3,631 matches
-
apoi din cameră și întorcându-se imediat cu cei trei colegi având același sfânt ca nume, „Gheorghe”: Durac, Boancă și Bălăceanu râzând toți zgomotos cu gura până la urechi. Eram nedumerit neștiind ce s-a întâmplat de a putut să-i amuze așa de matinal pe toți patru. După ce s-au potolit au început să-mi povestească că renumitul „Vin de Iași”, ce a fost foarte absorbit și apreciat de întreaga petrecere nu era altceva decât vinul de Pitești pe care
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pot îndrepta ceva în țara noastră televizuală. Tot ce încerc prin textele mele de-aici e să am o comunicare cu niște oameni inteligenți. Nu le spun lucruri pe care ei să nu le știe, dar măcar putem să ne amuzăm împreună. (2012) VREMURI Țara păduchilor din frunte Mult timp, expresia „iese ca păduchele în frunte“ a fost pentru mine destul de obscură. Poate pentru că nu mam procopsit niciodată cu drăgălașii paraziți și prin urmare nu le cunosc obiceiurile. Cu vremea, însă
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
e totul. Nu trebuie decît această mică rană pentru un pustiu friguros pe care nici un alibi și nici o compensație aparentă nu vor izbuti să-l escamoteze. Prometeu cel căruia vulturul Îi sfîșia carnea era mai liber decît cel ce se amuză, la Hesiod, să lovească uneori cupa de vin de inelul său bizar. Dar fără orgoliul titanului cerul ne-ar omorî. Acest orgoliu e focul. Iar arta a aspirat de la Început nu numai să fure focul zeilor, ci și să-i
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
-i facă pe zei să zîmbească și să poată clădi Parthenonul! Dar gîndul că același destin i-a așteptat și pe judecătorii lui Socrate și pe Socrate Însuși nu e destul pentru a da o certitudine. E ca și cum m-aș amuza recitind din Sofocle cum Aiax, căruia Atena i-a tulburat mințile ca să nu se răzbune, masacrează o turmă de vite crezînd că masacrează căpeteniile ahee; rîde demențial acoperind cu invective și biciuind pînă la moarte un berbec pe care-l
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
asemănătoare cu șampania. Turnase în cele două pahare de sticlă, cu picior transparent, apoi ciocniră și băură fiecare. Cuburile de gheață începuse a se topi, iar ea băgă două degete în apa rece și-l stropi puțin pe față. Se amuzară și unul și altul. Ochii le ardeau ca niște văpăi. Carlina puse paharul pe masă, iar cu cealaltă mână încerca să-și desprindă parcă ceva de sub unghii, mici fărâme închipuite de mizerie. Își ridică privirea unul către altul, apoi se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
altfel era directorul lui din cadrul sistemului financiar unde își presta serviciul ca funcționar. Lumea care îi cunoștea, văzându-i atât de des împreună îi porecliseră “țapii logodiți”. Nu erau deloc deranjați de acest lucru, ba chiar erau încântați și se amuzau pe seama asta. Când se apropiau de un grup, toți se uitau la ei curioși văzându-i atât de des împreună. Bârfitorii nu țineau cont că sunt colegi de serviciu dar orgoliul lor nu se simțea rănit. Erau foarte familiari și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
gura mare, vine avionul, vine lupul, vine păsărica, închide ochii! și tot așa până reușea să mănânce tot din farfurie. Așa îl ademenea Nicky. Când se întâmpla să plângă, Alin îi reproșa:Plâng ochii mei, plâng ochii mei! Carlina se amuza în primă fază, apoi îl lua în brațe, îi săruta ochișorii înlăcrimați până îi ștergea toate lacrimile cu buzele ei de mamă, moi și calde - Vezi, iubirea mea, nu mai plâng ochișorii tăi! Hai du-te la Lala și te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
astfel s-a născut textul de mai jos semipastișă la Mythologies-ile lui Barthes , pe care l-am citit da capo al fine în tăcerea semiamuzată, semiinterzisă a asistenței. Inedit mai bine de 20 de ani, deși nu chiar interzis, mă amuz să-l restitui astăzi cititorului postcomunist, cu mențiunea Bun de sertar ! Despre lapte Ca vehicul al unei stratificări sociale, dom Virgil se opune onomastic structurii comunității : el este împăratul, șef al underground-ului, titlu ce ar putea părea derizoriu dacă nu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
câteva momente puternice : acel portret de familie de la început, surprins în înghesuiala bucătăriei ; șocul bâtei-care-sparge-geamul-de la-mașină (“tiai că au filmat trei duble ? Aș fi putut jura că bugetul nu le va permite decât un geam spart) și finalul (m-a amuzat chiar când cineva a putut crede că cei din jeepul roșu ar fi putut avea un accident ! în plin câmp...). Alex. Leo Șerban : Iar eu mă-ntreb dacă filmul nu ar fi avut de câștigat cerând (și obținând ; sau nu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
anul în care am predat în New Mexico am vrut să ajung acolo, dar, cum nu conduc...), vedeam Wajda, Zanussi, Hitchcock, Forman, Bergman, cât ”se dădea”. îmi plăceau și îmi plac în continuare westernurile. Vedeam și filme românești, unele mă amuzau grozav, nu eram încrâncenat nici atunci. Nu mi-am schimbat reperele, doar am mai lărgit paleta. îmi plac în continuare filmele ”lente”, mă uit cu aceeași plăcere la, să zicem, Siberiada, nu înțeleg nimic din teoriile acestea (cred că și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
nici unul nu a reușit să scape de clișeu. Excepția neplăcută a fost filmul lui Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, tocmai datorită impresiei de fals pe care mi-a lăsat-o - de altfel, când l-am văzut, m-am amuzat, am râs. N-aș vrea să-l sar nici pe Nae Caranfil, care nu cred că poate fi inclus în noul val, dar ale cărui filme sunt, în alt registru, la fel de credibile. Cât despre teatru, situația e foarte diferită. Eu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
pentru un literat distincția poate să nu existe, dar, crede-mă, e mare. Trecând la întrebarea ta, nu știu cum mă percep criticii de teatru profesioniști, dacă vrei un răspuns pertinent, ar trebui să le adresezi lor întrebarea deși nu m-ar amuza să devin subiect de anchetă. Una peste alta (aici e lauda de mine), constat că sunt reviste de ramură sau culturale adică reviste care au în redacție critici profesioniști care-mi găzduiesc cronicile și că primesc invitații la premiere. Așa cum
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Daneliuc simte nevoia să umble la esențe : actualitatea nu e decât un ecran pe care se proiectează umbrele dintotdeauna ale ideilor. Dar care idei ? Și care esențe ?... De n-ar fi profund serios în ciuda ricanărilor, am crede că Daneliuc se amuză jucându-se cu câteva stereotipuri ale vremii de tranziție : colo un parlamentar plus vrai que nature, colo o străină cu bani (delicioasa Madeleine Thibeault), dincolo un omor, un foc, o răfuială... Oricât de verosimile ar fi aceste personaje, aceste incidente
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
în primul rând o reușită managerială (lista sponsorilor, lungă cât prima pagină din scenariu, cuprinde în principal ”Les films du rivage”, ”Domino Film” și ”France 3”). Amestec de dezinvoltură regizorală și schemă calculată până la ultima picătură de sudoare, Asfalt tango amuză, trezește din somnolența ”cinematografului de autor”, promite în paradisul comercial spre care, chipurile, ne îndreptăm, el este purgatoriul pe roți : regizorul-scenarist găsește ideea, foarte la îndemână, de altfel, a autobuzului cu pipițe, o supune testului tragic-comic al stării drumurilor românești
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
din priviri. La următoarea întîlnire, în fața pavilionului administrativ, după ce am salutat-o, am observat pe fața ei un zîmbet, care mi s-a părut ironic, de satisfacție interioară. "Mihai-băiatule, mi-am zis, ești pe un drum greșit. Doamna Teona se amuză colecționînd zîmbete, ba chiar inimi. Parcă te văd într-un insectar, alături de alți fluturi." N-am bătut în retragere; am rămas pe poziție, salutînd-o cu un inofensiv salut de respect de fiecare dată. Un timp, vreo cîteva luni, a părut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-a recomandat, nici măcar n-a vorbit. Pur și simplu mă sună, cam la ora asta de fiecare dată, ascultă întrebările mele dar nu vrea să vorbească. Presupunerile sînt multe, eu însă înclin să cred că cineva vrea să se amuze. Da, vă rog! răspund la telefon, gîndindu-mă în ultima clipă că totuși sînt căutat în interes de serviciu. Pentru că mie nu-mi plac indivizii care răspund la telefon de parcă ar mîna o cireadă de vaci, obișnuiesc să fiu întotdeauna cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Chestiile astea sînt bune de făcut literatură. De fapt, tu, acolo, în București, te-ai stricat; ai plecat din Iași premiant la olimpiadele naționale de Fizică și te-ai întors cu capul plin de fluturi. Bă, deșteptule! rîd eu sonor, amuzat de-a binelea. Bărbații tineri, ca noi, n-au fluturi; ei trebuie să lumineze, să poată atrage fluturii, să-i prindă cu delicatețe și să se bucure de ce-a dat Dumnezeu mai frumos pe lume, nu să-i cumpere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Nici o grijă, Don Șef! Fiți mai atent, dom' Vlădeanu, rîde el, nu mai stați cu privirea în pămînt, că n-o să observați o frumoasă privire care vă soarbe din cînd în cînd. Pe naiba! exclam eu. Îi place să se amuze, aprinzînd inimile bărbaților, atît. Zău?! se miră Don Șef. La anii mei, să nu știu încă ce-i aceea o privire sinceră?! Ori, poate vă e teamă de eșec?... Dacă încercați, să țineți minte un lucru: florile se culeg cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
obsesiv -, dacă doamna Teona mă iubește?! Ori, poate, numai mă dorește. Poate... De ce nu?!... Dacă doamna Teona mă iubește, n-ar fi păcat să dau cu piciorul în dragoste?!... Dar dacă, ceea ce-i mai de crezut, ea vrea să se amuze, de ce să mă las prins în gheara ei de felină?!... Soluția cea mai bună pentru această dilemă ar fi să mă ridic și să ies, la fel de politicos cum am intrat. Poate că timpul "timpul rezolvă totul" îmi va arăta adevărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
își închipuie că mă voi căsători cu Livia... Da, Livia! pe care eu, ingratul, prins în duelul unei răfuieli mai vechi, am uitat-o. Dar doamna Teona, această femeie cinică, ajunsă la poziția de pe care își poate permite să se amuze jucînd teatru, nu a uitat-o. Ideea că eu, cel care am curtat-o cîndva, sînt prieten acum cu Livia o roade. Și-o roade cu atît mai tare cu cît Livia e o fată frumoasă; frumoasă și mîndră. Orgoliul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
semn de prietenie spre mine și urcă în microbuzul șantierului. Ceilalți au urcat deja. Portiera e trasă cu putere, iar microbuzul pornește pe alee, spre Zona Cinci. A naibii treabă! îmi zic. Fata asta ori mă consideră coleg și se amuză, ori mă provoacă. Și într-un caz, și-n altul, trebuie să fiu cu foarte mare băgare de seamă. Nu am motive s-o reped și, cu atît mai mult, nu mai trebuie să-i dau speranțe. Bine ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am luat a doua oară premiul doi al Televiziunii pentru un scenariu de teatru T.V., după festivitatea de premiere, amețit de cupele cu șampanie, mi-a venit ideea năstrușnică să-i telefonez Marianei, o cunoștință de pe vremea studenției, care se amuzase, lăsîndu-mă să-i fac curte. I-am telefonat mai mult din dorința tainică de a-i plăti niște polițe. Și-a amintit de mine, a fost încîntată că i-am telefonat și m-a dojenit că timp de atîția ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lase soțul... Dar eu nu-mi întemeiez fericirea pe nefericirea altuia, Mihai! Așa-i, încuviințez eu. De ce să fiu nefericit, cînd crăp de fericire?! Să vă citesc un bilet lăsat sub ușă de o colegă, dacă întindem discuția, măcar să ne amuzăm... Ascultați aici: "Mihai, încep eu să citesc biletul Cezarei, te-am tot căutat la telefon, dar n-am dat de tine. Azi am aflat că ieri a fost o ședință cu șefii, privind reorganizarea schemei de personal. Șeful tău te-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu vine o femeie de menaj, cât de puțin? Vai de mâinile tale, pe care trebuie să le ții desăvârșite. Mi-e teamă că te vei obosi prea mult. Și acum: ceia ce-mi scrii de Cinci mă bucură, mă amuză; ai scris așa de viu; am savurat scenele cu satisfacție, aproape să spun: A chacun son tour, mon fiston. Și totuși îl vreau, îl doresc fericit; aș vrea să aibă repede mijlocul de a fi liber, fără dependențe, și dacă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe băeții Negulescu și Brânceni. Știi că tatăl lui Cucu a fost bolnav de febră tifoidă, că Alecu și Vlad stau în casa lor. Numai Irène și ex-logodnicul lui Gaby au rămas din cunoscuții tăi în casa veche. M’a amuzat mult chestiunea cu farfuriile lui Cinci, cum și mondanitatea ta teribilă. Scrie-mi cum ai făcut să eviți pe Davido? Știe că ești în Paris? Ai fost la capela românească din Jean de Beauvais? Ai trecut vreodată prin rue des
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]