16,035 matches
-
cal!... Auzind bătăile din poartă, doamna hatman Potoțki se întinse și scutură cu putere de șnurul gros de la capătul divanului. Un dangăt de clopot răsună grav într-o altă încăpere. Doamna Potoțki așteptă circa un minut, apoi mai smuci o dată. Bătaia de clopot se repetă. în sfârșit, somnoros și puțin cam surd, intră silențios, în papuci de casă, bătrânul majordom Piotr. Bine c-a plouat - zise el înaintând lent pe covor. Dacă mai ținea o săptămână zăpușeala asta, pierdeam toată rapița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
merge mai repejor, va rămâne în urmă, de-o vei lăsa mai moale, ți-o va lua înainte. Trebuie să ai un mers constant. — Am înțeles - răspunse Zbignew. — în al doilea rând, să nu bați la ea ca la fasole. Bătaia e ruptă din rai, dar nu se practică acolo. Nu-i vorbă, există situații când unde dă soțul, pune și Dumnezeu mâna, că Dânsul nu bate cu bota. Am înțeles - răspunse Zbignew. — în al treilea rând, dragă Zbignew, aș dori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ar fi venit ca turnat; emanciparea ar fi câștigat o adeptă coerentă etcaetera etcaetera. Nimic, vai, din toate acestea; doar stuful, mirosul de nămol, droaia de copii și bărbatul ursuz și cărpănos care săptămânal îi trăgea câte o mamă de bătaie soră cu moartea. Situația întristătoare în care am găsit-o nu ne va împiedica să o numim „Doamna Știucî”, pentru că uriașele ei calități ieșeau la iveală în singura împrejurare în care puteau să se manifeste: gătitul. Episodul 140 TOT RĂUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
avem ce face decât s-așteptăm să i se-aplece de-atâta miere și-atunci să sărim noi cu altceva. — Cu ce? - zise trist Barzovie-Vodă. Cu grâul s-a obișnuit, aur n-avem, iar Cotnarul, de când și-a snopit în bătaie haremul, îl refuză. — Trebuie să-i dăm ceva nou, ceva ce n-a mai văzut - zise spătarul Vulture. Cunosc eu lângă Bârlad un boier, un om umblat, a bătut și Răsăritul și Apusul. Când a bătut Răsăritul, a fost cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Deocamdată nu vă atingeți de el. Cu toate că mi-ar plăcea ca într-o zi, când nici măcar nu se așteaptă și într-un loc pe care nici nu-l poate bănui, cineva să-i facă de petrecanie chiar și numai pentru bătaia de cap pe care mi-a dat-o. — Dacă era prieten cu Arkan, după cum spui, nimeni n-o să se mire dacă va avea și el un sfârșit violent... Vrei să mă ocup de el? — La timpul potrivit... Și-acum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de asta. Bruno Serafian apucă micul transmițător, își drese glasul de două ori și apoi ordonă, încercând să pară cât mai hotărât și autoritar: — Reluăm marșul! Încet și cu atenție. S-ar putea ca mizerabilii ăștia să aibă arme cu bătaie lungă. La cel mai mic semn de pericol, la pământ... Aveți vreo nelămurire? - Așteptă câteva clipe și, cum nu primi nici un răspuns, adăugă: Atunci, înainte! Cei paisprezece supraviețuitori își reluară acțiunea de încercuire, dar cei mai mulți dintre ei începură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rândul său, o luă la goană, străbătând cam două sute și ceva de metri cu arma în mână, pentru ca apoi să se întindă cât era de lung pe o movilă de nisip. Stătu câteva clipe să respire și să-și liniștească bătăile inimii, își duse pușca la ochi, își ajustă luneta și trase repede douăsprezece împușcături. Cel puțin cinci gloanțe nimeriră ținta, perforând tabla groasă de oțel și făcând ca șuvoaie groase de apă să țâșnească în toate direcțiile. Cei șapte oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
planetei. Cum era posibil? Puțin câte puțin, întrebarea începu să-și facă loc prin ceața ce-i învăluise creierul: cum era posibil? Cum ajunsese acolo cutia aceea? Și cum de încă nu ruginise și mai putea să arunce scânteieri în bătaia soarelui? Cine o aruncase acolo? Brusc, îi trecu prin minte o idee absurdă. Încercă s-o alunge, dar ideea reveni de mai multe ori, căutând să se transforme într-o certitudine absolută. Absurd, dar adevărat... Fusese chiar el! Chiar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
curbura inghinală, dacă dau de vreun ganglion cît bobul de linte mă trece o boare rece pe șira spinării. Mobilele vechi pocnesc În răstimpuri. El se foiește lîngă mine. Tăcem așa Întinși alături sub aceeași plapumă, numărînd cuminți În gînd bătăile pendulei de la etajul de deasupra noastră. CÎte ore nu ne pierdem astfel, Împotmoliți Într-un tunel În care timpul și viața noastră Încetează să curgă, așteptînd somnul ca pe un tren, care ne va scoate din nou la lumină. Dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
că nu mai știa pe unde umblă. A sosit la Frankfurt calm, liniștit. Ne-am plimbat pe străzi ca de obicei cu copiii. Asta a fost duminică. Vorbea mult, era vesel. În ultima vreme aveam impresia că Începuse să uite bătaia de la Casa Scriitorilor cînd i-au spart maxilarul din senin și vinovatul nu s-a mai găsit. Cunoști doar toată istoria. Scăpase și de obsesia că e urmărit. Era cît se poate de relaxat. După-amiază au venit. Willi și Herbert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Oamenii așteaptă cuminți de o parte și de alta a terasamentului. Sticlele goale de lapte aburesc În sacoșă, muștele Înțeapă a ploaie, minutele trec. „Au dărîmat și biserica Sf. Vineri!“ LÎngă șină un cîine viu urinează pe un cîine mort. Bătăi În ușă, Întîi timide, apoi din ce În ce mai puternice. De ce n-o fi sunînd? Trebuie că e vreo sinistrată de profesie, din alea care tot vin de cîțiva ani Încoace cu copii atîrnați În broboadă la spate, văitîndu-se că au fugit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
puternice. De ce n-o fi sunînd? Trebuie că e vreo sinistrată de profesie, din alea care tot vin de cîțiva ani Încoace cu copii atîrnați În broboadă la spate, văitîndu-se că au fugit din Vrancea În urma „alunecărilor de teren“. Dar bătăile astea obraznice, brutale, care Îmi forțează ușa par a fi mai curînd ale unui bărbat; numai gunoierul bate așa. Parcă-l văd buhăit și negricios, mereu cu ochii acolo unde bluza mi se cască peste piept suflîndu-mi În față duhoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trupul cu o bucată de săpun găsită În buzunar, o să se scufunde În această apa neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de sticlă. Urcă băiatul și urcă. Se-ndepărtează Bătăi puternice În ușă. Un glas butucănos de bărbat. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! Bătăile se Întețesc. Vocea se sparge, devine nerăbdătoare, Îi simt neliniștea, mi-e frică să deschid. — Veniți repede, Coana Aneta... deschideți, vă rog Nu știu ce să fac. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
această apa neschimbătoare, mereu schimbătoare ca o zi de ianuarie cu drumuri ascunse sub piele. Cer senin, Înghețat, ochi de sticlă. Urcă băiatul și urcă. Se-ndepărtează Bătăi puternice În ușă. Un glas butucănos de bărbat. — Doamna Almosnino! Doamna Almosnino! Bătăile se Întețesc. Vocea se sparge, devine nerăbdătoare, Îi simt neliniștea, mi-e frică să deschid. — Veniți repede, Coana Aneta... deschideți, vă rog Nu știu ce să fac. Vreau să mă ascund, să nu mai aud, să nu mai știu. Ce am eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
decît trei ani - pe atunci voia Încă să ne semene - un titlu derutant și imprevizibil la un copil care abia Învăța să vorbească „Concentratul de femeie“, Își găsește acum o perfectă motivație În definirea acestei cărți pe care o scriu. Bătăi scurte, timide, În ușa de la intrare. Cine-o mai fi? Probabil că iar a confundat cineva scara. — Pe cine căutați, Întreb fără să deschid. După cîteva ezitări Îmi răspunde o voce de copil. — Coana Aneta a spus să veniți repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dat buzna în bucătărie, țăranii, tăietorii de lemne, chiar și preotul, pentru că acolo stăteau ei de dimineața până seara, iar preotul a spus că numai Satana bărbierește cu mâna stângă. Asta i-a mai lipsit! I-au tras nenorocitului o bătaie soră cu moartea, apoi l-au alungat din sat. L-au găsit a doua zi la marginea păduricii, în dosul capelei. S-a spânzurat, pentru că ăla era al șaptelea sat unde pățea la fel. Nimeni nu s-a atins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Se manifestă prin noi și noi crize, ca nebunia. Tot mai spectaculoase și mai periculoase. Ai noroc dacă te naști între două crize și ghinion dacă rămâi în viață după câteva dintre ele, dar numai în aparență. Pentru că, de la prima bătaie de inimioară, porți și tu acest virus în sânge. Trebuie să te obișnuiești cu el. Numai ca să știi. — Vezi astea șapte culori de pe încheietura mea? Sângele iubirii mele nu a fost roșu, ci în culorile curcubeului. Și ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
care trage piedica, eu primesc biletul, ea îl împușcă, eu plec, deci prima posibilitate era departe de mine. A doua ar fi fost să-l găsesc pe domnul Ulrich într-un mormânt comun. Fără focuri de armă, fără prea multă bătaie de cap, dar și asta era departe de mine. A treia mi se părea cea mai verosimilă, și anume că atunci n-aș mai fi găsit în orașul ăla nici un stâlp în picioare, iar de domnul Urlich nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am așezat pantalonii la uscat pe unul dintre scaune. Era plăcut să fii dezbrăcat, dar știam că nimeni nu trebuia să mă găsească așa. Soarele era sus bine de tot și intra puternic în cameră. Nu mai stătusem dezbrăcat în bătaia soarelui, așa că m-am apropiat de fereastră și am lăsat lumina galbenă să cadă pe mine. Corpul meu avea o tentă de alb palid cu excepția feței și a brațelor. Adierea vântului mă înconjura răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
amintit de tata și am început să mă gândesc la el și mă întrebam dacă s-a întors acasă. Primele stele erau deja pe cer. Luna era aproape de vârful dealului, plină și strălucitoare, când m-am uitat în sus. În bătaia lunii drumul și frunzele păreau argintii, cam ca atunci când cade prima zăpadă. Câteva păsări de noapte cântau deja cocoțate în pini. Una a făcut cii-uut, cii-uut, cii-uut într-un fel tărăgănat care aducea cu o persoană pe moarte. Cântecul răsuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
făcut milă de ea. Nu știu de ce. Poate din cauză că mă gândeam la tot drumul pe care-l avea de făcut până în Nashville și că acolo va fi cu Clyde. Toamna acoperise cu totul dealurile. Pinii se biciuiau între ei în bătaia vântului acolo sus, dar la nivelul pământului era destul de liniște, chiar dacă bătea un pic vântul, dar nu atât de puternic ca la înălțimea unde se terminau pinii. Câteva frunze din tufișuri care creșteau pe acolo s-au încolăcit printre picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Și el trăiește totul atât de intens. Mi-e frică să nu-și facă vreun rău. —Nu-ți face griji, am vrut să fiu tăioasă. Tom nu e genul. E mai degrabă tipul care se îmbată criță, se ia la bătaie cu cineva, după care nu-și mai aduce aminte nimic a doua zi. Părea extrem de revoltată. Cred că ai dreptate. La petrecere era foarte beat. Dar nu cred că s-a bătut cu cineva... Vocea ei a coborât ca și cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
trebuia să o fac și că o să mă plătească. Așa că am spus: OK. Părea ciudat de rușinat. Era atât de liniște în cameră că puteam să aud și cel mai mic zgomot, respirația, tălpile pe podea, corpurile noastre schimbând pozițiile, bătăile inimii. Nu pe ale lui. Era prea departe. Nu am vrut să se întâmple, a spus dintr-odată. A fost - nu știu ce s-a întâmplat. Presupun că tot despre Lee vorbești. Mi se uscase gura. A dat din cap. Nu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Ghetele fericirii BĂTĂI DE ARIPI De ziua Echinocțiului de toamnă a acestui an, mă găseam în nordul Franței locuind provizoriu întro casă veche înconjurată de un nou parc. În timp ce mă plimbam cu doi prieteni, dis-de-dimineață, s-au auzit deodată împușcături venind din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]