7,542 matches
-
rolul de pregătire pentru primirea sistemului alexandrin l-a jucat opera tehnică a Sfântului Chiril cel Mare, prin existența unei prelucrări a tabelei de 95 de ani a acestuia. Isidor de Sevilla, considerat autorul lucrării amintite, este cunoscut și ca adept al metodei dionisiene. Anul 593 este momentul în care este introdus aici ciclul dionisian. Veacul următor, al VII-lea arată că încă nu se ajunsese la uniformizarea celor două tradiții pascale. A fost necesară intervenția papei Adrian I († 795) și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Franc sunt cunoscute prin intermediul incidentului călugărului irlandez Columban († 615). Respectând ciclul roman de 84 de ani cu unele modificări, unde echinocțiul era socotit la 25 martie și conducând mănăstirea Luxeuil, acesta intră în conflict cu episcopii franci. Aceștia din urmă, adepții sistemului lui Victoriu de Aquitania, l-au calificat drept „cvartodeciman”. Columban dorește ca această controversă să nu facă bucuria vrăjmașilor (adică a păgânilor și a evreilor). Să rămână fiecare cu Dumnezeu la ceea ce este chemat, dacă și o tradiție și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
un paradox neașteptat prin contrastul stabilit între evoluția și revoluția uimitoare din domeniul științelor, al filosofiei, al structurării politico-sociale și inerția care domina sfera literaturii. Un astfel de dezacord ar putea reprezenta o explicație a impurității neoclasicismelor și a incapacității adepților de a reconstitui formula franceză, în măsura în care ne raportăm și la ceea ce afirmase Henri Peyre cu privire la una din condițiile realizării atât de unitare a clasicismului francez și anume concordanța totală dintre creatori și public. În societatea patronată de "regele soare" se
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dualitate a dus, probabil, și la discrepanța oarecum paradoxală între caracterul progresist al acțiunilor sale în domeniul învățământului și atitudinea cu totul refractară față de activitatea revoluționară de la 1848 sau față de Unirea Principatelor. Fire profund clasică, Asachi nu a putut fi adeptul zbuciumului pașoptist, care contrasta puternic cu idealul de armonie și echilibru. Indiferent însă de opțiunile sale politice, meritele sale în promovarea culturii rămân indiscutabile, după cum indiscutabil rămâne și atașamentul său față de valorile clasice. IV.3. Grigore Alexandrescu Opera poetică a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să se realizeze în baza unor principii riguroase și mai ales obiective: "...critica nu trebuie să considereze ca reguli în judecata sa nici gustul său particular, nici ideile sale proprie." Tocmai această obiectivare rece va fi contestată mai târziu de adepții impresionismului critic. Articolul lui Radu Ionescu coagulează într-o mare măsură idei logice, argumentate cu vitalitate, trasând pe de altă parte încă o dată contururile unei viziuni de sorginte clasică. IV.9. Concluzii Peisajul literar pestriț al epocii pașoptiste a suscitat
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
această constanță a firii umane. Hulme sugerează în mod lucid că doar capacitatea intelectuală umană este constantă, nu și conținutul minții, numărul de concepte pe care le poate manipula. Este o distincție de nuanță, subtilă, dar care atestă faptul că adepții clasicismului nu au confundat niciodată această constanță intelectuală cu imuabilitatea evolutivă omul progresează la nivelul cunoștințelor, dar rămâne același în structurile sale intime, atât intelectuale cât și morale, după cum demonstrează Hulme. Din acest punct de vedere, autorul insistă asupra faptului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cele două tipuri posibile de critică: cea care se constituie ca o concretizare a "vocii interioare", abandonând rigurozitatea unui sistem coerent de principii și cea care, dimpotrivă, presupune subsumarea la o "autoritate exterioară" percepută drept o structură cu rol legiuitor. Adepții impresionismului romantic, ironizați aici de Eliot, nu văd în raportarea la această Autoritate Exterioară decât un simplu conformism, preferând subiectivismul și originalitatea Vocii Interioare, pe care Eliot o numește însă "moftangism protestatar". În acest sens, se observă aici, mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
multă convingere și înflăcărare" în susținerea ideilor. Tot într-o tonalitate ironică se deschide și partea a patra și ultima a textului, prin care se subliniază, încă o dată, diferențele între "cei atât de siguri că au fost chemați și aleși" adepți ai criticii impresioniste și "aceia care depind în mod rușinos de tradiție și de înțelepciunea acumulată de vreme." Pentru aceștia din urmă, Eliot dorește să stabilească anumite principii privind relația dintre termenii critic și creator. În acest sens, se sugerează
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
un rezultat al fascinației încă extrem de puternice față de modelul francez. Le lipsește însă geniul acestuia și, ca urmare, majoritatea producțiilor literare se dovedesc inferioare artistic, curgerea temporală aruncându-le în grămada informă a anonimatului. În ceea ce privește secolul al XIX-lea, creațiile adepților neoclasicismului cum sunt, de exemplu, pașoptiștii români devin mult mai impure prin amestecul elementelor romantice, dând naștere uneori unor împletiri oximoronice. Cu un secol mai târziu, ruptura între dimensiunea teoretică și cea a creațiilor propriu-zise este aproape totală. Neoclasicismul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care, în timp, s-au dovedit a fi dificil de rezolvat. O primă idee era contradicția din programul său sintetizată de Bidault: "a face o politică de stânga cu un electorat de dreapta". Partidul nu a reușit să-și facă adepți în zona de centru-dreapta. Relațiile cu de Gaulle au reprezentat o nouă provocare. După ce MRP nu l-a urmat în opoziție în ianuarie 1946, când generalul și-a dat demisia de la conducerea guvernului, a avut un adversar dificil în Adunarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
după cum spunea Paul Droulers. Problema socială este fundamentală în genealogia democrației creștine. Aceasta i-a ancorat pe catolici în antiliberalismul economic și în antisocialism, acțiunile lor fiind îndreptate spre opere de caritate menite să creeze un teren favorabil pentru atragerea adepților care militau pentru organizarea societății și preluarea responsabilităților în cadrul acesteia. Ideologiile și angajamentele au dus la căi diferite, ba chiar divergente, cel puțin în problema dificilă privind dreptul la proprietate sau intervenția statului. Așa-numitei școli din Liège, formate din
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în Belgia" el îi opunea "puterea ca în Rusia". Părintele Henri-Dominique Lacordaire se autonumea în 1831 "pelerinul lui Dumnezeu și al libertății", prezentîndu-se în 1831 ca un "liberal nepocăit"9 în momentul lansării sale în politică, la Marsilia. Împreună cu alți adepți ai acestor teorii, ca abatele Gerbet, unul din stîlpii cotidianului L'Avenir sau Charles de Coux și bineînțeles Lamennais, Lacordaire a fondat în 1830 Agenția Generală pentru Apărarea Libertății Religioase; în noiembrie 1831, cînd a avut loc reprimarea din Polonia
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
apere ei înșiși. În februarie 1891, în urma acestor Congrese și înainte de apariția enciclicei, a fost fondată Liga Democratică belgiană de către Georges Helleputte. Ultramontan, el era membru al influentei confrerii Saint-Michel, fondată în 1875 de economistul Charles Périn, care, inițial, fusese adeptul curentului politic intransigent al Tinerei Drepte, în numele căreia fusese ales deputat în 1889. Liga, mișcare socială și politică în același timp, se sprijinea pe o multitudine de inițiative sociale, asociații, cercuri de studii, ligi de apărare a țăranilor (le Boerenbond), sindicate
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nu poate fi separată de metoda libertății"18. Experiența nu se încheia aici: în 1919 se puneau bazele unei noi organizații de către Eligio Cacciaguerra și Giuseppe Donati, Liga Democrată Creștină, dar foarte important este faptul că preotul sicilian Luigi Sturzo, adept al concepțiilor murriene, emitea o idee care avea să înflorească după război. Ziarul său, La Croce di Costantino, fondat în 1897, discursul său din 24 decembrie 1905 de la Caltagirone, "Programul municipal al catolicilor" din 1902 și activitatea sa municipală scoteau
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
atenția deosebită acordată autonomiei locale, comunale, capabile să asigure respectarea persoanei în raport cu Statul. Între partidele cu bază catolică, Centrul german (zentrum) ocupă un loc aparte. Înființat în scopul apărării religiei în fața Kulturkampf-ului, el a luat forma unui partid catolic, german, adept al regimului parlamentar, odată cu potolirea luptei după 1878. Centrul era catolic în mai multe privințe. Format dintr-o vastă rețea de asociații profesionale, agricole, muncitorești, din sindicate, din case de credit și de ajutor reciproc, din Volksverein fur das Katholische
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
populațiile sărace din Africa de Sud din Sahara, din Asia meridională, dintr-o mare parte a Americii latine". El propunea un nou plan Marshall și evoca nevoia de a explica opiniei publice "necesitatea morală, politică și economică" de a oferi sprijin. Era adeptul unei abordări comunitare a problemei, propunînd încheierea de acorduri contractuale cu marile comunități regionale. Vedea în acestea avantajul de "a evita inconvenientele liberului-schimb care îi zdrobește pe cei slabi și penalizează țările avansate din punct de vedere social, inconvenientele protecționalismului
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
un concordat și au reglat problema romană. PPI a dispărut sub loviturile fascismului, dar a fost minat și de propriile contradicții: mai întîi împărțirea partidului în trei curente principale: cel de stînga, condus de Miglioli, foarte mic ca număr de adepți, dar care nu a dăunat mai puțin unității partidului; cel de dreapta, care a trecut de la clerico-moderantism la clerico-fascism în numele ordinii și a unei iluzorii păci religioase; și, în sfîrșit, linia "populară", provenită din curentul intransigent, solidă pe plan ideologic
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Steinbüchel, în teologul iezuit Friedrich Muckermann. O puternică politică socială a fost instaurată în special datorită părintelui Brauns: sistem de prevederi sociale, protecția șomerilor, legislația privind comisioanele interne practicate de întreprinderi. Această politică a putut să se sprijine pe deputații adepți ai catolicismului social, ca Agnes Neuhau, fondatoarea Katholisher Fürsorgeverein für Mädchen, Frauen und Kinder și Elisabeth Zillken 20. Însă nu remarcăm nicăieri prezența principiilor popularismului, atît de dragi lui Sturzo, în acest partid condus de Monseniorul Kaas, prelat priceput în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Bisericii olandeze și de decizia episcopatului, a cărui dispoziție administrativă din mai 1954 asupra "Catolicului în viața publică a zilelor noastre" este o puternică ilustrare, de presa catolică dinamică, de sindicatele și nenumăratele asociații confesionale, el avea 429 000 de adepți în 1955, iar procentajul la alegeri s-a situat întotdeauna peste 30% din voturi. În 1946 a făcut o alianță cu socialiștii, cu care a format pînă în 1958 guvernele rooms-rood, asociindu-i pe "roșii și pe catolici"29. Anii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Dumnezeu, la fel și om. Oricine nu-L mărturisește pe Iisus nu este de la Dumnezeu”. (Sf. Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, cartea a V-a, cap. X, 5, în PSB, vol. 57, p. 829) „Mulți pretind că sunt adepți ai religiei creștine. Dar această credință este mare și unică în puterea ei, fiindcă nu numai prin autoritatea învățăturilor de valoare universală, ci și prin răspândirea sa aproape în toate părțile lumii, se numește generală sau universală”. (Boethius, Articole teologice
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cu toate cunoștințele pe care le avem în prezent despre popoarele care, în perindările lor pe aceste teritorii, și-au lăsat o amprentă mai mare sau mai mică asupra moldovenilor. De la caracterul aspru, chiar crud al sciților, trecând prin psihologia adepților lui Zamolxis, de al raționalismul rece al romanilor și până la moldovean sunt prea multe verigi biologice pentru a ne putea permite astăzi stabilirea unor prezumții. Totuși, aceste influențe nu pot fi negate. Al. Xenopol observă: "Nici o legătură nu pare a
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Pentru slavii din Peninsula Balcanilor, turcul era stăpânul, sau cel puțin vecinul, în vreme ce în România turcul era invizibil." Altfel spus, România nu avea nici un interes de a se poziționa alături de Rusia împotriva Turciei. Era, în principiu, și poziția lui Eminescu, adept al neutralității în conflictul care se profila. Poetul va argumenta că independența era deja coaptă față de Poartă, că urma doar să fie recunoscută de jure, fără vărsare de sânge, căci abia acum imperiul se găsea în pragul căderii, nu la
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
deșertul sufletesc" care bântuie spațiul slav. La 6 august, comentând atentatul asupra generalului Mezenzov, șeful secțiunii a treia a înaltei poliții, Eminescu atrage atenția că generalul a fost, de fapt, victima tendințelor comuniste: "În Rusia, comunismul are o mulțime de adepți, și unora dintr-aceștia pare a fi căzut jertfă și generalul Metzentzow."149 Dar profeții nu sunt niciodată ascultați. Iar întreaga lui strădanie de a deschide ochii măcar contemporanilor săi a eșuat. O spune el însuși, la 9 august 1878
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Basarabia la Europa liberă, l-a repezit, i-a spus că nu e treaba lui, Basarabia nu a fost niciodată românească și că nici rușii nu au dreptul la ea..."271 Dreptul asupra Basarabiei stătea în puterea unui anume Yarrow, adept de nezdruncinat al teoriei colonizării Daciei de către evrei, "cu câteva secole înaintea românilor"! Așadar, ecourile teoriei lui Johan Kaspar Bluntschli (1879) și Bernard Stambler (1913), cărora Nicolae Iorga le dăduse o replică pe măsură, în Istoria Evreilor în Țările noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
permisese să vorbească despre "primitivitatea" armatei sovietice. Partea română a motivat refuzul Statutului de război și prin invocarea nerespectării Convenției de la 1877 de către ruși, ceea ce a reînviat acuza de iredentism cu Basarabia, contrapunându-se, ca "argument", teoria etnogenezei slave al cărei adept era Artem M. Lazarev: "Istoria României era prezentată în totalitate ca venală, iar politicile sale ca jefuitoare, în parte pentru a asigura ca acele relații ce erau independente de controlul Moscovei să nu mai poată fi refăcute, dar și pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]