3,404 matches
-
girusuri voluminoase și importante, paralele cu șanțul central, urmând sinuozitățile lui, cunoscute sub numele de girusuri rolandice sau circumvoluții rolandice (girusuri ascendente sau girusuri centrale). "Girusul anterior" aparține lobului frontal, și este cunoscut sub numele de girus precentral, (circumvoluție frontală ascendentă, circumvoluție rolandică anterioară sau circumvoluție centrală anterioară); "girusul posterior" aparține lobului parietal și se numește girusul postcentral (circumvoluția parietală ascendentă, circumvoluția rolandică posterioară, circumvoluția centrală posterioară). Extremitatea superioară a șanțului central, situată un pic posterior de mijlocul marginii superioare a
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
girusuri ascendente sau girusuri centrale). "Girusul anterior" aparține lobului frontal, și este cunoscut sub numele de girus precentral, (circumvoluție frontală ascendentă, circumvoluție rolandică anterioară sau circumvoluție centrală anterioară); "girusul posterior" aparține lobului parietal și se numește girusul postcentral (circumvoluția parietală ascendentă, circumvoluția rolandică posterioară, circumvoluția centrală posterioară). Extremitatea superioară a șanțului central, situată un pic posterior de mijlocul marginii superioare a emisferei (mijlocul distanței dintre polul frontal și polul occipital), se poate extinde (aproximativ 80% din cazuri) pe fața medială a
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
cunoscut sub numele de unghiul rolandic, și are în medie 71,7 °. Extremitatea inferioară a șanțului central, limitată de un pliu de tranziție fronto-parietal inferior, se termină deasupra ramurii posterioare a șanțului lateral, la circa 3 cm posterior de ramura ascendentă sau verticală a șanțului lateral. Pliul de tranziție fronto-parietal inferior numit și operculul rolandic sau operculul frontoparietal ("Operculum frontoparietale"), este, uneori, situat profund în șanțul lateral. La un examen superficial, șanțul central pare că comunică direct cu șanțul lateral, însă
Șanțul central cerebral () [Corola-website/Science/326991_a_328320]
-
girusul precentral, care îl împarte în 2 segmente: segmentul superior (șanțul precentral superior, "Sulcus precentralis superior"), și segmentul inferior (șanțul precentral inferior, "Sulcus precentralis inferior"). Șanțul precentral limitează anterior girusul precentral; el ia naștere jos în unghiul format de ramura ascendentă și ramura posterioară a șanțului lateral, de care este întotdeauna separat de un pliu anastomotic mai mult sau mai puțin subțire, situat uneori adânc în șanțul lateral - pliul de inserție a girusului frontal inferior pe girusul precentral (partea operculară a
Șanțul precentral () [Corola-website/Science/327005_a_328334]
-
frontal mijlociu în două segmente, unul inferior, altul superior. La unele persoane acest pliu de inserție dispare, în acest caz șanțul precentral este complet, adică neîntrerupt. Unii autori descriu acest șanț ca fiind format din ramurile posterioare de bifurcație (ramuri ascendente, respectiv descendente) ale șanțului frontal superior și șanțului frontal inferior. Segmentul inferior (șanțul precentral inferior, șanțul prerolandic inferior, "Sulcus precentralis inferior"), este cel mai lung și cel mai important, paralel cu genunchiul inferior a șanțului central Rolando, comunică, în general
Șanțul precentral () [Corola-website/Science/327005_a_328334]
-
porțiune de teren cu suprafața înclinată. ul reprezintă o suprafață înclinată, desfășurată între nivelul interfluviilor la partea superioară și o bază cvasiorizontală reprezentată de podul terasei, luncă, vatra unei depresiuni, câmpie. Prin evoluția generală se înțelege: apariția versanților, dezvoltarea lor ascendentă și descendența, precum și formele lor specifice, rezultate pe parcursul acestei dezvoltări. Geneza versanților rezidă în mișcările de ridicare ale unor porțiuni din scoarță, precum și în procesul de adâncire al râurilor. De exemplu, ridicarea Carpaților Meridionali a impus apariția unui versant sudic
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
se numește glacis de eroziune. Evoluția în timp, este legată în primul rând de ritmul adâncirii văilor (și respectiv al înălțării scoarței), sau de stagnarea acesteia pe perioade diferite. O dată cu adâncirea unei vai, versantul se naște și crește, dezvoltându-se ascendent și îmbrăcând forme rectilinii, convexe sau complexe. Când adâncirea stagnează, pantele încep să se reducă, dezvoltându-se descendent, până la nivelare. Evoluția ascendentă (versanții rectilinii sau convecși). Evoluția ascendentă rezultă dintr-o adâncire a râurilor, care este egală sau depășește eroziunea
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
sau de stagnarea acesteia pe perioade diferite. O dată cu adâncirea unei vai, versantul se naște și crește, dezvoltându-se ascendent și îmbrăcând forme rectilinii, convexe sau complexe. Când adâncirea stagnează, pantele încep să se reducă, dezvoltându-se descendent, până la nivelare. Evoluția ascendentă (versanții rectilinii sau convecși). Evoluția ascendentă rezultă dintr-o adâncire a râurilor, care este egală sau depășește eroziunea de versant în aceeași unitate de timp. Dacă adâncirea văii și evacuarea de pe versant sunt egale, pantă va crește sub formă rectilina
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
diferite. O dată cu adâncirea unei vai, versantul se naște și crește, dezvoltându-se ascendent și îmbrăcând forme rectilinii, convexe sau complexe. Când adâncirea stagnează, pantele încep să se reducă, dezvoltându-se descendent, până la nivelare. Evoluția ascendentă (versanții rectilinii sau convecși). Evoluția ascendentă rezultă dintr-o adâncire a râurilor, care este egală sau depășește eroziunea de versant în aceeași unitate de timp. Dacă adâncirea văii și evacuarea de pe versant sunt egale, pantă va crește sub formă rectilina. Dacă adâncirea văii crește, în raport cu erodarea
Versant () [Corola-website/Science/323640_a_324969]
-
ventral posteromedial) cu girusul postcentral al lobului parietal. se află în partea posterioară a brațului posterior al capsulei interne, iar partea anterioară a radiației talamice superioară se află în genunchiul capsulei interne. Radiația talamică superioară constă din fibre talamocorticale somestezice ascendente care formează radiația senzorială și sunt formate din fibre ce provin din nucleele ventrale ale talamusului (nucleul ventral posterolateral și nucleul ventral posteromedial) și se termină în girusul postcentral al lobului parietal. Această radiație conține, de asemenea alte fibre talamoparietale
Radiația talamică superioară () [Corola-website/Science/326762_a_328091]
-
care formează radiația senzorială și sunt formate din fibre ce provin din nucleele ventrale ale talamusului (nucleul ventral posterolateral și nucleul ventral posteromedial) și se termină în girusul postcentral al lobului parietal. Această radiație conține, de asemenea alte fibre talamoparietale ascendente de la alte nuclee talamice (pulvinar). Radiația talamică superioară conține și fibre parietotalamice descendente care provin din cortexul parietal și se termină în nucleele talamice ventrale și alte nuclee a talamusului, inclusiv pulvinar. În radiația talamică superioară se află fibre a
Radiația talamică superioară () [Corola-website/Science/326762_a_328091]
-
thalami inferior"), pedunculul talamic ventral este un grup de fibre nervoase care trece prin partea sublenticulară a capsulei interne, si conectează nucleii talamici mediali și corpul geniculat medial cu cortexul lobului temporal și al insulei. constă în principal din fibrele ascendente a radiații acustice (fibrele geniculotemporale) care provine din corpul geniculat medial și se termină în girusul temporal transvers Heschl (ariile auditive 41 și 42) și girusul temporal superior. În radiația inferioară talamica sunt prezente și câteva fibre care conectează talamusul
Radiația talamică inferioară () [Corola-website/Science/326765_a_328094]
-
central și produce adesea pe ea o crestătură, vizibilă pe fața externă a emisferei, care este situată imediat posterior de girusul postcentral. În partea sa anterioară convexă, șanțul cingular separă girusul cingular de girusul frontal medial. În partea sa posterioară ascendentă (șanțul marginal) el separă precuneusul de lobulul paracentral. De la convexitatea șanțului cingular, se nasc un număr mai mult sau mai puțin considerabil de incizuri, care radiază pe fața internă a lobului frontal.
Șanțul cingular () [Corola-website/Science/326840_a_328169]
-
superioară) și are formă dreptunghiulară neregulată, și limitează în interiorul său extremitatea superioară a șanțului central Rolando. Acest lobul, este, în mod obișnuit, deprimat într-o fosetă în partea mijlocie și este mărginit anterior de către șanțul paracentral (preovalar), posterior de partea ascendentă a șanțului cingular (ramura marginală a șanțului cingular), inferior de șanțul cingular și superior de marginea superioară a emisferului. În mijlocul părții superioare a lobulului paracentral se află o crestătura ce reprezintă extremitatea terminală superioară a șanțului central Rolando, care împarte
Lobulul paracentral () [Corola-website/Science/326864_a_328193]
-
părere că a fost formată de către râul Caraș iar alții de către pârâul Comarnic prin străpungerea hidreologică a dealului Cărnipoaia și pătrunderea sa în subteranul vârfului Comarnic prin Peștera Exploratorii 85. Astfel râul Comarnic și-ar fi creat ieșirea de izvor ascendent cu un debit de 80 litri/secundă în aval de intrarea inferioară a Peșterii Racoviță. Peștera se compune dintr-o succesiune de săli legate prin galerii mai largi și mai înalte în prima parte. Cu cât se înaintează pe galeria
Peștera Racoviță () [Corola-website/Science/325818_a_327147]
-
cunoscute sub numele de "jeturi". Benzile alternează în culori, astfel, cele închise sau negre la culoare sunt numite "centuri", iar cele luminoase sau cu culori calde sunt numite "zone". Deoarece sunt mai calde ca centurile, pe zone vânturile se mișcă ascendent, iar pe centuri, vânturile se mișcă descendent. Se crede că luminozitatea și culoarea zonelor provine de la amoniacul înghețat pe care acestea îl conțin, în timp ce cauza culorii negre a centurilor rămâne incertă. Originile structurii paralele și sub formă de bandă și
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
ar fi mai mare de 400 de Kelvin. Acestea pot fi cauzate de absorbția radiațiilor de înaltă energie venite de la Soare (UV sau raze X), prin încălzirea de la particulele încărcare ce precipită sin magnetosfera joviană, ori prin risipirea undelor propagate ascendent. Troposfera și exosfera de la poli și de la latitudinile mici emit raze X, ce au fost observate prima dată la Observatorul Einstein în 1983. Particulele energetice provin di magnetosfera lui Jupiter și creează aurore ovale ce înconjoară polii. Spre deosebire de analoagelor pământești
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
benzi a lui Jupiter nu este cunoscută de-a dreptul, deși se crede că originea ar fi similară cu cea propusă de George Hadley ("Celulele lui Headley"). Cea mai simplă interpretare a ipotezei este că în zone se desfășoară curenți ascendenți, în timp ce în centuri se desfășoară descendent. Atunci când în aer au loc creșteri de amoniac, zonele se extind și se răcesc, formând nori denși și înalți. În centuri, însă, aerul coboară, se încălzește adiabatic, iar norii albi de amoniac de evaporă
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
ul, de asemenea cunoscut ca plan înclinat sau cale ferată pe stâncă, este o cale ferată prin cablu, în care un cablu atașat la o pereche de tramvaie, le mută de sus în jos pe o pantă abruptă,iar vehiculele ascendente și descendente se contrabalansează reciproc. Poate fi format și din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale și este folosit în regiunile muntoase greu accesibile. Principiul de bază
Funicular () [Corola-website/Science/324830_a_326159]
-
o peșteră fosilă cu o importanță speologică deosebită, datorită descoperirilor făcute aici de-a lungul timpului, astfel: oase de urs ce aparțin unei specii dispărute ("Ursus spelaeus"), oase de ierbivore și urme de locuire. Peștera prezintă săritori, holuri și galerii ascendente și descendente cu forme concreționare și mici denivelări rezultate în urma dizolvării rocilor de către apele subterane. În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, arii protejate, zone naturale), astfel:
Peștera cu Oase de la Poiana Botizii () [Corola-website/Science/324843_a_326172]
-
Paris el a prezentat cazul unei fetițe de 5 ani, numită Gabrielle, care avea o înfățișare deosebită și prezența câteva din caracteristicile clinice ale sindromului Marfan. În 1968, Hugh Bentall a realizat o intervenție chirurgicală prin care a înlocuit aorta ascendentă și vâlvă aortica la un pacient care suferea de această boală, intervenție care îi poartă numele. Genă a cărei mutații determina boală a fost identificată prima dată de Francesco Ramirez la Mount Sinai Medical Center din New York în 1991. Manifestările
Sindrom Marfan () [Corola-website/Science/326117_a_327446]
-
mișcau într-o zonă strict delimitată. In ziua de 05.05.2004 s-a observat trecerea cu viteză relativ mare a unui obiect de forma unui corp compus sau un grup de 4 lumini așezate simetric pe o traiectorie ușor ascendentă, timp de 1,41 de secunde. Pe 31 octombrie 2007, în timpul unui zbor de antrenament desfășurat la Baza Aeriană 71 de lângă Câmpia Turzii, carlinga avionului este spartă în urma contactului cu patru obiecte zburătoare neidentificate. Duhovnicul Cleopa a relatat o stranie întâlnire
Contacte cu OZN-uri în România () [Corola-website/Science/326169_a_327498]
-
Secțiunea a III-a - zone protejate") și se întinde pe o suprafață de 0,40 hectare. Aria naturală inclusă în Parcul Național Buila-Vânturarița, reprezintă o cavernă (peșteră) în versantul drept al "Cheilor Mânzului" din Munții Căpățânii, alcătuită dintr-o galerie ascendentă la intrare, săracă în forme concreționare, cu depozite clastice acoperite cu un strat de praf argilos; cu faună constituită din specii de miriapode și chilopode.
Peștera Arnăuților () [Corola-website/Science/326333_a_327662]
-
mare". Acesta este efectul Magnus. Această forță are modulul: S fiind suprafața laterală pe care se manifestă diferența de presiune îndreptată perpendicular pe direcția fluidului, spre A. Ca urmare, cilindrul în loc să cadă după parabolă, cilindrul va efectua o mișcare ușor ascendentă, cu accelerație perpendiculară pe direcția de mișcare a fluisului, descriind o buclă. Printre aplicațiile fenomenului, putem menționa în sport lovirea unei mingi (de fotbal, de golf, de tenis) care astfel, printr-o lovire după o direcție tangentă la contur, va
Efectul Magnus () [Corola-website/Science/326398_a_327727]
-
simbol care ar fi putut fi îmbunătățit mult mai simplu decât drumul pe care îl luase: pur și simplu luarea crucii brahmanilor și adăugarea unei linii pentru a conecta capetele din stânga și de sus. În timp ce 4 este folosit în formă ascendentă în cele mai multe fonturi moderne, în caractere de text cu cifre caracterul are de obicei varianta descendentă, ca, de exemplu, în . Grafica actuală e redată în tabelul următor: În codul morse cifra 4 se scrie « codice 1 ».
4 (cifră) () [Corola-website/Science/322665_a_323994]