3,543 matches
-
și fizice, reziduale, care-i stau la dispoziție. Enunțarea lor trebuie să constituie un moment-cheie al execuției, iar fermitatea comenzii - un stimulent pentru o mai bună executare, nicidecum de avertisment sau timorare. În funcție de ambianța psihică, ce se poate decompensa uneori, blândețea și modulația tonului vocal vor fi în măsură să restabilească liniștea și atmosfera propice de lucru. Arta de a comunica este o cerință esențială atât pentru pacient, cât și pentru terapeut; la fel și dialogul, care trebuie să elimine toate
[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
Cezara din Avatarii faraonului Tla întruchipează imaginea unei pasiuni devastatoare. Ea este unul dintre cele mai complexe personaje feminine eminesciene, apropiindu-se cel mai mult de spiritualitatea demonului. Senzualitatea sa demonică se manifestă printr-un amestec ciudat de cruzime și blândețe. Trecerea bruscă de la candoare la luciditate dezvăluie un spirit contradictoriu, măcinat de paradoxuri care contrastează cu pasivitatea personajului masculin, Angelo: „[...] eu voi usca viața ta de m-alegi pe mine...eu te voi omorî...” apoi „Voluptatea cea crudă a dorinței
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Mircea Ipate Mareș. Un om controversat, acuzat pe nedrept, cred eu, de vicii nedovedite, dar un om de mare cultură, profunzime și aptitudini astrologice (era nepotul lui Armand Constantinescu, cel care ne-a lăsat Cer și destin). Povestea cu incredibilă blîndețe, judeca indulgent (deși trăise degeaba în pușcărie, o vreme), cunoștea Cabala, era un actor bun și un scriitor talentat. Prieten cu mari oameni ai vremurilor. Martor indirect, se pare, al morții lui Camil Petrescu și-a lui Labiș. P.S. Despre
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
îngrijită de Dora Mezdrea, Brăila, Editura Istros, p. 232. 5 Ibidem, pp. 233-234: "Așa cum e astăzi, Ortodoxia pare inutilă ori rebarbativă multora, din cauza expresiei exterioare, în care o mențin țârcovnicii Ortodoxiei, ca pe o icoană luminoasă de culoare, sens și blândețe, dar aproape acoperită de fum și praf. Ortodoxia e religia noastră ideală fiindcă e mai transcendentalistă decât religiile Apusului și fiindcă e mai umană, mai duioasă, are ceva de livadă... Prin transcendentalismul său, Ortodoxia ne contrazice salutar, prin umanitatea sa
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
atât mai perfid cu cât călăii neamului românesc veneau ca prieteni, ca eliberatori". 2 Gheorghe Calciu Dumitreasa, 7 cuvinte către tineri, București, Anastasia, 1996, p. 21: "Vino în Biserica lui Hristos! Ca să înveți ce este inocența și puritatea, ce este blândețea și ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este sensul existenței noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viață noastră nu sfârșește în moarte, ci în înviere; că existența noastră este spre Hristos și că
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
un efect decât o cauză a neglijenței și abuzului. Fenomenul semnalat de psihologul american este unul răspândit, dar așa cum subliniază și alți autori, nu e justificat să victimizăm părinții cu axioma că, în esență, toți copiii pot fi educați cu blândețe și fără coerciție. Teza fundamentală în educarea copiilor este ca pe cât posibil să folosim recompensele, și nu pedepsele, iar când acestea se impun, să le utilizăm ca privare de recompense sau de activități plăcute (uitatul la televizor, joaca afară etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
în ceea ce privește educarea copiilor în lumea modernă atât de diversă și dinamică, acceptă ca principii orientative optimale următoarele (Strong, DeVault, Sayad, 1998, pp. 360-361): • Respectul reciproc părinți-copii, în asigurarea căruia rolul conducător revine părinților, fiind importantă îmbinarea cât mai strânsă dintre blândețe, căldură, drăgălășenie și fermitate. Prin bunătate și căldură arătăm respect copiilor noștri, prin fermitate ne respectăm pe noi înșine și situația în cauză. • Constanță și claritate, adică practicarea unității dintre vorbă și faptă de către ambii părinți - dacă e cazul, și
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
și în măsura posibilităților vom încerca să îi dăm pacientului posibilitatea de a-și conduce singur calul. În final, se va insista pe destindere, care va trebui respectată în fiecare clipă. Urcarea și coborârea de pe cal se vor face cu blândețe și respectând reacțiile pacientului, care în unele cazuri urcă pentru prima dată pe cal. Trebuie supravegheate și câteodată evitate, reacțiile de crispare a mâinilor pe chingă. În concluzie, pentru pacientul cu SM, hipoterapia este în același timp o terapie complementară
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
categorică a serviciului militar pentru creștini, opinie confirmată până astăzi de inexistența unei literaturi creștine în acest sens. Și cu toate acestea, învățătura lui Isus, predicată de misionarii creștini, interzicea orice fel de răzbunare și insultă, iar insistența asupra practicării blândeții și răbdării desăvârșite pare să fi fost cea care a influențat conștiințele primilor creștini. Nu era oare meseria soldatului, în opinia comunităților creștine, disprețuită tocmai din cauza extorcărilor, violențelor și a executării poruncilor tiranilor ei? Creștinii din primele secole au înțeles
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
19, 11-15). Din sfintele Evanghelii aflăm că și Isus a recurs uneori la folosirea imaginilor și a unor frazelor războinice sau revoluționare, care, dacă nu ar fi bine înțelese, ar putea scandaliza ori dezgusta, întrucât aparțin lui Cristos, iubirea și blândețea întruchipată. Una dintre aceste fraze ne o reamintește pe cea folosită de ambasadorul roman, în fața senatului cartaginez, în istorisirea lui Tit Liviu: Să nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militar, totuși nici una nu este explicită. Opinia atotcuprinzătoare a Bisericii este grăitoare: tinde să valorifice mesajul evanghelic pe tema iubirii față de dușmani și să arate împlinirea profețiilor lui Miheea și Isaia despre actualizarea păcii în lume. Se subliniază astfel valoarea blândeții și a nonviolenței, ca rod al convertirii săvârșite de către Cristos în om. Deși nu este încă prezentă ideea unei obiecții de conștiință față de serviciul militar, totuși, e destul de vie obiecția față de întreaga etică păgână în ansamblul ei. 2.2. Literatura
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
evanghelic va pătrunde întreaga lume iar noua mentalitate de pace va substitui complet vechile valori produse de cultura clasică. Autorul era conștient de implicațiile socio-culturale la care era supusă mentalitatea timpului incapabilă să primească un discurs de pace și de blândețe de tipul celui evanghelic, care considera pacea romană o metodă pentru a controla popoarele subjugate. Scriitorii creștini ai vremii erau conștienți de mediul lor cultural care putea să-i blocheze, atât pe păgâni cât și pe creștini. În scrierile lor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
există loc pentru o legitimă apărare; căutând să-și salvgardeze propria viață ar trebui neapărat să o subestimeze pe a celuilalt. Mentalitatea păgână, deși iluminată de intuiții stoice despre concepția umanității, e foarte departe de valorile creștine ale dreptății și blândeții care îi conduce pe oameni firesc la Dumnezeul de la care și-au luat originea. În Divinarum Institutionum, VI, 18, 29, dă impresia interpelării directe a fiecărui individ amintindu-i datoria de a se opune soluțiilor lumii pentru rezolvarea problemelor legate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tâlhării. Soldatul care ucide în luptă, poate fi instrumentul voinței lui Dumnezeu, care adesea se servește de vreun război, pentru a extirpa viciile unui popor și de a purifica o națiune de moravurile sale corupte: Războaiele vor fi purtate cu blândețe de către cei buni, dacă este posibil, astfel încât, prin potolirea dorințelor nestăpânite, să fie distruse aceste vicii care trebuie ori nimicite, ori ținute în frâu de puterea cea dreaptă. Din acest motiv, un război care aparent pare nedrept, devine drept în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cetății vrăjmașe Ai și a fost lăudat de Dumnezeu. În fața obiecției care i se aducea referitor la preceptul lui Isus de a nu se împotrivi răului, de a nu face rău celui care săvârșește răul și de a suporta cu blândețe și umilință ofensele primite, Augustin răspunde că este bine să nu te împotrivești răului și să nu te lași învins de mânie și de spiritul de răzbunare atâta timp cât nu se aduce vătămare propriei persoane și propriei demnități. În timp ce Isus prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de a forma mentalitatea acestei comunități creștine în sensul voit de Evanghelie, se reflectă chiar din conținutul intens al epistolei adresate romanilor. Din Scrisoarea către Romani înțelegem că destinatarii epistolei pauline posedau calități morale și virtuți religioase admirabile, precum bunătatea, blândețea, caritatea, generozitatea, evlavia și frica de Dumnezeu, aspecte ilustrate de altfel și de prima istorie bisericească în persoana centurionului Cornelius, bărbat cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se putea dedica vieții militare și nici purta arme, pentru că acelea despre care vorbește Scriptura și Cristos erau numite astfel doar alegoric. A treia motivație antimilitaristă a montaniștilor se baza pe apartenența creștinului la Evanghelie: creștinul, fiu al adevărului, al blândeții și al dreptății (Filip 2, 5), îl are ca părinte pe Isus Cristos, personificarea absolută a acestor trei virtuți esențial creștine (Mt 11, 29; cf. Lc 23, 47). Absența acestor virtuți evanghelice, bazate pe doctrina scripturistică, ar duce la prăbușirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
evanghelice, bazate pe doctrina scripturistică, ar duce la prăbușirea întregii construcții a creștinismului. Prin urmare, credința interzice creștinului să se înroleze în armată și să lupte, pentru că tocmai pe durata războiului este constrâns să încalce în chip înfiorător dreptatea și blândețea, surorile bunătății, pentru că: Cine este cel care va mânui sabia și nu va săvârși apoi acele acțiuni, care ofensează bunătatea și dreptatea? Înșelăciunea, cruzimea și nedreptatea sunt nenorocirile tuturor războaielor. Ultima motivație potrivit căreia viața militară este ocazie de păcat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru ca Biserica să poată avea o viață senină și liniștită și să poată continua opera de persuasiune, iar creștinii, nedevenind cauza represiunilor polițienești, să fie supuși superiorilor civili legitimi cu pioșenie, cu spirit evanghelic și cu onestitate, cu lealitate și blândețe. Din diferitele fragmente ale scrisorilor petrine și pauline putem vedea că primii creștini nu erau în totalitate modele de sfințenie. Chiar și Apostolii se plâng deseori că unii dintre creștini erau bârfitori, apostați, sacrilegi, partizani ai unor doctrine false, venali
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
minute măcar să vă puneți În situația sa; și, deseori, veți constata că dacă ați fi În acea situație ați proceda, poate, de zece ori mai rău. Prin numai câteva minute de astfel de exerciții veți dobândi noblețe, răbdare,indulgență și blândețe. Faceți deci exercițiul următor: puneți-vă pentru câteva minute În «pielea» persoanelor care nu vă sunt plăcute și pe care le suportați greu și veți vedea că nu se poate să nu căpătați Înțelegere față de ele și să nu le
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mică.” (T. Vianu) Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila. (Întovărășirea cu omul bun dă gândurilor și acțiunilor noastre puterea compasiunii și a iertării.) „Numai făcând bine ajungi bun.” (J.-J. Rousseau) „Cruzimea naște cruzime, și blândețea, blândețe. Copiii cărora nu li se arată dragoste ajung să nu mai iubească.” (H. Spencer) Mulți chemați, puțini aleși. (Nimic nu diferențiază mai mult oamenii Între ei ca virtutea sau caracterul.) „Nu există viață interioară fără religiozitate. Poți fi un
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
T. Vianu) Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila. (Întovărășirea cu omul bun dă gândurilor și acțiunilor noastre puterea compasiunii și a iertării.) „Numai făcând bine ajungi bun.” (J.-J. Rousseau) „Cruzimea naște cruzime, și blândețea, blândețe. Copiii cărora nu li se arată dragoste ajung să nu mai iubească.” (H. Spencer) Mulți chemați, puțini aleși. (Nimic nu diferențiază mai mult oamenii Între ei ca virtutea sau caracterul.) „Nu există viață interioară fără religiozitate. Poți fi un om
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
poate tulbura o fericire, ci și altă fericire.” (L. Blaga) Virtutea e calea de mijloc Între două vicii. (Aceasta este Însăși definiția aristotelică a virtuții, „ca medie” Între două excese: curajul, de exemplu, este o medie Între temeritate și lașitate; blândețea, o medie Între irascibilitate și indiferență; sfiala, Între timiditate și nerușinare etc. Aristotel voia, prin aceasta, să sublinieze ideea „elasticității” valorilor morale, care Îmbracă un caracter sau altul, În funcție de opțiunea morală de moment la care recurge fiecare; altfel spus, În funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
altul, În funcție de opțiunea morală de moment la care recurge fiecare; altfel spus, În funcție de ce orientare/sens dă fiecare conduitei sale morale - de exemplu, spre a face „binele” sau, dimpotrivă, „răul”.) Referindu-se la punctul de vedere aristotelic, Andrei Pleșu observă: „...blândețea se poate manifesta și ca irascibilitate, și ca indiferență, cu condiția să-și aleagă, pentru aceasta, circumstanțele potrivite. A izgoni cu biciul negustorimea din templu (aluzie la comportamentul lui Iisus față de apucăturile hrăpărețe ale negustorilor din templul Ierusalimului, n.n.) e
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
apucăturile hrăpărețe ale negustorilor din templul Ierusalimului, n.n.) e un act de irascibilitate, dar de irascibilitate bine practicată. A răspunde agresiunii prin non-violență e un act de voită indiferență, dar de indiferență bine practicată. Același personaj poate fi irascibil În numele blândeții și «pasiv» tot În numele ei. Pe scurt, blândețea, ca principiu neutru, poate colora, În chip virtuos, ambele excese pe care le presupune. Cu condiția justei alegeri a Împrejurărilor” (1988, p. 70). Ultima picătură face să se reverse paharul. (În toate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]