă, și deșteaptă! Apoi, după ce îl stârni iar să povestească, peste două minute iar îl întrerupse, amenințîndu-l cochet cu degetul și învăluindu-l în niște priviri de complicitate: ― Hoțomanule, hoțomanule! Mi se pare că ai pus gând rău Tănțichii noastre? Ce să-ți spun, n-ai gust prost! Fete ca Tănțica nu se găsesc pe toate potecile ― și frumoasă, și de familie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și se așternu pe muncă. În odăiță făcuse călduț. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se înșirau ca mărgelele pe ață. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraș de vată, iar pe dușumele mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să-și scormonească avântul reciti tot
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
podețul de lângă șopron, făcu un șomoiog, se scotoci prin buzunare până găsi un chibrit, aprinse binișor fânul, așteptă nițel să ardă cu flacără și pe urmă îl aruncă sub automobil, pe băltoaca ce se scursese între timp. O flacără albăstruie învălui deodată mașina, se ridică până la acoperișul de șițe, se prelinse în podurile cu fân de alături. În câteva clipe acareturile erau cuprinse într-un nor uriaș de fum din care țâșneau limbi galbene în răsuciri neliniștite. ― Foc!... Foc! izbucniră oamenii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a mai văzut-o deloc, și astfel i-a rămas în minte cu torsiunile, flexiunile și vibrațiile din dansul apașilor, o imagine dureroasă pentru inima lui. Acuma, în biserică, în fața catafalcului pe care zăcea corpul ei rece, de câteva zile, învăluit în cearșaful ordinar, îi apăru în suflet aceeași imagine, dar caldă, felină și frumoasă, parcă nu s-ar fi despărțit de ea nici o clipă. Îi fu frică să ridice colțul cearșafului și să-și distrugă pe vecie chipul pe care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fel de sală, poate asemenea celei de unde venea, se gândi. Oricum ar fi, atinsese capătul drumului. Profită de ocazie pentru a-și trage sufletul după efertul depus și căldura suportată. Era ciudat că negura sepulcrală de jos părea să-l învăluie, să-l apese mai tare decât în timpul strecurării prin canalul strâmt. Se-ntreba ce-o fi sub picioarele lui, la ce distanță și ce-ar fi dacă s-ar rupe cablul. Calm, Kane, își zise. Gândește-te la diamante. Sclipicioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]