27,125 matches
-
pământul. Se uita cu amar la ușile jăgărite, dacă tot nu venea și nu venea, trebuia să se apuce să le frece, plus faianța la bucătărie și la baie, lenjeria trebuia și ea schimbată și tot mereu observa câte un colț unde se aciuase mizeria, privea acum în jur cu ochi de muiere curioasă și bârfitoare, o să aibă atâția oaspeți cu ocazia căsătoriei lui Ovidiu, oh, și oalele erau împuțite, împuțite de-a dreptul, mai bine le-ar arunca și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat la o parte din ușă. L-a poftit să intre, l-a condus ceremonios către Carmina. Era un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus amintind de fălnicia unui vultur. Avea fața înăsprită de vânt și căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și o jachetă cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de aerul său adolescentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fălnicia unui vultur. Avea fața înăsprită de vânt și căldură, fața omului care stă mult timp în aer liber. Purta blugi și o jachetă cu buzunare multe, fermoare și capse, dar dincolo de aerul său adolescentin afișat, umbra din ochi, de la colțul gurii, un fel de oboseală infiltrată în el, trăda vârsta de 40 de ani. Ela a apărut și ea imediat și l-a apucat de mână. El a tresărit, s-a oprit din vorbă și spontan s-a întors către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pace interioară, petrecută acolo, în ceainărie, în fața unui bărbat ce i se așternuse înainte fibră cu fibră. Deja vedea diminețile lui singuratice, gestul reflex de a-și pieptăna cu degetele părul albit la tâmple, mâneca de la cămașă cu unul dintre colțuri îndoit, nodul la cravată destul de stângaci făcut, deja îl percepea, îl urma cu gândul la casa lui, acolo, undeva, departe și mai vedea umbra firavă a soției decedate ce se furișa în mintea bărbatului și apoi se spulbera... Câtă amărăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de fapt Elena care fugea mână în mână cu ea, ce gândea în timp ce coada roșcată a părului se balansa într-o parte și-n alta? Se simțea izbăvită? Uitaseră că mâncaseră împreună o bucățică de cozonac, rămasă lipită într-un colț atunci când se răsturnase tava și coptura aromitoare, fierbinte fusese așezată pe fundul de lemn, uitaseră că fierseseră pe ascuns câte un ou și-l mâncaseră cu multă pâine, pitite într-un ungher de cameră, apoi aruncaseră cojile, înfășurate într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Era noapte. Astă seară n-aș fi reușit să mai plec, spuse bărbatul fără să o privească. Așteaptă un pic aici. Se îndreptă către han, avea mersul unui om obosit, nici măcar nu se pieptănase, el, pedantul... Carmina observă că un colț al gulerului de la cămașă stă răsucit peste haină. Ovidiu pășea pe pietrișul care-i scrâșnea sub tălpi, parcă nu mai era el. Intră în raza puternică a unui bec, fixat deasupra ușii într-un grătar de sârmă forjată. În jurul luminii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i dezmorțească țesuturile. O clipă realiză că duce cu ea însăși o luptă inutilă și fu gata să renunțe. I se părea atât de zadarnic totul! Nici vocea interioară nu mai spunea nimic, ședea și ea resemnată, pitulată într-un colț, ca o găinușă plouată. Ieși din cadă înfășurată în două prosoape mari de baie, se duse ca un automat la șifonier, își alese sutienul, chilotul, dresurile, din seturile ei noi, păstrate pentru înmormântare, luă o rochie din stofă și reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Sidonia, înțelegând că, speranța ei abia pâlpâind s-a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat! Încântat. Fana, rămasă în contemplație, se fâstâci. Maaamă, ce bărbat, exclamă în sinea ei. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
păr. Își spunea în sinea ei, mulțumită, că fusese inspirată în ziua aceea, la tribunal, când îl reținuse. Atunci nu știa cu precizie ce o atrăsese la el. Acum era altceva. Acum îi plăcea la el nodul cravatei puțin deformat, colțul manșetei îndoit, știa că acolo unde o fi locuind el nu există o femeie cu care să ia dimineața micul dejun și să-i observe micile neglijențe vestimentare, să i le corijeze, să aibă mândria că bărbatul îi pleacă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acele sentimente. I se păreau atât de trainice, de indestructibile, fier beton! Pe urmă Ovidiu, fără o altă vorbă, întoarse mașina și porni înapoi. Era aceeași șosea și același asfalt și totuși cât de diferit circulau. Bărbatul arăta complet metamorfozat, colțurile buzelor zvâcneau de nerăbdare, era același om foarte sigur pe el, ce se complăcea în ideea de a avea un viciu, poate era în sinea lui mândru de asta, poate îi plăcea să-și ascundă mica lui taină, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care drum să găsesc? Ce sătulă sunt de atâtea șarade. Pe urmă a cuprins-o remușcarea. Desigur, nu știa că ea se împotmolise cu Ovidiu într-un cotlon al voluptății, și ceas de ceas, tot mai sâcâitor, trivialitatea își arăta colții. Doamne, oare de ce oamenii își investesc în mine speranțele, că eu nu sunt bună de nimic. Oare ce trebuie să fac? Ce trebuie să descopăr? Singură acasă și-a făcut o pasiență și a izbucnit în plâns când a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bip de 2 ori și eu lui, și m-a sunat și mi-a spus, mie mi-e dor de tine, și tu ce i-ai spus? am zis, și mie, dar am zis așa... adică... el a strâns un colț al gurii lui fermecătoare și a dat scurt din cap și din umăr a nimic important. Mi-a fost milă de Mihai în final, când a plecat în Canada să scape de el, îl înțelegeam, el eram eu la mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
-o te rog, a murit mama mea, în ziua aceea în care eu am înțeles și m-am oprit cu gura căscată și cu ochii ficși, el, CUM, a intrat pe ușă livid, subțiat la față și lung, lung până la colțul ușii sprijinit, vorbea lăbărțat, diluat, cuvintele îi lungeau limba, limba îi umbla în gură nefiresc stânga-dreapta și râdea ha, ha, a punct, a punct și virgulă. Ai fumat? ești beat? nu, sunt doar obosit, n-am dormit, am stat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
am avut timp să-i răspund: vă rog să veniți mâine, 2 milioane, un film românesc, ce să facem, o zi, sunteți un recepționer, mai târziu el, beat, după ce băusem cu Miau, stătea tot acolo, lung, sprijinit de ușă până în colțul de sus și râdea, ghiduș, cu ochii ceva mai închiși, dar cu dinții lui frumoși, un recepționer cu cucui în frunte, băi, idioato, să dea naiba, chiar se vede! Mi-a dat cu paharul în cap! râde el, merge! ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
el zice pa, Toni cea solară. și pleacă, vorbim mâine, am cent! aha! dimineață, încep eu, ei?! de dimineață nu mă scol, nu, zic, de dimineață mă duc să citesc textul la un internet, a, da! o să-ți placă! În colțul blocului pașii o iau în stânga și imaginea lui cumva se deplasează în sens invers. Tocmai m-a sunat să ne vedem diseară, ok! lui îi răspund. Câinele Ham s-a culcat cuminte, mă mir. Ce zici, Baby, să-l iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și știe să vorbească doar cu buzele lui frumoase și să zâmbească dezvelindu-și dinții albi, rotunjiți, ca apoi să mai aibă ceva treabă până închide gura cu mișcări mărunte, consecutive, pe bucăți de buză, de dinte, de cută din colțul gurii... m-a făcut proprietara azi când am semnat contractul de închiriere, era acolo și cu bărba-su, tot țigan și el, fa, tu să nu te dai la băiatul ăsta, acum o să pot să vin mai des pe aici să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
se ținea bine, observa, zâmbește șiret din mustrarea mea și povestește mai departe ca și cum, se uită tot timpul la mine așa, insistent și direct, m-a făcut, râde el și îmi arată cum se intimidase și cum caută mai prin colțuri, pe jos, și eu sunt atentă și se vede și știe și caută înfrângerea mea finală înfigându-se în privirea mea și forțându-mă să recunosc în tăcere, acum, tocmai azi, în ochi în ochi, ei bine, da, e da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
a apărut Filosoful într-o stare anume pentru marea explicație și marele final. Vezi, Pinochio, îi spuneam la mare, după ce o trimisesem pe Prințesa Miau acasă, era depresivă, nici Xanaxul n-a mai potolit-o, stătea și plângea lipită de colțul peretelui cu toată pătura în jurul ei, cu unica pătură confiscată, noi eram de vină și ne pedepsea să dormim îmbrățișați și îmbrăcați ca să nu murim de frig. Îl țineam pe scăunel, așa cum îmi spunea tata, cu palma lipită de pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mi-a fost dor de tine, eu călare peste el și negrul ochilor aproape, și mie mi-a fost dor de tine, ești un om frumos, Toni, și tu ești un om frumos, spunea el călare peste mine, în alt colț de pat, mă duc să iau pizza, stai așa! Uite ce drăguță ești, sexy cu blugii ăștia, ia întoarce-te! el pe burtă în pat și ochii lui râdeau spre verde cât toată camera, dacă mai spui așa, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ne aruncase în ochi, Pinochio era zgâriat, Prințesa voia medicamente, Xanax, „liniște la cutie”, visez urât, iar am visat urât, e normal să suferi, doar a murit tatăl tău, dacă iau distonocalm, măcar pot să dorm, și stătea într-un colț de cameră cu toată pătura înfășurată și unica pernă confiscată și plângea, iar eu mă simțeam o Mami neputincioasă și nu mai știam ce să spun. Tot așa a plâns Prințesa Miau pe terasă, în Ceainărie, când Pinochio era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
o persoană, e mai intim, spune proprietara, prietena voastră unde e? a plecat cu câinele la București, are examen la facultate și trebuie să învețe, ea îmi zâmbește, ce frumos că ați rămas singuri, și eu înțeleg și ridic din colțurile gurii. Păianjenul Pinochio nu mă mai sună acum și nu îmi mai dă mesaje, o să facem un copil, le-a spus el Turiștilor, hai să facem un copil, m-am gândit atunci, m-am oprit, hai să facem un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
la asta... Filosoful e tandru, o să apar și eu în cartea despre tine, perioada Filosoful, zice el și arătă un spațiu subțire între degete, Filosoful care ți-a arătat lumea și altfel! deși eu n-am văzut nimic modificat, nici colțurile camerei moi, nici culorile ieșite în relief, nici pitici care să-mi cânte la mulți ani și să trăiesc, nici nu mai aveai când, că ție-ți stătea mintea la altceva, la ce? Doar un autograf rămâne din mine, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ghemuit, între scaune, păi... dar ce contează ce zice el, succes!... îi șoptesc printre dinți, fără să vreau, îmi scapă, îl simt cum se ridică strângând din buze, adică... da! asta e... mai păstrând puțin din zâmbetul acela continuu în colțul ochilor, azi e ultima lui zi de burlac, așa a spus, așa sunt bărbații, mi-a mai spus Bianca c-ar fi zis el despre el, și toate în aceeași zi, când Pinochio nu mă mai sună deloc până seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
caută liftul prin imobil, și nici încă un sărut furat, tot în șoaptă, și eu care mă simțeam mare din cauza șoaptei și a mersului lui cu spatele, pe scări în jos, sprijinit de perete pe dibuite, ochi în ochi, până la colț, unde nu l-am mai văzut, și ce bine, ce bine, ce bine că uite, pleacă așa și e bine, și că mâine ziua mi se va părea uimitor de strălucitoare și calmă și caldă, și că voi merge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și el se va ridica din pat încet, și mult timp va dura până va ajunge la ușă, din cauza unei tăceri care pune minus cu minus față în față, iar eu voi închide ușa fără să-l mai urmăresc până la colțul peretelui unde nu se mai poate vedea, și privirea lui care mă va privi din bucătărie, după ce voi închide ușa în urmă, serioasă, din omul care mă așază în rând cu tot ce e în jur, obiecte, obiecte, rămasă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]