4,383 matches
-
arie mult mai vastă, posteritatea științifică îl localizează, cu atât mai mult cu cât maturitatea sa a coincis cu profesoratul la catedra de sanscrită și lingvistică indo-europeană de la Uppsala 2. Intenția noastră exactă e aceea de a-l elibera din clișeul comod de „cadet” genial al trifuncționalismului dumézilian. Căci Wikander a optat în primul rând - și mai ales acest profil ne interesează aici - pentru partea multă vreme nevăzută a partenerului iranian arhaic, adversar politic și alteritate religioasă, constant înregistrat de literatura
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
cele mai multe ori prin intermediul manuscriselor grecești - iar în asemenea filiații explicative „Persia” joacă mai degrabă rolul unei stații geografice anonime, neglijabile și totuși de amintit atâta vreme cât asigură transportul. Reprezentarea conținutului propriu-zis al acestui termen mediu rămâne vidă, iar menționarea „Persiei” - un clișeu 5. Înainte de a încheia acest scurt excurs, o reamintim pe Martha Bibescu, care descoperă Persia contemporană și literară în același an când la Ploiești apare prima traducere din persană după Saadi 1, operă din care autoarea citează emblematic de la primele
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
părându-i-se că vlăguiește puterea de a crea imagini concrete, atunci autorul încearcă să preîntâmpine asemenea obiecții când, în numele său, îl lasă pe Partenie să scrie: „Aparțin unei generații de scriitori pierduți... Suferim întrucât cunoaștem nenumărate tertipuri psihologice și clișee literare. Ar trebui să redescoperim arta povestirii mitice. Dar eu nu sunt cel care să poată face asta, sunt un raționalist care nu poate înțelege miturile”**. Evident, Eliade poate înțelege miturile și chiar să ne învețe și pe noi să
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
În acest sens, obsedantul deceniu încetează să-i mai obsedeze... În urmă cu aproximativ două decenii, mai mulți scriitori, pe atunci foarte tineri și ei, D.R. Popescu, T. Mazilu, N. Velea, Fănuș Neagu, C. Țoiu, Radu Cosașu, Sorin Titel, spărgeau clișeele cu care lucra așa-zisul realism socialist, silind proza noastră scurtă să primească o infuzie salutară de viață concretă, observată la fața locului, fără ochelari, împrumutați. Oamenii adevărați, reacțiile lor imprevizibile, făceau derizorii clasificările maniheiste ca și comportările dictate de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
nu la putere, oricum În atenția opiniei largi, alte grupuri și alte persoane decât cele care au ilustrat, decenii la rând, rezistența culturală și chiar politică; iar dacă unii - din aceleași grupări „anti-comuniste” de care vorbeam mai sus -, printr-un clișeu de gândire, vor repeta până la nesaț și Îndobitocire a simțului critic că „nu a existat rezistență În cultură și prin cultură”, voi adăuga că instalarea unor noi nume pe frontispiciul unei literaturi naționale e un fapt firesc care ține de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
creatori”, dar și ca puncte de sprijin În salvgardarea memoriei și a reflexelor naționale, a fost chiar mai mult decât un act de manipulare culturală; a fost unul de real oportunism, nociv prin aceea că se Încearcă, profitându-se de clișeul psihologic grosolan că „odată cu căderea unui sistem trebuie să cadă toate numele și valorile acelui sistem!”, de a da la o parte nu numai nume, dar și opera semnată de aceștia, de neegalat și azi, o gravă sărăcire a patrimoniului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
naziste, Goebbels, care a propus și a și pus În practică arderea unor cărți și tablouri „antiumane și anti-germane!”. Gravă, dincolo de aserțiunile primitive, brutale, ale acestui Popescu - el, de altfel, preia În unele din articolele și intervențiile sale tonuri și clișee propagandistice tipice camarilei ceaușiste, care la intervale regulate asmuțea opinia publică contra intelectualilor și creatorilor! - a fost, mai ales, lipsa totală de reacție a instituțiilor de cultură, În speță a Uniunii Scriitorilor și a Academiei Române. Ambilor președinți, cu care sunt
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Înțelegerii destinului nu numai individual, dar și al popoarelor; evident, dacă folosesc azi acest concept o fac altfel decât aș fi făcut-o cu câteva decenii În urmă - adeseori ironizam felul În care o face Eminescu, ce urma, bineînțeles, un clișeu romantic, ca atâtea altele, când se plângea de norocul său, și observam că pe piatra sa frumoasă de mormânt de la cimitirul Bellu se află Înscrisă una dintre cele mai mari minciuni: „...mormânt făr’de noroc și fără de prieteni!...”. Or, o
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
opera mea epică viitoare! -, fiind prieten extrem de apropiat cu Nichita Stănescu care se afla după prima sa carte, Sensul iubirii, volum ce a avut un neașteptat succes, dar care nu-i reprezenta nici pe departe „sertarul”, un volum minat de clișee staliniste - ca și cele ale lui Labiș! -, dar care Îl pregătea pe al doilea, O viziune a sentimentelor, primul lui volum cu adevărat bun și care avea să revoluționeze Într’adevăr - sub ochii neputincioși ai cerberilor cenzurii și ai partidului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adulții ce purtau ochelari m-au atras instinctiv bănuindu-i de vaste lecturi și opinii aparte. Dar nu de puține ori, apoi, În lunga adolescență și În maturitate, deși eram În continuare atras de cei apți de a ieși din clișeele de gândire și de expresie - clișee complicate care mi se Înșiră, mie, ca pe o „etajeră invizibilă”, În straturi evidente și, pentru mine, ele, cunoașterea și ocolirea lor „În scară” duc la constituirea metaforei! -, nu m-am ferit să port
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
atras instinctiv bănuindu-i de vaste lecturi și opinii aparte. Dar nu de puține ori, apoi, În lunga adolescență și În maturitate, deși eram În continuare atras de cei apți de a ieși din clișeele de gândire și de expresie - clișee complicate care mi se Înșiră, mie, ca pe o „etajeră invizibilă”, În straturi evidente și, pentru mine, ele, cunoașterea și ocolirea lor „În scară” duc la constituirea metaforei! -, nu m-am ferit să port uneori lungi și aprinse discuții cu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sociale, de parcă, Într-adevăr, atunci când mă credeam „persecutat” de forțe Înalte, traumatizat de o „neînțelegere dureroasă și hâdă”, eram de fapt un răsfățat al sorții: ea mă arunca precoce În „luptă”, scoțându-mă cu o mână viguroasă din cețurile și clișeele vârstei, pregătindu-mă pentru lupte reale. Și cea mai „reală” dintre aceste lupte urma să fie „creația”! 5 Noi, bătrânii, În societatea și În mentalitățile de azi, suntem un fel de cetățeni de categoria a doua, dacă nu un fel
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
în plus știam că lui Jayne chiar nu-i păsa. Așa ceva se întâmplă inevitabil când ești încă la începutul vârstei a doua și ai o soție frumoasă. Însă atunci când Nadine flirta fără rușine cu mine - atunci, într-adevăr, plictisul și clișeele suburbiei reușeau să-mi ofilească orice tresărire de entuziasm pentru noua mea viață de bărbat care încerca să se transforme în acel adult responsabil care probabil nu va deveni niciodată. După ce ne-am luat rămas-bun de la copii (Robby stătea prosternat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am plătit cât merita, triști, contrariați. O tristețe și o nervozitate pe care el le-a provocat, iar eu n-am reușit să le evit... VITALIE CIOBANU: Când scrii un jurnal de drum, e greu să sari peste un anumit clișeu: cel al momentelor de început ale călătoriei. Și sunt convins că majoritatea colegilor noștri de tren literar și-au început notele cu sosirea lor la aeroport. Clădirea aerogării din Chișinău a fost renovată de o echipă de constructori turci, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mă gândesc... Încerc să-i abat atenția, spunându-i că am fost în Finlanda în 1990 și că mi-a plăcut mult țara ei: largă, verde, cu oameni foarte calmi etc. Îmi răspunde că impresia mea nu e decât un clișeu foarte răspândit, pe care, iată, „îl contrazice” în acest moment chiar ea. Spune asta și râde. Tot am reușit s-o opresc din revărsarea ei mânioasă împotriva chelneriței teutone de la vagonul-restaurant... VITALIE CIOBANU: Ajungem la Dortmund după-amiază, pe la două. E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
există în Tren scriitori ce reprezintă România, care puteau fi invitați. Gazdele însă nu s-au lăsat convinse de tentativa sa de a-și apăra identitatea, neglijându-i reproșul că îl tratează ca pe un auslander - „se instalaseră comod în clișeu, nu vroiau să-și recunoască eroarea, această atitudine e o adevărată calamitate!”. Nemții, pentru unii conaționali ai lui Wagner, se împart, așadar, în auslanderi (veneticii) și islanderi (băștinașii). Primii, evident, sunt inferiori celor din urmă. E o amplă dezbatere în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
vorbească decât câteva cuvinte în maghiară și engleză. Soția lui, cu o înfățișare foarte plăcută, e o ființă mai solară, zâmbește și roiește în jurul soțului ca o adevărată muză protectoare. Acest eșantion de „umanitate panonică” reușește să-ți spargă toate clișeele antimaghiare induse de propaganda românească naționalistă. La o altă masă, mai departe, stau ucrainenii și georgienii (solidaritate ex-sovietică și antirusească în anumite împrejurări!). Grupul e dominat de Lascha Bakradse, „îngerul” nostru păzitor, un băiat simpatic și plin de umor, așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
stat aici câteva săptămâni, trimis de Editura Literatura artistică să fac un stagiu la Institutul de perfecționare pentru edituri și comerțul cu cărți. Și, întrucât „cursurile” s-au dovedit plicticoase și depășite de timp - „afară” perestroika lui Gorbaciov demola toate clișeele și tabuurile -, mi-am rezervat destul timp să cunosc orașul, să merg la spectacole de teatru, între care celebrul Yunona i Avosi de la Teatrul Lenkom. Am văzut atunci și spectacolul „disident” după o piesă de Ion Druță, Mârțoaga, montat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fotografic color, care „povestește” în opt „imagini emblematice” aventura noastră: 1. lectură cu public la Lisabona (surprins la microfon poetul belgian Nicolas Ancion); 2. un fragment de cale ferată, văzut prin fereastra ultimului vagon (dar aici putea fi folosit orice clișeu); 3. scriitorii mănâncă și discută în restaurantul Trenului Literar; 4. un peisaj „filmat” din viteza trenului; 5. o cameră de hotel, cu birou, veioză, laptop și câteva cărți (din nou, un pasaj trucabil, nu apare nici o față în cadru); 6
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Europei. Pentru un scriitor, acest traseu este o adevărată mină de exploatat în planul creației și al notațiilor sale zilnice, deoarece are posibilitatea - unică - să vadă succesiv aceste orașe și să observe incongruențele dintre ele. Europa, în ciuda discursurilor pline de clișee, excesiv politizate și lemnos-oficializate, care nu sunt nimic altceva decât un delir al ideii de unitate, este și rămâne deocamdată un continent al diferențelor. Dacă faci o asemenea călătorie, ca aceasta pe care o întreprindem noi acum, vezi foarte bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
În același timp, se mai observă și un alt fenomen, și anume faptul că fiecare dintre țările respective dorește să se prezinte în fața străinilor la nivel simbolic, rezumativ și emblematic. În asemenea situații, evident că nu pot fi evitate stereotipurile, clișeele naționale, care în fond nu sunt altceva decât o exprimare iconografică și rituală a unui fond cultural național. Pentru mine, personal, a fost destul de amuzant să văd această redundantă exhibare simbolistică (și mă refer în primul rând la țările baltice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în primul rând, acest lucru nu putea fi decât un fiasco: toate romanele ce aveau în centrul lor figura activistului de partid erau necesarmente rebuturi literare, lăudate enorm de critica oficială și rușinoase, penibile pentru autorii lor. Dar acesta era clișeul oficial: romanul de uzină, al „clasei muncitoare”, cu figura secretarului de partid în centru; iar eu, tânărul, „nesocotitul”, imprudentul debutant ce eram, am atacat chiar la acest clișeu și... am reușit! Evident, după o așteptare de încă doi ani în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de critica oficială și rușinoase, penibile pentru autorii lor. Dar acesta era clișeul oficial: romanul de uzină, al „clasei muncitoare”, cu figura secretarului de partid în centru; iar eu, tânărul, „nesocotitul”, imprudentul debutant ce eram, am atacat chiar la acest clișeu și... am reușit! Evident, după o așteptare de încă doi ani în sertarele lui Mihai Gafița (șef al practic singurei și enormei edituri E.S.P.L.A.Ă, deși îmi promisese că-mi include romanul în planul editurii în care figura deja cartea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
decenii, și o tânără și puternică vocație nu avea de ales. Și eu am ales, după cum o spuneam, ba, ca o formă de provocare subtilă pe care mulți au înțeles-o, chiar și cei din aparatul de stat, am ales „clișeul” romanului realist-socialist denaturându-i perfect conținutul, inoculând prozei ample, oficiale, „virusul” „artei burgheze”, pentru a vorbi în termeni staliniști. Prin primele mele trei romane, publicate în trombă an după an, Francisca, În absența stăpânilor și Animale bolnave, am reușit, cred
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în lumea biologică, să plece la braț cu învingătorul. „Trânta” viguroasă nu a avut un „scor clar”, dar cea amoroasă, da. Spre supărarea tatălui meu, m-am logodit cu Tusi și apoi ne-am căsătorit după cum o arată și unele clișee fotografice prinse tot în Cișmigiu de actrița în vogă pe vremea aceea, Flavia Buref, pe atunci soția regizorului Mircea Drăgan. În grupul pozat de Flavia, în spatele mirilor și al părinților lor, se pot distinge colegi de filo ai lui Tusi
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]