8,708 matches
-
and the Mysticism of Darkness...”, p. 592. footnote>. Oricare va fi fost contribuția Sfântului Grigorie, originală sau derivată, la dezvoltarea temei întunericului divin, el (împreună cu Sfântul Dionisie) este identificat cu această temă mai des decât oricare alt autor creștin al antichității vechi<footnote Faptul că tema este o temă iudeo creștină de unicitate, cu rădăcini în Biblie, a fost indicat cu mult timp în urmă de Puech, H. Puech, „La Ténèbre mystique chez le Pseudo-Denys l’Areopagite et dans la tradition
Învăţătura Sfântului Grigorie de Nyssa despre întunericul luminos al prezenţei ascunse a lui Dumnezeu. Referire specială la cartea De vita Moysis. In: Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
mai probabilă. Deși acest principiu are la bază legea numărului mare (probabilitatea ridicată ca un element nou să aparțină majorității elementelor vechi, nu grupărilor minoritare statistic), în cazul elementelor moștenite justificarea este relevantă, dar nu decisivă, din moment ce numele transmise din Antichitate sunt foarte puțin numeroase, deci minoritare în ansamblul toponimiei, dar foarte importante, definitorii. Indiciul primordial cu privire la posibilitatea provenienței unui nume de loc din substrat sau din latină îl reprezintă atestările numelui, într-o formă apropiată de cea actuală, care sunt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
petrecute în teritoriul respectiv. De pildă, Mircea Homorodean a reconstituit, acum peste trei decenii, urmele populațiilor care au trăit în străvechea vatră a Sarmizegetusei, pornind de la originea și semnificația numelor de locuri din zonă. Numele Sarmizegetusa și Sargetia, atestate în Antichitate, nu au urmași direcți în toponimia actuală, dar cîteva toponime din zonă amintesc de urmele cetăților și așezărilor civile din acea perioadă: Grădiște (< sl. gradiște, „locul unde a fost o fortă reață, un oraș)“, Pustiosu (< apelativul romînesc pustios, „cu ruine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Europene, al cetățenilor romîni, în primul rînd al elevilor și studenților. Merită consemnată și lucrarea recentă a lui Nicolae Constantin, Mic dicționar de toponimice istorice romînești, în care sunt cuprinse numele de locuri cu rezonanță istorică pentru romîni, pornind din Antichitate și pînă în perioada modernă. Puține dintre numele antice se păstrează astăzi, din cauza numeroaselor distrugeri și pîrjoliri ale cotropitorilor de-a lungul istoriei. De aceea, poate că ar fi recomandată extinderea „glosării“ numelor actuale prin toponimele străvechi care au denumit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Brăila, Galați, Tulcea, Hîrșova, Sulina etc.) și sate (de ordinul sutelor). Străbate masive muntoase importante, are peste o sută douăzeci de afluenți și formează sute de lacuri și bălți, ostroave, pe malurile sale ori între brațele și canalele derivate. Geografii Antichității îl descriu ca avînd cinci, șase sau chiar șapte brațe la vărsare, ceea ce ar putea însemna că și-a schimbat sau i s-a schimbat între timp cursul pe tronsonul final. Denumirile fluviului în limbile popoarelor de pe cursul său inferior
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
maghiaro-slave. Ialomița Așa cum observa Dragoș Moldovanu, Ialomița este singurul hidronim major (are o lungime de 414 km și o suprafață a bazinului de 10 000 km2) din țara noastră care provine din slavă (celelalte hidronime majore provin din substrat). În Antichitate rîul era denumit Naparis. Rîul a constituit, îndeosebi pe cursul său inferior, centrul teritoriului Sclaviniei, de unde, după o năvălire pustiitoare, populația autohtonă a fost obligată să se refugieze în alte zone, împreună cu numele străvechi al rîului. Populația slavă, stăpînă, a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Moravče, Morača. Acest Moriș sau Moreș a putut fi adaptat de romîni în Mureș (ca în Maramoreș > Maramureș, magh. csorda > rom. ciurdă), de unguri în Maros și de sași în Mieresch. Prezența lui -ș final în locul lui -s atestat în Antichitate (Ordessos > Argeș, Samus > Someș, Tibisis > Timiș, Maris > Mureș) ar putea fi o evoluție firească, fără implicarea filierei slave, din moment ce fenomenul este înregistrat și în albaneză și în daco-moesiana de la sudul Dunării (Naissus > Niș). Formele atestate în antichitate fac posibilă, de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
-s atestat în Antichitate (Ordessos > Argeș, Samus > Someș, Tibisis > Timiș, Maris > Mureș) ar putea fi o evoluție firească, fără implicarea filierei slave, din moment ce fenomenul este înregistrat și în albaneză și în daco-moesiana de la sudul Dunării (Naissus > Niș). Formele atestate în antichitate fac posibilă, de altfel, existența unei variante Márisi, în care finala -si ar putea fi un sufix cu sensul „apă, gîrlă“. Fazele evoluției ar fi Marisi > Mureș > Murăș. De altfel, transcrierea în greacă sau latină a toponimelor antice a fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Civitas) Paralissensium, ca și de compusele, cînd cu -dava, cînd cu -dova „cetate“ > Sucidava, Cumidava, dar Gildova, Pelendova. Existența unui număr important de rîuri mari de pe teritoriul romînesc ale căror nume sunt forme conservate, cu puține modificări, justificabile fonetic, din Antichitate întărește credibi litatea descendenței numelui Mureș din Maris, Marisia, Moresos. Năsăud Este numele unui municipiu din județul Bistrița Năsăud, de la care a fost format, prin polarizare, toponimul Dealurile Năsăudului (subunitate a Subcarpaților Transilvaniei). Localni cii accentuează numele pe al doilea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Brașov, Sibiu, Vîlcea, Olt, Teleorman). El udă teritoriul a nu mai puțin de șaizeci și opt de sate și orașe și primește optzeci și trei de afluenți pe dreapta și nouăzeci și nouă pe stînga. Oltul este atestat încă din Antichitate și încontinuu, de-a lungul timpului, pînă astăzi. Prima atestare apare la Ptolemeu (Aloutas), iar următoarele se regăsesc în opera lui Iordanes (Alutas) și în harta romană din secolele III- IV, cunoscută sub numele de Tabula Peutingeriana (Alutum) și în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Siretului), precum și satele omonime de pe cursul său întăresc ipoteza că numele rîului a precedat numele localităților respective, așa cum s-a întîmplat și în cazul altor omonimii hidronimeoico nime din zonă (Suceava, Bîrlad, Bistrița, Tecuci, Teleajen). Toponimul este atestat încă din Antichitate sub formele Tiarantos (Herodot), Hierasus (Ptolomeu), Gerasus (Ammianus Marcellinus) și, mai tîrziu, sub forma Seretos (Constantin Porphyrogenetul). Diferen țele fonetice se datorează în mare măsură transcrierilor grecești, prin intermediari nu întotdeauna fideli formei originare. Varian tele nu sunt însă prea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
din același județ, Strei-Săcel, și tot prin compunere, s-a format un al treilea sat, Strei Sîngeorgiu (Strigyszentgyögy), component al orașului Călan, și el, din județul Hunedoara. N. Drăganu consemnează în documentele vechi toponimele Streiu-Ohaba, Streiu-Plopi, Strigy, Strel, Strolla. În Antichitate el a fost consemnat o singură dată sub forma Sargetia. Atestările medievale, în documentele maghiaro latine, începînd cu secolul al XIV-lea, au formele Strig, Strigy, Strigh, Strigfalva. Originea numelui a fost considerată scitico iraniană, tracică, rusească sau ucraineană (< rus
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Confuzia“ b/m în textele grecești mai este întîlnită și în cazul Museos, Museus > Buzău. Timișoara Este numele municipiului în care-și are reședința județul Timiș și care constituie, în același timp, capitala istorică, socialeconomică și culturală a Banatului. În Antichitate se pare că, potrivit unei interpretări a Tabulei Peutingeriene, ar fi existat aici o așezare numită Zurubara. În vremea avarilor, așezarea purta numele Begney. În perioada medievală se pare că a fost construit în același areal un castru denumit Dibiscos
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Munții Zărandului, în Munții Metaliferi, respectiv în Subcarpații Prahovei), Fața Tisei (vîrf din Munții Metaliferi), Muchia Tisei (culme din Munții Clăbu cetele Întorsurii Buzăului), Tisieu (sat din județul Mureș), Dealul Tisii (culme din Dealurile Ciceului). Numele rîului este atestat în Antichitate sub formele: Patissos, Pathissus, Partiscon, Partisos, Partiscus, Tissas, Tigas, Tisia, Titsa, Tesa, Tisa, Tissa. După venirea maghiarilor, sunt atestate, în documentele latino-ungurești, formele Tisa (cu diverse variante) și Ticza (de asemenea cu variante). După secolul al XV-lea, numele latinesc
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
găsim în dicționare, etimologia este „studiul originii cuvintelor“ sau, mai exact, ramura lingvisticii care „stabilește originea unui cuvânt prin explicarea evoluției lui fonetice și semantice“ (DEX). De când se poate vorbi despre etimologie? Problema originii cuvintelor este veche, ea datează din Antichitate. Chiar cuvântul etimologie a apărut în epoca elenistică, fiind format din două cuvinte grecești: étymos „adevărat, real“ și lógos „cuvânt“ (= știința care face cunoscut adevăratul sens al cuvintelor). În Grecia antică, studiul limbii a fost multă vreme parte componentă a
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
latin Marcus Terentius Varro. În această etapă din istoria etimologiei, apropierile fanteziste dintre cuvinte erau numeroase: homo „om“ era explicat prin humus „pământ“, fiindcă se credea că omul ar fi fost creat din „humă“. Cicero și alți oameni luminați ai Antichității au ridiculizat aceste fantezii, așa cum au făcut-o și alții, până la descoperirea legilor fonetice și la apariția gramaticii comparate și istorice. Rabelais, de exemplu, se amuză să explice 20 că numele Gargantua dat unui personaj al său vine din secvența
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
l-a adus din Anglia pe călugărul savant Alcuin. Împreună cu alți învățați din Irlanda, Anglia și Italia, acesta a realizat purificarea limbii religioase și administrative scrise, luând ca model latina literară: operele autorilor creștini cultivați și tratatele de gramatică ale Antichității. Această limbă, rezultat al „Renașterii carolingiene“, a constituit în Evul Mediu limba administrației, a culturii, a Bisericii, fiind deci o limbă de civilizație. Ea a influențat limbile romanice occidentale; la ea s-a apelat în momentul formării și dezvoltării terminologiilor
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
direct din arabă (sp. azúcar < ar. sukkar, cu articolul alaglutinat), fiindcă fabricarea zahărului în Andaluzia a fost introdusă de arabi. În Transilvania, există varianta țucur „zahăr“, care a pătruns prin germană (Zucker) și maghiară (cukor). Cuvinte din persană Dintre limbile Antichității, cele mai multe cuvinte provin din persană, limba administrativă a Imperiului Sasanizilor, apoi limbă de circulație internațională în Orient, timp de mai multe secole. Și în limba română, o serie de cuvinte, populare sau culte, ajunse pe diverse căi (turcă, greacă, arabă
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
a fost împrumutat de toate limbile romanice, inclusiv de română. Lat. feles a fost înlocuit de cattus, cuvânt de origine africană (berberă sau nubiană), odată cu introducerea la Roma a pisicii domestice, importată din Egipt (pisica domestică nu era cunoscută în Antichitatea romană). Cum am mai spus, lat. cattus și catta s-au transmis tuturor limbilor romanice. În zona numită „latinitatea orientală“, adică în română, s-a păstrat numai în derivatul cătușă (format de la *cată < lat. catta), care, în româna veche și
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Numeroase cuvinte latinești importante sunt atestate nu numai în română, ci în ansamblul idiomurilor romanice; ele sunt, așadar, panromanice. Este vorba, în primul rând, de termeni referitor la care suntem îndreptățiți să presupunem că erau folosiți în mod curent, în Antichitate, de majoritatea, dacă nu chiar de totalitatea vorbitorilor limbii latine, după cum a arătat I. Fischer. Aceștia erau unelte gramaticale (prepoziții, conjuncții), verbe uzuale cu sensuri multiple, adjective și adverbe curente, numerale, termeni referitori la om, la natură, cuvinte din diverse
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
existența, astfel că româna nu mai are în ea nimic pur latin și nimic pur tracic. Originalitatea limbii române impune reconsiderarea aprecierii conform căreia ea ar conține o cincime de cuvinte latine, împreună cu câteva zeci de cuvinte autohtone latinizate în antichitate și confirmate ca atare de limba albaneză, și patru cincimi împrumutate mult mai târziu din slavă (2/5), maghiară (1/5) și turcică (1/5). Iluzia că româna ar fi doar latina adusă de romani în est a fost generată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că există o latină clasică larg atestată documentar, pe când limba autohtonilor, neatestată în scris, nu are un reper istoric care să o confirme. În consecință istoricii caută mărturii despre limba autohtonilor în limba albaneză, considerată singurul dialect tracic perpetuat din antichitate până în prezent. Toate limbile nenormate evoluează. Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de Herodot și că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la crearea a ceea ce lingviștii numesc „continuitatea lingvistică primitivă”. Această continuitate transpare în unitatea lingvistică a spațiului indoeuropean, preindoeuropean și euro-afro asiatic. RECUPERAREA GÂNDIRII EVOLUȚIONISTE Scoaterea cunoașterii istorice din blocajul neogramatic înseamnă reluarea gândirii realiste, care își are rădăcinile în antichitate. Heraclit (540-480) considera că „avem datoria să urmăm Ordinea generală comună tuturor ființelor”, să luăm gândirea ca pe o reflectare a realității căci, cum spun și alții „cărora le-am ascultat cuvântul, înțelepciunea nu este ceva despărțit de toate”, adică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trimitere la tribul celtic volcae menționat de Caesar în De bello gallico, pentru slav, la pârâul Sluia din zona Smolensk, pentru bulgar, la o populație turco-mongolă venită de la Volga, pentru ungur, la un nume etnic turcic, etc. Pentru a înțelege antichitatea ca popoare și limbi, trebuie avut în vedere faptul că numele de populații vechi și de zone locuite de ele nu redau etnii sau zone etnolingvistice anume în sensul de astăzi. Traci erau și în Asia Mică, Albania era la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
s-au numit cu numele lor după locurile pe care s-au așezat... Că doar mai înainte locuiau [la Dunăre] slavii, dar volohii au cucerit apoi pământul slavilor. Pe urmă însă ungurii i-au alungat pe volohi.” Ducerea slavilor în antichitate a venit în contradicție cu teoria migrației lor în secolul al V-lea, fapt reflectat în GE unde citim următoarele despre Sf. Andronic: „Personaj despre care este vorba în epistola Sf. Pavel către romani (XVI, 7) și care ar fi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]