3,537 matches
-
cu fețele umflate, cu cămeșile sfâșiate... După ei, Sora, bocind, mușcându-și pumnii, despletită, umflată de plâns, se prăbușește la picioarele Doamnei Maria, care o ridică și o îmbrățișează. În genunchi, netrebnicilor!! îi brutalizează Duma. Lasă-i... și Ștefan îi contemplă, așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
altfel nici nu l-aș fi observat poate. Revăzându-le, mi-am amintit „totul”. Profund tulburat, m-am aplecat, am luat de jos una și am băgat-o în servietă. Acum, când scriu, se află pe birou, în fața mea; o contemplu îndelung, o iau în mână, o cântăresc și o pipăi. Nu s-a schimbat deloc din vremea copilăriei: compactă, dură, lucioasă, netedă ca o piatră vegetală, maroniu-roșcată, având „la bază” un cerculeț imperfect de culoare cafeniu-alburie. Ce mister ascunde acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-i este frig, tanti Manea l-a acoperit cu un palton... și s-a stins. Atunci, în vara-toamna lui 1956, ne-am fotografiat cu toții, am făcut un tablou de familie. Îl am și acum. „Tabloul” pe care prefer să-l contemplu, care mi-a rămas în cap (de ce tocmai el - nu știu) este însă acesta: am ieșit la plimbare din proaspăta noastră locuință bucureșteană de pe Florilor, mergeam spre parcul Libertății; deocamdată grupul nostru se află încă pe bulevardul Mărășești și înaintează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
centrul Bucureștiului, a ocupat-o și o ține până în ziua de azi. * Capătul aceluiași „tunel”, ziua. Îl pândesc de o bună bucată de vreme, de data aceasta aflându-mă în curtea casei pe care, cu șase luni în urmă, o contemplam, aproape seară de seară, fascinat de lumina unei ferestre, din chip capătul acelui „tunel” pe care urma să fac de îndată cale întoarsă. Acum e o frumoasă după-amiază de toamnă târzie, mă aflu în concediu la Snagov și o aștept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
superior. Cu umerii la pământ. Idiosincrazie de luptător? Alte obscure complexe? * În piscina unui hotel din Havana, o clădire veche, monumentală, zugrăvită într-un galben muștar, înconjurând din trei părți, aproape închizând piscina în care mă răsfăț; fac pluta și contemplu clădirea, peretele pe care îmi cad ochii, perforat de sute de ferestre și deodată, fără nici o cauză aparentă, realizez specificul șocant, ineditul violent, exotismul până atunci cunoscut doar din cărți: aici la el acasă al unei lumi în care, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
spre înălțimi; or, în tablou, el tocmai asta face, privește în sus, spre Ceva sau Cineva anume, cu mâinile încrucișate pe piept, în dreptul inimii, cu chipul transfigurat, în ochi cu un extaz am spune măsurat, ca și cum minunea pe care o contemplă îl fericește, dar nu-l uimește, căci a crezut și crede și va crede în ea; ce vede oare acest Sf. Petru al lui Van Dyck? Cum se deschid cerurile? Înălțarea? Pogorârea Sfântului Duh? E un bătrân încă verde, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unul din colțurile casei, cel mai solid dintre toate, firește; într-o inspirată pauză de lectură, îmi înalț privirea la timp pentru a vedea pe cer, chiar deasupra acoperișului de țiglă roșie, etalat parcă anume ca eu să-l pot contempla în voie, un nor de o delicatețe inefabilă, pal trandafiriu, îngust și alungit, ca o pană de scris odihnindu-se pe o imensă coală albastră; îl văd și în aceeași fracțiune de secundă înțeleg, știu că acel nor dumnezeiesc are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ține de cuvânt. Astfel, într-o zi, am norocul să văd două asemenea minunate exemplare, frate și soră; par mai degrabă îngeri decât copii. Doina i-a oprit ca să-i întrebe ceva, de fapt ca să-mi dea posibilitatea să-i contemplu. Evenimentul - să te întâlnești cu propria dirigintă care pe deasupra să fie însoțită și de soțul ei! - îi copleșește. De atâta timiditate ambii au încremenit parcă într-un fel de visare interminabilă. * Într-o noapte de toamnă destul de sumbră, la Snagov
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
excludea orice șansă ca eu să mai fiu atunci în viață. Aveam 50 de ani, de alți 50 - să zicem - ar fi fost nevoie ca orașul - în fostul meu cartier - să arate cum arăta, complet anihilat. Golul pe care îl contemplam sugera un nivel al timpului ce depășea cu mult pe cel la care s-ar fi putut ridica, chiar după calcule foarte optimiste, șansa mea de viață. Numai într-un viitor destul de îndepărtat era posibilă o metamorfoză atât de radicală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
insuficiente. Deținutul vrea, de fapt, să ofere un plocon șefului de echipă, pentru ca acesta să nu-l includă în temutul „convoi”, să-l lase pe loc, în acea secție a lagărului, preferabilă altora. La rândul lui, șeful de echipă, care contemplă spectacolul hăituirii, își propune să facă rața cadou șefului de lucrări, în speranța că acesta îl va tăia de pe lista fatală (pe el și nu pe muribundul care gonește rața aflată în pragul morții). Cu o treaptă mai sus, șeful
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
deget! O, dacă ai reuși, frumos așezat (de alții, ca un prunc neajutorat) în sicriu, cum te afli, să ridici doar un deget, nu neapărat amenințător, ci așa, ca și cum te-ai amuza să te uiți la el, să ți-l contempli! Cum s-ar schimba atunci, brusc, lucrurile, raportul de forțe atât de nefavorabil ție până în acea clipă! * Cândva, m-a obsedat un gând monstruos, de un orgoliu nesăbuit. Baza reală a ipotezei mele pe cât de îndrăznețe pe atât de hazardate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mașina cu aburi și nici în arbaletă, ci numai în civilitate, adică în relații civile, adică în norme de drept. Degeaba ești serios dacă nu știi să fii atent și dacă nu ești perspicace (atenția inteligentă e totdeauna perspicace). Cine contemplă cu atenție lucruri neluate în seamă, socotite insignifiante, efemere, acela are toate șansele să descopere esențe, detalii revelatorii. Dar atenția acordată lucrurilor neînsemnate se numește frivolitate. Serioșii (pretinșii serioși) se sperie de frivolitate, fug de ea ca dracul de tămâie
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
răzbunarea înseamnă reechilibrarea lumii, purificarea ei, exorcizarea ticăloșiei și crimei. Iar Eryniile nu devin Eumenide, adică „binevoitoare”, decât după. Nisipul și jungla Ca Hamlet meditând cu craniul lui Yorick în mână, Paul Valéry ridică de pe plajă o cochilie și îi contemplă uimit structura geometrică, efect, parcă, al unei torsiuni helicoidale impuse unei forme conice. „Comme un son pur, ou un système mélodique de sons purs, au milieu des bruits, ainsi un cristal, une fleur, une coquille se détachent du désordre ordinaire
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
să fie invidios și plin de resentimente. Dragostea nu are de ce să fie generoasă, e destul să fie dragoste. Ea e singura legătură a umanului cu divinul, alta nu există. Misticul sufit Ibn’ Arabi spunea că „Dumnezeu nu poate fi contemplat în afara unei ființe concrete și e văzut mai bine în ființa umană decât în oricare alta, și cel mai desăvârșit în femeie”. În cartea lui Paul Evdokimov, La sacrement de l’amour (Desclée de Brouwer, Paris), se află reprodusă imediat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și de laici care s au lăsat torturați până la moarte pentru alții sau pentru o credință, aceasta desigur tot din dragoste, dar evident nu erotică. Evident, evident. Dar dragostea erotică, pe care am numit-o „adevărată” și pe care am contemplat-o în icoana amintită, e o dragoste neegoistă, o dragoste deschisă, ce se revarsă de la obiectul ei concret asupra întregii Creațiuni. Acest eros duce necesarmente la agapé. Dragostea adevărată nu e un simplu colaj, limitat la concupiscență și sentimentalism, și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
unele, ce puteau fi considerate finite ca formă, au fost în timp incluse ̀ mpreună cu antumele, fără a contrasta deloc cu acestea, în „culegeri de poezii” date la iveală, mai bine sau mai puțin bine, de diferiți eminescologi. Dar contemplând acel „univers în semicerc”, pe care-l proiectase poetul, ne dăm seama că el a fost altceva decât autorul unor „poezii”, oricât de superlativ izbutite ; s-ar putea, dimpotrivă, spune că de fapt antumele sunt „fragmente” scoase din marea operă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
conflict cu durata, o frânează cumva, introducând în fluxul ei momente de suspensie ; are așadar o tendință imobilizatoare : monumentalul e prin esență static. Umorismul ține de o atitudine detașată a inteligenței față de cursul existenței, e o manieră de a-l contempla în mers, oferindu-și-l ca spectacol. Constantin Noica folosește totdeauna, când vine vorba, formula „zeflemeaua lui Caragiale”. Desigur, zeflemeaua e o trăsătură de netăgăduit la Caragiale. Dar Noica nu vede la Caragiale decât asta, iar în asta un viciu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
impune și-și impune autoritatea ei pe o anumită arie. O statuie sau o catedrală își impun dominația în spațiu, instaurându-și autoritatea pe-o anumită suprafață. Marele comic asta face. Gogol spune undeva, în Suflete moarte, următorul lucru : dacă contempli îndelung un spectacol comic, el devine trist. De ce ? Contemplarea îndelungă te face, pe tine, contemplatorul, să intri în devenirea acestei împrejurări cu toate elementele afective și cu toate elementele umane care-i sunt implicite și, prin urmare, este estompată demarcația
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
foarte revelantă. Dar nu e decât o perspectivă, o iluzie optică. E un neant precosmogonic, haosul din care se naște o a doua realitate, de o intensitate fantastică. În proporție cu abisul. E acel abis care, la rândul lui, ne contemplă. Dar de unde vine această abisalitate ? Mai întâi o să fac niște considerații care pot să pară capricioase și lipsite de rigoare. M-a frapat o fotografie - am și scris despre ea - a lui Caragiale, văzut trei sferturi spate, fără lornion, cu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că e vorba de un milion de individualități sau de zeci de milioane de individualități. Toate morțile teribile ale violențelor contemporane sunt morți a milioane de individualități. Da’ moartea ca fenomen, în ordinea legității ei cosmice, poate fi considerată și contemplată mult mai liniștit și poate fi chiar element de amuzament și de râs, cum era, în general, în spiritul și în cultura carnavalescă de care se ocupă Bahtin. El citează acolo, din Rabelais, un episod apocrif atribuit unei farse a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
se fi inspirat în cazul acesta de la exemplul pictorului Frenhofer, eroul din Le chef d’œuvre inconnu. Dar nu e deloc aceeași situație. Frenhofer, ca un alt Pygmalion, a făurit un chip minunat de femeie, de care e îndrăgostit, o contemplă în taină ca un amant și nu vrea s-o ̀împartă cu nimeni. Pașadia se exprimă prin cuvânt, opera lui e discursivă, prin esență destinată comunicării. El nu poate fi unicul său cititor, încântat de propria-i lucrare ; nici
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
viziunea sinoptică a unei mari opere, construită ca o catedrală, cu navă, transepturi și contraforți. Abia atunci am putut înțelege rolul funcțional în ansamblu al unor versuri ce-mi păruseră sau mi-ar fi părut simple superfetațiuni și excrescențe. Așa cum contempli o catedrală, travee cu travee, amănunțindu-i cu uimire portalurile, ogivele, sculpturile și vitraliile, am contemplat marea construcție poetică a lui Nichita în detaliile ei, vers cu vers. Am înțeles că versurile care m-au izbit sau fermecat erau, cel
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
atunci am putut înțelege rolul funcțional în ansamblu al unor versuri ce-mi păruseră sau mi-ar fi părut simple superfetațiuni și excrescențe. Așa cum contempli o catedrală, travee cu travee, amănunțindu-i cu uimire portalurile, ogivele, sculpturile și vitraliile, am contemplat marea construcție poetică a lui Nichita în detaliile ei, vers cu vers. Am înțeles că versurile care m-au izbit sau fermecat erau, cel puțin pentru mine, reperele principale, adică suporții construcției, reliefați mai vizibil sau mai puțin vizibil, celelalte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
capcană pusă la tot pasul pentru a cădea în ea iremediabil. Toamna care vine mă învață și ea, mai ales culorile ei, despre orientarea într-o altă zonă în care totul, deși pare cunoscut, e îngrozitor de nou și demn de contemplat. Agneta (Pleijel) a venit la mine. S-a schimbat deodată, nu mai suferă. Acum se pare că disperarea a trecut la soțul ei, de care nu s-a despărțit încă. Ciudat animal, feroce, e iubirea dintre ființe! Totul pare minciună
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
veneau din Leonidele. M-am simțit toată ziua în așteptarea a ceva, și acel „ceva” a venit târziu, ca o declarație de iubire din înalt, pentru toți cei care privesc cu insistență cerul. Păcat că în timpul nostru nu se poate contempla bine cerul noaptea, din cauza norilor groși, dar mai ales din cauza desfrâului iluminării, de parcă omul și-a făcut „constelațiile sale” pe pământ. Îmi place să văd orașele luminate din avion, dar când sunt pe pământ vreau să văd corpurile cerești, așa cum
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]