3,921 matches
-
să pipăi cu mâinile treptele ca să pot urca. Sus, după ce-am ieșit, m-au suit din nou în barcă, apoi, lăsând barca, am mers o vreme prin stufăriș și, undeva pe un dâmb plin de iarbă și înconjurat de arbuști, m-au legat cu spatele de un ciot. După care m-au lăsat iarăși singur. Mă întrebam ce mai urma. Dar, probabil, mlaștina are într-adevăr ceva hipnotic, deoarece am adormit. Când am deschis ochii luna strălucea și am zărit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
văd ce privea ea. Atunci m-am lămurit. În fața noastră era un deșert. Pădurea se termina brusc, ca un picior amputat, retezat de șacali. Și cât vedeai cu ochii se întindea un pustiu nesfârșit în care nu se zărea nici un arbust, nici o umbră. Doar galbenul ars și obositor al nisipului abrutizat de soare. Aproape mașinal, m-am aplecat, am luat un pumn de nisip și l-am lăsat să curgă printre degete încet. Îl simțeam fierbinte și ostil. Undeva în depărtare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și-a dat seama că totul s-a întâmplat aievea și că, dacă ea nu s-a răzgândit peste noapte, e un bărbat pe cale să se căsătorească. Se uită la ceas. Era ora șase, iar primele raze de soare mângâiau arbustul spinos din fața dormitorului său. Fumul focurilor de dimineață, mireasma de lemn fin care stârnește pofta de mâncare, va pluti în curând în aer, se va auzi forfota oamenilor pe cărările care traversau în lung și-n lat desișul de lângă casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bine, agresiv. Îmi era dor de Botswana și nu trecea zi, nici măcar o zi, în care să nu mă gândesc la ea. Simțeam aproape o durere. Aș fi dat orice să ies din casă și să stau la umbra unui arbust țepos sau să mă uit la cerul alb, nesfârșit. Sau să aud voci africane strigându-se unele pe altele în întunericul nopții. Îmi lipsea până și arșița din octombrie. Michael ne scria în fiecare săptămână. Scrisorile lui erau pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cugetă domnul J.L.B. Matekoni sumbru. Or să descopere că sunt exact ca noi, toți ceilalți. Se răsuci în scaun și se uită pe cealaltă fereastră. În partea asta priveliștea era mai plăcută: dincolo de curtea garajului se vedea un pâlc de arbuști țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o pâclă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Daily News. După aceea, va trage un pui de somn înainte de a se întoarce la garaj, la munca de după-amiază. Ucenicii își mâncau prânzul la garaj, călare pe niște butoaie de petrol răsturnate, pe care le puseseră sub unul dintre arbuștii țepoși. Din acest punct de observație se uitau la fetele ce treceau pe drum și schimbau remarci deșănțate, care păreau să le ofere atâta plăcere. Domnul J.L.B. Matekoni îi auzise vorbind și avea o părere proastă despre trăncăneala lor. — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o buclă largă în jurul unor câmpuri de dovleci înainte să coboare într-o donga, un șanț adânc, și să se termine brusc în fața unui șopron micuț, care adăpostea pompele. Șopronul era el însuși ferit de soare de un pâlc de arbuști țepoși în formă de umbrelă, care-l întâmpinară pe domnul J.L.B. Matekoni cu o bine-venită umbră. O dărăpănătură cu acoperiș de tablă, ca acest șopron, ar fi fost incredibil de fierbinte dacă ar fi stat direct în calea razelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ei, Mma Makutsi, avea o verișoară în sătucul cel mai apropiat de fermă și-i explicase pe ce drum s-o ia. Era undeva spre vest, nu departe de Molepolole. Era un ținut secetos, aproape de Kalahari, acoperit cu tufișuri și arbuști țepoși. Populația era rară, dar în zonele unde era mai multă apă oamenii puseseră bazele unor sătucuri sau grupuri de case în jurul câmpurilor de sorg și pepeni. Nu era mare lucru de făcut aici și, dacă-și permiteau, oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Mma Ramotswe aprobator - spre deosebire de unii copii din Gaborone. Plecară de acolo și traversară sătucul în dubița albă. Era un sătuc tipic botswanez, cu case răsfirate, cu o cameră, maximum două, fiecare cu propria curte, fiecare înconjurată de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până seara, când avea să se întoarcă Mma Ramotswe. Mma Potokwane îl zări, ca de obicei, în timp ce el își parca mașina sub unul dintre arbuștii de liliac. — Te văd! strigă ea de la fereastră. Te văd, domnule J.L.B. Matekoni! Domnul J.L.B. Matekoni îi făcu semn cu mâna în timp ce-și încuia mașina. Apoi merse cu pași mari spre birouri, de unde se auzea o melodie veselă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
drag și la fel de frumos ca și o pajiște cu iarbă mănoasă. Mma Potsane se aplecă în față. — Acolo, exclamă ea. O vedeți acolo? Văd mai bine de la distanță. Acum o văd. Mma Ramotswe îi urmări privirea. Savana devenise mai deasă, arbuștii țepoși se înmulțiseră și ascundeau în mare măsură, dar nu complet, conturul clădirilor. Unele dintre acestea erau ruine tipice pentru sudul Africii; erau ziduri văruite ce păreau să se fi năruit până la câteva picioare deasupra pământului, de parcă le-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
gest pe care Mma Ramotswe nu-l înțelese. Privirea îi pare goală, remarcă Mma Ramotswe; unul din ochi parcă i s-a stins și e ușor lăptos; ar trebui să consulte un doctor. — De acolo, răspunse Mma Potsane, arătând spre arbuștii țepoși și întinderea nemărginită a cerului, spre Kalahari. De acolo. Mma Ramotswe rămase tăcută. Simțea că mai are puțin și înțelege ce s-a întâmplat, dar nu putea să exprime acest lucru în cuvinte și nu-și putea explica cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vedea o luminiță undeva în depărtare, poate pe pista de aterizare, dar, în afară de asta, nu era decât întuneric. Ferestrele casei nu dădeau spre oraș, ci spre depărtări, iar dincolo de marginea grădinii nu era decât savana, copăcei, petice de iarbă și arbuști țepoși și, ici-colo, câte un mușuroi de termite, din lut roșiatic. Se simțea singură. Mai erau alte două persoane care dormeau în casă: fratele ei, care nu se trezea niciodată noaptea, și bărbatul acela cumsecade, care-i reparase scaunul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
încântat să participe la așa o misiune și își puse, cu această ocazie, o pereche de ochelari cu lentile fumurii. Porniră dis-de-dimineață spre casa de lângă măcelărie unde locuiau domnul Badule și soția sa. Era un bungalou destul de dărăpănat, înconjurat de arbuști de papaia, și avea un acoperiș de tablă dat cu vopsea argintie care avea nevoie de reparații. Curtea era aproape goală, cu excepția arbuștilor de papaia și a unui rând de belșițe ofilite din fața casei. În spatele casei, lipite de gardul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
casa de lângă măcelărie unde locuiau domnul Badule și soția sa. Era un bungalou destul de dărăpănat, înconjurat de arbuști de papaia, și avea un acoperiș de tablă dat cu vopsea argintie care avea nevoie de reparații. Curtea era aproape goală, cu excepția arbuștilor de papaia și a unui rând de belșițe ofilite din fața casei. În spatele casei, lipite de gardul din sârmă ghimpată care împrejmuia proprietatea, se aflau locuințele servitorilor și un garaj rudimentar. Era greu de găsit un loc potrivit pentru pândă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe aleea unei case mari de pe Nyerere Drive. Trecură cu mașina încetișor prin fața casei și o văzură din mers cum coboară din mașină și cum se îndreaptă cu pași mari spre veranda umbroasă. Apoi grădina luxuriantă, atât de stufoasă în comparație cu arbuștii de papaia din fața măcelăriei, le obstrucționă privirea. Asta, însă, le fu îndeajuns. Dădură colțul și parcară sub un palisandru de la marginea drumului. Și acum ce facem? se interesă unchiul. Așteptăm aici până pleacă? Mma Makutsi nu era sigură. — N-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
aflat, răspunse el. Că băiatul e mort. Trebuie să se fi aventurat în plin deșert, prin Kalahari, și s-a pierdut. S-a dus la o plimbare și nu s-a mai întors niciodată. Nu-i imposibil, știți asta. Un arbust spinos seamănă mult cu altul, știți cum e, și pe-acolo nu sunt dealuri după care să te ghidezi. Te poți rătăci ușor. În special dacă ești un alb scos din mediul înconjurător cu care ești obișnuit. La ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a strigat să mă duc după el, așa că m-am dus. Alerga repede, dar l-am prins din urmă și l-am apucat de umăr. M-a îmbrâncit și a fugit din nou. L-am urmat, trecând chiar și prin arbuștii țepoși care mă zgâriau pe mâini și pe picioare. Puteam să mă trezesc foarte ușor cu unul din țepii ăia în ochi, dar am avut noroc. Era foarte periculos. L-am prins din nou, de data asta nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
furnicar făcuse o gaură destul de mare într-o parte a mușuroiului și am reușit s-o măresc puțin, iar apoi să bag trupul înăuntru. Apoi am îndesat înăuntru pietre și pământ și am măturat în jurul moviliței cu o ramură de arbust țepos. Cred că am reușit să acopăr toate urmele deoarece căutătorul de urme pe care l-au adus n-a găsit nimic. În plus a doua zi a plouat, iar asta a contribuit la ștergerea urmelor. Poliția ne-a tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
muntelui. Drumul între două singurătăți îl recunoștea cu ochii închiși. Valea Bârgăului, acolo unde cu câteva zile în urmă un furnicar negru mișuna într-o gravitație browniană, era scăldată în galben hepatic. Soarele gelatinos se lua după cizme. Era noiembrie. Arbuștii, plantați într-o ordine perfect geometrică, stăteau neclintiți în front, precum niște soldați disciplinați, adunați compact pentru inspecție. Dincolo de Bistrița, o culme de brazi tineri, dispersați în bătaia vântului, imitau indiferența stâlpilor de telegraf. Venea iarna. La închisoare, ermeticul strângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ancheta: paznicul de vânătoare, pădurarul, patronul păstrăvăriei, ciobanii, țapinarii, fiecare în parte a semnat angajament că nu vor sufla nicio vorbă. Circulația a fost deviată 7 zile pe un drum forestier, escavatoarele au curățat locul, Romsilva a plantat 400 de arbuști unul lângă altul: "Pădurea șterge memoria pietrelor, Ieremie! Fără urme..." ,,Biserica Ortodoxă este politică națională", așa a spus Domn' ministru, așa îți spun și eu. Grijă mare! Nimic să nu transpară în presă! Dacă afli că vreunul vrea să ciripească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
marginea tăioasă ca o lamă a ierburilor sălbatice, își frecase picioarele de o bucată de scoarță ca să fie cuprins de același extaz insuportabil pe care îl simte o pisică frecându-se de un trunchi de copac. Storsese cleiul lipicios din arbuști, tăiase tulpini ca să curgă sava ca laptele și să se picteze cu albul ei pe picioare. Scuturase stamine încărcate cu polen ca să-și verse povara galbenă și bogată pe degetele sale și-și presărase această bogăție pe pleoape... Mintea îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
aialaltă ca să-i trezească pofta de mâncare, ca să-i reînvie obrajii rozalii care-i păleau, dar nimic nu părea a avea vreun efect... Nici micii pești de râu care-i plăceau atât, nici ardeii iuți de temut, din propriul ei arbust de ardei iuți, deosebit de puternici, nici porumbeii cei dolofani și somnoroși, cu carnea lor cea fragedă care se topea în gură, nici peștele auriu enorm pe care îl prinsese în iazul ornamental din grădina mănăstirii. Nu contează... nu contează. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
OBLIGAU SĂ ÎNDEPĂRTEZE RUDELE DE LA CEREMONIE. LI SE TOLERA DOAR SĂ VINĂ LA POARTA CIMITIRULUI ȘI ÎNCĂ NICI ASTA NU ERA OFICIAL ADMIS. PENTRU CĂ, ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ULTIMA CEREMONIE, LUCRURILE SE SCHIMBASERĂ PUȚIN. LA MARGINEA CIMITIRULUI, PE UN SPAȚIU LIBER, ACOPERIT CU ARBUȘTI DE FISTIC, FUSESERĂ SĂPATE DOUĂ IMENSE GROPI. EXISTA GROAPA BĂRBAȚILOR ȘI GROAPA FEMEILOR. DIN ACEST PUNCT DE VEDERE, ADMINISTRAȚIA RESPECTA CONVENIENȚELE ȘI ABIA MULT MAI TÂRZIU, PRIN FORȚA LUCRURILOR, A DISPĂRUT ȘI ACEASTĂ ULTIMĂ PUDOARE ȘI AU FOST ÎNGROPAȚI ÎN
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
care s-a amenajat un paraclis de iarnă, clopotnița, baia turcească, zidurile și s-a amenajat o bibliotecă. În afara incintei s-au construit chilii pentru călugări și o gospodărie anexă. În incinta mănăstirii s-a îngrijit de spațiile verzi plantând arbuști și flori. Vechile alei le-a lărgit și le-a înlocuit cu mozaic. Pentru lucrările de restaurare poate fi considerat ca al doilea ctitor al mănăstirii, deoarece într-o perioadă grea pentru viața Bisericii, el a știut să continue viața
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]