17,527 matches
-
de înțeles că vreo vocație deosebită pentru ceremoniosul profesor de beton-armat Indolenta nu avea. De aceea, când Ioanide, devenit deodată straniu de imperios și mineral în ochii-i albaștri, o săgetă cu privirea, Ioana primi chemarea secretă și acceptă invitația arhitectului de a vizita imobilul construit în apropiere. Ioanide intui repede, din felul cum Indolenta lăsa capul în jos, dintr-un sentiment de subjecțiune, ea care în mod normal arăta deplină stăpânire de sine, că fructul era copt, și agresiunea se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sine, că fructul era copt, și agresiunea se petrecu aproape exact așa cum o povestea Suflețel, violentă și liniștită totdeodată, ca un proces normal, însă nu atunci când picară Hagienuș și Suflețel, ci mai înainte. Ceea ce văzuseră cei doi aparținea idilei obișnuite. Arhitectul fu la început foarte plăcut surprins de vigoarea corporală a Ioanei, având impresia că păcătuiește cu o statuie a Venerei. Indolenta avea gesturile maiestuoase și o anume voluptate rece, care sublima amplexiunile de noțiunea prea materială a cărnii, lăsând totuși
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de ponderabil. În acea epocă de plictiseli cu Tudorel și Pica, Ioanide se simți invadat de o vigoare sufletească nouă. Deși natura relațiilor cu Ioana, prin ceea ce știau prea bine unul despre altul, nu obliga la coabitațiune și scandal exterior, arhitectul socoti că un mic campament ca și casnic, câtă vreme durau lucrările sale, avea farmecul său. Ioana aduse de acasă câteva esențiale piese de lenjerie și vesela strictă, iar servitoarea ei servea masa adusă din apropiere în mari sufertașe și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
simț al libertății și se adapta, cu condiția unei decențe exterioare, celor mai extravagante situații. Aventura Ioanei nu atingea nici pe departe dimensiunile aventurilor ei juvenile. Existența lui Ioanide luă câtva timp forma unei căsnicii renovate în plină tensiune pasională. Arhitectul ieșea dintr-o îmbrățișare încleștată și viguroasă, era servit apoi cu cafea cu lapte încropită pe réchaud, trecea la lucrările lui, în care se absorbea, venea înapoi la masa imensă de stejar din sufragerie, pe marginea căreia la început așteptau
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pasional violent, la ore fixe. Indolenta părea a fi foarte satisfăcută cu acest orar moderat și a nu da nici un semn de plictiseală. Când Ioanide o neglija din cauza ocupațiilor lui, se privea lung în uriașele oglinzi pe care le instalase arhitectul, vocaliza discret spre a controla ecoul odăilor, proba unele gesturi ale mâinilor și bustului ca într-o repetiție, uneori se arunca pe divan și citea, când nu dormea pur și simplu. Alteori dispărea pentru câtăva vreme acasă. Primul simptom de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spre a controla ecoul odăilor, proba unele gesturi ale mâinilor și bustului ca într-o repetiție, uneori se arunca pe divan și citea, când nu dormea pur și simplu. Alteori dispărea pentru câtăva vreme acasă. Primul simptom de oboseală al arhitectului fu provocat de problema ferestrelor. Seara Ioanide era obișnuit să doarmă cu ele deschise, chiar și pe vreme relativ aspră, motiv pentru care nu petrecea noaptea în același dormitor cu doamna Ioanide. Numai ideea ferestrei închise îl sufoca pe arhitect
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
arhitectului fu provocat de problema ferestrelor. Seara Ioanide era obișnuit să doarmă cu ele deschise, chiar și pe vreme relativ aspră, motiv pentru care nu petrecea noaptea în același dormitor cu doamna Ioanide. Numai ideea ferestrei închise îl sufoca pe arhitect, oricât de mare ar fi fost camera. Odaia în care dormea cu Ioana era G. Călinescu excepțional de vastă și aerată și fără mobile, afară de divan, dulapuri în perete și un fel de bancă fixă în apropierea geamurilor. Totuși Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prinsă cu șireturi pe umeri, ca și rochia de seară, maiestuoasă ca statuia Pallas Athenei, se îndreptă spre fereastră. - Dar ce faci? Întrebă el. - Închid geamurile! răspunse Indolenta cu aerul cel mai rezonabil din lume. - Să le închizi? se miră arhitectul. De ce? Atât era de obișnuit să doarmă în aer deschis, încît nu bănui, în ingenuitatea lui, că alții nu fac la fel. Indolenta îl privi cu o imperceptibilă surpriză. - Să dormim în frig? Dar răcim! Ioanide nu ripostă nimic și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de obișnuit să doarmă în aer deschis, încît nu bănui, în ingenuitatea lui, că alții nu fac la fel. Indolenta îl privi cu o imperceptibilă surpriză. - Să dormim în frig? Dar răcim! Ioanide nu ripostă nimic și Indolenta obtură dormitorul. Arhitectul nu dormi bine peste noapte, avu senzația că se află într-o etuvă, și chiar apropierea fierbinte a Ioanei îl irită. Se sculă mai de dimineață și trecând în sala cea mare inspiră cu sete aerul proaspăt lângă o fereastră
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o violență neobișnuită pentru temperamentul lui plin de decor. El nu văzu aci dezerțiunea Ioanei, ci o jignire personală, o insultă premeditată din partea lui Ioanide, lucru ce ar fi putut într-adevăr să fie interpretat astfel, pe bună dreptate, dacă arhitectul, cu totul abstras, s-ar fi gândit o clipă la așa ceva. De fapt, pentru preocupatul Ioanide, Pomponescu era inexistent, gândul mergea la el mai puțin decât la oricare altul. Situația politică a lui Pomponescu era din cele mai oscilante. Se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de a invita pe Gonzalv să nu se amestece în treburi ce nu-l privesc, dar, femeie perfect calmă și de tact, mai ales nepricepând deloc ce vrea să spună Gonzalv cu readucerea lui Ioanide (nu dădea nici o atenție escapadelor arhitectului, tolerîndu-le ca un drept intim al lui, sigură de afecțiunea transcendentală a soțului ei), crezu că vizitatorul e un nebun. - Domnule, îl întrebă ea matern, unde zici dumneata căse află soțul meu? - Este cu o femeie; vă pot spune strada
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ei predilectă), de o lână engleză spongioasă și moale ca o țesătură de alge. În ea nu striga vreo stare maladivă, ci vitalitatea sudică, întreținută în depărtare de ideea că a câștigat un drept la Ioanide. - Precum vezi, îi răspunse arhitectul, lucrez. Meseria meanu permite lenea. - Taci din gură! Îl contrazise Sultana cu familiaritate, însă nu trivial, cu tonul pasionat al unei intime. Lucrezi? Se prea poate. Dar știe toată lumea că trăiești cu Ioana aici, pentru ce? Ioanide nu putu să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu o brichetă de aur. Apoi, dând un fum care umplu atmosfera cu o aromă de smochine, întrebă ca din curată curiozitate: - Ascultă, Ioanide, te rog să-mi spui drept, îți dau cuvîntulmeu că nu mă supăr. Nu-ți plac? Arhitectul făcu un examen vizual Sultanei și răspunse cu cea mai deplină sinceritate la care-l obliga conștiința lui virilă: - Îmi placi.Din nou Sultana reveni la întrebarea ei turburătoare: - Atunci pentru ce faci ceea ce faci? - Ascultă, Sultana, zise Ioanide punând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
rog să mă scutești de explicații neconvenabile. Nu se petrece nimic aici de natură a schimba direcția vieții mele. Sultana înregistră declarația, făcu un "aha" fără ironie și rămase gânditoare câtăva vreme. Apoi, aruncîndu-și țigara pe geam, se îndreptă spre arhitect cu o ardentă deciziune. - Ioanide, spuse ea, am făcut mari vise în privința ta, amvăzut fel de fel de oameni, tu ești bărbatul care îmi convine, pierderea ta va fi o mare dezamăgire pentru mine. Probabil că nu voi muri, nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fată de vârsta Pichii vede altfel, poate să mă lumineze... În acest moment, Indolenta intră pe ușă. Ioanide vorbea așa de rezonabil, iar Sultana îl asculta de pe scaun cu aer așa de serios, încît nimic suspect nu plutea în aer. Arhitectul luă o ținută sigură și privi pe cele două femei cu un zâmbet extraordinar de autoritate. - În fine, bine c-ai venit! zise el Ioanei. Iți prezint pedomnișoara Sultana, fiica prietenului meu Manigomian. Domnișoara este Ioana, amica mea din copilărie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mi-a adus un angajament oriental. Se pare că sunt mai prețuit în străinătate decât în țară. Ce zici, Ioana, să mă duc? - Eu una m-aș duce! răspunse Ioana. - Vezi că am dreptate? se întoarse Sultana ironic către Ioanide. Arhitectul se temu de o recrudescență a dificultăților și dădu bir cu fugiții. - Pe mine să mă iertați, zise, trebuie să inspectez șantierele. Vă las. Și plecă. În urma lui, cele două femei vorbiră despre Egipt, despre mode și alte chestiuni feminine
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Sultana, dincolo de temperamentul ei eruptiv, era o cerebrală capabilă de a pricepe orice. Totul depindea de natura obiectului slujit drept aliment vitalității ei. Pentru acest motiv, Ioanide se purtă mai rezervat cu ea, nevoind a crea situații ireparabile. Oricum, gândi arhitectul nu fără a râde, scăpase ca prin minune de Scylla și Charibda. Convorbirea cu Sultana despre Pica deșteptă în sufletul lui Ioanide preocuparea de fata lui, cu care prilej simți că poziția sa față de Ioana era din cele mai false
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de seamă că fusese bolnav. Numai o ușoară gălbejeală în ochi trăda icterul recent. Dosarul pe care il consulta Conțescu era acela cu rețete și buletine de analiză, și el crescuse apreciabil între timp. - Ei, cum te simți? Îl întrebă arhitectul. - Bine, bine, răspunse optimist geograful; se vede numaică am mâncat ceva gras, care mi-a dat puțin icter. Asta mi-a stricat din nou programul. Acum trebuie să câștig timpul pierdut. Intenția lui Conțescu era de a merge chiar de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
secretar general la un minister. Ioanide rugase tot pe Butoiescu să caute discret adresa lui Tudorel de pe scrisoarea de la sucursala firmei Manigomian. Rezultatul fu surprinzător. Pe stradela cu căsuțe modeste, Cotești, nu exista numărul 35, prin urmare adresa era fictivă. Arhitectul își aducea aminte că plicul în care se afla hârtia avea en-tête, însă nici o altă indicație Bietul Ioanide de adresă și nici timbre poștale, prin urmare Tudorel primise scrisoarea în mână, nu prin poștă. Spunând asta Conțeștilor, aceștia fură de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Conțescu foarte judicios, dar și o juvenilă veleitate de senzațional. - Ceea ce înseamnă, replică Ioanide, că în timp cedumneata citeai pe Pliniu și eu pe Vitruviu, copiii noștri devorau romane polițiste. XIII Nu mult după aceasta, madam Ioanide trimise câteva rânduri arhitectului, rugîndu-l să treacă pe acasă, deoarece Tudorel se afla cam bolnav. Venind îndată, Ioanide află că Doru febricita în pat și avea o mină foarte sumbră, că numai cu mare trudă madam Ioanide izbutise a-i lua temperatura, descoperind 39
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-i lua temperatura, descoperind 39 de grade, dar nu izbutise a afla ce are, pentru că Doru refuza cu încăpățînare să accepte un doctor, fie el Hergot, care îl îngrijise de când era mic. De aceea prezența lui Ioanide era absolut necesară. Arhitectul nu stătu mult la îndoială și chemă telefonic chiar un Conțescu, pe conferențiarul de patologie generală, cumnat cu Ermil și care era nu numai priceput, dar autoritar cu bolnavii recalcitranți. Ioanide, doctorul și madam Ioanide irumpseră pe neașteptate în odaia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
loviturile și s-a întors acasă emoționat, însă crescut în opinia colegilor săi de conspirație. - Ce oroare! exclamă înspăimîntată doamna Ioanide. - Ne întoarcem la evul mediu, zise sarcastic Ioanide, șiîncă și mai rău. Atunci cel puțin se construiau catedrale. Nici arhitectul, nici doamna Ioanide nu turburară pe Tudorel cu vreo aluzie la cauza veritabilă a rănilor, doamna Ioanide chiar, dimpotrivă, îi reproșă delicat că nu-i atent când merge pe scări, osândind obiceiul de a se repezi pe ele. - Putea, adăugă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
întreb: pentru ce această disciplină feroce? Ce urmăresc? Pica tăcu stânjenită. - Întrebarea capitală este, reluă Ioanide firul dialogului,pentru ce a fost pedepsit? Ce zici tu, Pica? Fata își mușcă doar buzele, dar vorbele intenționate se înțelegeau: "Nu știu!" Atunci arhitectul o prinse puternic de umeri și o scutură nu fără gingășie, pironind cu ochii lui albaștri ochii opalini ai fetei. - Nu se poate să nu știi tu! Spune-mi! - Tată, eu nu mă amestec în treburile lor, nici nu mă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
asta. Eu, Pica, aprob tot ce faci tu, dar cer de la afecția ta să nu faci nimic înainte de a-mi spune și mie. - Bine! zise Pica zâmbind și sărută deodată pe Ioanide peamîndoi obrajii, plecând apoi din birou. "Freud, medita arhitectul umblând cu mâinile la spate prin odaie, este un mare dobitoc. Nu totul este libido. Ioana, Sultana făcând același gest n-au nici o analogie cu Pica. O fiică sărutând pe tată-său îl răpește de pe solul fiziologiei, aducîn-du-l la sentimentul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
autorităților prin natura ei pernicioasă. "În ce drăcii era vârât Tudorel?" se întreba Ioanide, căruia îi trecu prin cap gândul de a-l trimite în străinătate. Din nefericire, om imprudent, nu avea bani și viitorul i se arăta foarte turbure. Arhitectul se întîlni cu Dan Bogdan, care, extrem de rigid și cu ironia lui specifică pe față, îl vesti că are a-i comunica o chestiune foarte serioasă. Cum amândoi se aflau în preajma Universității, Dan Bogdan, profesor la științe, îl pofti pe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]