6,661 matches
-
rămân fără replică. — Serios? spun în cele din urmă, cu glasul ușor mai strident decât de obicei. Cred că... glumești! Cum am să scap de chestia asta? Cum? — Știu! spune Kent încântată. Așa că, dacă nu ai nici un program în după amiaza asta... Dar am un program ceva! vreau să urlu. Mă duc la Sephora să‑mi iau rimel gratis! — Vor lua cuvântul mai mulți invitați de marcă, intervine Judd. De pildă, Bert Frankel. — Pe bune? zic. Bert Frankel! Naiba să‑l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îi urlă probabil ceva în cască. — Dar, chiar dacă situația ta bănească s‑a reglat temporar, viața ta e probabil distrusă. Se apleacă iar spre mine, cu compasiune. Nu ai serviciu... prietenii te‑au părăsit... — Din contră, am serviciu. În după‑amiaza asta plec spre Statele Unite, unde mă așteaptă o nouă carieră. E un fel de pariu personal... și va fi, în mod sigur, o provocare. Dar cred sincer că voi fi fericită acolo. Și prietenii mei... -glasul începe să îmi tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
unghiile răsucite sub tălpi. Mama încearcă să se concentreze asupra viitorului fetei. Un viitor care va fi mai bun decât al ei. Mama începe să înfașe. Fata o privește cu interes. Mama aplică pasta între fâșiile de cârpă. E o amiază de vară. În fața ferestrei, afară, se cațără clopoței, flori micuțe și roșii, ca picăturile de sânge. În oglinda de toaletă a mamei, fata se vede pe ea însăși, își vede picioarele cum sunt înfășate. În cadru e și o vază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
capătul ei e o bărcuță de lemn, cu un pescar care o închiriază. După ce ne așezăm în barcă, privind în sus mi se pare că stâncile îmi împing aerul înapoi în plămâni. Cerul este magnific de senin și albastru. La amiază ajungem în vârful stâncii. Când privim în jos, având perspectiva pe care o are o pasăre, barca pare mai mică decât o furnică. Comparația dintre grandoare și micime îmi oferă o idee asupra profunzimii și întinderii vieții. Și asfel mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
a spălat de zile întregi. Chipul îi este un desen mâzgălit - nu mai există linii clare. Îmi aduce aminte de un eunuc cu fața pe jumătate de bărbat, pe jumătate de femeie. Cu toate astea, inima mea se zăpăcește. E amiază. El pare relaxat. Ia loc, îmi zice, de parcă am fi fost întotdeauna apropiați. Tovarășul Kang Sheng mi-a spus că ai o idee importantă, pe care ar trebui să o aud. Am replicile pe vârful limbii. M-am tot pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
greu, mè bucur că un ștrengar care tocmai a pus la cale o poznè, regèsindu-mè aici sub dus în cel care eram pe vremea Corinei, neprogramat, neconstrâns, liber! Nici vocile de la radio ale prezentatorilor nu le mai recunosc, sunt vocile amiezii care nu fac parte din viața mea, încè o mai iubesc pe Corina? Nu! Din clipă această în care sub jetul de apè cèlduțè mè sèpunesc bine pe tot trupul n-o mai iubesc pe Corina și mè pot întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Klarei ceva, ochii lui albaștri care nu se desprind de ochii plini de lacrimi ai Klarei, am să te aștept, cum poți să n-ai Încredere? șoptește Klara, părul rebel al lui Hermann are irizări roșcate În lumina soarelui de amiază, dar nu le mai auzi șoaptele, le-au acoperit cântecele soldaților și ai un nod În gât, aici, În fața trenului plin de soldați, tu nici măcar nu ai dreptul să plângi, tu nu ești logodnica celui care pleacă, ești doar micuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cei vreo trei-patru știutori de carte Învățaseră „moldovenește” cu popa (românește, cu litere slavone), rusește cei care fuseseră la moscali. Casa parohială era ocupată, tocmai venise și Dodon, o reparase pentru el și pentru nevoile lui... Dimineața făceam clasele, după amiază, călare pe un cal Închiriat, porneam cu cerutul: la Orhei, la Inspectorat, la mănăstiri, la proprietarii câți mai rămăseseră (vreo trei, dar trăiau la Chișinău, la București, la Paris...). Statul ne-a dat de-un teren și de-un lot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
solzi de hârtie neagră, aș fi dat de jăratic; și de cotoare și de tartaji Încă necutotul scrumuite - și mi-aș fi Încălzit mâinile. Și sufletul. Dar, uite: stau pe calidor, așa, neîncălzit. Tot aici stăteam și ieri, așa, pe după amiază, când au venit ei; cu mașâna. Nu știam că ei sunt În mașâna ceea -mașâna a trecut singură, Încolo, spre mijlocul satului, mașâna s-a Întors, s-a oprit mașâna În dreptul porții lui Moș Iacob. Nu În dreptul nostru: al școlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Învățătorul?, dar eu Biblia o citesc În românește, se vede Însă că la Ruși, Învățătorii se ocupă cu uciderea, nu cu ceea ce se ocupă mama mea; și tatăl meu, Învățătorul. Zice tata, mai târziu - mult mai târziu: - Făceam clase, după amiază, cu II-IV, când se deschide ușa...Fără să fi bătut mai Întâi În ușă, intră un... tavarișci’: manta lungă, șleapcă de mușama, ciubote, Nagan la șold. Altă dată n-ar fi apucat el al doilea pas: l-aș fi scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
strâns de mână, cu cealaltă ștergându-și la spate rochița. AU VENIT ROMÂNII! O curte țărănească, o ogradă, În asfințit. M-au despărțit de Nora, nu mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și asta-i viața. Dormeam. Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie, ca la nuntă - și iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
să spuie ea descântecul de șărpe-nghițit - bine, dacă nu merge și fără descântec. Dar parcă tot e mai bine să se afle Ileana, chiar dacă nu știe descântecul... Ultima oară când am fost cu Moș Iacob la pădure, după aluuungi, la amiază am adormit fără teamă că-mi intră vreun șărpe. Adică la Început mi-a fost oarecum, dar cum am scăpătat În somn, cum nu mi-a mai. Și nu era vis: mie n-avea cum să-mi intre șărpele, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
discute, Însă omul Își scoate pălăria, o salută cuviincios: - Nò, păi zua bună! - și pleacă. Mama nu pricepe ceva, Însă nu vrea să arate, de față cu mine, că n-a Înțeles ea, ditamai Învățătoarea; și mamă pe deasupra. Încolo, după amiază. Târziu - mi-e somn, mi-e foame. Suntem Într-o căruță. Una care merge. Nu aceeași - oricum, alt căruțaș; care Întreabă tot timpul: - Da’ un’e-o să staț’ la noi, la Gusu? - Găsim noi o gazdă, răspunde mama pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
respire adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele spaimelor sale deveneau reale când zări la orizont coloana de praf ce se ridica, rămânând multă vreme suspendată pe cer, nemișcată, căci nici un fir de vânt nu adia în amiaza pustiului. Vehiculele, căci vehicule cu motor trebuie că erau, după viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră apoi, speriind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fluviu de dune, încât putea fi considerat un autentic miracol al supraviețuirii, amenințat în permanență de nisipul care îl înconjura și îl apăra de vânt, dar îl transforma, tocmai din această cauză, într-un soi de cuptor ce la orele amiezii ajungea adesea să aibă șaizeci de grade. Cele trei duzini de soldați care alcătuiau garnizoana își petreceau jumătate din viață blestemându-și soarta la umbra palmierilor, iar cealaltă jumătate, dând la lopată într-un efort disperat de a înlătura nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Va avea timp să se întoarcă pe unde a venit, când soldații, mereu nerăbdători, vor fi obosit să-l caute. „Acum sunt furioși, își zise. Dar peste o lună nici n-or să-și mai amintească de existența mea.“ Către amiază se opri, obligă mehari-ul să îngenuncheze într-o mică zănoagă pe care apoi o înconjură cu pietre, înfipse în pământ spada și pușca, întinse pătura ce îi slujea drept acoperiș, oferindu-i umbra atât de necesară la acel ceas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
trup și de necesitățile lui, conștient că nu mai era nici un strop de apă în gerba și simțind cum i se usucă pielea, cu strania senzație că sângele i se îngroașă în vene, curgând tot mai încet. Când trecu de amiază, își pierdu cunoștința și rămase sprijinit de corpul animalului, cu gura deschisă, incapabil să aspire un aer ce devenise aproape dens și părea că refuză cu încăpățânare să coboare în plămânii lui. Deliră, dar gâtlejul lui uscat și limba învinețită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și nu se văd semne de harmatan. Dacă vântul ne respectă, avem speranțe. Câte zile de speranță? vru să afle Abdul. Adormi, încercând să calculeze câte zile de speranță mai aveau și cât mai trebuia să rabde acea tortură; la amiază îl trezi un zumzăit îndepărtat. Deschise ochii și prima imagine pe care o văzu silueta lui Gacel ce se profila la intrarea în cort, în genunchi pe nisip, scrutând cerul. — Avioane, spuse targuí-ul fără să se întoarcă. Se târî lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară, așteptând. — Tuaregii călătoresc noaptea și se opresc la răsăritul soarelui. Dumneavoastră nu decolați niciodată înainte de opt dimineața, ceea ce înseamnă că ajungeți la erg în jurul amiezii... în aceste patru ore, nu rămâne nimic din urmele lăsate de o cămilă pe nisip. — Dar ei? Patru cămile și doi bărbați... Unde se ascund? — Haide, domnule căpitan! exclamă, deschizând brațele. Dumneavoastră survolați în fiecare zi dunele astea. Sute, mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
au ajuns deja în pustiu. Am putea ateriza acolo? Cei doi bărbați se priviră; era clar că nu le surâdea deloc propunerea. Aveți idee ce temperatură e în pustiul acela? — Bineînțeles, răspunse. Nisipul poate ajunge la optzeci de grade la amiază. Și știți ce înseamnă asta pentru niște avioane vechi și prost întreținute ca ale noastre? Probleme cu răcirea motorului, turbulențe, goluri de aer necontrolabile și, mai ales, de aprindere... Am putea ateriza, bineînțeles, dar riscăm să nu ne mai luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
marilor dune și anii treceau fără ca vreun om să tulbure liniștea unei vieți monotone și simple. Zorii reci când Laila se ghemuia în brațele lui, căutând căldura trupului său; lungile dimineți cu lumină strălucitoare și neliniștea așteptării în căutarea vânatului; amiezile apăsătoare, cu arșiță sufocantă și dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
într-un fel mult mai practic, preferând să devoreze insectele, așa cum acestea le devorau recoltele, decât să execute un nevinovat. Prăjite pe cărbuni sau făcute făină, deveniseră unul din alimentele lor preferate, și sosirea lor cu milioanele, acoperind soarele la amiază, pentru ei nu reprezenta imaginea mizeriei, ci dimpotrivă, a prosperității și a belșugului timp de multe luni. Peste trei ani aveau să se întoarcă și Laila o să le facă făină, care, amestecată cu miere și curmale, o să-i încânte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vor apărea Laila și fiii săi, ieșind chiar pe poarta aceea, dar, în cel mai adânc colțișor al sufletului său, cu toate că încerca în toate felurile s-o facă să tacă, o voce odioasă îi striga că își pierde timpul. La amiază, Madani ieși din nou, însoțit de zgomotul motocicliștilor săi, și nu se mai întoarse, iar pe înserat, când nu mai avu nici o îndoială că nu aveau intenția să-i înapoieze familia, Gacel se ridică de pe bancă și se îndepărtă, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-sa, puțin după prânz, într-o plimbare, spre secția de votare amenajată într-o școală generală, și ciopor de lume pe străzi, mai multă decât în alte duminici, o lume însuflețită de o zarvă păstoasă și de soarele iute al amiezii, care făcea să fiarbă sângele și să se zbată-n priviri, gata parcă să sară pe zidurile afumate ale blocurilor inscripționate cu lozinci suprapuse, șterse și modificate în fel și chip, spoite cu bidineaua cu var, cu grund, cu vopsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Doamne ferește, păi, mese-ntinse li se pregătește românilor și distracție, și chiuretaje la liber, și uite cum ne plimbăm să votăm și nu ne ține nimeni să vorbim ce ne vine la gură pe stradă-n gura mare, ziua în amiaza mare, dragă, păi, asta-i libertatea, asta-i democrația, las’ că-i bine, alții moare și-așa n-are... Se bucurau, da, le vedeai primind cu brațele deschise ce li se dădea! Lumina mare a amiezii de mai, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]