60,912 matches
-
tobele de Cola-cola?! Ela: Eu le-am permis să repete.... Răsete, animație. Toată lumea se amuză; se ciocnește încă un pahar de șampanie. Desigur, Evelin ciocnește dar nu bea. A explicat că în lumea lor nu se bea alcool. Profesorul se așează la pian, căteva acorduri și apoi voce: “Cel mai frumos tangou din lume”. Aurora invită la dans pe Evelin care, spre surprinderea celor prezenți, dansează foarte bine de parcă ar fi argentinian nu extraterestru. Evelin: Mulțumesc. îi sărută măna Aurorei. și
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
înseninare, de exorcizare a acestei vieți a suferinței și nimicniciei care l-a făcut pe poet să exclame "E funesto à chi nasce il di natale"nefericit e cel ce se naște în ziua sa de naștere. Refugiat în natură, așezat la marginea unui lac și cufundat în binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri Nemărginita liniște-o aseamăn Cu acest glas; și-mi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
valoare estetică. Nici o concepție ulterioară nu a depășit acea viziune primă. Recent s-a afirmat că sublimul constituie o energie care ar putea metamorfoza ființa umană făcând-o "mai profundă, mai magnifică". Indienii, pentru a salva principiul absolutului valoric, au așezat mai sus de Brahma, creatorul lumii empirice (în conlucrare cu Maya, destructivă), pe Brahman. De partea Europei, Magister Eckhart cu ochi transcendental a conceput o supraentitate divină Deitatea (Gottheit), aflată mai sus de Dumnezeu (Gott), deci care nu se contaminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cerul inimii al fiecărui om". Astfel, poezia ne preschimbă în propria divinitate latentă. Poemul nu este un alter ego, ci ești tu, cel care, altfel, nu te-ai fi cunoscut niciodată. Intre absența noastră din lume și prezența noastră potențială, așezăm poezia ca o punte, ca un model posibil de existență. La poarta paradisului, arhanghelul de pază îl întreabă pe Goethe ce eroism a efectuat pe pământ ca să merite intrarea în rai, ce răni poate să-i arate. Iar poetul răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în grota inițiatică, devine zeu. Prin urmare, fapt poate singular în istoria religiilor: zeul dacilor s-a născut în lumea omului, ca urmare a unei transmutații spirituale. Ancestralii noștri și-au creat aici pe pământ dumnezeul și apoi l-au așezat dincolo de stele. Nimic nu este aici hazard, ci perfectă logică a viziunii și faptelor consecutive. Și privitor la Luceafărul: este o întâmplare faptul că Eminescu a fost nemulțumit de capodopera sa, și intenționa să "o modifice și mai ales să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
logici a ecourilor a creat curcubeul care a unit balada genialului păstor vrâncean cu Luceafărul din Țara de Sus. Și ce rol magic al corespunderilor va fi avut în această armonizare, la mare distanță în timp, muntele sfânt Peon Ceahlăul așezat median între cele două stări cerești ? Noi, pozitiviștii, care credem că deținem toate explicațiile, uităm ceea ce îi spune Hamlet prietenului său Horațio, studentul în filozofie: "În cer și pe pământ sunt mai multe lucruri decât își închipuie filozofia ta, Horațio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu-l putea vedea față în față, pentru că "s-ar prăbuși în flăcări". Poemul lui Giacomo Leopardi, Infinitul, începe cu un motiv prezent și în alte creații ale sale, refugiul în natură, evocat mai cu seamă în poezia Viața singuratică: așezat la marginea unui lac, poetul mărturisește că priveliștea, cufundată în binefăcătoarea pace, îl face să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși: "mi se pare că membrele mi s-au dizolvat, că nu mai am nici viață nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ai toane. Îmi place. Ești aproape veridică. Până într-atât că o să ajung să nu mai știu cine scrie pe cine... noroc că știu încă. Așa că îmi pare rău, dar nu e după tine. Înapoi la Isabel. Adică la mine. Așezat pe burtă, cu coatele îmbrăcate într-un covor ca o iarbă roșcată și deasă. Alfombra. Așa se spune în spaniolă. Alfombra... pagină după pagină după pagină, până când devin versiunea reală a băiețelului din Neverending Story. Sunt îndrăgostit de prima mea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
mine și ei, să mi-i șteargă din ureche, să dea refresh, să pretindă că tata nu trântește ușa când pleacă. Și eu pretind că nu o aud pe mama, care e încă mama mea și a lui David, plângând, așezată la biroul Leei, cu fruntea sprijinită în palme. Dau so norul la minimum. De ce? Pentru că sunt laș. Îmi îngrop frun tea în iarba cea roșie care nu mai e de mult un covor, ci o întreagă prerie roasă de rugina
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
totală la ce-mi place. — De ce nu încerci, din când în când, o ojă mai deschisă? — Te preocupă oja mea? Aceiași ochi întredeschiși, leneși, același zâmbet complet detașat. — Asta nu-ți stă bine. Nu răspunde. Zâmbește mai larg și se așază mai comod în fotoliu. Schimbă privirea molatecă, de mâță, pe una de o impasibilitate aproape obraznică. E incredibilă siguranța asta la cineva atât de tânăr. — Ce planuri ai azi? — Eu nu am planuri, am, pur și simplu, treabă. Se face
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
facă spumă de morun, pâine cu alge, o să le arăt cum se gătește bine halibutul, o să-i învăț cum să per pe lească peștele în grăsime de balenă... O ușoară amețeală se abate asupra valetului, care simte nevoia să se așeze pe marginea patului, conștient că discursul stăpânului îl îndreaptă pe calea deloc de dorit a unui atac de cord. — Dar felul vedetă va fi pe bază de hering. Numai în he ring se simte Nordul așa cum e el. Aspru. Când
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ei, la Ada, la mama, la Alex, la tata... Nu, nici la tata. Nu m-am trezit cu o angoasă a viitorului meu de carierist nenorocit, nu mi-am retrăit nici una dintre obsesiile mele financiare, medicale, nu. Nimic. M-am așezat, pur și simplu, pe canapea și am plâns. Am plâns de m-am zguduit, asta a fost. Și când m-am ridicat de acolo, și când mi-am luat cana de ceai, și când mi-am dat cu apă pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
nu a fost Tariq. Ci Baha. Pam, pam. Lovitură de senzație. Muzica devine tot mai ritmată, telenovelistic, în timp ce tu te încrunți, încercând să-ți amintești cine e Baha asta. Dar nu. Nu o știi. N-a apărut până acum. Te așezi mai bine în fotoliu, pregătită pentru o mică melodramă. Și ai dreptate. Numai că o știi pe Baha. E slujnica arabă, cu buza despi cată. Cea care-i vinde lui Omalissan ierburi pentru perle. Numai că Baha e și mama
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
timp. Numai cer, fără genuni, fără hăuri care sug viața din frunza care adie parfum. Numai cer. Știu, tu te plimbi prin patio-uri în care s-au iubit sultane și califi, te pierzi în mirajul vitrinelor cu evantaie, te așezi pe o bancă în Parque María Luisa și citești un pliant despre corride, îți așezi mai bine ochelarii de soare pe nas, îți dai cu puțină cremă, să nu te arzi și pleci, poate, mai departe, în orașul ăsta cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Numai cer. Știu, tu te plimbi prin patio-uri în care s-au iubit sultane și califi, te pierzi în mirajul vitrinelor cu evantaie, te așezi pe o bancă în Parque María Luisa și citești un pliant despre corride, îți așezi mai bine ochelarii de soare pe nas, îți dai cu puțină cremă, să nu te arzi și pleci, poate, mai departe, în orașul ăsta cu portocali, da, și tramvaie, și trăsuri, și Fnac și Maestranza și fiecare pas te duce
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Trebuia să vină și asta. Sfârșitul. Cu siguranță e vorba de o femeie tânără, care se va desco torosi de el instantaneu. Ah, ar fi putut jura că Ivan a atins o vârstă dificilă... Răbdare. Și, mai ales, prudență. Glacial, așază ceainicul pe măsuța de toaletă și își îndreaptă coloana trosnind abitir din toate articulațiile. — Nu, domnule. — Nu? — Nu. O vreme, Ivan nu spune nimic. — Cineva care să te aștepte. Oameni care să se bucure când te văd... nu? — Nu. Inima
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ea alege o banalitate. Posibilă? Nu, din păcate. Dar știai asta. Știam. Și atunci? Zi mai departe. Fii duhul din sticlă... Ah, cât romantism... Fii... ÎNREGISTRĂRILE! David sare de pe canapea, conștient că a vorbit singur. Ca nebunii. Vorbește singur. Se așază la loc scotocind într-un calculator care nu e al lui, în căutarea unor fișiere audio. Nu le găsește și atunci pornește, timid, stângaci, ...singur în haosul apartamentului atât de străin. Undeva, aici, ascunsă aici, pe un stick, pe un
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
meu redevenea al meu, iar eu îmi reluam aura de unic specialist în compromisuri tehnice. Revizitam mirosurile de umezeală familiare. Îmi reinventariam avutul. Reevaluam picurul neîntrerupt de apă. Schimbam farfuriile de sub țevi. Pe urmă, totul reintra în normal. Era frumoasă. Așezat pe canapeaua de piele, tipică apar tamentului de o eleganță lejeră al amicului în plină euforie aniversară, Alexandre o studia de la distanță. Rochia gri, de tafta, cu talie înaltă, bine marcată. Poate puțin bătrânicioasă pentru vârsta ei. Ochii felini, părul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
grădina Leei. Ce nu ți-am spus niciodată e că te-am simțit mereu acolo, în mijlocul tatonărilor care ar fi trebuit să fie ale tale, și nu ale mele, că și acum știu că mâna ta e gata să se așeze pe umărul meu, că aș da orice să pot să-ți spun o poveste frumoasă, cu safire adevărate și cu o mamă cum au toți oamenii. Lea nu a dus nimic la capăt, în toată viața ei. Asta i-am
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
puiandrul pe frunte o îngrijorare și-o greutate pe care nu reuși să le descifreze. Hana pîndi un moment în care să-i poată vorbi. Tîrziu, cînd credea că puii n-or să mai obosească niciodată, se ivi prilejul. Se așezară împreună pe-un petec de pămînt uscat, la intrarea într-o vizuină părăsită. Copiii erau la cincisprezece-douăzeci de metri în spate, pe-un povîrniș; găsiseră cîteva găuri făcute de cîrtiță în pămîntul reavăn și cercetau curioși, împingîndu-se și disputîndu-și întîietatea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vreme cît nu au deranjat pe nimeni și nu au făcut rău nimănui, vreodată, nu știu cine ar avea dreptul să-i judece... Fapt e că, la vremea la care lupoaica aștepta un copil, cei doi n-au izbutit să se mai așeze. Animalele pădurilor deveneau agitate și suspicioase la vederea oricărui intrus. Lucru de neconceput generații la rîndul, cînd nu i-a trebuit nimănui mai mult decît a avut, animalele ajunseseră acum, dintr-un motiv pe care nu-l înțelegeau încă, să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de anevoios devenise acest lucru. Pentru prima dată în atîția ani de armonie deplină, au apărut tensiuni între ei. Spre munte, spre înălțimi trebuie să mergem", își îndemna masculul consoarta, convins că numai acolo, în pustietate, vor reuși să se așeze. "Astăzi mi-e imposibil să mai înaintez și-un pas", răspundea lupoaica, ajunsă de oboseală. "Poate mîine mă voi simți mai bine", adăuga, văzînd iritarea din ochii lui. Poate azi, poate mîine... Zilele treceau cu repeziciune și, în loc să prindă puteri
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
prea des haina umilinței. Își dădu apoi seama că sosise timpul să se odihnească. Soarele scăpăta la apus; fusese o zi lungă, dar ineditul întîmplărilor îl ținuse în continuă încordare, astfel încît nu apucase să resimtă oboseala. Știa că, odată așezat undeva, cînd își va culca botul pe labe, durerea îi va invada tot corpul. Noroc că adormi aproape instantaneu. Doar mușchii continuară să-i tresalte spasmodic, mult timp după ce Lupino se afundă într-un vis adînc, odihnitor. CAPITOLUL 9 ... și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
mama, mogîldeața s-a ridicat nesigură și i s-a alăturat, strigînd satisfăcută. În clipa imediat următoare, un pui flămînd sugea, cu nesaț și încîntare, laptele hrănitor căruia îi dusese dorul atît de mult! Fu rîndul lui Lupino să se așeze la pămînt. Acum era momentul. Asta era șansa lui. Nu avea voie să facă nici cea mai mică greșeală. Îi era foarte foame micuțului, mămico. E un copil rezistent și curajos, și știu sigur că va crește un căprior minunat
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]