3,849 matches
-
mintea (spiritul) în două domenii separate și fie ignoră, fie este complet dezorientată de rolul energiei. Această divizare dualistă a corpului și minții, care se manifestă în gândirea occidentală, este complet irațională și neștiințifică și se bazează mai mult pe dogmele religioase decât pe realitățile științifice. Nu este nevoie să fiți om de știință sau medic pentru a vă da seama că puterea și integritatea spiritului depind direct de o nutriție adecvată și energie abundentă, în timp ce „spiritul slab” are un efect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
viață, aici și acum. Ce faceți cu anii pe care îi mai aveți de trăit este o chestiune de alegere personală ce nu poate fi sugerată de această carte. Tao oferă un mod de viață practic și puternic, nu o dogmă religioasă concentrată în jurul ideii de moarte și „viață de apoi”. Pentru a face aceste materiale și metode să pară mai familiare și să fie mai ușor de înțeles pentru cititorii occidentali, textele tradiționale chineze prezentate vor fi împletite cu nenumărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de vedere științific, nu se conformează regulii generale. Credința În astfel de excepții este la fel de vitală artei ca și credința În utilitatea generalizării pentru știință; Într-adevăr, am putea aproape socoti artă acea ramură a științei la care, din cauza propriilor dogme și filosofii restrictive (din nou acel hortus conclusus), știința nu poate ajunge. Nu prea sunt speranțe să recunoaștem această stare de fapt dacă nu acceptăm trei lucruri despre natură. Unul este că a o cunoaște pe deplin este În aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
trebuit să născocească eretici; puțină cenușă mirosind a carne arsă era tocmai ce trebuia pentru a le reaminti tuturor că adevărul e unic și că toate celelalte adevăruri vor fi măcelărite. Ce au fost rugurile? Crime ale purității dogmatice. Căci dogmele, când au devenit fanatice, nu s-au mai mulțumit să-și combată adversarii; au preferat să-i extermine. O istorie a credințelor e volens, nolens, și o istorie a cimitirelor; acolo trebuie să-i căutăm pe cei care au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
n-ai mai avea încredere în formidabila putere de pătrundere a minții omenești! Bănuiesc că știi care-i unul din dușmanii cei mai mari ai evoluției cunoașterii, un dușman ca să zic așa intrinsec, pe lângă ceilalți mari dușmani care sunt războaiele, dogma, prostia. - Fără îndoială că știu: suficiența. - Atunci de ce mă contrazici? - Pentru că ești pripit. - Bine. N-ai decât să aștepți să ți se reveleze adevărurile singure. Sau îți închipui că Arhimede a aflat tot ce știa numai făcând baie? Trebuie să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
macaralele contemporane se tem... Deocamdată cert e un lucru: pământul a fost gazdă a unor cosmonauți străini. - Aș fi admis ipoteza, dar dumneata ai și certitudini. - Am, și uite de ce: nu pot accepta să mă cred buricul universului. Ajungem la dogmele religiilor dacă suntem așa de prudenți ca dumneata. De ce starea de om, chiar de homo sapiens, să fie privilegiul numai al uneia din cele mai mici planete ale uriașei noastre galaxii care nu e nici cea mai mare printre galaxiile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Și astfel, o mică scânteie a conștiinței noastre individuale se perpetuează pâlpâind către posteritatea cea mai Îndepărtată“. Era dureros de jenant și, pentru Henry, dureros de evocator, amintindu-i de swedenborgianismul tatălui său. De ce oare oamenii aparent inteligenți, care respingeau dogma religioasă din motive raționale, construiau invariabil ceva cu mult mai puțin plauzibil În locul ei? Din punct de vedere literar, eroarea fatală a lui Du Maurier era aceea de a nu lăsa nici un fel de ambiguitate elementului de mister, cu posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Un hohot de râs a umplut sala. Am înțeles că era inutil și am plecat capul. Am vrut să mă sinucid, dar eram de-acum mort. ― Ceea ce nu ți-au iertat ei este faptul că ai vrut să trăiești în afara dogmelor lor. ― Am vrut să trăiesc după capul meu. ― Mai rămâne să afli că înțelepciunea începe acolo unde nu mai există nimic echivoc ― Și ce este echivoc în vorbele mele? ― Ele au o strălucire tristă. ― N-am dorit niciodată să fiu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să spui că viața mea nu-mi mai aparținea? ― Vreau să spun că așteptările noastre te-au înălțat deasupra destinului tău. Am săvârșit un exces, fără îndoială. Dar acest exces ne-a ajutat să respirăm mai ușor aerul otrăvit de dogme și de frică. Te-am așezat pe un soclu, Galilei. ― Fără să fiu întrebat dacă țin să devin statuie. ― Ai dreptate. Eu îți explic, însă, ce s-a întîmplat. În clipa în care tu ai coborât de pe soclu pentru a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
adevăr? ― Tot ce spui în legătură cu viața e corect. Numai că, din acest fapt, perfect normal, că omul ține la viața lui, Inchiziția trage o concluzie abjectă. Ea a înțeles că nu trebuie decât să amenințe cu moartea ca să-și impună dogmele. Astfel, orice abjurare devine, fără voia celui care a abjurat, o invitație la practicarea terorii ca metodă de convingere. Abjurarea ta, Galilei, a fost una din cele mai mari izbânzi ale Inchiziției. ― Dar asta nu e vina celor care se
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
zilei și ne asigură somnul; deoarece tot ea domnește până și În liniștea nopților. PARTEA A DOUAtc "PARTEA A DOUA" Principii generale. Monografia virtuții Și nu uitați, doamnă, că există perfecțiuni revoltătoare. Lucrare inedită a autorului CAPITOLUL IVtc "CAPITOLUL IV" Dogme Biserica recunoaște șapte păcate capitale, dar nu admite decât trei virtuți teologale. Prin urmare, avem șapte principii care dau naștere la remușcări, față de trei surse de consolare! Ce tristă constatare: 3/7: omul/X... Așa se face că nici o ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
trei surse de consolare! Ce tristă constatare: 3/7: omul/X... Așa se face că nici o ființă omenească, deci nici Sfânta Tereza și nici Sfântul Francisc de Asisi, nu a putut evita consecințele acestei reguli fatale. În ciuda rigorii sale, această dogmă guvernează lumea elegantă tot așa cum conduce și universul catolic. Răul știe să afle calea Învoielilor, binele urmează un drum drept. Pornind de la această lege eternă, vom formula o axiomă confirmată de toate dicționarele referitoare la cazurile de conștiință: XIX Binele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
decât cea de dinainte: XXX Să admiți o persoană la tine acasă Înseamnă să o socotești demnă de a intra În sfera ta. Rezultă astfel cu claritate că pretinsele dezastre pentru care vreo biată gazdă s-ar putea plânge Împotriva dogmelor noastre absolute nu Își găsesc originea decât Într-o impardonabilă lipsă de tact. Oare stăpâna casei se poate vreodată plânge de lipsă de considerație și de atenție? Nu ar fi greșeala ei? Oare nu există, pentru oamenii cumsecade, anumite semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
la adresa căreia faceți cu neîndemânare un gest necugetat va fi nu peste multă vreme În fruntea statutului, iar cea pe care o salutați prea plecat se va Întoarce mâine În neantul unei averi lipsite de putere. Până În acest punct, totalitatea dogmelor noastre s-a adresat mai degrabă spiritului decât formei lucrurilor. Putem spune că, Într-un anumit fel, ne-am ocupat de estetica vieții elegante. Străduindu-ne să formulăm legile generale care dictează detaliile, am fost mai curând surprinși decât uimiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ea, oamenii trebuie nu numai să Învețe să se bucure de timp, ci și să Îl folosească Într-o ordine de idei extrem de Înaltă. Deoarece, atunci când am Început această a doua parte a tratatului nostru, am găsit unele similitudini Între dogmele noastre și cele creștine, vom Încheia preluând din teologie unii termeni scolastici În măsură să exprime rezultatele obținute de cei care știu să pună În practică principiile noastre Într-un mod mai mult sau mai puțin fericit. Un om nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Pentru Wilde, estetismul n-a fost o credință, ci o problemă” (Ellmann, 1987, p. 310). Ar fi bine ca lucrurile să fi stat atât de simplu. Dacă definim estetismul În linia canonului franțuzesc, văzând În el doar ramificațiile impetuoase ale dogmei, liniile geometrice ale ideologiei, evident că Wilde nu aderă, n-are cum să adere complet la estetism. Nimic mai străin acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-a numit „estetismul de gheață” al școlii franceze. Wilde poate fi orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mai cuteză să-și deschidă ușa, nici măcar pe ascuns. Prostituatele părăsiră orașul în număr mare spre a se duce în tabăra asediatorilor, unde soldații le primiră cum nu se poate mai bine. Librarii sustraseră privirilor lucrările care puneau la îndoială dogmele și tradițiile, culegerile de poeme în care erau slăvite vinul și plăcerile, la fel și tratatele de astrologie și de geomanție. Într-o bună zi, niște cărți chiar fură confiscate și arse mai apoi în curtea Marii Moschei. Treceam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nepotrivite una cu cealaltă. Astaghfirullah era fiul unui creștin convertit și fără îndoială că asta explica zelul de care dădea dovadă, în vreme ce Abu-Khamr era fiu și nepot de cadiu, așadar nu se simțea obligat să facă dovada atașamentului său față de dogmă și tradiție. Șeicul era blond, slab și coleric; medicul era la fel de brun ca o curmală coaptă, mai gras decât o oaie în ajun de Aid, iar de pe buze rareori îi dispărea zâmbetul mulțumit și ironic. Studiase medicina după vechile cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mă ascultați și să nu mă Întrerupeți prea des, indiferent de ce o să gândiți despre ceea ce veți auzi. Nu v-am pus Întâmplător și nici gratuit Întrebarea privitoare la creaționism și evoluționism. Așa cum ați sugerat, luate separat, nici una din cele două dogme esențiale nu răspunde mulțumitor la problema apariției vieții și a omului pe Terra. Luate Împreună Însă... L-am privit contrariat. Vorbea serios, Într-adevăr? Cum adică „luate Împreună”? Păi, tocmai aici era problema, că se excludeau, că erau imposibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de felurite rituri, ale Stăreției Sionului și ale mai știu eu căror oculte etno-mondialiste. Dar, pe de altă parte, nici nu pot să uit că de ele se leagă pagini multe, Întunecate și sângeroase ale istoriei, că În numele credințelor, al dogmelor și al principiilor lor au fost purtate războaie, au fost organizate cruciade și expediții militare, au căzut capete Încoronate și s-au desfășurat revoluții, astfel Încât mi-e imposibil să le privesc ca pe niște reprezentații butaforice ale unor fraieri scoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
mulți și mari catolici". Dar ceea ce e important de discutat este punctul de vedere inițial, "prima poziție pe care o ocupă spiritul nostru" în fața unei probleme. Această "primă poziție" nu e admisă, firește, de cei care nu împărtășesc credințele și dogmele catolice - marea masă a agnosticilor, masonilor și revoluționarilor democrați. Dar ceea ce urmărește Salazar prin această comunicare, deși n-o spune lămurit, este adeziunea unui cât mai mare număr de catolici la politica Centrului și, implicit, retragerea lor - măcar "provizorie" din
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
săi camarazi de luptă să renunțe la organizația politică și să transforme Centrul într-un "vast organism dedicat acțiunii sociale". Este încă o dovadă a independenței spirituale a lui Salazar, care nu acceptă să se lase condus de nici o alta dogmă în afară de aceea a națiunii; și este încă o dovadă a instinctului său politic, căci își dădea prea bine seama că încurajînd organizațiile Centrului va alimenta nesfârșitele adversități, compromițând din nou unitatea națională. Noua Constituție definește Statul portughez drept o "republică
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Paștilor și de Paști. Tendințele ei schismatice se manifestau prin antipatia sănătoasă față de ritualul Bisericii Greco-Catolice și a preoților ei. Simțea o atracție profundă pentru latura morală și poetică a Evangheliei, dar nu simțea nevoia să se sprijine pe nici o dogmă. Înfricoșătoarea nesiguranță a vieții de apoi, cu lipsa ei de intimitate, nu intra În vederile ei. Religiozitatea ei profundă și pură se manifesta printr-o credință egală În existența unei alte lumi și a imposibilității de a o Înțelege În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
metode barbare folosite cândva împotriva coreligionarilor lor de către romani. Dacă în luptele acerbe care se dădeau între sinodurile bisericești ar fi triumfat gnosticii (Evanghelia lui Ioan este, în fapt, un text gnostic) ori sectele încă de tradiție eseniană, adunate sub dogma Noului Legământ... Erau însă prea subtili, prea filozofi, prea exigenți și mult apropiați de stilul lui Hristos ca să nu exaspereze populația, turma. Turma avea nevoie de păstori, or Hristos era prea individual și curajos în asumarea păcatelor. Exemplul revanșard al
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
joggingului sau a diferitelor tehnici de îngrijire a corpului, și cu atît mai puțin împotriva ecologiei. Ceea ce mă intrigă însă este modul în care toate acestea se leagă între ele într-o viziune despre lume, într-un adevărat cult, cu dogmele, exegezele și escatologia sa, cu preoții, adepții și mai ales habotnicii săi. Ar trebui să fim orbi ca să nu recunoaștem în toate acestea o formă sub care se consumă în prezent ceea ce numim „revenirea religiosului”, și anume ceea ce Marc Augé
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]