KorAP: Find »[drukola/base=apuca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...132 133 134 ...1055 >

26,366 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

buric. Săculețul e acoperit în întregime de mărgele albastre, cu excepția unei cruci din mărgele roșii, în mijloc. Bronzul lui pare portocaliu în lumina galbenă. Părul îi pare de flăcări. — Eu i l-am făcut, zice Mona. Din februarie m-am apucat de el. Mona, cu codițele ei rasta și medalioanele ei cu cristale. O întreb dacă e indiancă Hopi. Stridie umblă cu degetele după ceva în săculeț. Și Helen zice: — Mona, tu nu ești nici un fel de indigenă! Pe tine te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
că te pricepi la machiaj! Deșurubând cutiuțele rotunde cu farduri, examinându-le și adulmecându-le conținutul arămiu, roz sau piersică, Helen zice: — Vine din experiență. Se privește în oglinda retrovizoare și-și aranjează niște șuvițe roz. Se uită la ceas, apucând cadranul între arătător și degetul mare, și zice: Poate că n-ar trebui să-ți spun, dar asta a fost prima mea slujbă adevărată. Dar acum am parcat lângă o rulotă mâncată de rugină care zace în mijlocul unei parcele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vorba de nici un ban sau de vreo altă obligație din partea dumneavoastră - apoi o dirijează spre canapea. Așezată în fața femeii, cu genunchii aproape atingându-li-se, Helen se apropie de ea cu o pensulă și zice: — Suge-ți obrajii, drăguță. Îi apucă o buclă mare și o ridică drept în sus. Părul femeii e blond, cu vreo doi centimetri de rădăcini șaten. Cu cealaltă mână, Helen îi trece un pieptăn prin păr cu mișcări rapide, ținând șuvițele mai lungi ridicate și trăgându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
blond, cu vreo doi centimetri de rădăcini șaten. Cu cealaltă mână, Helen îi trece un pieptăn prin păr cu mișcări rapide, ținând șuvițele mai lungi ridicate și trăgându-le pe cele mai scurte, șaten, în jos, spre pielea capului. Mai apucă o mână și îl jumulește, îl umflă, îl piaptănă în răspăr, până ce, cu excepția firelor mai lungi, tot părul se ghemotocește pe cap. Netezește cu pieptănul suvițele lungi și blonde peste firele mai scurte, ciufulite, până ce capul femeii devine un balon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Monei. De ce nu-ți poți controla puterea iubindu-ți semenii atât de mult încât să nu-ți poți dori să-i omori? Aici nu-i vorba de iubire sau de ură, zice Helen. E vorba despre putere. Oamenii nu se apucă să citească o poezioară ca să-și omoare copiii. Nu vor decât să-i vadă adormiți. Nu vor altceva decât să-i domine. Oricât de mult ai iubi pe cineva, tot ții ca lucrurile să iasă cum vrei tu. Masochistul îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
radiației solare, a războaielor, a tuturor lucrurilor care ne așteaptă. Deci este dispus să se omoare și s-o omoare și pe Mona? întreb. Și pe părinții lui? O să-i omoare și pe ei? Și pe copilașii care nu au apucat să trăiască sau nici n-au deschis ochii încă? Și pe toți oamenii buni și muncitori care respectă natura și reciclează deșeurile? Pe vegetarieni? Ei nu sunt nevinovați, după mintea lui? — Aici nu e vorba de vină sau de nevinovăție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
veceu. Un ventilator dintr-o toaletă se oprește. Se deschide o ușă. Tipul își duce sticla la gură și berea începe să bolborosească. Helen apare în ușa holului. Mă doare piciorul; îl întreb dacă nu s-a gândit să se apuce de un hobby. Să zicem, ceva ce ar putea să-i ocupe timpul la închisoare. Distrugere constructivă. Sunt sigur că Helen ar fi de acord cu un asemenea sacrificiu. Condamnarea unui nevinovat pentru a salva de la moarte milioane de oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mi-l vâr în buzunarul de la spate. Fac un pas spre Mona. Mă uit la Helen, și dă din cap. Tot cu spatele la noi, Mona zice: — O să-l aduc înapoi pe Patrick. O să-i aduc înapoi pe toți copilașii, zice. O apuc de talie pe la spate și-o ridic în sus. Mona țipă, mă lovește cu călcâiele peste fluierele picioarelor și se zvârcolește într-o parte și-ntr-alta, ținând cartea strâns, iar eu îmi ridic mâinile pe sub brațele ei până reușesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
douăzeci de ani. Și Mona înfige un ac de siguranță în pagina în care sunt împăturite smocurile noastre de păr. Telefonul lui Helen sună din nou, și de data asta e un bărbat. Un tânăr. E Stridie. Și, până să apuc să-i închid, zice: Auzi, tati, vezi să nu scapi ziarul de mâine. Ți-am pregătit o mică surpriză, zice. Acum dă-mi-o pe Coacăză. Îi zic că o cheamă Mona. Mona Sabbat. — O cheamă Mona Steinner, zice Helen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
O cheamă Mona Steinner, zice Helen, ținând o pagină din ceaslov în lumină și încercând să citească scrierea secretă. — E Stridie? zice Mona. De pe bancheta din spate, întinde mâinile de-o parte și de alta a capului meu, încercănd să apuce telefonul și zicând: — Vreau să vorbesc! Stridie, Stridie, urlă Mona, au ceaslovul! Și, în timp ce încerc să controlez mașina, care șerpuiește cât e șoseaua de lată, închid clapa telefonului. Capitolul 36 În loc de pata de pe tavanul apartamentului meu e o zugrăveală albă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
se lovește de birou cu zgomot. Tinctura de iod, amoniacul, oțetul și zeama de varză împroașcă peste tot. Hârtiile și cărțile alunecă pe jos. — Mona! țipă Helen. Nu o omorî! îi zic. Nu o omorî, te rog! Și Helen îmi apucă mâna cu mâna ei pătată și zice: — Cred că ar fi mai bine să pleci de-aici. Îți mai aduci aminte unde ne-am întâlnit prima oară? Ne întâlnim acolo la noapte, îmi șoptește. În apartamentul meu, caseta de la robotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
continuare la calculator, Mona zice: — Nu știu ce mă reține să nu te reclam pentru vătămare corporală. Poate faptul că ține la mine și la Helen, îi zic. Și Mona zice: — Nu, nu-i vorba de asta. Poate că n-o să se apuce să trâmbițeze pentru că încă mai vrea ceaslovul. Și Mona nu zice nimic. Se răsucește în scaun și-și ridică într-o parte bluzița țărănească. Pielea albă de pe coaste, sub brațe, e plină de urme vinete. Dragoste cu năbădăi. Prin ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
toate sunt brumate de praf. Buchetul de flori este veșted și maroniu în apa lui neagră și împuțită. La stația de interceptare se transmite un cod 311. Îmi pare rău, zic. N-a fost frumos s-o strâng așa. Mă apuc de dunga pantalonilor și-i ridic ca să-i arăt juliturile vinete de pe fluierul piciorului. Asta-i altceva, zice Mona. Eu mă apăram. Bat de câteva ori din picior și zic că infecția se vindecă bine, mulțumesc, zic. Și Helen zbiară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dacă vine să mă vadă în seara asta la vila Gartoller. Din pragul biroului îi zic că abia aștept să fim din nou împreună. Am nevoie de ea. Și Helen zâmbește și zice: — Așa și trebuie. În secretariat, Mona mă apucă de încheietura mâinii. Își ia geanta și-și agață bareta pe umăr, țipând: — Helen, ies să mănânc. Trebuie să stăm de vorbă, dar nu aici, îmi zice. Descuie ușa ca să ieșim. În parcare, lângă mașina mea, Mona dă din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fac nimic. Nash vâră cartonașul la loc în buzunar și zice: — Așa, unde rămăsesem? Deci, zic, unde a găsit poemul? Și Nash zice: Ia ghici. L-am găsit, zice, în singurul loc în care nu ai cum să-l distrugi. Apucă o sticlă de bere și-i îndreaptă spre mine gâtul lung, zicând: — Gândește-te, zice. Gândește-te bine. Cartea aia, Versuri și poezii din lumea-ntreagă, va putea fi găsită întotdeauna. E ascunsă la vedere. Într-un singur loc, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să vă depărtați fesele cu mâinile. Și eu zic: ce? Și uriașul ăsta încruntat își bagă două degete în borcanul de vaselină și zice: — Percheziție corporală completă. Acum întoarceți-vă. Și număr: 1, 2, 3... Și mă întorc. Mă aplec. Apucându-mi fesele cu mâinile, le depărtez. Număr: 4, 5, 6... Pentru că am picat la examenul de etică. Sunt un criminal în serie, exact ca Waltraud Wagner, Jeffrey Dahmer și Ted Bundy, și pedeapsa mea începe în felul ăsta. Dovada liberului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
din jurul meu. Și polițaiul zice: — În după-amiaza asta am luat-o în stăpânire pe Mona vreo două ore. Am și machiat-o un pic, doar ca să pun vraja la încercare și să mă răzbun pentru că te-a speriat. Polițaiul se apucă de prohab. — Extraordinar! Uite că am erecție din cauza ta. Sună sexist, zice, dar întotdeauna mi-am dorit să am penis. Nu am chef să aud așa ceva, zic. Și Helen zice - prin gura polițaiului - zice: — Cum te urc în taxi, mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dori, pe cât se poate, să rămânem între patru ochi. Eu stau cu ochii în tavan. Polițaiul cel tânăr zice: — Da’ sigur, dom’ sergent. Și dom’ sergent ia un șervețel și-și tamponează ochii. Apoi polițaiul cel tânăr se întoarce brusc, apucându-mă de falcă și împingându-mă în perete. Cu spinarea și picioarele lipite de cimentul rece. Ridicându-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cosmetic unde îi făceau unghiile cu ojă roz.. S-a dus la birou val-vârtej, zice, și a găsit-o pe doamna Boyle cu capul căzut pe birou, într-un fel de comă. Helen se scutură într-un spasm și se apucă cu mâinile de burtă. Zice: — Doamna Boyle avea în față o vrajă tradusă, care se numește vrajă de stăpânire. De fapt, toate vrăjile au fost traduse. Să-i dea Dumnezeu sănătate lui mami, cu cuvintele ei încrucișate, zice ea - zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
toată lumea și să devină Adam și Eva? Fiecare generație vrea să fie cea din urmă. Nu pe toată lumea, zice Helen. O s-avem nevoie și de niște sclavi. Își trage în sus fusta, cu mâinile pline de sânge ale lui Helen. Apucându-se între picioare, zice: — Poate ai timp de una mică cu mami înainte s-o mierlească. Și arunc din poală corpul lui Helen. Întregul corp mă doare mai mult decât m-a durut vreodată piciorul. Helen trage un țipăt când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

promite o vodcă, mulțumește arătînd cu privirea spre geanta plină cu programe și afișe, iese în grabă și fuge spre stație, să prindă tramvaiul, care-l va lăsa în fața autogării. *** Și ce-ai să faci, Mircea Emil? întreabă comandantul. M-apuc de muncă, toarș comandant. Ce fel de muncă? Cinstită, toarș plutonier! întoarce prompt privirea spre dreapta Mircea Emil, un bărbat la vreo patruzeci de ani, cam slăbuț, aproape firav. Altfel... clătină plutonierul din cap iar ne vedem. Se poate, toarș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rîde. Ca și hîrtia albă din fața scriitorilor de talent, paturile lor ar trebui să se răzvrătească, să nu suporte orice, nici ca divertisment și nici ca aventură a cunoașterii dacă asta implică pierdere de timp. Eu, înainte de-a mă apuca de o carte voluminoasă, o răsfoiesc, ori mă informez, să-mi dau seama dacă merită. Așa să faci și tu cu femeile, Mihai, că viața-i scurtă, fir-ar ea!, și-avem multe de făcut. Pe Mihai l-a durut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cei de la C.A.P. n-au dat drumul la cazan; au zis că dă abia cînd se termină totul de strîns de pe cîmp, și cum sfecla e încă în pămînt... Lasă, cumpăr vodcă... răspunde Mihai, atent la becul roșu, să apuce să-și ia rămas bun, că i s-au terminat fisele. Alături, la ghișeul de informații, un ceferist răspunde mereu la telefon că toate trenurile merg normal. Aura scoate o plăcintă din geantă și începe s-o mănînce, bucuroasă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și vrea să iasă din complexul alimentar, să plece spre casă, dar își amintește că-i este foame, senzație stîrnită zdravăn de whisky-ul băut, așa că se întoarce să cumpere ceva, regretînd că gustarea comandată de Săteanu n-a mai apucat să vină jos, " Ce naiba o fi vrut să spună Ion?!" Se plimbă prin fața galantarelor, gîndind ce să cumpere, împins într-o parte și-n alta de lumea ce se agită, înfrigurată, cu hainele pline de apă de la zăpada topită aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-uri, știi! Tot îmi dai atîta peste nas. Mai bine... Mai bine ce? întreabă Paula după o pauză lungă, dar, ca să nu încarce și mai mult atmosfera, se bagă sub cearșaf, lăsîndu-l pe Radu să-și reverse furia pe ce apucă, așa cum face uneori la spital, ca, apoi, să se liniștească. *** Toată noaptea telefoanele orașului au zbîrnîit, s-au dat dispoziții, s-au luat măsuri, iar spre ziuă tractoarele cu lamă au ieșit pe străzi înaintea autobuzelor. Convoiul curselor, de la cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]